vineri, 31 decembrie 2010

... doamna JA de 11

"oooOOO ce nămetenie se-arata
vaz picioroagele lui 11, asa de aproapeee... "


(un fierbinte) LA MULTI ANI !
tuturor prietenilor mei virtuali si nevirtuali.
:)

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Si elefantii zboara sa stiti

Am primit azi - acest link (un filmulet) - imagine, sunet, dans - desert, mare, oameni, elefanti, gheparzi, hiene...
Ceva foarte frumos... ireal de frumos.
Da. E cu animale asa ca o sa-l pastrez aici prin arhive.
:).










Cartea hand made - cinasha bat-o vina, cu DVD-ul soundtrack este de gasit aici
Azi dimineata, când am deschis ochii, tropaiau picurii parca erau oastea lui Stefan cel Mare, ma si mir ca am mai putut tine geana pe geana în vacarmul aiesta. Afara o vreme de împuscat iepuri... si cum n-am stergatoare la geamurile de la balcon, cel mai bine nici sa nu ma gândesc la iesiri în aer liber sa-mi ud blanita. Corect, stau acasa si ma apuc de teme. De luni doream sa atac leapsa copilariei venita de la Cat, tetris... beau nici eu nu mai stiu...

Dar a aparut o problemuta. Nu pot vorbi in numele lui M pâna nu v-o prezint pe N. Vina pentru carti si ce-a citit sau nu M, o poarta în totalitate N. Dar mai întâi sa vedem cine e N.

N. sora mai mare a lui M, un copil precoce (rau de tot). La vârsta de 3 ani se îndragostise definitiv si irevocabil de Manon din opera Pucini. Sa vina orice sa-mi spuna orice... nu cred, sa cunosc alt copil de 3 ani îndragostit de opera. E peste putinta mea de întelegere. Si nu a fost ceva trecator ci, ceva ce o marcase in asa masura încât acel nume nu avea sa ramâna o amintire pierduta in neant. Cu el avea sa-i scrijeleasca numele "fratioarei ei" - caci asa se exprima la cea vârsta...
[in limbajul ei curent (la 3 anisori) sotul scroafei era scrof... iar surioara - fratioara :) etc.].

N era tipul baietos, ce se dadea de pamânt cu oricine, pentru o trotineta sau tricicleta, asta pâna în momentul în care, în clasa întâi a descoperit alfabetul. Pentru ea, a fost ca o noua ingenioasa jucarie. Impactul citirii si al scrierii au fost pur si simplu devastatoare. De cum a terminat de învatat alfabetul, orice carte îi pica in mâna, o devora în doi timpi si trei miscari. Aparuse o singura problema... singurele carti prezente în casa când ea implinise 7 ani jumate erau câteva romane politiste de Agatha Christie, Regina Margo, si o carte groasa, cu coperti cartonate si cu 2 buline pe fata pe care scria cu litere groase, negre - typo Helvetica - Dermato-Venerologia.

Cu romanele politiste a fost floare la ureche si repede ajunsese la cartea mare, groasa, alba, cartonata. Cartea, cu vreo 500 de pagini, era plina de imagini "grele", studii de caz, prezentare, tratamente, iar numele medicamentelor si componentei, în general, în latina. Nicidecum o carte digerabila la acea vârsta, si greu digerabila si pentru oameni la 20 de ani. Cu toate ca nu întelegea nimic, cu toate ca denumirile-i latine îi erau ermetice... a parcurs-o din doasca în doasca! (ce înseamna sa nu ai alte optiuni de citire;)). Sa nu va imaginati ca acea carte a ajutat-o în vreun la cazul real de a intâlni, pe viu, un astfel de caz. Atunci se facea verde la fata, si se-nmuia ca un marzipan pus la topit, de nu era un scaun prin preajma sau un stâlp sa se prinda, o culegeai de pe jos LOL.

Pentru ca maica-mea vazuse atractia irezistibila a lui N catre carti s-a hotarât sa-i cumpere fetei orice carte dorea "Copiii mei trebuie sa stie carte" - zicea cu voce tare oricui întreba... si asa a inceput N sa-si construiasca biblioteca, ce avea sa fie în cele din urma, una serioasa, din care nu lipsea nici filozofia, nici religia, dar mai ales beletristica. Singurul sector neacoperit ce-i ramasese lui M a fost cel legat de povesti nemuritoare, carti cu desene, matematica, si fizica :).

Pasiunea lui N era în crestere, asemenei unui vulcan ce nu atinsese punctul de maxim - urma sa erupa undeva, cândva. Asta s-a întâmplat prin clasa a IV-a, când dintr-o întâmplare nefericita, M s-a gripat, si a trebuit sa ramâna la pat, acasa. N vezi doamne, sub aspectul unei supragriji pentru sora ei, îi zice:

- Stai aici si ma astepti. Eu ma duc la învatatoare si o rog sa ma lase sa stau cu tine... ca uite, ce rau tusesti... etc.

Când P a iesit pe usa, M moarta de curioasa pentru orice era legat de N, tusti s-a dus la usa si si-a proptit ochiul pe gaura cheii. Holul unde era aparamentul semana cu o omida cu 16 picioare. Fiecare picior era o usa la un apartament. La unul din capete era casa scarilor iar la celalalt o mijire de balcon. Cu surprindere a vazut M, ca N, în loc sa mearga spre casa scarilor... a luat-o în sens invers - catre balcon, si a stat acolo nemiscata, vreme de vreo 15 min. La M mai i se bulbucase ochiul de la curentul de pe hol :D, dar nici nu s-a retras de la gaura cheii. N s-a reîntors ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic nefiresc, a intrat în casa, si s-a asezat linistita la citit. M a întrebat-o:

- Ai fost la scoala?
- Sigur ca am fost. A zis doamna învatatoare ca pot sa stau cu tine :).

M privea înmarmurita seninatatea cu care mintea, si-si înghitii cuvintele, doar ochii îi ramasesera mariti de uimire. A doua zi la fel, a treia iara. M simtea ca se sufoca daca nu face ceva. "O sa fie bai, îsi zicea... asa ca si-a luat inima-n dinti si i-a zis la maica-mea. Ea, fara sa zica nimic, se prezinta la scoala a doua zi.

Învatatoarea shoc
-VAI, da' cum de ati venit?!!! De când încercam sa dam de Dvs. N n-a fost DELOC, semestrul II si III, la scoala si nu-i putem încheia situatia!
ZBANG - la maica-mea i s-a naruit totul în fata ochilor, abia se mai tinea pe picioare la ce-i auzea urechile. Fata ei, lipsea si mintea cu nerusinare... toate în numele cartilor! :D, soarele lor.

Nu-i de povestit ce a urmat, cine a capatat-o pe coaja si-n care ordine. Maica-mea o abtiguia pe N, N pe M - ca nu si-a tinut gura etc... era un lant al dezamagirilor :D. Cu toate acestea, cartile-i erau de neluat de la gura. Nici nu facuse 14 ani si citise filozofia lui Blaga, James Joyce, Thomas Man, Kafka si alti autori foarte grei. Pentru M era o mare nedumerire, deoarece N prefera cititul în locul multor alte actiuni extra... si de multe ori o gasea cu ochii rosii, în vreo camera, în urma vreunei lecturari. Iar M din ce în ce mai nedumerita o întreba:

- De ce plângi?
- Pai asa o drama s-antâmplat.
- Unde? Cine? Cum?
- ... în carte... si povestea nitel din ea. Iar M o asculta cu atentie fara sa înteleaga o iota...
- Dar daca iti fac rau, si plângi, de ce o mai citesti? (si M avea grija ca de acea carte sa nu se atinga LOL...).
Cartile o maturizasera înainte de vreme pe N. Isi gasea prieteni doar oameni mai mari cu 10 - 20 de ani cu care sa poata discuta. Era ca o zeita grava. De o frumusete clasica, sculpturala, dar exagerat de serioasa. Arareori râdea, cu pofta... niciodata... era ca si omul ce gustase totul înainte de vreme.
 
Si pentru ca totul venise prea iute... azi ne distram uneori, si o aud zicând.
- Dupa o anumita vârsta nu mai citesti beletristica... ca nu-si are rostul LOL... si o gasesc citind retete culinare sau carti de religie sau medicina - caci o oaresce curiozitate i-a ramas deschisa spre acest sector...
 
Urmatorul episod - e despre M...

miercuri, 8 decembrie 2010

leaps lepsoi motoi

Ma intreba Cat prin vara care sunt cartile mele recente, Tetris ma întreba si ea într-o leapsa tot ceva de genul asta. Totul era în regula si doream sa-mi fac temele (eu, ma stiti, catel serios) doar ca aveam o mica- MARE problema. Cartile mele la acea vreme stateau împrastiate vraiste în jurul patului, pe pat, sub pat, candelabrul devenise ecologic îmbracat în celuloza... greu sa mai gasesti o carte, ce sa mai spun ca ma culcam pe capitolul întâi din Idiotul si ma trezeam pe capitolul 4 din Caligula. Ca sa ajung la cafeaua de dimineata demaram pe skate-ul Ghidul lenesului, pe urma savuram cafeaua pe "Cafe au Lait... ufff . Slava domnului ca am ajuns in sfârsit sa am putina ordine intre ele. Pentru asta am lipsit atâta amar de vreme.
A trebuit sa merg la padure, sa-mi adun lemne pentru biblioteca (am vrut mesteacan... m-am multumit cu combinatia mesteacan / stejar) si uite asa mi-am croit eu biblioteca cu 24 de casute, si ca sa pot sa-mi plasez si un pat regesc cu baldachin pe mijlocul camerei am asezat toate cartile din biblioteca pe 2 rânduri. Acuma stau ele precum sardinele intr-un spatiu intim iar eu ma lafaiesc intr-un bazin de cearceafuri fosnitoare (si nu din celuloza :D)

Leapsa avea întrebari. Multe. Fara numar. Nu-i bai. Nu le mai stiu care erau. Am plasat aici câteva din casutele la îndemâna... care sunt si cele apropiate de preferintele mele. E mai simplu asa :)


Multe din carti luara calea pribegiei. Cele cu specific "muncesc", nici nu sunt prezente aici, ci la o aruncatura de privire fata de fereastra luminata din turnul castelului. Acolo marea parte a tipariturilor sunt povesti în imagini sub forma de case, gradini, culori, simboluri, tehnici si documentatii... iar printre ele, culmea, apar ceva carti de poezii ;). La M îi plac mult acele cartulii mici, pe care le ia uneori la maruntiri, citindu-mi cu voce tare.
Crescând în acea camera intima m-am atasat mult de cartile ei cu imagini, pentru ca pe alea le întelegeam si eu. Daca erau scrise si în limbi nestiute era perfect... lasând loc imaginatiei.

Câteva din cartile de mai sus M le citeste si reciteste permanent... De ce oare?!?... si nu m-am abtinut sa nu o întreb intr-o buna zi. La care mi-a raspuns:
- JA mama... o sa întelegi tu cândva, ca rotundul ce sta pe umeri - asta înfipt între cele doua urechi, nu e facut sa tina toate informatiile într-însul. El e doar bookmarkul catre exterior si e cel mai prost mediu de stocare ce exista, crede-ma... la ce bun sa-l ai când atunci când întrebi pe cineva de o carte o sa primesti de cele mai multe ori raspunsul "Da, mi-a placut, sau nu mi-a placut si înca vreo 3 fraze rezumative". Pentru ca nu asta este scopul în cele din urma.

JA o asculta cu urechile ciulite si fruntea încretita puternic, întelegând doar pe jumatate cuvintele. Eu am memoria a milioane de mirosuri distincte, îsi zicea - stiu exact ce si de unde este. Am o biblioteca de sunete, de la fosnetul pungilor, clantanitul cheilor, pâna la glasul grav al pamântului... cum poti sa nu reti toate literele dintr-o carte? Cum poti sa nu vorbesti fluent ca si cum ai pune acul de la pikap într-un punct de pe placa si sa continui singur o poveste de-a lui George Bernard Shaw (de ex Cezar si Cleopatra - pe care M o asculta în bucla). Eu o stiu pe_de_rost ;)... oooo Cezar acela, prea batrân, prea întelept... si ea atât de tânara si nestapânita... astia doi într-unul ar fi facut un om întreg. Oricum, eu am concluzionat demult, ca numele CEZAR este destinat întelptilor, avându-l pe al meu CEZAR din "Cezar si câinii" (Animal Planet) unde ma distrez copios la dresajul stapânilor. :D :D :D

- Ehei, JA, cartile au cu totul alt dichis, continua M dialogul. Pe ele nu trebuie sa le repeti, nu trebuie le citezi la fiecare pas. Cu cartile te îmbraci pe interior, sunt ca si straiele vechi sau noi... pentru ca o carte buna te schimba la "pipota" LOL. Abia când sunt parte din tine, când nici tu nu mai sti de unde vine porumbelul de-ti iasa din gura, înseamna ca acele carti si-au facut datoria...
----------------------------------------
la cuvântul recente, foarte recente: Culianul, Intelepciunea antica, Flatland, putin din Dialugurile lui Platon, si Noile mitologii

joi, 7 octombrie 2010

... intrebare de 8 jeliboane

Oare aici câinele face pe omul sau invers? :D

duminică, 3 octombrie 2010

… gândurile unui majordom de geanta (pagina jurnal de vacanta)

- unii se dau în barci, eu în genti ;) -

Domna JA îsi legana jeliboanele delicate atârnând de umarul lui M, în timp ce aceasta luneca pe lânga zidul vitrinelor ce ofereau mâncaruri colorate, variat decorate, dar complet nemirositoare. Putin mai încolo, în magnificele vitrine galben-rosiatice, privea diversele siluete de stapâni de lemn, îmbracati în straie de plastic, în dreptul carora M si C se opreau uneori privind îndelung, dar niciodata intrând. JA stia prea bine ca marea atractie pentru M nu erau neaparat interioarele magazinelor cât cartoanele din vitrina sau mânerele usilor de intrare, asa ca nu-i fu cu mirare entuziasmul lui M în fata crocodililor verzi Lacoste de pe mânerul de sticla pe care ea îl flash-uia indiscreta. Asa e stapâna mea, îsi zise Doamna JA cuibarindu-se si mai acatarii pe coltul gentii, o ciudata cap-coada.


De unde statea, avea un câmp de vedere larg spre toate terasele cu umbrelele dezorientate ce nu-i acopereau privirea ci doar nedumerirea întrebându-se deseori “oare ce cauta acesti stapâni ai mei aici si încotro se duc?!?”. Intrebari total nefolositoare pentru ca nici ei n-ar fi stiut sa raspunda având in vedere ca trebuiau sa fie in Turcia pentru a admira venetia ;). Incurcate rau itele de calatorie.

Intr-una din zile însa, M si C s-au oprit în dreptul unei vitrine triunghiulare în care personajele expuse erau asemeni ei. UPS… un junghi ca un cutit încins a strapuns-o de-a lungul sirei spinarii la gândul ca poate s-au gândit sa o înlocuiasca. O privea insistent pe M care… îsi pironise privirea pe 2 personaje: o perna/geanta catel si o pisica calugarita (buna combinatie... ce sa mai zic LOL)… grrr nu ma puteam pune cu acei patrupezi cu parul bucalat ce în fiecare noapte n-aveau altceva de facut decât sa-si puna parul pe bigudiurile de ondulare sau cu alunecoasele feline a caror ochii migdalati, taiati de o dunga neagra pe mijloc, semanau cu o luna taiata în doua. Erau modele de genti cu personaje vedeta de ultima ora. Incepuse sa i se faca coada bradut coplesita de o combinatie de sentimente, de la frica si suparare pâna la indignare.


-    Asa au toate pisicile irisul – o auzi pe M vorbindu-i lui C – ziua, irisul pisicii, are forma de luna noua iar noaptea de luna plina… hmmm… cu toate ca oamenii, în îngustimea lor, nu stiu sa le deseneaze irisul decât ca prim pătrar.


Suna a mini filozofie pisiceasca de moment. Atunci si-a adus aminte JA ca pâna si plapumica de la apartament avea un desen pe care M l-a denumit “pisica lunara”. Phiuu te pomenesti ca s-au saturat de mine si vor sa ma schimbe pe o pisica - s-a înverzit pe data Doamna JA, de nici n-o mai puteai recunoaste. Ar fi fost cel mai josnic gest. O nerecunostinta crasa adusa întregului ei devotament. O pisica n-ar face niciodata muncile mele, si-a zis Doamna JA în gând… si începu sa-si aduca aminte tot felul de momente inedite.

Nu demult, ea îi soptise lui M ca avea 3 foi Cuza în portmoneu pentru Zoomenirea lui Desmond Morris. Nu poti trece pe lânga o asemena carte, nu? Unde sa mai punem ca stia în orice moment exact grosimea în inch a portmoneului si convertea cu dezinvoltura banul în bunuri materiale de orice alta natura. Iar când dorea sa o înveseleasca pe M se jucau Alba-Neagra cu monezile :D… O mai lasa si pe M sa nimereasca pentru ca îi placea sa o vada fericita ;).
Îi stia toate defectele, pe care i le compensa pe ascuns. Tot ce trecea prin geanta era scanat, mirosit, aprofundat. Cartile maruntite cu atentie, parfumul acoperit cu capac (pentru ca M vesnic îl uita deschis), si ordinea mentinuta. Stia exact când e ziua de bazin dupa costumul de baie prezent sau nu… si termina cornurile sau sandwich-urile uitate prin geanta. Ultima obligatie era de fapt o placere de grad înalt :D. Nici ca-si putea imagina M cât de mult însemna ajutorul ei neconditionat. O pisica afurisita birmaneza sau mai rau, calugarita :D, se pricepe doar sa-ti subtieze portmoneul pe conserve Sheba si pe zgarzi cu Cristale Swarovski in forma de T ce sa mai povestim ca ar fi tors toata ziua ca si motocicletele, poluând sonor atmosfera. Jenant.


Aste erau gândurile ce încretisera serios fruntea lui JA. Începuse sa semene cu catelul cu extra piele din reclamele de cosmetica... când auzi vocea lui M

-    Sunt frumoase toate, dar nu se compara cu JA, asa? C înclina din cap si lunecara mai departe.

Tiiii stiam eu ca geanta cu majordom JA nu-i de ici de colo. Yepy Yepy Yepy salta JA în X-uri de pe un jelibon pe altul, de fericire... deja uitase de pisici sau alti catei de rasa. Chiar îi privea cu dezinvoltura... e loc pentru toti..., cum nu?


-------------------------------------
Mi-am cumparat recent una tip ursulet, tare faina. Fiindca am cumparat-o din Ungaria initial i-am zis Pişti... dar mai apoi cautându-i o utilizare numele s-a transformat, ba ursuNeu (adica urs + portmoneu), ursuFel (urs + portofel), ursuCel (urs + rucsacel) LOL. E simpatic raaaau. Se poate vedea mai jos :). 
Iar acum îl cheama ursuK (pentru ca transporta hardisk-uri) :D
-------------------------------------
Daca ar fi sa aveti o geanta personalizata cum ar fi? Cu personaj? Fara? Ce stil? Ce marime?

luni, 13 septembrie 2010

Vers alb, sonor

dedicat lui Cat, cu mult drag :)...
cu privirea masurând înaltimea ierbii...






Copacii verzi peste ovalul lui,
Boarfele întinse pe frânghie peste faţa mea,
Puţini trecători, claxoane, intersecţii. Înfiorări de vânt şi fum.
Hârşti-Hârşti

Ah îmi trec aburul prin pielea unui şarpe zdremţăros.
Cu aripi... creierul... şi-a zburat lebedele şi raţele.
Iar acest invizibil ce se slefuieşte de alt aer... este un ou.
(viitor)
Fâl-Fâl

Câtiva caţei...stăpâni la plimbare,
Pietre, învelite în muşchi, ce nu s-au născut
se freacă la ochi
Fâşşş-Fâşşş

Pomii matusalemici din pielea mea,
ma fac curb dimineata.
Strigatul cu miros acid, respiratia fara de vis
o aud în fântâna arteziană
Clipoc-Clipoc.

Dansul meu unduios în alb verde şi galben
si castanii ce aşteapă lumina.
Eu sunt acela.
Dansez îmbrăcat, mult înfometat 
ca un mic dejun de ou oval.
Toc-Toc
---------------------------------------------
imaginile  posterasului curg pe orizontala, dar aici nu a fost chip sa le asez astfel ;).

Pentru un doboş, cât de departe poti merge?

ohoo nici ca se poate imagina :D
--------------------------------------------------
Azi, mi-am propus sa acopar leapsa primita de la Tetris - o zi in imagini. Am facut un bilant al ultimei perioade si mi-am dat seama ca ziua de 3 Iulie '10 a fost, poate, cea mai imprevizibila zi din acest an. Intâmplator sau nu, eram si cu aparatele de fotografiat la mâna. Sa vedem deci cum arata.

Dimineata devreme ne-am trezit fericiti oarecum, soarele nu mintea prin perdeaua trasa (sa nu lase tântarii în vizita peste noapte)... Ne-am spalat frumusel pe ochi si ne-am pornit în cautarea faimosului dobos de Ungaria. Eram înarmata cu ghidul monumentelor de vizitat... dar singurul marcat cu un X mare rosu era evident Cofetaria cu Dobosul. Zis si facut. GPS-ul la mânuta, masinuta, si ata spre centru. Era o zi de sâmbata. Soarele care dimineata doar mijea un surâs la colturile gurii, peste doua ceasuri râdea in hohote pârjolind totul în cale.

Prima cladire care m-a atras. Ziua începe bine, mi-am zis :).
ooo, e sâmbata. Priviti cum se circula în trafic. Oare unde mergea baietelul?
Balcoane romantice cu floarea soarelui
sau lalele
Capul mai mult pe spate. Priveam dincolo de copaci...


Verdeata ce îmbratisa cladirile vechi. Da. Acum vedeam în clar diferenta între ei si noi...
si aici erau prieteni de-ai mei. Priviti stapâna. Nu-i asa ca seamana cu cei doi catei?
Porti pazite de doamne "beton" :D
sau de ce nu, de domni!
Opera, o spendida cladire în ruina... înca-i puteam gini epoca de glorie
Usa cu sarpele (stie Tetris despre ce vorbesc)
Intersectii de arhitecturi îmbietoare
Copaci pe acoperisuri ;)
Ahhhh, si da, aici în aceasta piata e Cofetaria cu prea-renumitul DOBOS.
Scuze, am uitat complet de aparatul foto când m-am vazut cu prajitura în farfurie :D.
deja ne plimbam fara tinta... nu mai stiam unde e masina LOL
am nimerit într-un parc unde era o expozitie de postere -instantanee cu natura.
Priviti câteva de aproape...



La final o caleasca cu doi cai albi... 
-----------

Ce a urmat nu-i de povestit. Imediat dupa plimbarile debusolate prin Budapesta, ne-am îndreptat spre IKEA. Acesta sectiune nu mai apare în poze. De fapt, noi aveam treburi serioase prin Budapesta. Deja eram obositi bine când am ajuns la IKEA. Dupa ce ne-am sfarâmat creierii cum arata bucataria: blaturile, fronturile, carcasele, usile, mânerele, luminile, corpurile cu sertare (cu ce tip de culisare, garnituri), interioarele sertarelor, picioarele, modul de prezentare... aparatura din dotare, la ce dimensiuni, ce culoare, ce tip, ce stil... vreau sa zic, ca atunci când am ajuns la masina, în parcarea IKEA, si am constatat ca ne lipseau cheile de la masina... ni s-a ruinat totul în fata ochilor. Tara straina. Limba necunoscuta. Un cos imens de cumparaturi. Noi si masina într-o non-încrengatura vizibila... fara chei... cu banii, pasapoartele, actele închise în masina. Absolut fantastic :D.

Mi-am facut locsor pe un colt al cosului metalic si m-am pus la pazit. C s-a dus în cautarea acului în carul cu fân. Credeti-ma, daca doreai sa pierzi ceva pentru totdeauna, IKEA era, fara doar si poate, locul ideal :D. Stând cuminte în parcare simteam aerul destul de rece si umed cum imi psca fata si bratele prajite de soare. Începusem sa gândicesc ceva scenarii salvatoare. Bun, n-avem chei. Okay. Ne întoarcem la gazda, o sunam, si îi lasam în custodie marfa. Luam trenul si mergem la Cluj în cautarea cheii de rezerva (dar cum fara acte?). Apoi hai înapoi, parcarea IKEA, luat masina si venit home. Asta era singurul scenariu ce se lega cât de cât. Pe când gândeam eu toata istoria îl vad pe C. cu zâmbetul pe buze. Era unicul scenariu care nu l-am luat în considerare :D. DA avea cheia!!! Am mutit de uimire. A gasit-o la biroul de informatii. Un om de bine, ca sa zic asa. Inca ma intreb cum a fost posibil? În RO nu numai ca nu mai vedeai nici o cheie, dar probabil ca masina era demult dezmebrata, si urmele acoperite. 

Fericiti nevoie mare am umplut masina cu lucrusoare. Evident ca nu am socotit volumul (ca spatiu) în cel mai mic detaliu ci asa la groso modo. Cumparasem si niste plinte de 2.4 m si ceva lungituri ce pe lânga ca nu puteam închide portbagajul, riscam sa vedem firele de lemn iesind prin parbrizul din fata la cea mai mica frâna. Trouble. Priveam putin îngrijorati la ispravnicia noastra. C. intotdeauna are idei salvatoare... il aud

- Ne trebuie un firez.
- Un firez? Ce vrei sa faci?
- Trebuie sa taiem plintele încât sa ne intre complet în masina. N-avem ce face cu bucata asa mare oricum.

Hmmm. Ikea nu avea scule de acest gen. Era sâmbata seara, ora 19... ce sa mai fie deschis la ora asta? De data asta mi-a venit mie o idee, caci tot învârtindu-ne vreo 2 zile prin Budapesta (pâna ne-am clarificat planul bucatariei), am vazut Praktiker. Good! Doar ca timpul trecea se facuse 7:30. La 8 se închidea. Pune adresa pe GPS, 8 km pâna acolo. N-aveam voie sa ratam vreo indicatie de GPS ca nu mai ajungeam. Înainte de închidere, cu 7 minute, intram în parcarea de la Praktiker :D. La scurt timp, îl vad cu firezul în mâna :D.  Ca doi români descurcareti... am scos plinta si am taiat-o acolo în parcare, la botul calului :). A fost o operatiune de 5 min. Vântul batea puternic, rumegusul a disparut ca prin farmec. Nu era mare lucru, doar o situatie complet atipica. Am asezat totul la loc frumusel în masina, încântati de reusita, am disparut înainte de a bate ora 8. Zâmbeam amândoi numai la gândul când vor viziona casetele video bodyguarzii de Praktiker LOL.

Ajunsi la gazda ne-am facut bilantul basicilor din talpi. A fost o zi grea. Nici papucii n-au rezistat daramite pielicica fina a talpilor. Eu eram arsa pe fata si gât pân' la decolteu (soarele, prietenul meu, îmi desenase spre imortalizare modelul bluzei :D)... si îmi era o foame de lup. Asa ca, seara fiind, am riscat si am iesit totusi, sa mâncam în centru. Paul's Pub era destinatia. Îmi ziceam în barba: bucatarul meu stilat merita acest ultim sacrificiu. Ei bine ghinion. Nimic din ce e bun nu tine! Cum de nu învat odata acest lucru simplu? Meniul era altul, mâncarea de un banal încât nici nu-mi mai aduc aminte ce era. Stiti vorba "omul sfinteste locul". Bucatarul din iarna era muuuul peste asteptari, si a plecat. A gasit probabil un alt loc pe masura lui. Pacat. Eu îl îndragisem fara sa-l cunosc.

Apoi fara pic de viata, cu un mers la viteza melcului turbat, în care fiecare pas însemna ace înfipte în talpi cu ecou puternic în creier, dezorientati, obositi fizic si psihic de la toate emotiile de peste zi, am mai facut o ultima poza la apus... de pe unul din poduri. Acum când privesc pozele mi-aduc aminte tot, parca ar fi fost ieri.

Vacanta din Ungaria a fost singura dupa care am dormit 3 zile si 3 nopti ne-ntoarsa. Si când te gândesti ca altii fac nunti de acest gen :D.

Concluzie:
Nu încercati niciodata sa acoperiti la pas centrul Budapest-ei într-o singura zi. Apoi, nu lasati GPS-ul sa va plimbe în cerc :D. Pentru a papa acel dobos am facut vreo 10km inutili, pe jos, învârtindu-ne. El tot zicea ca-i acolo, chiar acolo - e fierbinte, e Fierbinte Rau, si nu era domnule! Ce alte sfaturi sa va mai dau? Nu încercati sa va pierdeti cheile, actele sau capul pe unde mergeti LOL.

Cu toate acestea spiritul de aventura, unicitatea excursiei, ma fac sa zâmbesc în continuare. 

miercuri, 1 septembrie 2010

Anunt pisicesc - piticanii disparute

Ce spuneam eu de timpul de expirare în postul anterior? Cum am călcat în Septembrie, cum pisicutii au fost luati din cuier când eu priveam absenta în alta directie.

3 din 4 se dusera!
Se-ntâmpla ieri noapte dupa ce M. a sters putinica undeva la miezul noptii. Unul a scapat ca prin urechile acului fiind dus dupa maica-sa.

Le urez celor 3 muschaTare trai bun cu mâncare si dansuri soricesti la banchete pisicesti... in continuare, într-o ambianta jazzz desigur (preferatii doamnei JA)

------------------------------------------
revin... în curând.

sâmbătă, 14 august 2010

Cei 4 Muşcătare (din vecini)

Post dedicat lui stiu eu cine,
ca şi-aşa se joacă toată ziua cu ei :).
--------------------------------------------------------

-

Am pisici pe toată talpa
Faianta 'luce ca un bec.

Am pisici pe toată talpa
De nu mă uit mă rostogolesc.
LOL
Cuier pentru agăţat pisici.
(ofertă în limita stocului disponibil. timp de expirare - luna septembrie 2010. se livrează cu tot cu pisoi ;))

brainstorming pisicesc :) .
Tema de dezbatere (dupa Hamlet) - "To be or not to be the Milk"
:D
...şi cum zici? la tine rulează un film mai bun?
Nu vezi ca aici s-au epuizat biletele. Nu mai sunt locuri  :D

dacă nu se poate pe uşa din faţă... las' că mă descurc eu LOL
------------------------------------------------------------

şi acum exerciţii de curiozitate pisiceasca.
----------------------------------------------------------
Luna asta fac doar teme si dedicatii... si mai ammmm

vineri, 13 august 2010

grupa mare

Post promis lui Tetris :)
-------------------------------------------------------
El este GoGo, alintat Gogoooloi... adica la mustata de Google :D. E cam singurul din curte cu pedigriu ... dar nu stie ca nu i-a spus nimeni.

Are un prieten la catarama, pe Toderas - zis si Don Juan de Curte :D


si doua fete: una rosie precum vulpea si surda bineee de tot  (poti bate tobele lânga ea ca nu va schita vreun gest) numita Vuuupi (cu ea ma înteleg prin semne) |


si una alba precum laptele (Bella) (îi place la nebunie brânza) si s-a nascut pandur sau paznic de oi. Ea pazeste turnurile castelului unde îsi petrece veacurile printesa M. Trebuie mentionat, în treacat, ca Bella este câinele din cosmarurile Doamnei JA. Sunt dusmance declarate. O întâlnire între cele doua se termina cu JA atârnând pandativ de gâtul Bellei.

Ei formeaza grupa mare, însa de departe Gogo detine scorul de greutate. Corp mare, minte de copil. 

Are un numar special pe care-l ador. Tabaraste, uneori, din curte direct în living, si în momentul când atinge parchetul, se lasa sa alunece 5 m... din viteza te lipeste puternic de dulap sau geam :D. Intotdeauna îi iasa numarul. Nu are frâne. Apoi se abandoneaza pe spate - când îl vezi asa mare cât un covor persan nu sti de unde sa-l începi la mângâiat. Parca nu se mai termina. Mai bine sa-l consideri plapuma. Deseori am senzatia ca i-ar place sa fie luat în brate :D. Marimea capului e pentru astupat butoiul de varza, iar ochii porti deschise - poti vedea mecanismele creierasului jucând ping-pong cu tine. Nu umbla cu smecherii, nu are ascunzisuri... totul la vedere. 
 ---------------------------------------------------------------
Mi-ar place în anumite functii sa întâlnesc astfel de oameni.
Inca nu stiu în care dar ma gândesc pâna dimineata.