Iubirea in forme

Decupam linistita hârtia colorata urmarind cu atentie liniile de curbura. Pe C îl simteam cum se strecoara uneori prin spatele meu aruncând câte un ochi curios peste umarul meu. Îndeletnicirea asta, aparent banala, ma arunca muuuult în timp, departe de tot, pâna la acea zi cruduta de toamna.

15 septembrie.

Prima zi de scoala. Rochita pepita în carouri alb-albastru era prima data pe mine. Pet si cu mine am mers de mãnuta la scoala din cartier situata undeva în partea dreapta fata de locul unde locuiam. Curios cum la câteva blocuri distanta, scoala trona ca un amfiteatru animat in timpul zilei si linistit doar in perioadele de vacanta.

Era o dimineata destul de rece. O învatatoare a carei trasaturi nu mi le mai aduc aminte, a facut adunarea si strigarea în curte. Ne însirase ca pe sarmalute unul dupa altul. La un moment dat a sunat clopotelul si ne-a facut semn sa o urmam. Toata curtea ticsita de copii, parinti, profesori, învatatori s-a pus în miscare. Toata orânduiala cladita cu grija s-a risipit la intrarea în cladire unde s-a produs haos. Coloanele de copii s-au amestecat între ele, iar eu printr-un joc al sortii aveam sa ajung în cu totul alta clasa :D. In locul unde am ajuns învatatoarea a strigat numele celor prezenti. Eu nu eram evident pe lista :D. Incurcasem clasele. In final intreaba daca cineva nu s-a auzit strigat. Ridic cu sfiala manuta. Toti ochii din sala: parinti-copii ma fixasera cu un interes amestecat cu mirare. Eram stanjenita, nu mi se mai intamplase pana atunci sa simt pe pielea mea zeci de ochi sfredelitori, era senzatie cu totul noua. Zic cum ma cheama. Domnita nu avea listele de la celelalte clase. In cele din urma sunt dusa la clasa unde eram distribuita. S-a constatat ca alt copil fusese admis in locu-mi proaspat lasat. Eram decretei. Nimeni nu se astepta sa fim câta frunza câta iarba! Abia acum vedeai realitatea cu ochii. In doua zile scolile au fost nevoite sa se uneasca sa clarifice locatia multimilor de copii. Si astfel în a treia zi mi s-a spus ca am fost redistribuita la cealalta scoala de cartier. Acolo, adusa de urgenta o învatatoare taman de la scoala de surdo-muti, i s-a dat pe mana o clasa de elevi habauciti :D.

Imi aduc aminte si acum pozitionarea clasei cu geamurile mari unde intra lumina rasaritului. Uneori încercam sa surprind desenul razelor de soare direct pe caiet. O faceam stangaci, nu eram obisnuita sa tin creionul în mâna. Învatatoarea nu stia ca nu suntem surdo muti si ne trata ca atare. Gesticula enorm, si ne dadea ca tema de casa sa taiem fluturi, melci, apoi pasari. Azi asa, mâine asa... Toata casa taia fluturi. Ma dureau degetelele de la foarfecile metalice  chirurgicale. Facusem bataturi... Cu toate acestea scopul acestor operatiuni îmi ramasese necunoscut. Nu o vazusem niciodata pe Pet sa faca asa ceva. Foarte curios. Abia peste ani am realizat ca operatiunea era de a învata sa numaram. Însa învatatoarea nu stia ca M cu manutele zdrelite, batatorite, taia ce taia si adormea. Maica-mea întindea usor paturica peste mine si continua sa taie fluturi, pasari pentru ca eu sa am a doua zi numarul cerut de decupaje. Numai ea ajungea sa numere fluturii :D. Eu niciodata :).

Timpul curgea, semestrele se rostogoleau unul dupa celalalt. Legasem o mica prietenie cu o fetita din clasa. Ne înghionteam în pauze si ne distram la ore. Personajul de la catedra oricum nu ne trata ca pe niste copii cu abilitati normale. Cred chiar, ca o deranja grozav ca nu eram surdo-muti. :D :D D.

Venise primavara. Ploaia de vara împanzise aleile. Verdele explodase peste tot si trandafirii îmbobocisera. Eram catre luna iunie, se pregatea fara de stire prima vacanta de vara. Cum necum în drumurile catre casa am observat ca sunt urmarita de un baietel. Era un baiat din clasa mea. Il stiam din vedere. Statea în ultima banca. Nu-mi vorbise niciodata însa mi se paruse ca mergea pe urmele mele. De felul meu întotdeauna m-am simtit un detectiv înascut. Din momentul când am realizat ca s-ar putea sa ma urmareasca începusem sa fac scenarii... Deturnari de la traseu, prostiri prin ascunderea în locuri invizibile de unde doar eu puteam vedea reactia lui. Clar ma urmarea. De câte ori îmi pierdea urma se întorcea derutat ca un caine la care i se diluase mirosul. Când disparea ieseam din ascunzatoare si continuam drumul catre casa.

Problema cu acest baiat era alta, începuse sa ma tina din scurt. Daca fugeam, fugea si el. Nu-mi mai ieseau toate fentele. Nu stiam ce sa fac. Intr-o astfel de increngatura cu mersul catre casa, prietena mea ma cheama la ea - la o pita cu magiun :D. Ahhh ce fain, ea statea aproape de scoala, am aruncat o privire în urma, mi-am zarit urmaritorul aproape. N-am mai stat pe gânduri si am zis:

- Da. Hai ca vin.

Cred ca era prima oara când vedeam o alta casa. Fata avea multe jucarii. Era singura la parinti si tare rasfatata. Ne-am scos papuselele pe balcon, ne-am întins o paturica si am inceput sa ne creem familii imaginare în care noi era personajele mari, ce stiam totul despre lumea asta :).

Fata s-a tinut de cuvânt si a adus niste felii mari de pita, gros taiate asa la vreo 2 cm, unse cu gem de prune. Silvoita cum se mai spune. Mancam si ne jucam. Ne mânjiram cu magiun pâna la urechi dar nu ne pasa. Furata de distractie pierdusem notiunea timpului. Doar când s-a lasat seara am realizat ca trebuie sa plec. Era undeva pe la 9 seara. În drum catre casa am mai aruncat câte o privire cercetasa în jur sa nu apara urmaritorul. Nu era.

Ajung acasa. Aici o stare de isterie generala pusese stapinire pe ai mei. Circul maxim! Unde am fost?!? Intrebare pusa în bucla de zeci de ori. Nici un raspuns nu multumea oricum :D

- Am fost sa manânc o pâine cu dulceata, ziceam simplu fara sa înteleg de ce nervii?!!

- Pâine cu dulceata-ti trebuie tie? Acasa nu ai dulceata?!!

- A fost foarte bun magiunul de prune... zisei eu cu privirea în pamant, vinovata fara vina... si Mirela avea papusi... si ne-am jucat... si...

- Ei soarele tau de copil... Si zbang - zbang doua scaltoace peste fund. Noi facem infarct, ne dam de ceasul mortii unde esti si tu te joci cu papusi! Nicioadata sa nu mai faci asa ceva !! Ai înteles?

Mi-era greu sa înteleg unde gresisem. Pe vremea aceia nu erau telefoane, pagere si alte tehnologii GPS de localizare rapida :D. Apoi, sincer vorbind, îmi placuse mica mea evadare la Mirela. Totusi ai mei erau încruntati. Îi suparasem raaaaau de tot... Cine sa-i înteleaga pe parintii astia?

A doua zi mers la scoala. Plictisul mare. Rontaisem creionul pâna la os :D. Suna clopotelul de mers acasa. Am mers leganat cu Mirela pâna la blocul ei. Ea m-a chemat din nou la joaca. Eu am zis ca nu pot si m-am întors sa ma uit în spate. Urmaritorul meu era la vreo 5 m de noi. Hmmm... ma gândeam cum pot fenta ca sa maresc distanta. O salut pe Mirela si traversez prima strada în fuga. Cu coada ochiului ma uit în urma. Copilul fugea si el. Eu fug mai tare... el dupa mine. Ma lovesc de ceva oameni cu socose, dar nu ma opresc... La un moment dat îi simt respiratia în spatele meu. M-a ajuns. M-a împins din fuga dincolo de gardul viu si m-a pus la pamant dintr-o singura miscare. Era deasupra mea. Ma zbateam sa scap. El incerca sa ma imobilizeze. Eu încercam sa scap, sa ies din strânsoare. Mica incaierare insotita de sunete ascutite si disperate a atras atentia celor de pe strada, si un barbat zdravan a aparaut din senin, l-a prins de bretele pe baiat si ia tras doua peste ceafa. Copilul n-a stat pe gânduri si a luat-o la fuga. Eu ma ridic. Abia atunci am vazut ca picasem într-o tufa de trandafiri. Pe o laterala mi se rupsese rochita pipita pe o distanta de 10 cm. Si o zgarietura zdravana aveam ca un fermoar pe partea stânga. Incepuse sa sangereze. Omul m-a condus pâna la blocul unde locuiam intrebandu-ma una alta. M-am bucurat ca m-a condus pentru ca m-am simtit in siguranta.

Ma vede maica-mea. Ieri magiun... Azi, harcea-parcea!!! Copilul ei chiar a luata-o razna si-a zis, si m-a luat la un inteorgatoriu serios. A ascultat cu atentie povestea mea. A doua zi a venit la scoala cu mine. A vorbit cu învatatoarea si i-a explicat situatia. Învatatoarea îl cheama pe baiat în cancelarie. În tot acest timp eu stateam cu inima cât un purice într-un con de umbra din cancelarie. Ma speriase rau întamplarea. Vine baiatul.

- De ce ai batut-o pe fata?

- Euuuu!!?! N-am batut-o!

- Cum n-ai batut-o? Uite ce zgarieturi are pe picioare, mâini. De ce ai facut asta?

Dupa o pauza mai lunga în care tensiunea plutea in aer, raspunde scurt si fara alte comentarii:

- Pentru ca o iubesc.

Învatatoarea... Maica-mea... Eu... ramasesem perplex. Toate cuvintele fugira subit înghitite în miezul fiintei :)... ale mele ca ale mele, dar si a celor mari?!? Mai sa fie... :D. În cele din urma învatatoarea sparge tacerea:

- Si asa gasesti tu ca trebuie sa-ti manifesti iubirea?!

- Pai asa face tata cu mama, a venit raspunsul. Si ei se iubesc, zise baiatul apasat, convins fiind de faptul ca asa trebuia sa fie lucrurile în acest caz...

In acea vara ne-am mutat din cartier. Nu l-am mai vazut niciodata. Am schimbat scoala. Fermoarul încrustat în piele de la gimpele de trandafir a ramas forever. E prezent si acum.

Ce pot sa spun? Unele forme de iubire lasa urme... Vizibile :).

Pisica codala - Gurbuz

GÜRBÜZ DOĞAN EKŞİOĞLU

Fire de tor(t)s

.

Uite pătratul de lână
Cum se suie cătră stână.
.

.

.

.

Sara pe deal
buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale

Dulăii joaca Tetris cu oile.
 .

Marea evadare. Marea aventură.
 :D

legenda sosetelor nepereche

- Vaaaai. Dar te-a costat o avere biletele la acest spectacol, asa-i?

Zise ea, privindu-l cu atentie cum învârtea între jeliboane cele doua instrumente conice, usor transparente, ce luminau spatiul din jur într-un mod bizar. Nu stia exact la ce foloseau însa, era stiut ca orice vizionare speciala venea cu tot felul de instrumentare auxiliare, care mai de care, mai ciudate. Fusesera ochelari cu lentila cilindrica sau acea tableta ce o  înghitiai pe gura sa vezi mai bine cu ochii LOL... si-acum aceste palarii funky cu bor clopot exagerat de larg... El se apropie de ea si îi puse cascheta pe caput. Studiase cu atentie instructiunile de utilizare a caschetelor astrale cu o zi înainte. Se fixau prin însurubare pâna se auzea un declick, si-atunci lumina învada spatiul interior, aducând universul îndepartat taman la poalele jeliboanelor lor.

- Ah. Nu-ti face probleme. Rosti el în timp ce o privea prin cascheta semitransparenta ce o manevra cu grija. Doar azi ruleaza acest spectacol unic. Cica azi, din motive nestiute, se supraincalzezte planeta aia mica de o vedem noi in fiecare seara si o mare mare poveste de dragoste se iveste.

- Poveste de dragoste!? Dar ce înseamna aia poveste de dragoste?

- Hmmm daca as sti, nu ti-as mai povesti draga mea :D. Asa... o sa stam linistiti sa privim ce se va întâmpla.

Clonk - se auzi declikul de prindere.

- Iuhuuuuu, vaaaaai - striga ea, nestapânindu-si emotia.

Acum veni rândul lui sa-si aseze cascheta pentru vizionare. ClonK si era legat întocmai.

- Waaaaw... sopti si el cu o voce joasa, grava, abia auzit. Si stateau amândoi muti de uimire în fata ecranului universal-planetar. Planeta aceea îndepartata, mica, punctiforma, pe care o priveau întotdeuna înainte de a adormi, era marita în asa hal de puteai zari si acele creaturi miniaturale cu 8 jeliboane în dotare fugind pe asfalt.

==========================================================================

De-odat' luminile s-au stins. 

O muzica suava s-a-nfiritat ca-n vis.
Cortina la planeta s-a desprins usor,
lasând o pata alba-n centru 

din'adins 

pentru actori.

Actul întâi

Pe-o sfoara în lumina usor balaie si discreta a scenei, atârnau nestingherite, parca din veci acol' sortite, doua sosete: una în dungi, cealalta... cu totul si cu totul... banala - de un gri sobolan din cale-afara :).

Doamna siseta în linii, tâfnoasa pân la dunga, nu-si ridica sprânceana, considerându-se adulta :). Isi tatua de-o viata pe textila, una câte una, istorii din carti de aventura. Era o doamna multa, stufoasa si grosuta. Dungile o marcasera frumos lungind-o pân la pulpa.

Nu foarte departe, pe sfoara, motaia simpatic, vesnicul trântor, ciorapul fara nici o pata, însa stiut, îmbibat într-un miros de pica musca moarta :D. Era tesut cu fir subtire, usor, facea tumbe când îl alinta vântul, nu de putine ori. Iar în asprimea noptii, se ridica-n calcâi cântând la frunza ce-o plimba printre degete.

 Actul doi

Pâna-ntr-o zi, când ciorapul banal, satul de-ale ei aere complet fara consistenta, în timp ce ea se circise în somn pe circumferita, o prinse mai mult din curiozitate de snurul uitat afara din ultima-i poveste si-o desira dintr-o data pân la umblatura. Speriat, furat fiind de-a ei poveste, se opri brusc si privi cu atentie. Atât mai ramse din ea - o talpa cu-n calcâi agatat în doua degete strâmbe. Nu ste'te mult pe gânduri, îsi desira cu grija propia gamba stânga si-o refacu cu al ei fir în dunga. Iar cu firul neted obtinut din pulpa lui o completa pe dânsa. Lucrase pân la miezul noptii... adormind ca liliacul atârnat pe sârma.
Lumina la scena se stinse îmbracând spatiul într-un negru adânc.

Ultimul act

Zorile, imitate cu o îmbaiare galbuie, luminara scena. Soseta doamna se ridica în capul talpii :D. Se simtea ca niciodata, foarte usoara. Se sterse cu degetul mic la ochiul degetului mare si casca printr-o gaura aparuta brusc peste noapte LOL, când zari tooooata tragedia. Numai talpa-i mai era în dungi!... iar restul.... vaaaai de un desen banal, complet lipsit de orice sofisticare! Se uita în stânga si-l zari pe el... cu talpa neteda, si degetele întinse catre ea, si... bai, o frumusete de model în dungi pâna la genunchi !! Scandalos de-a dreptul. Incepuse sa vocifereze însa celelalte toate cuvinte erau la el... el raspunzându-i rapid la toate, chiar si pe-ndelete :D. Si-astfel, brusc, cele doua sosete devenisera o pereche - fara de pereche :D

Din coltul dreapta al scenei aparu o fetita cu parul balai.
S-a oprit în dreptul sforii, se ridica pe degetele si lua ciorapii cu grija - era perechea ei de sosete cea mai draga. Îi trase pe picioruse. Lua sandalele de lac. Le închise catarama si disparu în coltul opus al scenei.

Cortina coborî.
Lumina se aprinse si zumzaiala acoperi totul

========================================================================== 

- Si-asta înseamna poveste de dragoste? întreba ea cu jeliboanele bine înfipte pe planeta mama.

- Ei, da' de unde sa stiu eu? raspunse el întelept. Titlul filmului e "Dragoste nepereche"

- Hmmm... eu cred ca am înteles... zise fata, si se lumina la fata. Deci trebuie sa ne luam sosete la care povestea continua de pe un picior pe altul - altfel nu se pretuiesc, nu-i asa?

:D :D :D
---------------------------------------------------------------

 Si de-atunci toate sosetele poarta povesti inedite, unice.

Daca o sa vedeti sosete identice sa stiti ca ele sunt complet demodate.
Iar sosetele gaurite sunt singurele cu doctoratul în asfalt, deci, va rog, putin respect  ;).

---------------------------------------------------------------
Sper sa va placa noul design de lampa (vezi imagine sus ;)). Acest post a venit cu tot felul de noutati.

Lucruri pe care le înteleg

LA MULTI ANI
Doamnelor si Domnisoarelor mele.

Stiu, am putine... dar bune!!! :D - le cunosc asa cum îsi cunoaste maimuta, prietena, atunci când îi face groomingul de curatare de mici zburatoare (un exercitiu facut doar pentru relaxare si rasfat) :). În fond si la urma urmei, asta e cel mai important exercitiu de socializare, daca nu stiati. Pacat ca specia umana în ambitia ei nemasurata de a atinge culmile robotizarii si civilizatiei, a uitat acest lucru.

Acu' bag de seama, dupa aceasta descriere, nu o sa mai vad nici urma de ele prin preajma :D -
vai cât ma pot distra... :D:D:D

Stiti care a fost prima imagine cu care am ramas în cap înainte de a dormi bustean în noaptea de revelion?

Revelion.
Ora 3:30 am.
Lumina pe strazi - clar-obscur.
Ajunsi acasa, ma strecor sub plapumica.
Dau drumul la televizor si vad urmatorul filmulet:

Va imaginati cum nu mi-a mai sters NIMENI zâmbetul de pe fata pâna a doua zi la amiaza.

------------------------------------------------------------------

Mi-ar place sa aud (asta în cazul când n-am speriat pe toata lumea) care a fost imaginea cu care ati ramas în cap dupa proaspatul revelion expirat - v-a surprins ceva anume?!?...

just curious... you know
:)

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris. (introducerea :D)

--------------------------------------------------------------------------------------------

Da. La tetris îi plac povestile mele copilaresti iar eu, i-am promis din când in când sa o fericesc cu câte o mica frântura de trecut. E stiut deja, aici, pe acest teritoriu, încap numai povestile cu animale, povestile cu / si pentru copii (fie ei oameni mari cu memorie de elefant - adica  cei care nu uita copilaria) sau povesti fanteziste cu pene, blana, solzi...

--------------------------------------------------------------------------------------------

Sa începem dara sa depãnãm povestea...
***

--------------------------------------------------------------------------------------------

Doamna JA facuse târgul pentru scriitura acu' o saptamâna, pe 8 banuti din biscuiti cu ciocolata. Primise si un bacsis grasut de 2 caramele simple cu cioco pe care le azvârli în buzunarul de blana de la piept. Aaa nu, nu va imaginati ca doamna JA s-a tranformat în cangur. Nicidecum, însa primise cadou de 1 decembrie o bluzita din blana de vulpe argintie cu buzunare ascunse. Sa faci hainita de blana unui blanos e deja peste orice extravaganta. Dusa cu gândul la ce urma sa scrie, baga mâna în buzunar instinctiv, scoase un biscuit si începu sa-l rontaiasca. Filmul întâmplarilor se derula cu viteza mare în trecut

FAST BACKWARD …

pân' ce se opri brusc, într-un punct. FLEOSC

--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Introducere [rontaind primul biscuit]

Ora de matematica. M stand ca pe cuie astepta sa fie salvata de clopotel. Macar azi în ultima ora din clasa a VI-a sa o lase în pace, sa nu o scoata la tabla. Când clopotelul întradevar suna, M sari din banca prima, fixând-o de Madam J cu cel mai cuceritor surâs de ramas bun (monstruoasa Madam J din povestea X). Ei, de data aceasta chiar si Madam J rânji larg vazând nerabdarea lui M de a evada - “Ah ce copila, ce copila” – se putea citi în clar pe chipul ei… dar ce mai conta. De-aici încolo era Vacanta! Vacanta Mare!! Doua luni si jumatate de libertate!!! Nu era alta zi mai fericita în an decât prima zi dintr-o vacanta luuuunga si consistenta. M îsi trânti caietele si cartile la gramada în geanta facuta din turul pantalonilor de catifea bleumarin (pe care îi rupsese între picioare un an înainte) si se întorse catre A.(prietena ei de banca) cu o ultima întrebare:

 - Când mergi la bunici? (discutara ele mult înainte despre…)
- Saptamâna asta sâmbata. Tu?
 - Nu stiu. Poate merg la Turda la verisoarele mele.

Ne-am despartit la poarta scolii. Desi în tot timpul anului unde eram eu era si ea (si invers), vacantele nu le petreceam niciodata împreuna.
Acasa ma asteptau doi porumbei, unul alb si altul amestecat cu griuri si negru. Erau distractia mea din ultimele luni. Doua jucarii vii :). Mult timp traisem cu senzatia ca amândoi aveau acelasi sex, caci, tare se mai bateau… asta, pâna într-o zi, când a gasit-o pe porumbita alba clocind un ou. Deci misterul sexualitatii se risipise… Porumbeii îsi facusera culcus sub chiuveta din bucatarie, iar antrenamentele de zbor se faceau peste tot, pe: dulapuri, mese, canapele… Nu era loc în casa sa nu fie marcat, parafat, stampilat de tânara pereche care, mai nou, nu se mai sfiau a se iubi în public. De când cu aparitia primului urmas se schimbase radical si atitudinea porumbelului fata de porumbita. Trezirea de dimineata era dictata de el, undeva la crapatul de ziua, ora 5 dimineata, prin batutul aripilor rapid, cadentat, pe loc, fara sa decoleze de pe marginea patului. Phiuuu si-mi facea un frig la talpi de ma strângeam ghem sub plapuma LOL. Cum sa ma trezesc? Somnul de dimineata, e stiut, e cel mai dulce... ce ti-e si cu porumbeii astia matinali. Cam o jumatate de ora dura încalzirea lor si racirea mea :D.
[...]
----------------------------

Ajunsa acasa de la scoala,  am dat de mâncare zburatoarelor si am iesit pe usa sa merg la spital la maica-mea. Acolo lucra (asistenta medicala). Maica-mea îmi da ceva plase cu mâncare si ma trimite la taica-meu care era pregatit sa ne duca pe mine si pe sora mea la Turda la fratii lui.

--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Sa cunoastem personajele [rontaind urmatorul biscuite]
Vacanta mare.
La Turda erau 3 din fratii si surorile lui taica-meu. Obisnuiam sa mergeam când la unul, când la altul, sa îi cunoastem / cuprindem pe toti. Sigur, noua ne placea sa stam la matusa Ana (o femeie buna si blânda de sa o ungi pe chitã). Ea avea 3 dracusori de fete apropiate de vârsta lui Pet, eiii dar... de asta data aveam sa mergem la alta matusa (nevasta la unul din fratii lui taica-meu).

Fratele lui taica-meu un om sters, morocanos si tare scump la vorba. Nu-l vedeai decât dupamasa în fata blidului de mâncare mormaind ceva împotriva astei lumi, iar în rest, stiai ca ar putea fi în garaj la mesterit IMS-ul… asa ca, cine credeti ca era omul ce batea cu pumnul în masa si era cocos cu cap de gaina (la propriu si la figurat:D) in casa, nimeni alta decât matusa-mea Mariutza.

 

Îmi permit sa o schitez în câteva vorbe sa prinda contur în imaginatia voastra.

Femeia era undeva pe la 40 de ani. Frumoasa?!? Nici pomeneala. Din punctul meu de vedere, era urâta rau (cu crengi cum îmi place sa zic :)). Aaaa ca se credea frumoasa asta e altceva. Toata ziulica, dupa ce venea de la magazinul unde vindea stambe si pânzeturi, n-avea altceva de facut decât sa-si rotunjeasca unghiile, sa-si puna parul pe moate, sa si-l vopseasca în culori stridente (gen vulpe sireata) si, cam atât. Nu se dadea în laturi de la bârfe si îi placeaaaau banii ;). La ultimul capitol nu o saturai usor. Cum aparea în ochii mei de atunci? Apãi, un fel de butuc (caci avea o burticica ce îi transformase corpul într-un cub situat la înaltime pe doua bete drept picioare), butuc pe care n-avea cum sa stea vreo haina kalumea ever… iar buzele subtiri, oooh acestea o tradau drept femeie rea si iscoditoare. Stau si ma întreb acum, nu stiu ce ar fi avut frumos femeia asta?!??! poate ochii albastri ce semnau cu doua leduri (stiti albastru la leduri e o culoare rara), dar prea încarcati de rimel, deci…

Era prima data când stateam la ea. Avusesem si ghinion, pentru ca cei trei muschetari ai lui fiu-so (adica varu-mio, copii mai aproape de vârsta mea) plecasera la munte cu 5 zile înainte de a veni noi, asa ca eu, si cu sora mea, aici aveam sa ne petrecem vacanta. Eu aveam 12 ani (cum spuneam), sora mea 16 ani (deci la liceu)… restul din casa unde aterizaseram, toti oameni la a doua tinerete, nici unul sub 35 de ani. Între noi doua si restul - claaaar se-ntindea o prapastie cât toate zilele :D. Ma si gândeam cu groaza ca o sa ne plictisim de moarte, o sa-mi ratez frumusete de vacanta de vara – adica ceva inadmisibil.

--------------------------------------------------------------------------------------------

2. Misiunea Camara [rontaind urmatorul biscuite]
Singura persoana care a vazut rostul veniri noastre acolo, era matusa Mariutza. In fiecare dimineata se trezea prima, n-avea somn probabil, ne trezea si pe noi tot la 5 (noi fiind în vacanta, damn it) sa ne zica directivele pe ziua respectiva.


- Pâna ma întorc de la magazin, faceti bine si va ocupati de camara.

Acum sa fim întelesi, camara nu arata cum am eu la bloc, un intrând de jumate de metru adâncime pe 2.5 înaltime, ci ditamai camera de zici ca era dressing de vedeta. Avea 10 pereti interiori cu rafturi de ambele parti (cam cum sunt bibliotecile publice). Si toate rafturile ticsite cu muraturi, borcane cu dulceturi, oale, cratiti legume fructe. La cum arata, cred ca nu se facuse curatenie acolo de când s-a construit casa!


- Începeti cu vasele si le spalati. Le curatati bine, frecati etajerele cu peria, puneti hârtie si asezati înapoi vasele nu înainte sa le stergeti. Sortati gemurile si dulceturile. Care au mucegai le aruncati afara (si ne arata un tobleron) restul le lasati. Imi frecati bine de tot podelele, uite cum se aluneca pe jos (si-si freca slapii pe podeaua unsuroasa :D). O mai picat ulei pe jos, dar curatati klumea. Usa mi-o spalati de ambele parti. Pâna ma întorc sa fie totul Luna si Bec. Ati inteles?
- Asta nu-i munca de o zi, i-o servi Pet, privind-o încruntata si înfruntând-o cu privirea.
- Mai sa fie! Dar cât crezi ca-ti trebuie!! Zise rapid matusa-mea cu un ton obraznic în timp ce-si aseza mâinile în sold (sa para mai mare probabil :D) si se misca guduralnic în fata lui Pet. Sunteti doua. Una spala, cealalta curate rafturile. Asta nu-i munca de...
[…]

Discutia a urmat. Pet si cu mine îi urmaream buzele cum se miscau, si placerea de a da ordine. Doamne dumnezãule, femeia asta si-a gresit sexul... si meseria! Trebuia sa fie general cu epoleti stralucitori de aur pe umar. Uite-te cu ce superioritate ne trateaza. Si ce-i cu mândria asta nejustificata?!?! Nu ne puteam dumiri, si pace.
Pleaca.
Sora mea o urmareste pe geam cum dispare.

- Nu fac nimic. Zise Pet, trântindu-se pe sofaua din bucatarie. N-am venit în vacanta sa-mi pierd vremea facând curatenie si spalând podelele altora. Nici maica-mea nu ne exploateaza în halul asta, ce drak. Iaca s-a gasit cine sa o faca! Asta-i culmea. De fapt, ma duc sa ma culc la loc. Phiuu ce devreme e…
- Dar Pet, daca nu facem ce a zis, o sa ne bata. O sa ne pârasca...
- Ei ash… putin îmi pasa. N-are ce sa ne faca. Nu ne poate obliga.

Odata trezita, nu m-am mai putut culca, ba îmi bagase în cap si idei matusa-mea. Trecea încet timpul. Pet sforaia. Eu ma uitam pe geam luând suflul strazii. Era diferit de Cluj :). Pe la ora 10 ma duc si o trezesc pe Pet…

- Hai mai sa facem ce ne-o zis, ce vrei acuma, sa ne certam cu hoasca asta batrâna? In cele din urma o conving, si începem misiunea 'Camara'.

Când s-a întors Mariutza la ora 4 verifica cu atentie camara. Reusiram sa stergem rafturile si sa spalam vasele. Cam atât :D. Se citea nemultumirea pe fata la tusa Mariutza. 'Da' asta de ce nu-i asa?… Asta ce cauta aici?'... vorbea cu noi de parca nu facuseram nimic toata dimineata. Când colo noi eram ude din cap pâna-n talpi, murdare pe haine si fata, ca si oamenii ce se apucara de o treaba mai mare decât erau în stare s-o duca. Mariutza s-a întins comoda pe sofa si continua sa ne dea ordine urmarindu-ne. Eu copil docil, obisnuit sa aplanez conflictele, saream sa execut ordinele indiferent de absurditate… Pet în schimb, copil rebel, într-o clipa i-o servea de nu se vedea. De la prima misiune “Camara” între cele doua s-au produs scântei, urmata de cearta ca la usa cortului :D. Pet era razboinica si îndaratnica, nimic din ce spunea Mariutza nu-i era pe plac, nu corespundea modului ei de gândire, ori noi nu fuseseram invatate sa tacem si sa suportam.
Cumva, cumva, am terminat camara în vreo 3 zile lumina. Mergeam la culcare obosita ca un câine :D.

--------------------------------------------------------------------------------------------

3. Podul [rontaind urmatorul biscuite]
Dimineata urmatoare, ne trezeste Mariutza dis de dimineata si ne cheama la ordin:

- Va dau cheile de la pod. Faceti bine si aruncati ce e de aruncat si sa vad Luna si Bec (again?!? ma gândii eu... ce-ai muiere cu luna si cu becul ce ti-au facut?). Ati înteles? zise apasat fara sa lase loc de comentarii... doar ca Pet :D...
- Eu vreau sa merg în Centru, zise Pet, satula deja de smotru si curatenie.
- Ce sa faci în Centru?
- Treaba mea. Ce? Trebuie sa dau raport? Sunt suficient de mare sa decid ce vreau, sau nu, sa fac.

Matusa-mea când o auzea se facea de culoare sfectei la fata :D.

- Nu mergi nicaieri. Inchid poarta si aici stati. Cât timp sunteti la mine, faceti ce va spun EU!

No shit, o încurcaram :D.
Eiii, în lipsa, daca ar fi montat undeva vreun microfon s-ar fi speriat de toate câte le-ar fi auzit pe seama ei în timp ce ‘roboteam’. Intruchipa întocmai personajul negativ din toate cartile citite de la Dickens, Mark Twain, pîna la Petre Ispirescu cu zmeul cel monstruos.

Ne urcam în pod. Cum e normal sa fie, podul acoperea complet casa. Nici urma de lumina. Pipaind în întuneric gasiram un întrerupator, dar când l-am apasat becul a puscat si eram din nou în întuneric :D. Din usa, care abia am putut-o clinti, simteai pânzele de paianjen cum ti se lipeau de umeri, mâini. Pheieee te strângeai în tine sa te faci mai mic, si de frig si de frica. Podul era mare. Praf peste tot. Lumina patrundea doar printr-un geam, si-acela batut în cuie. Pet, gasi ceva coada de matura si forta scândurile de la geamlâc scotându-le. Ahhh în sfârsit lumina a invadat interiorul dându-i forma. Se vedeau o gramada de cufere si lazi, toate la culoarea uniforma a prafului. Cu mâna am îndepartat praful gros de 2 degete de pe cufere.

Ce credeti ca se ascundea în cufere? Ei bine… carti. PLIN, PLIN de carti. Tot podul era ticsit de carti. Când a vazut Pet minunea, îi luminau ochii ca si felinarele, nu mai era nevoie de lumina de afara :D. Plina de încântare s-a asezat jos si a început sa dea la o parte una câte una cartile, cititnd cu voce tare autorul si titlul. Va mai aduceti aminte pasiunea lui Pet pentru carti (Pet sau N e totuna)… ei bine, aici era… paradisul din capsorul ei!!!… paradisul pierdut al cartilor :D. Habar n-avea Mariutza ce misiune faina îi daduse :D

- Doamne ce oameni, sa arunce cartile în pod. Tot repeta Pet nevenindu-i sa-si creada ochilor. Uite, una si una. Faulkner, Dickens, Galsworthy, Hesse si le înfoia pe toate. Nici pe asta n-o am… uite cât am cautat-o pe asta… si continua cu glas marunt sa rosteasca toate impresiile de moment.

Între timp eu ma legasem de cuferele imense. Dând la o parte niste cârpe mizerabile am descoperit stive / stive de martisoare, felicitari, jucareli :D. Ma lovise si pe mine bucuria de zici ca descoperisem comoara din carpati. Nevasta unuia din baietii Mariutzei (Ileana) era profesoara de chimie. [Mi-era o frica de ea de nu va puteti imagina. Numai gândul ca m-ar fi putut intreba ceva din chimie, ma termina :D.] An de an primea sute de atentii si martisoare. Era vremea lui Ceosi, greu puneai mâna pe lucuri deosebite, dar se pare ca ea era tare iubita din moment ce martisoarele erau unul si unul. Unul mai superb ca altul. Nu le-a aruncat doar le-a dosit pe toate în pod. Si eu si Pet ne gasiram ocupatie, am uitat complet de Mariutza… Pet citea, eu ma jucam… Ce ordine? Ce curatenie? Cine sa mai aiba timp de asa ceva. Am reusit sa le înfoiem pe toate de arata podul zici ca picase bomba din cer, nu alta. Era mai mare deranjul decât când am urcat în pod :D… dar asta e, trebuia cumva sa tinem evidenta tuturor comorilor descoperite. Dupa 5 zile noi înca nu terminaram cu podul :D. Matusa Mariutza deja intrase la banuieli, cum n-am terminat curatenia?… dar nici nu facea efortul sa urce în pod sa vada ce e acolo.

Dupa o saptamana îi vine la Pet o idee:

- Stiu ce facem. Fii atenta: am gasit astea doua geamantane. Le umplu cu carti si le duc la Amalia (o verisoara dulce), si de acolo le luam acasa. Si-asa la astia nu le trebuie cartile astea, uite unde le-au aruncat. Pe urma... (lasa o pauza) ma întorc la tine. Nu o sa stau mult. Te descurci tu pâna vin.

Zis si facut. Fara sa suflam nimic la scorpia de matusa-mea am asteptat dimineata urmatoare sa plece la magazin. Era înca dimineta. Ne-am furisat amândoua la poarta. Eu fiind mai subtirica m-am catarat pe poarta. M-am uitat cu atentie în susul si josul strazii sa nu ne vada careva. Când nu a mai trecut nimeni pe strada am prins geamantanele si le-am aruncat dincolo de poarta, apoi a venit rândul lui Pet sa se catere pe poarta. Pentru ea era mai greu, purta permanent tocuri de 10 cm si rochite vaporoase de matase. Nu stia de tenisi si tricouri. A reusit pâna la urma sa sara peste poarta dupa ce si-a aruncat tocurile in strada lânga geamantane, si duuuuusa a fost…

Ceea ce nu stiam in acel moment… nici prin cap nu-mi trecea ca nu are sa se mai întoarca la mine sa ma salveze din ghearele scorpiei :D. Pâna aici fusese barbatia si curajul ei. Când a putu-o sterge, n-a mai ezitat nici o clipa.

--------------------------------------------------------------------
continuarea în episodul urmator

Ce am învatat de la viata:

------------------------------------------ misiune primita de la tetris ------------------------------------------

*****

... daca nu pui suflet în ceea ce faci se vede
azi asa
mâine asa
.
.
.
 – damn it… si totusi, cum e posibil?
o viata în acest fel!?

si-ntr-un moment de ragaz, când stai linistit sa-ti savurezi cafeaua de dimineata, te loveste mirarea si-ti zici, suflet meu va sfârsi prin extenuare :D. N-are cum sa mai mearga mult timp în acest ritm. Cum sa-l împarti zilnic în toate directiile? Daca într-o buna zi, camera sufletului, o voi gasi goala si rece... Ahhh ce cosmar fara de inima.

In realitate, lucrurile stau cu totul diferit, si-am sa va explic de ce. Sufletul e asemeni celulelor vii, capabil sa se divida în doua, în trei, în jjjj_de_mii de bucati. Facut ca si aluatul cu drojdie... si cere atât de putin! Nitica caldura sa-i dai, nimic mai mult... si creste!!! CRESTE ca nasul în mijlocul fetei :D. Într-o buna zi nu o sa mai încapi pe usa de inima omului. De fapt inima devine liftul în locuintele interioare unde sufletul rascoleste intrândurile fiecarui vizitator. Hmmm iar am facut o povestioara de inima (n-am mai scris demult la subiect). Iertare...

*****

 Am priceput ca FRUMUSETEA nu-i frumoasa... zau :D. Frumusetea adevarata nu e cea expusa pe toate gardurile, ci aceea care o descoperi de unul singur fiind pe masura ochiul tau sau poate chiar facuta de tine... O desfatare în vazul lumii, a unei astfel de frumuseti, ar face-o sa dispara pe data, ea suferind incurabil de sfiosenie. Putin încâlcit subiectul, nu cred ca v-am lamurit cum este LOL. Nu-i nimic... mergem mai departe

 *****

Am invatat sa recunosc filmele bune ascultând primele acorduri ale muzicii de început – ele spun totul. Apoi deschizi ochii mari si nu-i mai desprinzi de la ecran pân' la final. Daca ecranul e mare, imens, sa te copleseasca (asa cum te coplesesc interioarele bisericilor)... atunci e perfect. Un astfel de film se poate viziona aici. Inceputul parca l-as fi scris eu:

*

Viziunea altuia despre tine nu e atât de buna ca viziunea ta despre tine.
Traiesti si mori cu ea. La sfârsit e tot ce ai.

Pierde-o si o sa te pierzi pe tine însuti, si tot ce mai ai.
*

(... cât e de adevarat. Ce spuneam eu de modul cum se recunosc filmele bune... grrr)

*****

Am învatat sa ascult oamenii si daca e posibil sa încerc sa intru în pielea lor. E un mic exercitiu actoricesc interesant, vi-l recomand. Daca tu nu esti deschis, de ce ar fi celalalt?

 *****

Am învatat ca principiile de viata sunt bune daca exista, dar, în acelasi timp, îti relaxeaza mintea... Asa ca: recomand din când în când, sa renuntati la câte un principiu, pentru putin amuzment. Va atentionez ca o sa trebuiasca sa va puneti mintea la contributie ca sa iesiti din situatie :) (asta e si scopul in cele din urma)

 *****

Am observat cum bucuriile mici tin spatelele la cele Mari inexistente :D. Le-a vazut cineva pe alea mari undeva? Eu cred ca sunt un mit. Si elefantii sunt mici din moment ce-i pot cuprinde cu privirea. Si'apoi poa' sa existe bucurii mai simpatice decât un Mars strecurat sub perna?!?... care daca nu l-ai gasit la timp, las ca-l gasesti dimineata... în alta forma :D.

--------------------------------------- phiuuu am reusit sa ma incadrez in luna sept. ------------------------------------------
Dau mai departe la Cat, DD, VV, si oricine doreste sa se joace cu acest subiect.

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

piti piti paaaa

cam asa danseaza si DoamnaJA
(ca Louis de Funes I mean LOL)

nie nie nie laaaaa ;)

--------------------------------------------------------------------------------

Dau premiu celui ce îmi traduce in cuvinte povestea "Lupul si Oaia" :D.
Orice poveste e binevenita.

--------------------------------------------------------------------------------

Film vizionat --> Pe teava ---> link descoperit la Cat

despre sana si alte nebunii

Show encrypted text

post extrem de feminin :D

No bun. Acum ca am clarificat interzicerile si permisiunile pe sexe ne putem permite sa trecem la povestire :). Am promis la Tetris poveste adevarata - din culisele 'reclamei'. De ce diferentierea? Apoi, e musai, din cauza subiectului.

Nici nu stiu de un' sa încep. Idea ca în reclama totul e roz si curat este de un relativ absolut. Da. Întradevar, nu tu halat albastru cu mâneci sufletate pâna la cot, nu tu mâini scufundate in uleiuri sau zgomot asurzitor de hala... doar un mouse inocent, curatel în palma dreapta... însa ce-ti trece prin fata ochilor sau prin capsor, nu are întotdeauna curatenia dintr-un spital de lux. Sunt foarte multe subiecte dumnezeisti de frumoase si generoase (si la proriu si la figurat), dar acestea fiind giftuite de la natura îti iasa usor, din orice pozitie, fiind o delectare cap coada... însa... daca treci testul de a face reclama la gunoi, si creierul nu ti s-a blocat, abia atunci poti spune ca esti omul potrivit la locul potrivit. Asta e adevarata piatra de încercare. Eu recunosc, prima data când mi s-a pus mapa cu imagini de gunoi si mi s-a spus - fa ceva machete de triptic pentru oamenii astia... prima mea reactie a fost fuga în sens invers - asa ca, am facut o macheta cu un trandafir rosu ce crapa de sanatate (imagine close up) acoperit cu roua diminetii - si un text de genul 'curatenie ca noi nu face nime' :D... clientul a clipit când a vazut minunea si subtil a zis... dar pozele noastre nu v-au placut? Aaaa el voia gramezile de gunoi pe calendar :D... no... cum de nu mi-a trecut prin minte asa ceva?!? Cum de n-am sesizat appealingul subiectului tratat în direct LOL. Toata lumea ar fi fost pe spate sa vada chestiile alea ;), sunt convinsa! Nici o problema ca in câtiva ani m-am domesticit si nu este altul sa reprezinte reciclabilele mai bine ca mine.

Deci de faza cu gunoiul am trecut cu bine. Insa cine sa-si fi imaginat ca poate sa existe alt subiect ce  avea sa întreaca generosul "gunoi"! Eu nici într-un caz.

Pentru asta, dati-mi voie sa introduc un personaj.
Un domn director la o vârsta mijlocie, pe care l-am cunoscut initial printr-o discutie telefonica în care mai ne luaram de cap comentând în contradictoriu despre legile compozitiei*... lucru total neobisnuit si pentru mine. Dupa ce am închis telefonul l-am luat pe omul de la noi sa-mi spuna si mie cine e tipul asta si ce hram poarta?

- Apoi asta-i bogat de nu mai stie de el unde ce pamânturi are... si oi nenumarate.
- Oi? Zise-i mirata... da ce-i, cioban?? Nu ca nu ma-ncercase o vaga senzatie în timpul convorbirii :D.
- Nu. E oier!!! Avea sa-mi raspunda colegul meu, rostind cuvintele cu admiratie vadita.

Okay. Si totusi înca nu se simtea legatura între compozitie si oi...si nici n-avea sa se contureze pân la final.
Nu a trecut mult timp si aveam sa cunosc persoana în carne si oase. Era un tip bine cladit, cu o barba lunga, blonda (ai fi zis ca e preot), si niste ochi mici albastri sfredelitori. Nu venea niciodata neînsotit, si unul din persoanele în compania caruia l-am vazut deseori era poet. Printre discutii, având în vedere ca se implica direct la tot ce misca pe ecran**, aveam sa mai aflu ca: era evreu, casatorit, avea 4 fete si un baiat. Cum mi-a scos viata, în fata, evrei cu care sa lucrez, nu stiu. Nu era primul. Cu toata credinta lor neascunsa, se zvonea ca jumate din copiii din Bistrita erau tot ai lui :D. Colaborarea noastra la diverse materiale tiparite avea sa se intinda pe zeci de ani, si astfel, ajunsesem sa descopar si alte laturi interesante ce tineau de personalitatea acestui om. Desi director, avea talent înascut la desen, pictura, sculptura... orice. Având si bani, facuse sa se miste roata si cum dorea el. Organizase tabere de pictura pe la Colibita, expozitii, sponsoriza anumiti poeti locali... si ca ciudateniiile sa nu se termine, omul nostru era pasionat de Enduro. Umbla uneori cu KTM-urile in rulota atasata de Nisan Patrol, si il initiase si pe baiatul lui in acest sport. Deci omul nostru nu era un om obisnuit. 

Trebuia sa fac aceasta scurta introducere pentru a putea intelege cu cine aveam de a face.

Totusi din multele pasiuni personale, (el) avea un vis ciudat... dintotdeauna si-a dorit sa faca ceva special pentru femei. Mai precis, visul lui era sa faca absorbante pentru femei :D. Prima data când l-am auzit cu acest subiect am zâmbit in coltul gurii, dar n-am zis nimic. Insa, peste ani, acest gând avea sa faca carare în mintea lui, iar când deja crescura si copacii pe marginea ideii... m-a sunat foarte fericit sa-mi zica ca si-a construit fabricuta pentru tampoane :)... însemna ca urma sa lucram la ambalaje si partea de identitate.

- end of first part -

------------------------------------------------------------------
*facusem eu o premacheta in intâmpinarea unui posibil contract

MFC

Semne cu animale

In HU în dreptul la fiecare manunchi de câtiva copaci adunati la o mini adunare tovaraseasca (poker la frunza as zice eu), este plantat un indicator de genul:

La noi, prezenta acestor indicatoare e înlocuita cu aceasta.

no comment ;)

HU

Am mai facut popas în Ungaria pe acest blog. Stiu. Avem o fixatie. Si... un' sa mai pun, ca de câte ori mergem acolo, fotografiez broastele testoase LOL... De ce? Nu stiu.

De data aceasta, deviza a fost nici o zi fara ploaie. Pe timpul tunetelor nu aveai voie în bazine - sa nu te trezesti cu frizura punk si pozitia pluta, definitiva... asa încât pe durata dusului ceresc, toata lumea se retragea unde putea: sub copaci sau sub acoperisurile de la mini restaurantele insirate pe margine.

Asa ajunseseram noi, la un moment dat, pe o terasa unde nu mânca Nimeni Niciodata! Mesele întotdeauna goale. Ne-am asezat pe scaunele de plastic, zgribuliti de frig precum vrabiile suparate, si priveam în gol în fata unei halbe de bere Kozel :), catraniti pe mama natura. Sub ochii mei se întindea un afis cu un fundal verde unguresc ce prezenta meniul. Multe limbi si româna pe primul loc (dupa maghiara evident ;)). Bravo! ma gândesc, si încerc sa compilez imaginile. Cum, eu, sufar îngrozitor în Ungaria de lipsa salatelor si patrunjelului de capatâi, m-am poticnit de data asta, la o imagine cu o farfurie ce continea doar zarzavaturi. Mai sa fie... Incredibil! Este posibil? Citesc rapid numele meniului "Legume scuipat" (daca aveam vreo deschidere / intentie...  ea a disparut subit :D) - cu ochii mari cât cepele îi arat la C minunea... citim putin mai încolo "Carne Hoţ" - common LOL si de-aici încolo am tinut-o tot asa...

Oare de ce panoul de 2m x 1m mi-aduse aminte de întrebarea mea când eram de-o schioapa 'Mami da' de ce se zice brânza de vaci si nu brânza de vita?' 'Pentru ca numai vaca da lapte' venea raspunsul... 'si-atunci de ce la carne se zice de vita?' 'Vita e numele generic, dar se zice carne de vaca, si este si de vitel.' No cu acest raspuns aveam sa fiu mult timp în ceata ... sa nu mai spun de mirarea mea când am descoperit existenta vrabioarei la vaca. De unde si pâna unde legatura? Vaca cu aripi de vrabie este un fenomen rar, daca nu, inexistent :D (VV ar putea sa confirme). Stiti cum e, uneori nimic n-are logica. Imi imaginez biata unguroaica cât s-a straduit sa traduca corect meniul. Asta e ce a iesit.

------------------------------------------------------

Coapsa de pui LOL - ahhh când zici asa ceva îti si imaginezi gaina moţatã, cocheta, cu piciorul despuiat, pasind tacticos, plina de ifose (ca o adevarata gaina de HU). Cu gamba de purcel ce sa mai zic :D...
sau
ce ziceti de "brate de pui la gratar" "supa abdomen de gaina" ?!? si alte delicatesuri. Panoul cu pricina era capacul de la cutia Pandorei, nu alta :D.

------------------------------------------------------

O iertam?!? Sure :).

Eventual, data viitoare ma duc sa-i explic cum e cu coapsa si hoţ(ul)(ia) la români... sau poate stiau ei preabine. Stau si ma întreb daca nu cumva era vorba de un meniu de alungat clientii :). Asa s-ar explica si linistea ce domnea întotdeauna la aceasta terasa.

Accente de smecherie la animale

Zeus the Mouse

Azi din întâmplare am tras de un canaf ce atârna aci pe coltul display-ului ce ducea pe dA... si i'ote peste ce am dat:

 

Imaginea absolut superba,

doar personajul auxiliar din josul pozei m-a intrigat putin... 

citesc câteva rânduri descriptive si aflu ca îl cheama

Zeus... soricelul fericit :)

si-acum am sa va zic o poveste adevarata.

---------------------------------------------------------

Se izvodeste, ca într-o micuta localitate numita Taos (New Mexico), traiau doi oameni cu ochi foarte diferiti de restul lumii, a caror lume interioara depasise cu mult si demuuuult granitele trupesti, transformându-se în imagini agatate peste tot prin casa si lucrusoare marunte, multe, adunate cu deosebita grija. Toate visele, ideile, atârnau în cuie pe pereti, de unde le puteau relua si sorta dupa preferinte sau dorinti, aceasta fiind pâna la urma, materia prima din care croiau istorioare [ei fiind, am uitat sa spui, manufacturieri de povesti]. Casuta lor devenise o lume de basm ce atârna într-un indefint timp.

Cu greu ti-ai fi putut imagina ca în acea casa ar fi existat o masina de gatit sau de spalat... sau ca televizorul ar fi avut vreun rost. Iar daca ar fi existat aceste obiecte, cu siguranta ar fi fost integrate în rame luxuriante vopsite în culori tari, asezate în cadru-cutie acoperita cu confetii sau brocarturi, pentru a nu strica ambianta generala.

  Doua mini fiinte miscatoare, chiuhuahua, îsi gasisera loc in acest paradis facând parte din familie. Ma rog, aiestea erau lumile vazute, despre care se stia...

pâna-ntr-o zi când...

... de sub masina de spalat, doua mâini albe cu unghii lungi, vopsite cu lac verzui, au tras un ghemotoc mic umed, cât falanga unui deget de la mâna, gri, ud, cu ochii lipiti... un pui de soricel, abia nascut de câteva ceasuri. Al naibii creatura minuscula! In orice alta casa aceasta creatura abia nascuta atunci, în acel moment, si-ar fi gasit sfârsitul, doar ca la Angi, stapâna castelului de basm, legile erau complet diferite. Adica nu existau LOL.

Când l-a vazut înfasurat pe deget, atât de mic, neajutorat si orfan... (pentru ca, pe când si-a coborât ochii la podea nici urma de soricioaica). Mama soarece stersese putinica :D. Cine s-ar fi îngrijit de el daca îl lasa jos?  asa ca, din acel moment, Angi masura cu atentie locasurile unde l-ar fi putut pune sa doarma. Da... o ceasca de cafea ar fi perfecta, se gândi... sau cutiuta de la crema de fata, îi fac câteva orificii sita sa poata respira... de ce nu o scoica de mare unde ar putea asculta suierul apei... Ahh dar ar fi bine sa aiba caldura, pentru ca abia ce s-a nascut... si unde nu-l aseza cu grija în sutien, între sâni, acoperindu-l atent cu flanela calduta. Nu se vazuse în istoria (deloc mica :D) a soricimii, soricel leganat în hamac sutien :D.

Cin' sa-si fi imaginat vreodat' ca un pui banal de soricel, avea sa traiasca pe picior de egalitate cu oamenii! Zeus, pentru ca asa-l chema, primise bursa la o altfel de viata. Clar se nascuse sub o stea norocoasa. Ce daca galaxia în care a aparut era una casnica, supusa spalarilor ametitoare tip cutie rotativa, adic' o masina de spalat? Va spun eu, fericirile pot avea foarte interesante fatzete.

 

Minusculul membru al familiei, Zeus, avea sa încerce cu grija cartile doamnei rontaindu-le colturile... iar cu mustatile adulmeca pân la asfixiere, unul de arahide sau alte bunatatzuri. Si unde mai pui ca participase la nunta celor doi stapâni... deh... poveste de poveste

----------------------------------------------------------------------------------

Tragând de canaful link imagine am fost aruncata în cu totul alta lume...
Iar la final, prezenta soricelului in imaginea de sus nu mai era de ne-nteles.

sper sa nu trebuiasca sa dau jos imaginile de mai sus - ar fi si pacat.

O zi de Zeus va doresc :D

-----------------------------------------------------------------------------------

continuarea povestii incepute aici (dedicatie speciala tetris)

---------------------------------------

... si-acum, gasesc ca e timpul sa cunoasteti personajul
Amintisem de frumusetea ei inimaginabila. :D

O alta dovada, poza facuta chiar în primele zile de la venirea în noua ei familie, o avem mai jos :D. Oamenii printre care nimerise erau artisti, unul si unul, câtiva de nu le puteai lua lentilele borcanate ajustabile, cu sau fara inele ajutatoare - adic' pozari (stg.) sau oameni cu creionul lipit de degete (dr.)... la care mousele era cel din cãmara cu muraturi nicidecum aiesta cu rotite si clape. In primul rând nu are urechi... Nici mustati... deci clar nu se poate numi mouse. O minciuna sfruntata LOL.

Primele luni au fost cu plimbari prin curte, fugarirea pisicilor vecinei (locuiam în aceeasi curte) si iesiri seara la Somes. Dresajul nu se putea executa deoarece stimulii externi erau prea multi: apa învolburata, copacii cu cracile lor fascinante, animalute diverse... Orice dorinti avea M, Roxi nu le îndeplinea, asa ca si-a pus M un plan de învatare de minte, si într-una din zile...

... la plimbarea obisnuita, Roxi de îndata ce s-a vazut libera din lesa a sarit direct în Somes. A plescait apa pâna ce toti au sters-o de pe mal, a trecut malul si se distra cum avea chef, 'jeaba striga M de pe malul celalat. Era o zi superba de septembrie. Nici cald, nici frig. O zi perfecta pentru relaxari în aer liber. Si eu o strigam periodic pe Rox, fara sa pot sa tin pasul cu extazurile ei copilaresti:

- Roxi. Roxi... hai aici. Rooooxiii, Roxi. Ea nici poveste. Nici ca-i pasa.

Suparata nevoie mare caci am un copil în subordine, mai nedisciplinat decât mine, am luat o decizie "înteleapta". M-am ascuns dupa piciorul din ciment al podului de pe Somes, pod ce dadea direct în Parcul Babes. De acolo o priveam pe Rox cu atentie (de unde si renumita meserie de "pândar" care mi-e trecuta cu atentie în fiecare horoscop). Trec 5, 10, 13 min. si nimic. Roxi avea foarte multa ocupatie uitând complet de mine. La un moment dat, s-a oprit din toata agitatia, parca m-ar fi zarit si i-a trecut fulgerator o idee prin cap. Si-a rotit privirea cautând. Aaaaa ma cauta. Goood... deci, totusi îi pasa de mine. N-am iesit din ascunzatoare sa vad ce face. Fetita mea uitase de pietrele de râu, de crengile de copac... si numai ce o vad privind fix pe malul celalalt si aruncându-se în apa cu viteza. Am privit directia si am realizat ca fixase o tânara cam de statura mea, îmbracata în aceleasi culori cu mine... ufff dar nu eram eu!!! Am urcat rapid pe pod urmarind îndeaproape scena. Totul s-a petrecut fulgerator în nici un minut. Eu am început sa alerg pe podul îngust. Podul din metal, zdranganea din toate suruburile, vibra puternic cu fiecare pas aproape de marginea rezonantei. Când am ajuns la jumatate, Roxi deja tâsnise din apa, s-a scuturat scurt si a sarit dealul în doi pasi dupa fata ce deja traversa strada. Am presimtit pericolul si am urlat cât ma tinea gura:
- Roxiiiii... Roxiii

N-am apucat sa strig a treia oara... am vazut-o pe Roxi cu un salt urias direct în strada în fata unei masini ce nu avea cum sa mai opreasca. O troznitura puternica, apoi o frâna ascutita, moment în care eram acolo si am prins-o înainte de a pica jos. Ochii îi erau injectati de durere când i-au întâlnit pe ai mei la fel de speriati. Mi-a suierat lung si vibrat încercând sa-mi povesteasca ce a patit, da vorbea despre mine. Nu-mi dadeam seama cât era de grav. Soferita (femeie) a coborât din masina si a venit în spate unde eram trântita jos cu catelul în brate. Femeia era alba ca varul, tot sângele îi fugise din obraji.
- N-am vrut. N-am vazut-o.
- Stiu. Stiu... îngânam si-mi plângeam nesabuinta. Atunci în acel moment nu realizasem ca dintre toate simturile ei, cel vizual avea sa fie întotdeauna cel mai acut. Ea privea oamenii, obiectele, lua lumea dupa aspect mai apoi dupa miros, auz sau altele. Sigur ca picase în plasa vizualului orbita... ca si mine. Ne asemanam.

Femeia s-a oferit sa ma duca acasa cu masina... eram la 2-3 strazi distanta, dar Roxi nu se putea ridica de jos, si nu era tocmai usoara, nici mica (desi avea numai 8 luni). Ajunsa la firma tragedia si isteria a cuprins casa. Am cautat rapid un dr. veterinar... si asa am ajuns sa-l cunoastem pe Iancu (medicul ce ne-a ramas apropiat pâna-n ziua de azi). A operat-o imediat. Avea piciorul din spate stânga fracturat... însa o fractura urâta. Osul în locul impactului era spulberat, asa ca a fost nevoie de tija metalica si imobilizare serioasa pentru refacerea osului. Timpul de recuperare undeva la doua luni. Am stat cu ea zilele si noptile de dupa, am dormit cu C la firma sa putem avea grija de Rox. Gipsul era legat de spate si adus pâna în fata, tija iesea prin partea din spate si supura (curgea un lichid transparent galbui)... arata de zici ca aveam un Robocap :).

Lucrurile, totusi, nu erau foarte grave. Începuse sa-si revina la normal... daca nu venea a doua lovitura crâncena. Înca neiesita din gips a dat într-o parvoviroza ce a facut-o leguma în nici 48 de ore. De data asta nu era de joaca... nedumeriti ne întrebam "Oare ce se întâmpla? Mai scapa?". Iancu ne-a spus ca o ia la el la clinica pentru ca noaptea respectiva era decisiva. "Câte sanse sunt sa treaca de ea?" am întrebat. "Nimeni nu-ti poate raspunde la o asemenea întrebare. Parvoviroza e o boala ce secera serios, iar procentul celor care scapa e foarte mic." Ufff, ne-am retras toti cu coada-ntre picioare, si inima strânsa asteptând dimineata. Pe atunci nu erau telefoane mobile. Nici fixul nu era ceva demn de luat în seama. Parca purtam pager...

Ne prezentam dimineata. Mi-era si groaza sa întreb ceva. Iancu era în usa cabinetului. Mi-a zâmbit usor si a dat din cap ca da... si ca tocmai ce a fost la ea... "A baut apa." "Phiuuuu, deci se face bine?" - am întrebat. "Da. (mi-a zâmbit din nou). Ce a fost greu a trecut... acuma trebuie avut grija caci e foarte slabita."

Am adus-o înapoi la firma. Acolo aveam un pat fotoliu ce l-am desfacut... am asezat ciubul ei alaturi de pat în dreptul pernelor de cap si acolo aveam sa ne petrecem urmatoarele nopti pâna ce copilul si-a revenit complet. Fiecare zi aducea bucurie în privirea ei. Lipsa noastra o îngrijora asa ca cineva era permanent în jurul ei. Ne legase pe nesimtite, o cusatura de-aia invizibila atât de puternica de nici nu am apucat sa ne dam seama. Devenise parte din noi. Noi reprezentam tot universul ei, si ea câstigase un loc de egalitate alaturi de noi. Cred ca se credea om. Deja începuse sa paseasca pe piciorul cu problema. Noi ne codeam ce sa facem. In cele din urma i s-a scos ghipsul si am reînceput plimbarile in aer liber.

Ei bine, n-am vazut în viata mea atâta explozie de bucurie pentru revenirea la viata! NIMENI si NIMIC n-o mai putea opri... si când ma gândesc ca ma imaginam mergând la plimbare cu catelul schiop, cu probleme... vezi-ti de treaba... fugea în asa hal, cu asa viteza, de câini de vânatoare nu-i faceau fata. Avea si un stil exceptional de fuga, subtirica fiind ca o gazela, se facea una cu pamântul si tâsnea ca o sageata. Apoi, jocul cu mingea, o nebunie. Revenise la iubirile ei cu bete si-si extinse gama preferintelor catre copaci ;). My gosh... natura, naturalul, pietrele, lemnele, copacii le cara cu ea, le aducea acasa.

O rotea C în aer, ea prinsa zdravan de bat. Era funny. Acolo sa vezi tehnici de introducere în casa a copacului LOL - stiti voi cum e când vii cu furca asezata orizontal si vrei sa o bagi în casa, pe usa :D. No problem, a înteles rapid smecheriile, bibilica functiona perfect, prindea din mers. Vorbea, se exprima direct. De fapt am uitata sa va zic, ea a fost maestrul meu designer. De la ea am învatat cu adevarat meserie, pentru ca, vedeti voi, oamenii nu-s capabili sa se exprime intuitiv... mai bine-si îmbârliga limba în sute sau mii de cuvinte si uita de ce a început sa-ti vorbesca. Vrei sa stii un shortcut... întreaba un câine :D, el cu siguranta îti va arata cea mai scurta cale.
Se misca printre teancurile de hârtie tiparita ca o balerina, pe vârfuri, veci n-a clintit o hârtie din locul ei, si nici pantofi n-a ros. E drept, ca era si spionul strecurat in familie. Asculta tot ce vorbeam si ajunsesem sa ne ferim sa folosim anumite cuvinte, deoarece le stia semnificatia si începea nebunia. Uitaram cu totii de dresaj, ne-a luat mintile :D. Ajunsesem noi dresatii, gata oricând sa-i indeplinim dorintele. Vrea sa aduca pietre în acasa, las-o, no problem. Copaci... sure, what's the matter... oricum si M avea aceleasi metehne :D. Acum gândindu-ma nu mai stiu cine de la cine a învatat grrrr
---------------------------------------------
Scene
---------------------------------------------
1. Scena de iarna.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu întotdeauna am apreciat blanurile naturale: vulpe, hermina, urs, oaie, iepure... orice!!! (nu s-a schimbat nimic între timp) Nu exista sa nu am diverse gulere de blana de vulpe la gât, manusi îmblanite sau caciuli de vulpe tip oala (stiti cum poarta rusoaicele)
... ei bine prima scena de acest gen cum a aratat:
Iarna grea. Intra M pe usa, ca un paun super-împanat în blanuri: caciula de vulpe argintie înfipta pe scafârlie, guler asisdeream, manusi îmblanite în interior cu magine flocoasa excentrica. Roxi sare sa ma întâmpine si da de mirosul animalelor... AHA, care va sa zica blana de animale salbatice porti?!?! Ia sa vedem... Si unde nu m-a prins de cap, m-a pus jos dintr-o singura miscare. A smuls caciula... pâna sa ma dumiresc ce e cu mine sau cu caciula, a prins zdravan de gulerul de la gât l-a scuturat puternic de câteva ori, stânga-dreapta de si-a iesit din nasturi, m-a prins de mâna stânga - jos manusa... mâna dreapta, jos manusa... si la final eram intinsa pe jos într-o pozitie de învins la JUDO :D, m-am uitat nedumerita la gramada cu blanuri asezata cu grija lânga si cu care Roxi povestea în continuare si o indesa, si o apuca, si o flutura de zici ca vorbea cu stramosii. Nu ma intrebati cum arata fondul sonor (cap coada) in spatele acestei scene primitive LOL. Oricum m-a prins cu garda jos complet nepregatita. Cu blanurile naturale am avut multe de-npartit cu ea ;)

 aici eram deja fara caciuli de acest gen ;) (ma adaptasem)

cam asa aratau achizitiile ei - noi aveam brad acasa deja :D

---------------------------------------------
2. Instincte primare
---------------------------------------------
Cum ziceam. N-am dresat nimic. A rams neschimbata, salbatica, dar ne-am bucurat de frumusetea si inteligenta ei nativa, naturala.
Mi-aduc aminte de un weekend de vara cu o vreme superba. Iesim la padure. Un' sa mergem? Apoi la Somes acolo catre Floresti ca-i mai liniste. Zis si facut. Drumul catre padure e undeva pe creasta, dar exista o mica crestatura /cotitura ce ducea în jos pe un platou întins taman pe malul Somesului. Crezând ca suntem numai noi si catelul, am lasat-o libera. O vad ca pleaca ca din pusca de lânga noi dar nu stiam exact motivul. N-apucam sa mergem 5 pasi ca auzim domnule o zarva incredibila.
Da. Ajunsesem într-un punct din care vedeam complet panorama. Platoul era plin de oi si capre LOL. Va puteti imagina ce însemna pentru Rox acest peisaj?!? Doar vizualizam traseele urmarind-o, ea fiind singura neagra între toate albiturile alea ce fugeau descreierate. Tot câmpul arata ca masa de snooker în deriva când arunci toate bilele deodata. Numai puncte albe ce sareau ca sâmburii din lebenita in toate directiile... si pentru ca tacâmul sa fie perfect îl auzim si pe cioban
- Aaaaai soarele vostru de orãsãni. Prindeti-va câinele ca de nu îi tai beregheata amu'! (si vocea nu era una moale sau nehotarâta).... si dai cu fluieraturile si înjuraturile în avalansa.
Noi, evident, aliniati, incercam sa ne recuperam animalul
- Roxi, Rooooxi....
doar ca în fata unor asemenea stimuli eram zero. Scena n-a durat decât câteva minute, poate nici 5 minute... si vedem cu surprindere cum din miscarile aparent haotice ne-a adus caprele si oile gramada sa ni le prezinte, noua stapânilor ei LOL. Asta da ofranda ;).
Ei mama ce câine de stâna iesea din fata asta, mi-am zis, mândra fiind de inteligenta ei.

3. M si C întinsi usor pe divan în urma unei mese obisnuite. ROXI nu cerea, nu se baga... chiar ingerel era. Dar... când ochii nostri se faceau mici, se strecura de pe fotoliul ei... pasea atent ca-n desenele animate... trecea pe lânga masa... nu se întâmpla nimic(aparent)... însa la final osul lipsea din farfurie :D. Era o smechera.

4. La culcare, nu m-am prins de la inceput, dar cica oftam adânc dupa care închideam ochii. Ea ofta la rândul ei, la fel de adânc, la nici un minut dupa mine si se rasturna cu rotile-n sus in fotoliul ei.

Metoda imitatiei functiona din greeeu... nici nu stiu cine pe cine imita mai tare.

am trait alaturi de ea niste ani nebuni de frumosi.
-------------------------------------------------------

:)