miercuri, 26 decembrie 2012

Intimitati despre pregatirile de Craciun, de la prieteni :)

in timpul liber sunt jurnalist liber schimbist, e normal sa am acces la tot felul de informatii nevazute / nestiute

marți, 25 decembrie 2012

Seara se Craciun

Domna JA tolanita pe o parte
Citea în liniste o carte
Isi pusese semn de blana
la o sectiune de pana

tot citind si recitind
sectiunea, suna a refren de colind :)

"... era propria camera, nu încapea îndoiala. Dar suferise o transformare surprinzatoare. Peretii si tavanul erau atât de înecati în verdeata, încat odaia ajunsese sa semene cu o padurice. In toate partile sclipeau bobite lucioase. Frunze fosnitoare de vâsc, de ilice, de iedera reflectau lumina ca o puzderie de oblinjoare risipite; iar in horn se invârtejea urlând o vapaie atât de mare, cum caminul acela, impietrit de zeci de ani, nu vazuse niciodata pe vremea lui Scrooge, ori a lui Marley, ori in alte ierni trecute. Ingramaditi pe podea, formând un fel de tron, erau curcani, gâste, vânat, pasari, carne de mistret, halci zdravene de carne, purcei de lapte, ghirlande lungi de carnati, placinte de carne, placinte din seu de vita, cosuri cu stridii, castane rosii ca focul, mere rumene, portocale zemoase, pere imbietoare,cozonaci imensi si castroane de punci fierbinte, care isi imprastiau in toata camera aburul ametitor. Pe acest jilt enorm sedea, cu un aer relaxat..."

Cu ochii scânteind înca sub impresiile imaginilor ce i se învarteau în fata ochilor Doamna JA, traia cu totul atmosfera atât de vie si de adevarata a serii de Craciun. Era întocmai ca în visele ei cele mai aprins mirositoare, doar de ea stiute. Ei, putin diferit, caci în jurul ei se roteau 10 Ja-uri mici, legati de ghirlandele de cârnati, chicotind de-ti luau auzul, in timp ce altii doi atarnati pe jamboanele din camara se jucau de-a TarJAn si JAne cazând parca din cer speriind-o de moarte si incercând sa-i prinda cu o mana sa nu se lovesca in cadere.

Acum sincer, era acelasi film mai putin decorat însa mult mai animat :)

==============================================
Sarbatori fericite sa aveti
------------------------------------------------------------------------------
sectiunea preferata de Doamna JA e din Poveste de Craciun - de Charles Dickens


miercuri, 19 decembrie 2012

Aventurile deşuchiate ale stimabilei JA


Doamna JA privea atenta agitatia lunii,
zâmbind în cele cinci colturi
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
îi furase toate stelele :D

sâmbătă, 15 decembrie 2012

***

In pat doamna JA doarme dusa
clampanind ochii sub pleoape.
Patul nu-i desluseste visele.

***

Doamna JA e asemeni unui porumbel calator
În ori ce colt al pamântului o scap
va veni întotdeauna, AŢĂ, acasa.

***

Doamna JA miroase aerul rece si taios al iernii
Undeva la polul opus un cal face baie de soare.

***
Spune-mi încotro privesti
Sa-ti spun cât de mult te aduni, sau te risipesti.

:)


miercuri, 8 august 2012

Elefanta de zâmbala

dec 2009, ora 8:30 in fata calculatorului. scriam.
Sa vedem cam cum arata ce scriam: 

————————————————————————–

Azi m-am trezit sub forma de elefant Jeleu
cu aroma de prins zâmbete-n antreu.
Când fac un pas… tremur ca piftia ne_atinsa
pân’ ma dumiresc ca nu-s stabil prinsa.
Fiind cam roz, nu-ncapea nici o-ndoiala,
eram eu,
azi, fetita ‘elefanta de zâmbala’.

Copiii dulci la ciuf si acri la naduf
N-aveau cum sa scape privelistii mele
de moale si de zahar
Caci prea vibram ca diapazonul gol
Precum draguta dansatoare la bara dinspre hol

Nefiind nici virgule, nici semene de exclamare
sa-mpiedice, cumva, navala de-ajutoare
Mânutele lor mici atinsera pasta moale
Si se lipira toti… ca mustele pe sfoara.

Acum eram compot cu masa ochi si gura casca
în traslucida forma roz, facuta ca sa creasca.
Cu degetele rasfirate, micute si-ascutite
deformau elastica mea forma ca mii de ace, dantzuite.
Si astfel ma trezii ca dintr-o doara,
Ca-s Elefanta de Zâmbala cu tepii înafara.

Elefant aricit!?
De ce nu?!?!
Ar putea fi mult mai fericit.


BTW… toti elefantii din visele copilariei mele erau moi la pipait si sfiosi la privit. :D

=====================================
si-acum pentru toti elefantii mei un mic exercitiu de "levitatie". Vom mai reveni la acest exercitiu oride cite ori e nevoie ;).




marți, 7 august 2012

joi, 12 iulie 2012

sssmall dog in...

miercuri, 20 iunie 2012

Rosu de fier

Dimineaţa devreme
Un puric burtos
se hranea impetuos
cu proaspătul oxid feros
format de cu roua verii
la crăpatul înserării.

Gardul dur
din fier beton
pentru el cherry bon-bon
Era roşu în obraji
şi la corp asisderea
doar picioruşele-i mărunte
se scăldau în griuri nude.

Ati vazut vreodat făptura
de-mi făcu scriitura?
E micuţ doar cât un vârf de ac,
 rosu si mult prea bombat. 
Te surprinde prin miscare 
pe fierul gardului din dotare
:)

joi, 3 mai 2012

uni-versuri

luni, 23 aprilie 2012

Δ


duminică, 22 aprilie 2012

Săptămâna Girafei ____ 05

Într-o zi girafa noastră
Înghiti inconstientă o carte cam consistentă.
Si... în loc să-i pice bine 
O luăăăăăă pe serpentine :D :D
(Notă: orice asemanare cu realitatea este pur întâmplatoare :D)

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Săptămâna Girafei ____ 04

 * * *
Girafa umblând cu statul / sfatul
Sâmbăta tinea sabatul... :D



joi, 19 aprilie 2012

miercuri, 18 aprilie 2012

Săptămâna Girafei ____ 02


Unei girafe prea mândre
Ce-avea privirea... ohohooo... deasupra la multe
Primi ca obligaţie aleasă
Sa-şi facă pedichiura la copitele din faţă.

marți, 17 aprilie 2012

Săptămâna Girafei ____ 01

Unei girafe cu rău de-nălţime 
i se prescrise să de-a pe gât 
nori  în neştire.

Si pentru că devenise aşaaaa... mai, pufoasă
i se spunea Girafa-Elisabetan-Noroasă.

luni, 16 aprilie 2012

Iubirea in forme

Decupam linistita hârtia colorata urmarind cu atentie liniile de curbura. Pe C îl simteam cum se strecoara uneori prin spatele meu aruncând câte un ochi curios peste umarul meu. Îndeletnicirea asta, aparent banala, ma arunca muuuult în timp, departe de tot, pâna la acea zi cruduta de toamna.

15 septembrie.
Prima zi de scoala. Rochita pepita în carouri alb-albastru era prima data pe mine. Pet si cu mine am mers de mãnuta la scoala din cartier situata undeva în partea dreapta fata de locul unde locuiam. Curios cum la câteva blocuri distanta, scoala trona ca un amfiteatru animat in timpul zilei si linistit doar in perioadele de vacanta.

Era o dimineata destul de rece. O învatatoare a carei trasaturi nu mi le mai aduc aminte, a facut adunarea si strigarea în curte. Ne însirase ca pe sarmalute unul dupa altul. La un moment dat a sunat clopotelul si ne-a facut semn sa o urmam. Toata curtea ticsita de copii, parinti, profesori, învatatori s-a pus în miscare. Toata orânduiala cladita cu grija s-a risipit la intrarea în cladire unde s-a produs haos. Coloanele de copii s-au amestecat între ele, iar eu printr-un joc al sortii aveam sa ajung în cu totul alta clasa :D. In locul unde am ajuns învatatoarea a strigat numele celor prezenti. Eu nu eram evident pe lista :D. Incurcasem clasele. In final intreaba daca cineva nu s-a auzit strigat. Ridic cu sfiala manuta. Toti ochii din sala: parinti-copii ma fixasera cu un interes amestecat cu mirare. Eram stanjenita, nu mi se mai intamplase pana atunci sa simt pe pielea mea zeci de ochi sfredelitori, era senzatie cu totul noua. Zic cum ma cheama. Domnita nu avea listele de la celelalte clase. In cele din urma sunt dusa la clasa unde eram distribuita. S-a constatat ca alt copil fusese admis in locu-mi proaspat lasat. Eram decretei. Nimeni nu se astepta sa fim câta frunza câta iarba! Abia acum vedeai realitatea cu ochii. In doua zile scolile au fost nevoite sa se uneasca sa clarifice locatia multimilor de copii. Si astfel în a treia zi mi s-a spus ca am fost redistribuita la cealalta scoala de cartier. Acolo, adusa de urgenta o învatatoare taman de la scoala de surdo-muti, i s-a dat pe mana o clasa de elevi habauciti :D.

Imi aduc aminte si acum pozitionarea clasei cu geamurile mari unde intra lumina rasaritului. Uneori încercam sa surprind desenul razelor de soare direct pe caiet. O faceam stangaci, nu eram obisnuita sa tin creionul în mâna. Învatatoarea nu stia ca nu suntem surdo muti si ne trata ca atare. Gesticula enorm, si ne dadea ca tema de casa sa taiem fluturi, melci, apoi pasari. Azi asa, mâine asa... Toata casa taia fluturi. Ma dureau degetelele de la foarfecile metalice  chirurgicale. Facusem bataturi... Cu toate acestea scopul acestor operatiuni îmi ramasese necunoscut. Nu o vazusem niciodata pe Pet sa faca asa ceva. Foarte curios. Abia peste ani am realizat ca operatiunea era de a învata sa numaram. Însa învatatoarea nu stia ca M cu manutele zdrelite, batatorite, taia ce taia si adormea. Maica-mea întindea usor paturica peste mine si continua sa taie fluturi, pasari pentru ca eu sa am a doua zi numarul cerut de decupaje. Numai ea ajungea sa numere fluturii :D. Eu niciodata :).

Timpul curgea, semestrele se rostogoleau unul dupa celalalt. Legasem o mica prietenie cu o fetita din clasa. Ne înghionteam în pauze si ne distram la ore. Personajul de la catedra oricum nu ne trata ca pe niste copii cu abilitati normale. Cred chiar, ca o deranja grozav ca nu eram surdo-muti. :D :D D.

Venise primavara. Ploaia de vara împanzise aleile. Verdele explodase peste tot si trandafirii îmbobocisera. Eram catre luna iunie, se pregatea fara de stire prima vacanta de vara. Cum necum în drumurile catre casa am observat ca sunt urmarita de un baietel. Era un baiat din clasa mea. Il stiam din vedere. Statea în ultima banca. Nu-mi vorbise niciodata însa mi se paruse ca mergea pe urmele mele. De felul meu întotdeauna m-am simtit un detectiv înascut. Din momentul când am realizat ca s-ar putea sa ma urmareasca începusem sa fac scenarii... Deturnari de la traseu, prostiri prin ascunderea în locuri invizibile de unde doar eu puteam vedea reactia lui. Clar ma urmarea. De câte ori îmi pierdea urma se întorcea derutat ca un caine la care i se diluase mirosul. Când disparea ieseam din ascunzatoare si continuam drumul catre casa.

Problema cu acest baiat era alta, începuse sa ma tina din scurt. Daca fugeam, fugea si el. Nu-mi mai ieseau toate fentele. Nu stiam ce sa fac. Intr-o astfel de increngatura cu mersul catre casa, prietena mea ma cheama la ea - la o pita cu magiun :D. Ahhh ce fain, ea statea aproape de scoala, am aruncat o privire în urma, mi-am zarit urmaritorul aproape. N-am mai stat pe gânduri si am zis:

- Da. Hai ca vin.

Cred ca era prima oara când vedeam o alta casa. Fata avea multe jucarii. Era singura la parinti si tare rasfatata. Ne-am scos papuselele pe balcon, ne-am întins o paturica si am inceput sa ne creem familii imaginare în care noi era personajele mari, ce stiam totul despre lumea asta :).
Fata s-a tinut de cuvânt si a adus niste felii mari de pita, gros taiate asa la vreo 2 cm, unse cu gem de prune. Silvoita cum se mai spune. Mancam si ne jucam. Ne mânjiram cu magiun pâna la urechi dar nu ne pasa. Furata de distractie pierdusem notiunea timpului. Doar când s-a lasat seara am realizat ca trebuie sa plec. Era undeva pe la 9 seara. În drum catre casa am mai aruncat câte o privire cercetasa în jur sa nu apara urmaritorul. Nu era.

Ajung acasa. Aici o stare de isterie generala pusese stapinire pe ai mei. Circul maxim! Unde am fost?!? Intrebare pusa în bucla de zeci de ori. Nici un raspuns nu multumea oricum :D
- Am fost sa manânc o pâine cu dulceata, ziceam simplu fara sa înteleg de ce nervii?!!
- Pâine cu dulceata-ti trebuie tie? Acasa nu ai dulceata?!!
- A fost foarte bun magiunul de prune... zisei eu cu privirea în pamant, vinovata fara vina... si Mirela avea papusi... si ne-am jucat... si...
- Ei soarele tau de copil... Si zbang - zbang doua scaltoace peste fund. Noi facem infarct, ne dam de ceasul mortii unde esti si tu te joci cu papusi! Nicioadata sa nu mai faci asa ceva !! Ai înteles?

Mi-era greu sa înteleg unde gresisem. Pe vremea aceia nu erau telefoane, pagere si alte tehnologii GPS de localizare rapida :D. Apoi, sincer vorbind, îmi placuse mica mea evadare la Mirela. Totusi ai mei erau încruntati. Îi suparasem raaaaau de tot... Cine sa-i înteleaga pe parintii astia?

A doua zi mers la scoala. Plictisul mare. Rontaisem creionul pâna la os :D. Suna clopotelul de mers acasa. Am mers leganat cu Mirela pâna la blocul ei. Ea m-a chemat din nou la joaca. Eu am zis ca nu pot si m-am întors sa ma uit în spate. Urmaritorul meu era la vreo 5 m de noi. Hmmm... ma gândeam cum pot fenta ca sa maresc distanta. O salut pe Mirela si traversez prima strada în fuga. Cu coada ochiului ma uit în urma. Copilul fugea si el. Eu fug mai tare... el dupa mine. Ma lovesc de ceva oameni cu socose, dar nu ma opresc... La un moment dat îi simt respiratia în spatele meu. M-a ajuns. M-a împins din fuga dincolo de gardul viu si m-a pus la pamant dintr-o singura miscare. Era deasupra mea. Ma zbateam sa scap. El incerca sa ma imobilizeze. Eu încercam sa scap, sa ies din strânsoare. Mica incaierare insotita de sunete ascutite si disperate a atras atentia celor de pe strada, si un barbat zdravan a aparaut din senin, l-a prins de bretele pe baiat si ia tras doua peste ceafa. Copilul n-a stat pe gânduri si a luat-o la fuga. Eu ma ridic. Abia atunci am vazut ca picasem într-o tufa de trandafiri. Pe o laterala mi se rupsese rochita pipita pe o distanta de 10 cm. Si o zgarietura zdravana aveam ca un fermoar pe partea stânga. Incepuse sa sangereze. Omul m-a condus pâna la blocul unde locuiam intrebandu-ma una alta. M-am bucurat ca m-a condus pentru ca m-am simtit in siguranta.

Ma vede maica-mea. Ieri magiun... Azi, harcea-parcea!!! Copilul ei chiar a luata-o razna si-a zis, si m-a luat la un inteorgatoriu serios. A ascultat cu atentie povestea mea. A doua zi a venit la scoala cu mine. A vorbit cu învatatoarea si i-a explicat situatia. Învatatoarea îl cheama pe baiat în cancelarie. În tot acest timp eu stateam cu inima cât un purice într-un con de umbra din cancelarie. Ma speriase rau întamplarea. Vine baiatul.
- De ce ai batut-o pe fata?
- Euuuu!!?! N-am batut-o!
- Cum n-ai batut-o? Uite ce zgarieturi are pe picioare, mâini. De ce ai facut asta?

Dupa o pauza mai lunga în care tensiunea plutea in aer, raspunde scurt si fara alte comentarii:
- Pentru ca o iubesc.

Învatatoarea... Maica-mea... Eu... ramasesem perplex. Toate cuvintele fugira subit înghitite în miezul fiintei :)... ale mele ca ale mele, dar si a celor mari?!? Mai sa fie... :D. În cele din urma învatatoarea sparge tacerea:
- Si asa gasesti tu ca trebuie sa-ti manifesti iubirea?!
- Pai asa face tata cu mama, a venit raspunsul. Si ei se iubesc, zise baiatul apasat, convins fiind de faptul ca asa trebuia sa fie lucrurile în acest caz...

In acea vara ne-am mutat din cartier. Nu l-am mai vazut niciodata. Am schimbat scoala. Fermoarul încrustat în piele de la gimpele de trandafir a ramas forever. E prezent si acum.

Ce pot sa spun? Unele forme de iubire lasa urme... Vizibile :).

vineri, 6 aprilie 2012

duminică, 18 martie 2012

luni, 27 februarie 2012

Axioma la jelibon


------------------- Axioma UGGIE -------------------



Orice superJA are un artist alaturi :).

miercuri, 22 februarie 2012

Un sourire à l'intérieur

prima mea aparitie DogModel
primul meu Job serios :)
dedicat lui Cat

luni, 20 februarie 2012

Fire de tor(t)s

.
Uite pătratul de lână
Cum se suie cătră stână.
.
.
.

.
Sara pe deal
buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale
Dulăii joaca Tetris cu oile.
 .
Marea evadare. Marea aventură.
 :D

marți, 14 februarie 2012

legenda sosetelor nepereche

- Vaaaai. Dar te-a costat o avere biletele la acest spectacol, asa-i?
Zise ea, privindu-l cu atentie cum învârtea între jeliboane cele doua instrumente conice, usor transparente, ce luminau spatiul din jur într-un mod bizar. Nu stia exact la ce foloseau însa, era stiut ca orice vizionare speciala venea cu tot felul de instrumentare auxiliare, care mai de care, mai ciudate. Fusesera ochelari cu lentila cilindrica sau acea tableta ce o  înghitiai pe gura sa vezi mai bine cu ochii LOL... si-acum aceste palarii funky cu bor clopot exagerat de larg... El se apropie de ea si îi puse cascheta pe caput. Studiase cu atentie instructiunile de utilizare a caschetelor astrale cu o zi înainte. Se fixau prin însurubare pâna se auzea un declick, si-atunci lumina învada spatiul interior, aducând universul îndepartat taman la poalele jeliboanelor lor.
- Ah. Nu-ti face probleme. Rosti el în timp ce o privea prin cascheta semitransparenta ce o manevra cu grija. Doar azi ruleaza acest spectacol unic. Cica azi, din motive nestiute, se supraincalzezte planeta aia mica de o vedem noi in fiecare seara si o mare mare poveste de dragoste se iveste.
- Poveste de dragoste!? Dar ce înseamna aia poveste de dragoste?


- Hmmm daca as sti, nu ti-as mai povesti draga mea :D. Asa... o sa stam linistiti sa privim ce se va întâmpla.
Clonk - se auzi declikul de prindere.
- Iuhuuuuu, vaaaaai - striga ea, nestapânindu-si emotia.
Acum veni rândul lui sa-si aseze cascheta pentru vizionare. ClonK si era legat întocmai.
- Waaaaw... sopti si el cu o voce joasa, grava, abia auzit. Si stateau amândoi muti de uimire în fata ecranului universal-planetar. Planeta aceea îndepartata, mica, punctiforma, pe care o priveau întotdeuna înainte de a adormi, era marita în asa hal de puteai zari si acele creaturi miniaturale cu 8 jeliboane în dotare fugind pe asfalt.
==========================================================================
De-odat' luminile s-au stins. 
O muzica suava s-a-nfiritat ca-n vis.
Cortina la planeta s-a desprins usor,
lasând o pata alba-n centru 
din'adins 
pentru actori.

Actul întâi

Pe-o sfoara în lumina usor balaie si discreta a scenei, atârnau nestingherite, parca din veci acol' sortite, doua sosete: una în dungi, cealalta... cu totul si cu totul... banala - de un gri sobolan din cale-afara :).

Doamna siseta în linii, tâfnoasa pân la dunga, nu-si ridica sprânceana, considerându-se adulta :). Isi tatua de-o viata pe textila, una câte una, istorii din carti de aventura. Era o doamna multa, stufoasa si grosuta. Dungile o marcasera frumos lungind-o pân la pulpa.

Nu foarte departe, pe sfoara, motaia simpatic, vesnicul trântor, ciorapul fara nici o pata, însa stiut, îmbibat într-un miros de pica musca moarta :D. Era tesut cu fir subtire, usor, facea tumbe când îl alinta vântul, nu de putine ori. Iar în asprimea noptii, se ridica-n calcâi cântând la frunza ce-o plimba printre degete.

 Actul doi

Pâna-ntr-o zi, când ciorapul banal, satul de-ale ei aere complet fara consistenta, în timp ce ea se circise în somn pe circumferita, o prinse mai mult din curiozitate de snurul uitat afara din ultima-i poveste si-o desira dintr-o data pân la umblatura. Speriat, furat fiind de-a ei poveste, se opri brusc si privi cu atentie. Atât mai ramse din ea - o talpa cu-n calcâi agatat în doua degete strâmbe. Nu ste'te mult pe gânduri, îsi desira cu grija propia gamba stânga si-o refacu cu al ei fir în dunga. Iar cu firul neted obtinut din pulpa lui o completa pe dânsa. Lucrase pân la miezul noptii... adormind ca liliacul atârnat pe sârma.
Lumina la scena se stinse îmbracând spatiul într-un negru adânc.

Ultimul act

Zorile, imitate cu o îmbaiare galbuie, luminara scena. Soseta doamna se ridica în capul talpii :D. Se simtea ca niciodata, foarte usoara. Se sterse cu degetul mic la ochiul degetului mare si casca printr-o gaura aparuta brusc peste noapte LOL, când zari tooooata tragedia. Numai talpa-i mai era în dungi!... iar restul.... vaaaai de un desen banal, complet lipsit de orice sofisticare! Se uita în stânga si-l zari pe el... cu talpa neteda, si degetele întinse catre ea, si... bai, o frumusete de model în dungi pâna la genunchi !! Scandalos de-a dreptul. Incepuse sa vocifereze însa celelalte toate cuvinte erau la el... el raspunzându-i rapid la toate, chiar si pe-ndelete :D. Si-astfel, brusc, cele doua sosete devenisera o pereche - fara de pereche :D

Din coltul dreapta al scenei aparu o fetita cu parul balai.
S-a oprit în dreptul sforii, se ridica pe degetele si lua ciorapii cu grija - era perechea ei de sosete cea mai draga. Îi trase pe picioruse. Lua sandalele de lac. Le închise catarama si disparu în coltul opus al scenei.
Cortina coborî.
Lumina se aprinse si zumzaiala acoperi totul
========================================================================== 
- Si-asta înseamna poveste de dragoste? întreba ea cu jeliboanele bine înfipte pe planeta mama.
- Ei, da' de unde sa stiu eu? raspunse el întelept. Titlul filmului e "Dragoste nepereche"
- Hmmm... eu cred ca am înteles... zise fata, si se lumina la fata. Deci trebuie sa ne luam sosete la care povestea continua de pe un picior pe altul - altfel nu se pretuiesc, nu-i asa?

:D :D :D
---------------------------------------------------------------
 Si de-atunci toate sosetele poarta povesti inedite, unice.
Daca o sa vedeti sosete identice sa stiti ca ele sunt complet demodate.
Iar sosetele gaurite sunt singurele cu doctoratul în asfalt, deci, va rog, putin respect  ;).
---------------------------------------------------------------
Sper sa va placa noul design de lampa (vezi imagine sus ;)). Acest post a venit cu tot felul de noutati.

joi, 9 februarie 2012

Daca ar fi...


sa-mi aleg în pielea cui si prin ochii cui sa privesc lumea,
(pe pamânt)
as fi vrut sa fiu Cal. Cal salbatic :)


(in apa)
calut de mare. Mi se pare, de departe, un personaj simpatic ;).
 


si-acum, curioasa doamna JA întreaba:

De puteati alege ce v-ar fi placut sa fiti?
În pielea carui animalut v-ati fi întrupat?
[sa fim intelesi, nu excludem omul ;) - în fond, si el, tot un fel de animalut mai cizelat (ca sa nu zicem netezit) :D]

marți, 7 februarie 2012

SuperDog Legend

în dance
-------------------------------------------------------------


-------------------------------------------------------------
oameni câiniti LOL !! Pâna si tu Pilobolus?!?
-------------------------------------------------------------

Toti stapânii de JA poarta tricourile mele de SuperDog :),
numai eu port cu Chuck Norris
:D

marți, 31 ianuarie 2012

deCuvintele (1)

un joc inceput cu Lady Cat  :)
----------------------------------------------------------------------------

Un ocean fără hotare creşte asemeni trestiei.
Fulgurant comoara adâncurilor
ascunde degetele răsfirate ale sfiosului suflet
drumeţind pe cărările fără număr… fără număr…

În timp ce… eul omului
arcuia ancolura trupului gol al viselor
[precum un lotus, în tăcere,
după sunetul filotim al zilelor
şi nopţilor de nemăsurat]

Izvorul ascuns al sufletului decavat
alerga murmurând pe cărarea îngustă,
gofrată de fiorului vremii,
scopind inima de fluturi si păsări.

Nu spuneţi nicicând
nu există
cunoaşterii din inimă.

zzzzzzt, sfâââr

-----------------------------------------------------------------------
continuarea - deCuvintele (2)

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

ad hoc ::: ad interim

Când am vazut recent filmul Red Dog* - un film faaaain, alcatuit din povestile mai multor oameni, lipite una de alta, toate, despre un câine rosu australian... îmi ziceam gând - apoi asta nu e film, e blog :)! Clar, ceva foarte asemanator cu site-ul doamnei JA, dar... cu o diferenta esentiala: doamna JA nu-si cauta stapâni, ea-i are... si... nus' cum sa va zic... nu unul, ci multi... oricând gata sa sara în foc pentru ea.


Vineri seara gasisem pictura lui Francis Cotes...mi-a placut din prima. Simteam cum potriveste unei povestioare mai vechi, nescrise... însa nici prin cap nu-mi trecea ca are sa aiba o cu totul alta destinatie. Rasturnarile de situatie au aparut din primul moment al dedicatiilor aferente. Parca nimeni nu dorea povestea initiala ;). Nu ma credeti? Ascultati cu atentie dedicatiile, si o sa întelegeti ce spun :). Asa-i tetris? :D. Pe când aproape ma oprisem la dedicatia Cat - "Eine Kleine Nacht Musik" ce potrivea manusa povestioarei mele de o noapte... nu a fost sa fie. Am fost super-încântata de alegerea Angelei, nu era întocmai ce ma asteptam pentru imaginea mea (dar mi-a adaugat un nume nou auditiei ;), deci foarte fericita fata)

... dupa care mai-mai sa schimb macazul pe ceva de genul acesta:


Ieri o zi faina de iarna. Soarele scalda peisajul în nuante diverse de alb pe alb dar, departe de a-si da consimtamântul în privinta vreunei temperaturi decente. Insa frumossss, irezistibil de-a dreptul. Imposibil sa nu iei aparatul foto sa nu profiti de peisagiu. Priveam padurile de lânga noi, fiecare copac întepând scafârlia alba a  pamântului. Da, eu stiam demult - pamântul poarta parul scurt (recrut) - însa doar iarna poti vedea cu adevarat desimea firelor parului padure.

Pe Doamna JA o îmbracasem în straie de sarbatoare. Hainita de pe ea avea inclusiv un guler alb din blana artificiala ce se ridica pe ceafa dându-i aerele unei fiinte nobile, asemeni tabloul nostru. Reînviorase în noi imaginea reginei Elisabeta :). Si uite asa, mândri peste masura, ne-am pornit frumusel la o plimbare la drumul mare cu preafrumoasa Doamna JA.

Cum mergeam noi catre Manastirea din Tauti, pozam,povesteam, ajungem la lac. Acolo ma opresc o clipa si zic:
- Nu ne întoarcem?!? Vine mai încolo casa aia cu câini.
C însa, dorea o plimbare lunga, asa ca am mers mai departe. Trecem de coada lacului si ajungem în dreptul casei cu pricina. N-am apucat sa ne dumurim prea tare, am observat unul, daca nu doi ciobanesti mioritici, cum scot capul printre gratiile de la gard. Agitat nevoie mare, mioriticul forteaza iesirea printre gratii si tâsneste în strada. În mod normal vine, o miroase pe domnita mea sub coada - asta e forma lor de salut calduros si lucrurile se domolesc. Insa nu acum! Mioriticul* nu venise cu ganduri de pace! Din doi pasi s-a napustit pe JA si-a deschis falcile (de la capu-i cât banita) si a prins-o de ceafa pe domnita mea, ce a intrat cu totul in gura lui. Imi imaginez cât de mica s-a facut inima doamnei JA, când namila blanoasa, de vreo 4 ori mai mare decit ea a sarit pe ea. De ale noastre inimi ce sa mai vorbim? 

De aici încolo totul s-a întâmplat fulgerator. In momentul când Mioriticul a sarit pe JA, C parca vazuse rosu în fata ochilor "Se poate cineva sa-i faca rau copilului sub ochii lui?!?"... într-o fractiune de secunda s-a aruncat pe ciobanesc turtindu-l la pamânt. O miscare instinctiva de Judo sau Sumo, nu stiu exact :D. Cu burta îi imobilizase picioarele si corpul, cu un cot îi lipise capul de pamânt si cu cealalta palma îi îndesa falcile deschise pe zapada. In acel moment, am sarit, am prins de cureaua cu care era legata JA, si-am smuls-o pe JA din gramada. L-am privit pe C, era calare cu totul pe enormul ciobanesc mioritic, însa departe de a fi înafara unui pericol iminent. Daca scapa din prinzatoare, ceea ce nu era imposibil la forta enorma a câinelui, lupta se rulua, si nu stiu ce sorti de izbanda aveam. Stiam ca trebuie sa dispar cu JA din raza de actiune a ciobanescului... când il aud pe C cu vocea sugrumata de efort:
- Si acum cum ies de-aici. Daca îl las ma ataca!
Gosh... iar eu nu puteam sa-l ajut cât timp JA era aici, ea ar fi devenit o caramea pe maseluta mioriticului si nici noi nu stiu daca-i faceam fata. Retraiam problema logicii cu podul, lupul, capra si varza.

Atunci aud un glas de femeie ce urla la noi:
- Stati! Stati asa !!! Tocmai l-am adus de la doctor! Câinele are probleme cu coloana!!! Dati-i drumul !!!

Da?!? Extraordinar! Interesant argument. Oricum eram surzi toti trei.

La casa de unde iesise câinele, am vazut 2 femei. De obicei nu sta nimeni acolo. Fusese o întâmplare prezenta lor, altfel, finalul ar fi fost cu totul altul. In curtea respectiva mai erau alti 3  sau 4 câini, toti de talie mare. Una din femei (cea tânara) vine sa-si lege mastodontul. Cureaua ce o avea in mana era ceva de genul celor folosite la câini de talie mica. Am întors privirea si am vazut un Peugeot 206 venind spre noi. Fac semn disperat catre sofer. Opreste. Doi tineri la volan, îi rog sa ma ajute si fara sa astept vreun raspuns o iau la JA in brate si ma urc in masina. Mi-am dat seama ca C nu putea profita de situatie... daca slabea câinele din stransoare lupta se relua. Oamenii din masina nu vazusera ce s-a-ntâmplat. Au crezut ca fusese un accident. I-am rugat sa ma duca 200m mai încolo, suficient cât sa ies din raza de actiune a ciobanescului mioritic. Ma dau jos din masina incep sa masor lung cararea... nu stiam daca C scapase intreg... Apare C, nevatamat  :)

-----------------------------------------------------------------------------------------------
si-acum am sa va zic un banc
"Se încaiera Hrusca si Chuck Norris si iasa invingator Hrusca.
De ce?
Chuck Norris n-avea destul LER"

Cam asa am patit noi, ciobanescu n-avu' destul LER...
acum ne putem permite sa zâmbim :D...
si sa inchidem ochisorii putintel


sa vedem viata asemeni unui fir de ata subtire ce deapana povestioare in ochiuri de orez...
--------------------------------------------------------------------------------------------------
* intrebarea care am primit-o de vreo 2 ori - Mioriticul era fata 'au baiat? Da' cine sa-l caute de sex in acele momente?! LOL