joi, 15 decembrie 2011

Legenda caprei

Dragi copii, luati seama
Daca-i capra mama
Nu uitati un lucru, ca nu-i tata lupu
Iala trebe pusa, daca mama-i dusa
Dusa-n sat cu doru
Doru vânatoru'

--------------------------------------------------- Povestea caprei Nicolae Neagu Undeva intr-o padure Cu alune fragi si mure Si-un izvor Cat o ata de mosor Daca nu cumva mai mare... Insa cine s-o masoare De la talpi pana la nas Fara rigla si compas? Sade capra-n casa noua Nici n-o ninge, nici n-o ploua. Vorba vine cum c-ar sta Ca mai mult e pe vilcea Fiindca iezii cucuieti, Trei la numar toti baieti, Vor macese si bureti , Alteori vor leustean Si-atunci umbla pe tapsan. Sau sa zicem miez de nuca Si-atunci umbla ca nauca Nestiind de und' s-aduca. Cand si cand, cei trei vor sare, Capra nu le da ca n-are Si-atunci cumpara din piata De la oaia precupeata Care-i vinde si verdeata. Intr-o zi ce-i da prin cap? Tocmai rontaia un nap Si-avea mintea foarte clara... "Ce-ar fi sa ma duc la moara?" Cat stau astia mici in pat Eu m-am dus si-am macinat. Pana careva ma striga Am si pus de mamaliga. Bine nici n-a spus ce-a spus, C-a luat traista si s-a dus. Moara e mai jos pe rau Macina cinci zile grau Si porumb duminica. Luni nu macina ca sta. Era ziua de porumb. Lume multa...pana-n damb Era gata sa renunte Dar venise cu graunte Cand sa puna boaba-n cos, Iata, vine mos cocos Care zice c-a vazut Urme de bocanci de lup Printre fragi si printre mure Catre casa din padure. Sare capra ca din pusca Gand de spaima parc-o musca! - Nu cumva...??? Iar cocosul ingaima - Da!!! Lasa traista goala-n cui Si graunta nimanui, Tece gardu, moara, sura Cade-n cap, se da de-a dura, Se repede pe carare Si de-a dura,si-n picioare Behaind: "-Daca-l prind, il bat de-l sting!" Cand ajunse-n pajiste, Usa casei... vraiste Si-a urlat ingrozitor: "Iesi afar’ ca te-omor" In camasa si nadrag A iesit cel mic in prag Iedul caprei cel mai drag Ea a stat , l-a mangaiat L-a pupat, l-a-mbarbatat, Dupa care l-a intrebat : "-Undei lupul?" "-L-am papat !"

marți, 13 decembrie 2011

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris

continuare la povestea începuta aici
-----------------------------------------------------------------------------------------
Ramasa singura, tristetea pusese stapânire pe mine. Stateam încalecata pe gard si priveam lumea în miscare browneana. Pet nu se mai zarea. M-am dat jos de pe gard. Ma simteam obosita fara motiv. Imi furase toate corabiile plecarea ei, mi se înecasera toti salvatorii, ma simteam Robinson Crusoe naufragiat în Turda! :)


Gramada de galbeni
M-am retras în camera de dormit cu gândul la un pui de somn. Era prima data când vedeam camera aceasta la lumina zilei. Camera de fapt era o biCamera enorma, despartita, undeva pe la mijloc, de niste paravane asemanatoare celor japoneze. În partea cu patutul meu de o persoana, obloanele de lemn erau lasate jos, si un semi întuneric ma facu sa stau o un timp nemiscata sa mi se obisnuiasca ochii. Dincolo de paravane, undeva la 7-8m distanta, vedeam capatul patului matrimonial unde dormea matusa-mea cu unchiul meu. Nu depasisem niciodata linia fictiva ce despartea camerele. Acum, în baia de lumina ce învadase dormitorul, în partea opusa, am vazut ceva ce nu era vizibil nici dimineta devreme, nici seara târziu când ajungeam eu la culcare. În fata patului matrimonial trona o masa rotunda cu furnir de nuc, pe care stralucea o gramada imensa de galbeni :D. Galbeni !caci no… cum sa le spun. Atâta banet nu vazusem eu adunat la un loc niciodata.  M-am apropiat tiptil uitându-ma în urma ca nu carecumva sa ma urmareasca cineva… sa vad comoara de aproape. Gramada imensa din bani marunti, continea doar monezi de 25 si 50 de bani. “Phiu, cine o fi abandonat atâta banet, domnule?” îngânai eu în surdina, verificind monezile daca erau reale. Cu 25 de bani puteai cumpara un corn semiluna pentru lapte. Cu 50 de bani o gogoasa. Cu 2,5 lei un baton de ciocolata cu lapte. Si gândul pe data s-a însurubat adânc în minte. Baton de Ciocolata cu Lapte! WOW – gândul, idea, devenise holsurub de-a dreptul :D. Am numarat 5 fise de 50 de bani si le-am bagat în buzunar. M-am tras usor de-o parte masurând cu privirea gramada de galbeni… "Nu o sa vada nimeni disparitia la 5 monezi, ce naiba. Nu-i cum!". Si plina de avânt am tâsnit afara din casa. Am sarit gardul si m-am dus la un chiosc mai sus de noi unde aveau baton de ciocolata cu lapte. Sunt unii care stiu ce gust teribil aveau aieste batoane de ciocolata. Diametrul patrat, patate ici colea cu bobite din lapte praf. Stateam guguli pe treptele de la intrare, multumita. Îmi îndulcisem nacazul. Deja lumea arata altfel;). Comoara descoperita de mine avea sa fie sursa batoanelor mele zilnice... iar imaginea cu gramada de galbeni stralucind în lumina soarelui... o grozavenie ce nu o mai sterge nimeni din memorie!

Vine ora de întorcere a matusei Mariutza. Oare ce reactie asteptam de la matusa Mariutza? Când i-am spus de Pet ca a sters-o, i-au licarit ochii albastri ca doua faruri xenon puse pe faza lunga, nici urma de tristete. As putea zice ca o fericisem! Scapase de copilul îndaratnic. De fapt, îsi rezolvase cu noi cele mai grele probleme ale casei, de-acum ce mai conta. Ba mai si cotcodacea.

-          Maica-ta nu o educat-o defel. Nu o sa faca treaba în viata… si începea sa-mi aduca laude mie :D.

Ceea ce nu stia ea, laudele sub forma de vorbe n-au avut niciodata efect asupra mea… nu cred în ele. That’s it.

- Lasa ca de acum îti dau tie în grija gredina. S-or copt strugureii si-om face dulceata... pi urma punem bulion pe iarna. [ashe vorbea de parca eu m-as fi dat în vând dupa alea operatiuni :D. no, ce sa zâc?!?... asa intelegea ea copiii!... si, continua] N-ar strica sa dai tu de mâncare la gaini si porc dimineata. Iti arat unde sunt grauntele. Si zilnic aduci ouale de la gaini si le pui în camara în ceaunul cu malai.

Oooo... deci avansasem. Aveam curtea pe mâna ;).

Gredina
In gradina, chiar la intrare, de o parte si de alta a aleii batute avea stupi de albine. Pe lânga astia treceam întotdeauna în fuga maxima. Zumzetul activitatii neîntrerupte ma precipita. În fundul gradinii se desfasura o mica livada: meri, peri, ciresi, visini, duzi si nuci. Livada era marginita cu tufe de strugurei negri si rosii plantati pe rânduri concentrice. Apoi, în fata lor, rosiile legate de pari de lemn împarteau soarele cu vrejii de castraveti.

Deci în atributiile mele intra:
culesul strugureilor pentru dulceata. Cu ocazia asta ma serveam la discretie cu strugurei, rosii si castraveti rupti direct de pe tulpina...
si...

Animalele
Curtea cu animale era la fel de mare ca si gradina cu câteva cotete pe latura dreapta si în rest iarba si dale de ciment ce strabateau ca si o coloana vertebrata curtea gainilor. Chiar la intrare era asezat cotetul de gaini (gard în gard cu magazia cu graunte): o constructie cocheta din caramida, varuita în alb, ce avea jos, la nivelul solului, o usa de înaltimea unui cocos si latime cam de doua gaini grase. În partea de sus, în loc de geam, era o plasa de sârma prin care puteai sa te uiti în cuibar. Inlauntru, cotetul avea 2 nivele, cel de la nivelul solului cu ceva bârne de lemn pe care se catarau gainile si lemnul din dreptul plasei de sirma. Acolo intrau nici mai mult nici mai putin de 17 gaini si 8 gâste.


Destul de departe de cotetul gainilor era cotetul porcului. Aici aveam permanent o nedumerire: cotetul porcului prea mic si porcul prea mare!!! Intotdeauna porcii la matusa asta a mea aveau burta pân la pamânt! Aici vazusem cei mai înfioratori porci, cei mai grasi, cei mai... phiuuu cum sa va zic? Din cauza asta aveam si o teama de neimaginat. Pareau o masa de ne-nteles, pe cuvânt! acele straturi de grasime târâindu-se pe jos, cu o ceafa ce ascundea si ochii si fata, si un rât, cu belciug de argint oricând doritor sa verifice ceea ce nu putea vedea cu ochii. Deci cu porcul aveam probleme serioase. Matusa-mea mi-aratase unde sunt sacii cu porumb si ovaz pentru animale. Atributia mea era simpla, dupa ce terminam cu culesul în gradina trebuia sa dau animalelor un faras de graunte dimineata si la amiaz pâna ajungea ea acasa.

No bun. Gata cu descrierile. Trecem la actiune. Motor... :D
Cu gainile eram familiarizata. Aveam si la taica-meu. Gâstele însa aveau caracter de noutate. Cum spuneam, trebuia sa verific cuibarul însa matusa-mea uitase sa-mi arate intrarea  ce exista din magazia cu graunte în cotetul gainilor. Asa ca, dupa mintea mea, singura intrare în cuibar nu era alta decât usa gainilor (aia de înaltimea cocosului si latimea a 2 gaini grasute :D). Era un exercitiu usor contorsionist ce-l facem de câteva ori pe zi pentru a aduna ouale. Dar ma descurcam. Inauntru în cuibar exista o sefa. De fiecare data dadeam nas în nas cu madam closca 'fara functie deplina’, ce nu se sfia sa-mi traga câteva ciocuri de atentionare încalcare teritoriu. Cum sa-i iau la asta ouale?... si de la 15 gaini... se adunau binishor ceva oua. De la prima intrare în cotet am concluzionat; nu am sa ma pun rau cu gaina Sefa rosie ciocanitoare. Prea avea atitudine. Deci pe dânsa am gratiat-o neluandu-i ouale, fara sa-mi pun problema consecintei, si fara sa ma prind (eu, om de la oras) ca aia se apucase de clocit serios :D.


Dimineata când împrastiam grauntele, gainile erau primele, si abia daca ajungea ceva ceva la gâste. Mi-am zis, nici o problema hai ca le prind si le hranesc din mâna. Gâstele albe, cu gâtlejaul lung... ma tenta teribil sa le prind. Dar nu stateau! Si unde nu umpleam curtea cu gâste. Nu stiu daca stiti cum se comporta acestea. Fiind o mica comunitate, în general merg taraganat de pe un picior pe celalalt in grupuri compacte, iar când fug... apoi fug în sir Indian :D,  când esti pe cale sa pui mâna pe una atunci sare din rând ca si simburii din lebenita. Si uite asa, cu toate intentiile bune ce le aveam, le fugaream pe bietele gâste zilnic, cel putin de doua ori pe zi, de dragul si amorul hranei. Gâstele la un moment dat s-au prins de placerea mea si si-au gasit un loc strâmt intre cotetul porcului si un gard ruginit sprijinit si intrau acolo. Ma bagam si eu cât intram, locul fiind foarte strâmt si mâna mea nu foarte lunga, singurul lucru ce-l prindeam era coada :). Prindeam zdravan de ea si incercam sa o aduc inapoi. La inceput îmi iesea figura… dupa o luna coada a început sa se rareasca de pene… iar la final toate gâstele nu mai aveau coada. Erau niste caraghiosenii ciuntite :). Na ca îmi pusesem amprenta.

Cu gainile se-ntâmplase alta minune. Le observasem atitudinea: hraparete si rele. De câte ori imprastiam grauntele, o familie frumusica de porumbei (asa de vreo 3 generatii suprapuse) cobora în zbor sa manânce si ei. Gainile nu îi lasau. Eu sensibilizata fiind, lasasem acasa familie tinara de porumbei, am zis ca e cazul sa fac dreptate si alungam toate gainile pentru a mânca porumbeii în liniste :D. Doamne cum intelegeam eu viata la tara?!?! Clar aveam o alta viziune. Totusi am concluzionat dupa nici o saptamâna ca lupta asta permanenta între gaini si porumbei nu era una echitabila si ca ar fi bine sa schimb strategia. Vazusem eu pe unde îsi aveau porumbeii cuiburile. Erau sub acoperisul garajului. M-am uitat cu atentie, am studiat locul. Garajul avea un planseu, un fel de balcon neterminat pe care se sprijinea o scara de lemn. M-am urcat pe scara, am ajuns în balcon. De-acolo prin catarare pe un burlan in sus m-am dus la porumbei in casa. Faceam exercitiul zilnic :D. Cu farasul prin de graunte mergeam la ei. Dupa o luna mi se asezau pe cap, pe umeri îmi mâncau din palma. Ei ce prieteni buni ne facuram. Clar recompensa era net superioara fata de ce-mi ofereau mândrele gaini hraparete. (acu' ramâne între noi - gainile seamana grozav cu natia asta a noastra..., nu credeti?!?)


Eiii  dar de la înaltimea balconul de deasupra garajului ce mi-a fost dat sa vad? În curtea de vis-a vis – gard în gard cu matusa-mea, vaz o fetita balaie cu curlioti naturali, probabil cu câtiva anisori mai mica decât mine. La ora la care dadeam eu papica la porumbei dimineata, obisnuia sa se dea pe hinta. Da' ce Hinta! Ai ei îi facusera o hinta cum nu vazusem niciodata la oras! Atârna pe niste funii groase cât mâna, prinsa sus de tot la o înaltime de vreo 10.5 m de pamânt, funiile aveau vreo 10 m lungime. Descria hinta asta un arc de cerc cu o raza enorma de 10 m. Initial timita, doar am schimbat priviri furise… în câteva zile am prins curaj, si într-o buna zi, fetita atrasa de numarul meu cu porumbeii - ce ma învelisera pe cap, umeri, palmi, grumaz… a intrat în vorba cu mine. Am întrebat-o daca ma poate lasa sa ma dau pe hinta… a disparut 5 minute si s-a întors cu fata radiind catre mine. N-am mai stat pe gânduri. Am sarit gardul, de data asta la ea :D si a mea era hinta!!! Fata era o rasfatata. Avea bicicleta, trotineta… am început sa facem concursuri la strada mare… distractie in toata regula... si toate aceste minunatii se întâmplau pâna în ora 4 când venea matusa-mea. Ceasul intern mi se formase. Porumbeii, prietenii mei, îmi dictau exact ora mesei. La ora 3, max 3:30 dupa-amiaza le faceam vizita cu farasul cu graunte.

In loc de încheiere
Si uite asa, pe când sa plec de la matusa-Mariutza, ograda era schimbata la fata.
Porcul slabise (nu-i dadusem de mâncare pentru ca-mi era frica), gâstele devenisera atlete fara coada, gainile o duceau binishor, nu le stresasem prea tare, iar porumbeii dolofanei raaau :D. Ba iesise si o tura de pui de gaina de la cotoroanta cu penaj rosu. Matusa-me' s-o prins de cap cind o vazut trupa mica aparuta peste noapte. Cloşcă!!!? Cloşcă!? Cum e posibil? Nu ţ-am zâs să strânji tăte ouăle! si cotcodacea de chiauna mai ceva ca si gaina rosie :D :D :D


Si încalecai pe-o nuca de va spusei poveste multa, multa.... 
:)

miercuri, 7 decembrie 2011

MFC

phiuuuu da' ce bine vad mai !!!....
:D


sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris. (introducerea :D)

--------------------------------------------------------------------------------------------
Da. La tetris îi plac povestile mele copilaresti iar eu, i-am promis din când in când sa o fericesc cu câte o mica frântura de trecut. E stiut deja, aici, pe acest teritoriu, încap numai povestile cu animale, povestile cu / si pentru copii (fie ei oameni mari cu memorie de elefant - adica  cei care nu uita copilaria) sau povesti fanteziste cu pene, blana, solzi...
--------------------------------------------------------------------------------------------
Sa începem dara sa depãnãm povestea...
***
--------------------------------------------------------------------------------------------
Doamna JA facuse târgul pentru scriitura acu' o saptamâna, pe 8 banuti din biscuiti cu ciocolata. Primise si un bacsis grasut de 2 caramele simple cu cioco pe care le azvârli în buzunarul de blana de la piept. Aaa nu, nu va imaginati ca doamna JA s-a tranformat în cangur. Nicidecum, însa primise cadou de 1 decembrie o bluzita din blana de vulpe argintie cu buzunare ascunse. Sa faci hainita de blana unui blanos e deja peste orice extravaganta. Dusa cu gândul la ce urma sa scrie, baga mâna în buzunar instinctiv, scoase un biscuit si începu sa-l rontaiasca. Filmul întâmplarilor se derula cu viteza mare în trecut

FAST BACKWARD …

pân' ce se opri brusc, într-un punct. FLEOSC

--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Introducere [rontaind primul biscuit]
Ora de matematica. M stand ca pe cuie astepta sa fie salvata de clopotel. Macar azi în ultima ora din clasa a VI-a sa o lase în pace, sa nu o scoata la tabla. Când clopotelul întradevar suna, M sari din banca prima, fixând-o de Madam J cu cel mai cuceritor surâs de ramas bun (monstruoasa Madam J din povestea X). Ei, de data aceasta chiar si Madam J rânji larg vazând nerabdarea lui M de a evada - “Ah ce copila, ce copila” – se putea citi în clar pe chipul ei… dar ce mai conta. De-aici încolo era Vacanta! Vacanta Mare!! Doua luni si jumatate de libertate!!! Nu era alta zi mai fericita în an decât prima zi dintr-o vacanta luuuunga si consistenta. M îsi trânti caietele si cartile la gramada în geanta facuta din turul pantalonilor de catifea bleumarin (pe care îi rupsese între picioare un an înainte) si se întorse catre A.(prietena ei de banca) cu o ultima întrebare:
 - Când mergi la bunici? (discutara ele mult înainte despre…)
- Saptamâna asta sâmbata. Tu?
 - Nu stiu. Poate merg la Turda la verisoarele mele.

Ne-am despartit la poarta scolii. Desi în tot timpul anului unde eram eu era si ea (si invers), vacantele nu le petreceam niciodata împreuna.
Acasa ma asteptau doi porumbei, unul alb si altul amestecat cu griuri si negru. Erau distractia mea din ultimele luni. Doua jucarii vii :). Mult timp traisem cu senzatia ca amândoi aveau acelasi sex, caci, tare se mai bateau… asta, pâna într-o zi, când a gasit-o pe porumbita alba clocind un ou. Deci misterul sexualitatii se risipise… Porumbeii îsi facusera culcus sub chiuveta din bucatarie, iar antrenamentele de zbor se faceau peste tot, pe: dulapuri, mese, canapele… Nu era loc în casa sa nu fie marcat, parafat, stampilat de tânara pereche care, mai nou, nu se mai sfiau a se iubi în public. De când cu aparitia primului urmas se schimbase radical si atitudinea porumbelului fata de porumbita. Trezirea de dimineata era dictata de el, undeva la crapatul de ziua, ora 5 dimineata, prin batutul aripilor rapid, cadentat, pe loc, fara sa decoleze de pe marginea patului. Phiuuu si-mi facea un frig la talpi de ma strângeam ghem sub plapuma LOL. Cum sa ma trezesc? Somnul de dimineata, e stiut, e cel mai dulce... ce ti-e si cu porumbeii astia matinali. Cam o jumatate de ora dura încalzirea lor si racirea mea :D.
[...]
----------------------------
Ajunsa acasa de la scoala,  am dat de mâncare zburatoarelor si am iesit pe usa sa merg la spital la maica-mea. Acolo lucra (asistenta medicala). Maica-mea îmi da ceva plase cu mâncare si ma trimite la taica-meu care era pregatit sa ne duca pe mine si pe sora mea la Turda la fratii lui.
--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Sa cunoastem personajele [rontaind urmatorul biscuite]
Vacanta mare.
La Turda erau 3 din fratii si surorile lui taica-meu. Obisnuiam sa mergeam când la unul, când la altul, sa îi cunoastem / cuprindem pe toti. Sigur, noua ne placea sa stam la matusa Ana (o femeie buna si blânda de sa o ungi pe chitã). Ea avea 3 dracusori de fete apropiate de vârsta lui Pet, eiii dar... de asta data aveam sa mergem la alta matusa (nevasta la unul din fratii lui taica-meu).



Fratele lui taica-meu un om sters, morocanos si tare scump la vorba. Nu-l vedeai decât dupamasa în fata blidului de mâncare mormaind ceva împotriva astei lumi, iar în rest, stiai ca ar putea fi în garaj la mesterit IMS-ul… asa ca, cine credeti ca era omul ce batea cu pumnul în masa si era cocos cu cap de gaina (la propriu si la figurat:D) in casa, nimeni alta decât matusa-mea Mariutza.
 

Îmi permit sa o schitez în câteva vorbe sa prinda contur în imaginatia voastra.
Femeia era undeva pe la 40 de ani. Frumoasa?!? Nici pomeneala. Din punctul meu de vedere, era urâta rau (cu crengi cum îmi place sa zic :)). Aaaa ca se credea frumoasa asta e altceva. Toata ziulica, dupa ce venea de la magazinul unde vindea stambe si pânzeturi, n-avea altceva de facut decât sa-si rotunjeasca unghiile, sa-si puna parul pe moate, sa si-l vopseasca în culori stridente (gen vulpe sireata) si, cam atât. Nu se dadea în laturi de la bârfe si îi placeaaaau banii ;). La ultimul capitol nu o saturai usor. Cum aparea în ochii mei de atunci? Apãi, un fel de butuc (caci avea o burticica ce îi transformase corpul într-un cub situat la înaltime pe doua bete drept picioare), butuc pe care n-avea cum sa stea vreo haina kalumea ever… iar buzele subtiri, oooh acestea o tradau drept femeie rea si iscoditoare. Stau si ma întreb acum, nu stiu ce ar fi avut frumos femeia asta?!??! poate ochii albastri ce semnau cu doua leduri (stiti albastru la leduri e o culoare rara), dar prea încarcati de rimel, deci…

Era prima data când stateam la ea. Avusesem si ghinion, pentru ca cei trei muschetari ai lui fiu-so (adica varu-mio, copii mai aproape de vârsta mea) plecasera la munte cu 5 zile înainte de a veni noi, asa ca eu, si cu sora mea, aici aveam sa ne petrecem vacanta. Eu aveam 12 ani (cum spuneam), sora mea 16 ani (deci la liceu)… restul din casa unde aterizaseram, toti oameni la a doua tinerete, nici unul sub 35 de ani. Între noi doua si restul - claaaar se-ntindea o prapastie cât toate zilele :D. Ma si gândeam cu groaza ca o sa ne plictisim de moarte, o sa-mi ratez frumusete de vacanta de vara – adica ceva inadmisibil.

--------------------------------------------------------------------------------------------

2. Misiunea Camara [rontaind urmatorul biscuite]
Singura persoana care a vazut rostul veniri noastre acolo, era matusa Mariutza. In fiecare dimineata se trezea prima, n-avea somn probabil, ne trezea si pe noi tot la 5 (noi fiind în vacanta, damn it) sa ne zica directivele pe ziua respectiva.


- Pâna ma întorc de la magazin, faceti bine si va ocupati de camara.

Acum sa fim întelesi, camara nu arata cum am eu la bloc, un intrând de jumate de metru adâncime pe 2.5 înaltime, ci ditamai camera de zici ca era dressing de vedeta. Avea 10 pereti interiori cu rafturi de ambele parti (cam cum sunt bibliotecile publice). Si toate rafturile ticsite cu muraturi, borcane cu dulceturi, oale, cratiti legume fructe. La cum arata, cred ca nu se facuse curatenie acolo de când s-a construit casa!


- Începeti cu vasele si le spalati. Le curatati bine, frecati etajerele cu peria, puneti hârtie si asezati înapoi vasele nu înainte sa le stergeti. Sortati gemurile si dulceturile. Care au mucegai le aruncati afara (si ne arata un tobleron) restul le lasati. Imi frecati bine de tot podelele, uite cum se aluneca pe jos (si-si freca slapii pe podeaua unsuroasa :D). O mai picat ulei pe jos, dar curatati klumea. Usa mi-o spalati de ambele parti. Pâna ma întorc sa fie totul Luna si Bec. Ati inteles?
- Asta nu-i munca de o zi, i-o servi Pet, privind-o încruntata si înfruntând-o cu privirea.
- Mai sa fie! Dar cât crezi ca-ti trebuie!! Zise rapid matusa-mea cu un ton obraznic în timp ce-si aseza mâinile în sold (sa para mai mare probabil :D) si se misca guduralnic în fata lui Pet. Sunteti doua. Una spala, cealalta curate rafturile. Asta nu-i munca de...
[…]

Discutia a urmat. Pet si cu mine îi urmaream buzele cum se miscau, si placerea de a da ordine. Doamne dumnezãule, femeia asta si-a gresit sexul... si meseria! Trebuia sa fie general cu epoleti stralucitori de aur pe umar. Uite-te cu ce superioritate ne trateaza. Si ce-i cu mândria asta nejustificata?!?! Nu ne puteam dumiri, si pace.
Pleaca.
Sora mea o urmareste pe geam cum dispare.

- Nu fac nimic. Zise Pet, trântindu-se pe sofaua din bucatarie. N-am venit în vacanta sa-mi pierd vremea facând curatenie si spalând podelele altora. Nici maica-mea nu ne exploateaza în halul asta, ce drak. Iaca s-a gasit cine sa o faca! Asta-i culmea. De fapt, ma duc sa ma culc la loc. Phiuu ce devreme e…
- Dar Pet, daca nu facem ce a zis, o sa ne bata. O sa ne pârasca...
- Ei ash… putin îmi pasa. N-are ce sa ne faca. Nu ne poate obliga.

Odata trezita, nu m-am mai putut culca, ba îmi bagase în cap si idei matusa-mea. Trecea încet timpul. Pet sforaia. Eu ma uitam pe geam luând suflul strazii. Era diferit de Cluj :). Pe la ora 10 ma duc si o trezesc pe Pet…

- Hai mai sa facem ce ne-o zis, ce vrei acuma, sa ne certam cu hoasca asta batrâna? In cele din urma o conving, si începem misiunea 'Camara'.

Când s-a întors Mariutza la ora 4 verifica cu atentie camara. Reusiram sa stergem rafturile si sa spalam vasele. Cam atât :D. Se citea nemultumirea pe fata la tusa Mariutza. 'Da' asta de ce nu-i asa?… Asta ce cauta aici?'... vorbea cu noi de parca nu facuseram nimic toata dimineata. Când colo noi eram ude din cap pâna-n talpi, murdare pe haine si fata, ca si oamenii ce se apucara de o treaba mai mare decât erau în stare s-o duca. Mariutza s-a întins comoda pe sofa si continua sa ne dea ordine urmarindu-ne. Eu copil docil, obisnuit sa aplanez conflictele, saream sa execut ordinele indiferent de absurditate… Pet în schimb, copil rebel, într-o clipa i-o servea de nu se vedea. De la prima misiune “Camara” între cele doua s-au produs scântei, urmata de cearta ca la usa cortului :D. Pet era razboinica si îndaratnica, nimic din ce spunea Mariutza nu-i era pe plac, nu corespundea modului ei de gândire, ori noi nu fuseseram invatate sa tacem si sa suportam.
Cumva, cumva, am terminat camara în vreo 3 zile lumina. Mergeam la culcare obosita ca un câine :D.

--------------------------------------------------------------------------------------------

3. Podul [rontaind urmatorul biscuite]
Dimineata urmatoare, ne trezeste Mariutza dis de dimineata si ne cheama la ordin:

- Va dau cheile de la pod. Faceti bine si aruncati ce e de aruncat si sa vad Luna si Bec (again?!? ma gândii eu... ce-ai muiere cu luna si cu becul ce ti-au facut?). Ati înteles? zise apasat fara sa lase loc de comentarii... doar ca Pet :D...
- Eu vreau sa merg în Centru, zise Pet, satula deja de smotru si curatenie.
- Ce sa faci în Centru?
- Treaba mea. Ce? Trebuie sa dau raport? Sunt suficient de mare sa decid ce vreau, sau nu, sa fac.

Matusa-mea când o auzea se facea de culoare sfectei la fata :D.

- Nu mergi nicaieri. Inchid poarta si aici stati. Cât timp sunteti la mine, faceti ce va spun EU!

No shit, o încurcaram :D.
Eiii, în lipsa, daca ar fi montat undeva vreun microfon s-ar fi speriat de toate câte le-ar fi auzit pe seama ei în timp ce ‘roboteam’. Intruchipa întocmai personajul negativ din toate cartile citite de la Dickens, Mark Twain, pîna la Petre Ispirescu cu zmeul cel monstruos.

Ne urcam în pod. Cum e normal sa fie, podul acoperea complet casa. Nici urma de lumina. Pipaind în întuneric gasiram un întrerupator, dar când l-am apasat becul a puscat si eram din nou în întuneric :D. Din usa, care abia am putut-o clinti, simteai pânzele de paianjen cum ti se lipeau de umeri, mâini. Pheieee te strângeai în tine sa te faci mai mic, si de frig si de frica. Podul era mare. Praf peste tot. Lumina patrundea doar printr-un geam, si-acela batut în cuie. Pet, gasi ceva coada de matura si forta scândurile de la geamlâc scotându-le. Ahhh în sfârsit lumina a invadat interiorul dându-i forma. Se vedeau o gramada de cufere si lazi, toate la culoarea uniforma a prafului. Cu mâna am îndepartat praful gros de 2 degete de pe cufere.

Ce credeti ca se ascundea în cufere? Ei bine… carti. PLIN, PLIN de carti. Tot podul era ticsit de carti. Când a vazut Pet minunea, îi luminau ochii ca si felinarele, nu mai era nevoie de lumina de afara :D. Plina de încântare s-a asezat jos si a început sa dea la o parte una câte una cartile, cititnd cu voce tare autorul si titlul. Va mai aduceti aminte pasiunea lui Pet pentru carti (Pet sau N e totuna)… ei bine, aici era… paradisul din capsorul ei!!!… paradisul pierdut al cartilor :D. Habar n-avea Mariutza ce misiune faina îi daduse :D

- Doamne ce oameni, sa arunce cartile în pod. Tot repeta Pet nevenindu-i sa-si creada ochilor. Uite, una si una. Faulkner, Dickens, Galsworthy, Hesse si le înfoia pe toate. Nici pe asta n-o am… uite cât am cautat-o pe asta… si continua cu glas marunt sa rosteasca toate impresiile de moment.

Între timp eu ma legasem de cuferele imense. Dând la o parte niste cârpe mizerabile am descoperit stive / stive de martisoare, felicitari, jucareli :D. Ma lovise si pe mine bucuria de zici ca descoperisem comoara din carpati. Nevasta unuia din baietii Mariutzei (Ileana) era profesoara de chimie. [Mi-era o frica de ea de nu va puteti imagina. Numai gândul ca m-ar fi putut intreba ceva din chimie, ma termina :D.] An de an primea sute de atentii si martisoare. Era vremea lui Ceosi, greu puneai mâna pe lucuri deosebite, dar se pare ca ea era tare iubita din moment ce martisoarele erau unul si unul. Unul mai superb ca altul. Nu le-a aruncat doar le-a dosit pe toate în pod. Si eu si Pet ne gasiram ocupatie, am uitat complet de Mariutza… Pet citea, eu ma jucam… Ce ordine? Ce curatenie? Cine sa mai aiba timp de asa ceva. Am reusit sa le înfoiem pe toate de arata podul zici ca picase bomba din cer, nu alta. Era mai mare deranjul decât când am urcat în pod :D… dar asta e, trebuia cumva sa tinem evidenta tuturor comorilor descoperite. Dupa 5 zile noi înca nu terminaram cu podul :D. Matusa Mariutza deja intrase la banuieli, cum n-am terminat curatenia?… dar nici nu facea efortul sa urce în pod sa vada ce e acolo.

Dupa o saptamana îi vine la Pet o idee:

- Stiu ce facem. Fii atenta: am gasit astea doua geamantane. Le umplu cu carti si le duc la Amalia (o verisoara dulce), si de acolo le luam acasa. Si-asa la astia nu le trebuie cartile astea, uite unde le-au aruncat. Pe urma... (lasa o pauza) ma întorc la tine. Nu o sa stau mult. Te descurci tu pâna vin.

Zis si facut. Fara sa suflam nimic la scorpia de matusa-mea am asteptat dimineata urmatoare sa plece la magazin. Era înca dimineta. Ne-am furisat amândoua la poarta. Eu fiind mai subtirica m-am catarat pe poarta. M-am uitat cu atentie în susul si josul strazii sa nu ne vada careva. Când nu a mai trecut nimeni pe strada am prins geamantanele si le-am aruncat dincolo de poarta, apoi a venit rândul lui Pet sa se catere pe poarta. Pentru ea era mai greu, purta permanent tocuri de 10 cm si rochite vaporoase de matase. Nu stia de tenisi si tricouri. A reusit pâna la urma sa sara peste poarta dupa ce si-a aruncat tocurile in strada lânga geamantane, si duuuuusa a fost…

Ceea ce nu stiam in acel moment… nici prin cap nu-mi trecea ca nu are sa se mai întoarca la mine sa ma salveze din ghearele scorpiei :D. Pâna aici fusese barbatia si curajul ei. Când a putu-o sterge, n-a mai ezitat nici o clipa.
--------------------------------------------------------------------
continuarea în episodul urmator