Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris

continuare la povestea începuta aici
-----------------------------------------------------------------------------------------

Ramasa singura, tristetea pusese stapânire pe mine. Stateam încalecata pe gard si priveam lumea în miscare browneana. Pet nu se mai zarea. M-am dat jos de pe gard. Ma simteam obosita fara motiv. Imi furase toate corabiile plecarea ei, mi se înecasera toti salvatorii, ma simteam Robinson Crusoe naufragiat în Turda! :)

Gramada de galbeni

M-am retras în camera de dormit cu gândul la un pui de somn. Era prima data când vedeam camera aceasta la lumina zilei. Camera de fapt era o biCamera enorma, despartita, undeva pe la mijloc, de niste paravane asemanatoare celor japoneze. În partea cu patutul meu de o persoana, obloanele de lemn erau lasate jos, si un semi întuneric ma facu sa stau o un timp nemiscata sa mi se obisnuiasca ochii. Dincolo de paravane, undeva la 7-8m distanta, vedeam capatul patului matrimonial unde dormea matusa-mea cu unchiul meu. Nu depasisem niciodata linia fictiva ce despartea camerele. Acum, în baia de lumina ce învadase dormitorul, în partea opusa, am vazut ceva ce nu era vizibil nici dimineta devreme, nici seara târziu când ajungeam eu la culcare. În fata patului matrimonial trona o masa rotunda cu furnir de nuc, pe care stralucea o gramada imensa de galbeni :D. Galbeni !caci no… cum sa le spun. Atâta banet nu vazusem eu adunat la un loc niciodata.  M-am apropiat tiptil uitându-ma în urma ca nu carecumva sa ma urmareasca cineva… sa vad comoara de aproape. Gramada imensa din bani marunti, continea doar monezi de 25 si 50 de bani. “Phiu, cine o fi abandonat atâta banet, domnule?” îngânai eu în surdina, verificind monezile daca erau reale. Cu 25 de bani puteai cumpara un corn semiluna pentru lapte. Cu 50 de bani o gogoasa. Cu 2,5 lei un baton de ciocolata cu lapte. Si gândul pe data s-a însurubat adânc în minte. Baton de Ciocolata cu Lapte! WOW – gândul, idea, devenise holsurub de-a dreptul :D. Am numarat 5 fise de 50 de bani si le-am bagat în buzunar. M-am tras usor de-o parte masurând cu privirea gramada de galbeni… "Nu o sa vada nimeni disparitia la 5 monezi, ce naiba. Nu-i cum!". Si plina de avânt am tâsnit afara din casa. Am sarit gardul si m-am dus la un chiosc mai sus de noi unde aveau baton de ciocolata cu lapte. Sunt unii care stiu ce gust teribil aveau aieste batoane de ciocolata. Diametrul patrat, patate ici colea cu bobite din lapte praf. Stateam guguli pe treptele de la intrare, multumita. Îmi îndulcisem nacazul. Deja lumea arata altfel;). Comoara descoperita de mine avea sa fie sursa batoanelor mele zilnice... iar imaginea cu gramada de galbeni stralucind în lumina soarelui... o grozavenie ce nu o mai sterge nimeni din memorie!

Vine ora de întorcere a matusei Mariutza. Oare ce reactie asteptam de la matusa Mariutza? Când i-am spus de Pet ca a sters-o, i-au licarit ochii albastri ca doua faruri xenon puse pe faza lunga, nici urma de tristete. As putea zice ca o fericisem! Scapase de copilul îndaratnic. De fapt, îsi rezolvase cu noi cele mai grele probleme ale casei, de-acum ce mai conta. Ba mai si cotcodacea.

-          Maica-ta nu o educat-o defel. Nu o sa faca treaba în viata… si începea sa-mi aduca laude mie :D.

Ceea ce nu stia ea, laudele sub forma de vorbe n-au avut niciodata efect asupra mea… nu cred în ele. That’s it.

- Lasa ca de acum îti dau tie în grija gredina. S-or copt strugureii si-om face dulceata... pi urma punem bulion pe iarna. [ashe vorbea de parca eu m-as fi dat în vând dupa alea operatiuni :D. no, ce sa zâc?!?... asa intelegea ea copiii!... si, continua] N-ar strica sa dai tu de mâncare la gaini si porc dimineata. Iti arat unde sunt grauntele. Si zilnic aduci ouale de la gaini si le pui în camara în ceaunul cu malai.

Oooo... deci avansasem. Aveam curtea pe mâna ;).

Gredina

In gradina, chiar la intrare, de o parte si de alta a aleii batute avea stupi de albine. Pe lânga astia treceam întotdeauna în fuga maxima. Zumzetul activitatii neîntrerupte ma precipita. În fundul gradinii se desfasura o mica livada: meri, peri, ciresi, visini, duzi si nuci. Livada era marginita cu tufe de strugurei negri si rosii plantati pe rânduri concentrice. Apoi, în fata lor, rosiile legate de pari de lemn împarteau soarele cu vrejii de castraveti.

Deci în atributiile mele intra:
culesul strugureilor pentru dulceata. Cu ocazia asta ma serveam la discretie cu strugurei, rosii si castraveti rupti direct de pe tulpina...
si...

Animalele

Curtea cu animale era la fel de mare ca si gradina cu câteva cotete pe latura dreapta si în rest iarba si dale de ciment ce strabateau ca si o coloana vertebrata curtea gainilor. Chiar la intrare era asezat cotetul de gaini (gard în gard cu magazia cu graunte): o constructie cocheta din caramida, varuita în alb, ce avea jos, la nivelul solului, o usa de înaltimea unui cocos si latime cam de doua gaini grase. În partea de sus, în loc de geam, era o plasa de sârma prin care puteai sa te uiti în cuibar. Inlauntru, cotetul avea 2 nivele, cel de la nivelul solului cu ceva bârne de lemn pe care se catarau gainile si lemnul din dreptul plasei de sirma. Acolo intrau nici mai mult nici mai putin de 17 gaini si 8 gâste.

Destul de departe de cotetul gainilor era cotetul porcului. Aici aveam permanent o nedumerire: cotetul porcului prea mic si porcul prea mare!!! Intotdeauna porcii la matusa asta a mea aveau burta pân la pamânt! Aici vazusem cei mai înfioratori porci, cei mai grasi, cei mai... phiuuu cum sa va zic? Din cauza asta aveam si o teama de neimaginat. Pareau o masa de ne-nteles, pe cuvânt! acele straturi de grasime târâindu-se pe jos, cu o ceafa ce ascundea si ochii si fata, si un rât, cu belciug de argint oricând doritor sa verifice ceea ce nu putea vedea cu ochii. Deci cu porcul aveam probleme serioase. Matusa-mea mi-aratase unde sunt sacii cu porumb si ovaz pentru animale. Atributia mea era simpla, dupa ce terminam cu culesul în gradina trebuia sa dau animalelor un faras de graunte dimineata si la amiaz pâna ajungea ea acasa.

No bun. Gata cu descrierile. Trecem la actiune. Motor... :D

Cu gainile eram familiarizata. Aveam si la taica-meu. Gâstele însa aveau caracter de noutate. Cum spuneam, trebuia sa verific cuibarul însa matusa-mea uitase sa-mi arate intrarea  ce exista din magazia cu graunte în cotetul gainilor. Asa ca, dupa mintea mea, singura intrare în cuibar nu era alta decât usa gainilor (aia de înaltimea cocosului si latimea a 2 gaini grasute :D). Era un exercitiu usor contorsionist ce-l facem de câteva ori pe zi pentru a aduna ouale. Dar ma descurcam. Inauntru în cuibar exista o sefa. De fiecare data dadeam nas în nas cu madam closca 'fara functie deplina’, ce nu se sfia sa-mi traga câteva ciocuri de atentionare încalcare teritoriu. Cum sa-i iau la asta ouale?... si de la 15 gaini... se adunau binishor ceva oua. De la prima intrare în cotet am concluzionat; nu am sa ma pun rau cu gaina Sefa rosie ciocanitoare. Prea avea atitudine. Deci pe dânsa am gratiat-o neluandu-i ouale, fara sa-mi pun problema consecintei, si fara sa ma prind (eu, om de la oras) ca aia se apucase de clocit serios :D.

Dimineata când împrastiam grauntele, gainile erau primele, si abia daca ajungea ceva ceva la gâste. Mi-am zis, nici o problema hai ca le prind si le hranesc din mâna. Gâstele albe, cu gâtlejaul lung... ma tenta teribil sa le prind. Dar nu stateau! Si unde nu umpleam curtea cu gâste. Nu stiu daca stiti cum se comporta acestea. Fiind o mica comunitate, în general merg taraganat de pe un picior pe celalalt in grupuri compacte, iar când fug... apoi fug în sir Indian :D,  când esti pe cale sa pui mâna pe una atunci sare din rând ca si simburii din lebenita. Si uite asa, cu toate intentiile bune ce le aveam, le fugaream pe bietele gâste zilnic, cel putin de doua ori pe zi, de dragul si amorul hranei. Gâstele la un moment dat s-au prins de placerea mea si si-au gasit un loc strâmt intre cotetul porcului si un gard ruginit sprijinit si intrau acolo. Ma bagam si eu cât intram, locul fiind foarte strâmt si mâna mea nu foarte lunga, singurul lucru ce-l prindeam era coada :). Prindeam zdravan de ea si incercam sa o aduc inapoi. La inceput îmi iesea figura… dupa o luna coada a început sa se rareasca de pene… iar la final toate gâstele nu mai aveau coada. Erau niste caraghiosenii ciuntite :). Na ca îmi pusesem amprenta.

Cu gainile se-ntâmplase alta minune. Le observasem atitudinea: hraparete si rele. De câte ori imprastiam grauntele, o familie frumusica de porumbei (asa de vreo 3 generatii suprapuse) cobora în zbor sa manânce si ei. Gainile nu îi lasau. Eu sensibilizata fiind, lasasem acasa familie tinara de porumbei, am zis ca e cazul sa fac dreptate si alungam toate gainile pentru a mânca porumbeii în liniste :D. Doamne cum intelegeam eu viata la tara?!?! Clar aveam o alta viziune. Totusi am concluzionat dupa nici o saptamâna ca lupta asta permanenta între gaini si porumbei nu era una echitabila si ca ar fi bine sa schimb strategia. Vazusem eu pe unde îsi aveau porumbeii cuiburile. Erau sub acoperisul garajului. M-am uitat cu atentie, am studiat locul. Garajul avea un planseu, un fel de balcon neterminat pe care se sprijinea o scara de lemn. M-am urcat pe scara, am ajuns în balcon. De-acolo prin catarare pe un burlan in sus m-am dus la porumbei in casa. Faceam exercitiul zilnic :D. Cu farasul prin de graunte mergeam la ei. Dupa o luna mi se asezau pe cap, pe umeri îmi mâncau din palma. Ei ce prieteni buni ne facuram. Clar recompensa era net superioara fata de ce-mi ofereau mândrele gaini hraparete. (acu' ramâne între noi - gainile seamana grozav cu natia asta a noastra..., nu credeti?!?)

Eiii  dar de la înaltimea balconul de deasupra garajului ce mi-a fost dat sa vad? În curtea de vis-a vis – gard în gard cu matusa-mea, vaz o fetita balaie cu curlioti naturali, probabil cu câtiva anisori mai mica decât mine. La ora la care dadeam eu papica la porumbei dimineata, obisnuia sa se dea pe hinta. Da' ce Hinta! Ai ei îi facusera o hinta cum nu vazusem niciodata la oras! Atârna pe niste funii groase cât mâna, prinsa sus de tot la o înaltime de vreo 10.5 m de pamânt, funiile aveau vreo 10 m lungime. Descria hinta asta un arc de cerc cu o raza enorma de 10 m. Initial timita, doar am schimbat priviri furise… în câteva zile am prins curaj, si într-o buna zi, fetita atrasa de numarul meu cu porumbeii - ce ma învelisera pe cap, umeri, palmi, grumaz… a intrat în vorba cu mine. Am întrebat-o daca ma poate lasa sa ma dau pe hinta… a disparut 5 minute si s-a întors cu fata radiind catre mine. N-am mai stat pe gânduri. Am sarit gardul, de data asta la ea :D si a mea era hinta!!! Fata era o rasfatata. Avea bicicleta, trotineta… am început sa facem concursuri la strada mare… distractie in toata regula... si toate aceste minunatii se întâmplau pâna în ora 4 când venea matusa-mea. Ceasul intern mi se formase. Porumbeii, prietenii mei, îmi dictau exact ora mesei. La ora 3, max 3:30 dupa-amiaza le faceam vizita cu farasul cu graunte.

In loc de încheiere

Si uite asa, pe când sa plec de la matusa-Mariutza, ograda era schimbata la fata.
Porcul slabise (nu-i dadusem de mâncare pentru ca-mi era frica), gâstele devenisera atlete fara coada, gainile o duceau binishor, nu le stresasem prea tare, iar porumbeii dolofanei raaau :D. Ba iesise si o tura de pui de gaina de la cotoroanta cu penaj rosu. Matusa-me' s-o prins de cap cind o vazut trupa mica aparuta peste noapte. Cloşcă!!!? Cloşcă!? Cum e posibil? Nu ţ-am zâs să strânji tăte ouăle! si cotcodacea de chiauna mai ceva ca si gaina rosie :D :D :D

Si încalecai pe-o nuca de va spusei poveste multa, multa.... 

:)