joi, 15 decembrie 2011

Legenda caprei

Dragi copii, luati seama
Daca-i capra mama
Nu uitati un lucru, ca nu-i tata lupu
Iala trebe pusa, daca mama-i dusa
Dusa-n sat cu doru
Doru vânatoru'

--------------------------------------------------- Povestea caprei Nicolae Neagu Undeva intr-o padure Cu alune fragi si mure Si-un izvor Cat o ata de mosor Daca nu cumva mai mare... Insa cine s-o masoare De la talpi pana la nas Fara rigla si compas? Sade capra-n casa noua Nici n-o ninge, nici n-o ploua. Vorba vine cum c-ar sta Ca mai mult e pe vilcea Fiindca iezii cucuieti, Trei la numar toti baieti, Vor macese si bureti , Alteori vor leustean Si-atunci umbla pe tapsan. Sau sa zicem miez de nuca Si-atunci umbla ca nauca Nestiind de und' s-aduca. Cand si cand, cei trei vor sare, Capra nu le da ca n-are Si-atunci cumpara din piata De la oaia precupeata Care-i vinde si verdeata. Intr-o zi ce-i da prin cap? Tocmai rontaia un nap Si-avea mintea foarte clara... "Ce-ar fi sa ma duc la moara?" Cat stau astia mici in pat Eu m-am dus si-am macinat. Pana careva ma striga Am si pus de mamaliga. Bine nici n-a spus ce-a spus, C-a luat traista si s-a dus. Moara e mai jos pe rau Macina cinci zile grau Si porumb duminica. Luni nu macina ca sta. Era ziua de porumb. Lume multa...pana-n damb Era gata sa renunte Dar venise cu graunte Cand sa puna boaba-n cos, Iata, vine mos cocos Care zice c-a vazut Urme de bocanci de lup Printre fragi si printre mure Catre casa din padure. Sare capra ca din pusca Gand de spaima parc-o musca! - Nu cumva...??? Iar cocosul ingaima - Da!!! Lasa traista goala-n cui Si graunta nimanui, Tece gardu, moara, sura Cade-n cap, se da de-a dura, Se repede pe carare Si de-a dura,si-n picioare Behaind: "-Daca-l prind, il bat de-l sting!" Cand ajunse-n pajiste, Usa casei... vraiste Si-a urlat ingrozitor: "Iesi afar’ ca te-omor" In camasa si nadrag A iesit cel mic in prag Iedul caprei cel mai drag Ea a stat , l-a mangaiat L-a pupat, l-a-mbarbatat, Dupa care l-a intrebat : "-Undei lupul?" "-L-am papat !"

marți, 13 decembrie 2011

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris

continuare la povestea începuta aici
-----------------------------------------------------------------------------------------
Ramasa singura, tristetea pusese stapânire pe mine. Stateam încalecata pe gard si priveam lumea în miscare browneana. Pet nu se mai zarea. M-am dat jos de pe gard. Ma simteam obosita fara motiv. Imi furase toate corabiile plecarea ei, mi se înecasera toti salvatorii, ma simteam Robinson Crusoe naufragiat în Turda! :)


Gramada de galbeni
M-am retras în camera de dormit cu gândul la un pui de somn. Era prima data când vedeam camera aceasta la lumina zilei. Camera de fapt era o biCamera enorma, despartita, undeva pe la mijloc, de niste paravane asemanatoare celor japoneze. În partea cu patutul meu de o persoana, obloanele de lemn erau lasate jos, si un semi întuneric ma facu sa stau o un timp nemiscata sa mi se obisnuiasca ochii. Dincolo de paravane, undeva la 7-8m distanta, vedeam capatul patului matrimonial unde dormea matusa-mea cu unchiul meu. Nu depasisem niciodata linia fictiva ce despartea camerele. Acum, în baia de lumina ce învadase dormitorul, în partea opusa, am vazut ceva ce nu era vizibil nici dimineta devreme, nici seara târziu când ajungeam eu la culcare. În fata patului matrimonial trona o masa rotunda cu furnir de nuc, pe care stralucea o gramada imensa de galbeni :D. Galbeni !caci no… cum sa le spun. Atâta banet nu vazusem eu adunat la un loc niciodata.  M-am apropiat tiptil uitându-ma în urma ca nu carecumva sa ma urmareasca cineva… sa vad comoara de aproape. Gramada imensa din bani marunti, continea doar monezi de 25 si 50 de bani. “Phiu, cine o fi abandonat atâta banet, domnule?” îngânai eu în surdina, verificind monezile daca erau reale. Cu 25 de bani puteai cumpara un corn semiluna pentru lapte. Cu 50 de bani o gogoasa. Cu 2,5 lei un baton de ciocolata cu lapte. Si gândul pe data s-a însurubat adânc în minte. Baton de Ciocolata cu Lapte! WOW – gândul, idea, devenise holsurub de-a dreptul :D. Am numarat 5 fise de 50 de bani si le-am bagat în buzunar. M-am tras usor de-o parte masurând cu privirea gramada de galbeni… "Nu o sa vada nimeni disparitia la 5 monezi, ce naiba. Nu-i cum!". Si plina de avânt am tâsnit afara din casa. Am sarit gardul si m-am dus la un chiosc mai sus de noi unde aveau baton de ciocolata cu lapte. Sunt unii care stiu ce gust teribil aveau aieste batoane de ciocolata. Diametrul patrat, patate ici colea cu bobite din lapte praf. Stateam guguli pe treptele de la intrare, multumita. Îmi îndulcisem nacazul. Deja lumea arata altfel;). Comoara descoperita de mine avea sa fie sursa batoanelor mele zilnice... iar imaginea cu gramada de galbeni stralucind în lumina soarelui... o grozavenie ce nu o mai sterge nimeni din memorie!

Vine ora de întorcere a matusei Mariutza. Oare ce reactie asteptam de la matusa Mariutza? Când i-am spus de Pet ca a sters-o, i-au licarit ochii albastri ca doua faruri xenon puse pe faza lunga, nici urma de tristete. As putea zice ca o fericisem! Scapase de copilul îndaratnic. De fapt, îsi rezolvase cu noi cele mai grele probleme ale casei, de-acum ce mai conta. Ba mai si cotcodacea.

-          Maica-ta nu o educat-o defel. Nu o sa faca treaba în viata… si începea sa-mi aduca laude mie :D.

Ceea ce nu stia ea, laudele sub forma de vorbe n-au avut niciodata efect asupra mea… nu cred în ele. That’s it.

- Lasa ca de acum îti dau tie în grija gredina. S-or copt strugureii si-om face dulceata... pi urma punem bulion pe iarna. [ashe vorbea de parca eu m-as fi dat în vând dupa alea operatiuni :D. no, ce sa zâc?!?... asa intelegea ea copiii!... si, continua] N-ar strica sa dai tu de mâncare la gaini si porc dimineata. Iti arat unde sunt grauntele. Si zilnic aduci ouale de la gaini si le pui în camara în ceaunul cu malai.

Oooo... deci avansasem. Aveam curtea pe mâna ;).

Gredina
In gradina, chiar la intrare, de o parte si de alta a aleii batute avea stupi de albine. Pe lânga astia treceam întotdeauna în fuga maxima. Zumzetul activitatii neîntrerupte ma precipita. În fundul gradinii se desfasura o mica livada: meri, peri, ciresi, visini, duzi si nuci. Livada era marginita cu tufe de strugurei negri si rosii plantati pe rânduri concentrice. Apoi, în fata lor, rosiile legate de pari de lemn împarteau soarele cu vrejii de castraveti.

Deci în atributiile mele intra:
culesul strugureilor pentru dulceata. Cu ocazia asta ma serveam la discretie cu strugurei, rosii si castraveti rupti direct de pe tulpina...
si...

Animalele
Curtea cu animale era la fel de mare ca si gradina cu câteva cotete pe latura dreapta si în rest iarba si dale de ciment ce strabateau ca si o coloana vertebrata curtea gainilor. Chiar la intrare era asezat cotetul de gaini (gard în gard cu magazia cu graunte): o constructie cocheta din caramida, varuita în alb, ce avea jos, la nivelul solului, o usa de înaltimea unui cocos si latime cam de doua gaini grase. În partea de sus, în loc de geam, era o plasa de sârma prin care puteai sa te uiti în cuibar. Inlauntru, cotetul avea 2 nivele, cel de la nivelul solului cu ceva bârne de lemn pe care se catarau gainile si lemnul din dreptul plasei de sirma. Acolo intrau nici mai mult nici mai putin de 17 gaini si 8 gâste.


Destul de departe de cotetul gainilor era cotetul porcului. Aici aveam permanent o nedumerire: cotetul porcului prea mic si porcul prea mare!!! Intotdeauna porcii la matusa asta a mea aveau burta pân la pamânt! Aici vazusem cei mai înfioratori porci, cei mai grasi, cei mai... phiuuu cum sa va zic? Din cauza asta aveam si o teama de neimaginat. Pareau o masa de ne-nteles, pe cuvânt! acele straturi de grasime târâindu-se pe jos, cu o ceafa ce ascundea si ochii si fata, si un rât, cu belciug de argint oricând doritor sa verifice ceea ce nu putea vedea cu ochii. Deci cu porcul aveam probleme serioase. Matusa-mea mi-aratase unde sunt sacii cu porumb si ovaz pentru animale. Atributia mea era simpla, dupa ce terminam cu culesul în gradina trebuia sa dau animalelor un faras de graunte dimineata si la amiaz pâna ajungea ea acasa.

No bun. Gata cu descrierile. Trecem la actiune. Motor... :D
Cu gainile eram familiarizata. Aveam si la taica-meu. Gâstele însa aveau caracter de noutate. Cum spuneam, trebuia sa verific cuibarul însa matusa-mea uitase sa-mi arate intrarea  ce exista din magazia cu graunte în cotetul gainilor. Asa ca, dupa mintea mea, singura intrare în cuibar nu era alta decât usa gainilor (aia de înaltimea cocosului si latimea a 2 gaini grasute :D). Era un exercitiu usor contorsionist ce-l facem de câteva ori pe zi pentru a aduna ouale. Dar ma descurcam. Inauntru în cuibar exista o sefa. De fiecare data dadeam nas în nas cu madam closca 'fara functie deplina’, ce nu se sfia sa-mi traga câteva ciocuri de atentionare încalcare teritoriu. Cum sa-i iau la asta ouale?... si de la 15 gaini... se adunau binishor ceva oua. De la prima intrare în cotet am concluzionat; nu am sa ma pun rau cu gaina Sefa rosie ciocanitoare. Prea avea atitudine. Deci pe dânsa am gratiat-o neluandu-i ouale, fara sa-mi pun problema consecintei, si fara sa ma prind (eu, om de la oras) ca aia se apucase de clocit serios :D.


Dimineata când împrastiam grauntele, gainile erau primele, si abia daca ajungea ceva ceva la gâste. Mi-am zis, nici o problema hai ca le prind si le hranesc din mâna. Gâstele albe, cu gâtlejaul lung... ma tenta teribil sa le prind. Dar nu stateau! Si unde nu umpleam curtea cu gâste. Nu stiu daca stiti cum se comporta acestea. Fiind o mica comunitate, în general merg taraganat de pe un picior pe celalalt in grupuri compacte, iar când fug... apoi fug în sir Indian :D,  când esti pe cale sa pui mâna pe una atunci sare din rând ca si simburii din lebenita. Si uite asa, cu toate intentiile bune ce le aveam, le fugaream pe bietele gâste zilnic, cel putin de doua ori pe zi, de dragul si amorul hranei. Gâstele la un moment dat s-au prins de placerea mea si si-au gasit un loc strâmt intre cotetul porcului si un gard ruginit sprijinit si intrau acolo. Ma bagam si eu cât intram, locul fiind foarte strâmt si mâna mea nu foarte lunga, singurul lucru ce-l prindeam era coada :). Prindeam zdravan de ea si incercam sa o aduc inapoi. La inceput îmi iesea figura… dupa o luna coada a început sa se rareasca de pene… iar la final toate gâstele nu mai aveau coada. Erau niste caraghiosenii ciuntite :). Na ca îmi pusesem amprenta.

Cu gainile se-ntâmplase alta minune. Le observasem atitudinea: hraparete si rele. De câte ori imprastiam grauntele, o familie frumusica de porumbei (asa de vreo 3 generatii suprapuse) cobora în zbor sa manânce si ei. Gainile nu îi lasau. Eu sensibilizata fiind, lasasem acasa familie tinara de porumbei, am zis ca e cazul sa fac dreptate si alungam toate gainile pentru a mânca porumbeii în liniste :D. Doamne cum intelegeam eu viata la tara?!?! Clar aveam o alta viziune. Totusi am concluzionat dupa nici o saptamâna ca lupta asta permanenta între gaini si porumbei nu era una echitabila si ca ar fi bine sa schimb strategia. Vazusem eu pe unde îsi aveau porumbeii cuiburile. Erau sub acoperisul garajului. M-am uitat cu atentie, am studiat locul. Garajul avea un planseu, un fel de balcon neterminat pe care se sprijinea o scara de lemn. M-am urcat pe scara, am ajuns în balcon. De-acolo prin catarare pe un burlan in sus m-am dus la porumbei in casa. Faceam exercitiul zilnic :D. Cu farasul prin de graunte mergeam la ei. Dupa o luna mi se asezau pe cap, pe umeri îmi mâncau din palma. Ei ce prieteni buni ne facuram. Clar recompensa era net superioara fata de ce-mi ofereau mândrele gaini hraparete. (acu' ramâne între noi - gainile seamana grozav cu natia asta a noastra..., nu credeti?!?)


Eiii  dar de la înaltimea balconul de deasupra garajului ce mi-a fost dat sa vad? În curtea de vis-a vis – gard în gard cu matusa-mea, vaz o fetita balaie cu curlioti naturali, probabil cu câtiva anisori mai mica decât mine. La ora la care dadeam eu papica la porumbei dimineata, obisnuia sa se dea pe hinta. Da' ce Hinta! Ai ei îi facusera o hinta cum nu vazusem niciodata la oras! Atârna pe niste funii groase cât mâna, prinsa sus de tot la o înaltime de vreo 10.5 m de pamânt, funiile aveau vreo 10 m lungime. Descria hinta asta un arc de cerc cu o raza enorma de 10 m. Initial timita, doar am schimbat priviri furise… în câteva zile am prins curaj, si într-o buna zi, fetita atrasa de numarul meu cu porumbeii - ce ma învelisera pe cap, umeri, palmi, grumaz… a intrat în vorba cu mine. Am întrebat-o daca ma poate lasa sa ma dau pe hinta… a disparut 5 minute si s-a întors cu fata radiind catre mine. N-am mai stat pe gânduri. Am sarit gardul, de data asta la ea :D si a mea era hinta!!! Fata era o rasfatata. Avea bicicleta, trotineta… am început sa facem concursuri la strada mare… distractie in toata regula... si toate aceste minunatii se întâmplau pâna în ora 4 când venea matusa-mea. Ceasul intern mi se formase. Porumbeii, prietenii mei, îmi dictau exact ora mesei. La ora 3, max 3:30 dupa-amiaza le faceam vizita cu farasul cu graunte.

In loc de încheiere
Si uite asa, pe când sa plec de la matusa-Mariutza, ograda era schimbata la fata.
Porcul slabise (nu-i dadusem de mâncare pentru ca-mi era frica), gâstele devenisera atlete fara coada, gainile o duceau binishor, nu le stresasem prea tare, iar porumbeii dolofanei raaau :D. Ba iesise si o tura de pui de gaina de la cotoroanta cu penaj rosu. Matusa-me' s-o prins de cap cind o vazut trupa mica aparuta peste noapte. Cloşcă!!!? Cloşcă!? Cum e posibil? Nu ţ-am zâs să strânji tăte ouăle! si cotcodacea de chiauna mai ceva ca si gaina rosie :D :D :D


Si încalecai pe-o nuca de va spusei poveste multa, multa.... 
:)

miercuri, 7 decembrie 2011

MFC

phiuuuu da' ce bine vad mai !!!....
:D


sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris. (introducerea :D)

--------------------------------------------------------------------------------------------
Da. La tetris îi plac povestile mele copilaresti iar eu, i-am promis din când in când sa o fericesc cu câte o mica frântura de trecut. E stiut deja, aici, pe acest teritoriu, încap numai povestile cu animale, povestile cu / si pentru copii (fie ei oameni mari cu memorie de elefant - adica  cei care nu uita copilaria) sau povesti fanteziste cu pene, blana, solzi...
--------------------------------------------------------------------------------------------
Sa începem dara sa depãnãm povestea...
***
--------------------------------------------------------------------------------------------
Doamna JA facuse târgul pentru scriitura acu' o saptamâna, pe 8 banuti din biscuiti cu ciocolata. Primise si un bacsis grasut de 2 caramele simple cu cioco pe care le azvârli în buzunarul de blana de la piept. Aaa nu, nu va imaginati ca doamna JA s-a tranformat în cangur. Nicidecum, însa primise cadou de 1 decembrie o bluzita din blana de vulpe argintie cu buzunare ascunse. Sa faci hainita de blana unui blanos e deja peste orice extravaganta. Dusa cu gândul la ce urma sa scrie, baga mâna în buzunar instinctiv, scoase un biscuit si începu sa-l rontaiasca. Filmul întâmplarilor se derula cu viteza mare în trecut

FAST BACKWARD …

pân' ce se opri brusc, într-un punct. FLEOSC

--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Introducere [rontaind primul biscuit]
Ora de matematica. M stand ca pe cuie astepta sa fie salvata de clopotel. Macar azi în ultima ora din clasa a VI-a sa o lase în pace, sa nu o scoata la tabla. Când clopotelul întradevar suna, M sari din banca prima, fixând-o de Madam J cu cel mai cuceritor surâs de ramas bun (monstruoasa Madam J din povestea X). Ei, de data aceasta chiar si Madam J rânji larg vazând nerabdarea lui M de a evada - “Ah ce copila, ce copila” – se putea citi în clar pe chipul ei… dar ce mai conta. De-aici încolo era Vacanta! Vacanta Mare!! Doua luni si jumatate de libertate!!! Nu era alta zi mai fericita în an decât prima zi dintr-o vacanta luuuunga si consistenta. M îsi trânti caietele si cartile la gramada în geanta facuta din turul pantalonilor de catifea bleumarin (pe care îi rupsese între picioare un an înainte) si se întorse catre A.(prietena ei de banca) cu o ultima întrebare:
 - Când mergi la bunici? (discutara ele mult înainte despre…)
- Saptamâna asta sâmbata. Tu?
 - Nu stiu. Poate merg la Turda la verisoarele mele.

Ne-am despartit la poarta scolii. Desi în tot timpul anului unde eram eu era si ea (si invers), vacantele nu le petreceam niciodata împreuna.
Acasa ma asteptau doi porumbei, unul alb si altul amestecat cu griuri si negru. Erau distractia mea din ultimele luni. Doua jucarii vii :). Mult timp traisem cu senzatia ca amândoi aveau acelasi sex, caci, tare se mai bateau… asta, pâna într-o zi, când a gasit-o pe porumbita alba clocind un ou. Deci misterul sexualitatii se risipise… Porumbeii îsi facusera culcus sub chiuveta din bucatarie, iar antrenamentele de zbor se faceau peste tot, pe: dulapuri, mese, canapele… Nu era loc în casa sa nu fie marcat, parafat, stampilat de tânara pereche care, mai nou, nu se mai sfiau a se iubi în public. De când cu aparitia primului urmas se schimbase radical si atitudinea porumbelului fata de porumbita. Trezirea de dimineata era dictata de el, undeva la crapatul de ziua, ora 5 dimineata, prin batutul aripilor rapid, cadentat, pe loc, fara sa decoleze de pe marginea patului. Phiuuu si-mi facea un frig la talpi de ma strângeam ghem sub plapuma LOL. Cum sa ma trezesc? Somnul de dimineata, e stiut, e cel mai dulce... ce ti-e si cu porumbeii astia matinali. Cam o jumatate de ora dura încalzirea lor si racirea mea :D.
[...]
----------------------------
Ajunsa acasa de la scoala,  am dat de mâncare zburatoarelor si am iesit pe usa sa merg la spital la maica-mea. Acolo lucra (asistenta medicala). Maica-mea îmi da ceva plase cu mâncare si ma trimite la taica-meu care era pregatit sa ne duca pe mine si pe sora mea la Turda la fratii lui.
--------------------------------------------------------------------------------------------

1. Sa cunoastem personajele [rontaind urmatorul biscuite]
Vacanta mare.
La Turda erau 3 din fratii si surorile lui taica-meu. Obisnuiam sa mergeam când la unul, când la altul, sa îi cunoastem / cuprindem pe toti. Sigur, noua ne placea sa stam la matusa Ana (o femeie buna si blânda de sa o ungi pe chitã). Ea avea 3 dracusori de fete apropiate de vârsta lui Pet, eiii dar... de asta data aveam sa mergem la alta matusa (nevasta la unul din fratii lui taica-meu).



Fratele lui taica-meu un om sters, morocanos si tare scump la vorba. Nu-l vedeai decât dupamasa în fata blidului de mâncare mormaind ceva împotriva astei lumi, iar în rest, stiai ca ar putea fi în garaj la mesterit IMS-ul… asa ca, cine credeti ca era omul ce batea cu pumnul în masa si era cocos cu cap de gaina (la propriu si la figurat:D) in casa, nimeni alta decât matusa-mea Mariutza.
 

Îmi permit sa o schitez în câteva vorbe sa prinda contur în imaginatia voastra.
Femeia era undeva pe la 40 de ani. Frumoasa?!? Nici pomeneala. Din punctul meu de vedere, era urâta rau (cu crengi cum îmi place sa zic :)). Aaaa ca se credea frumoasa asta e altceva. Toata ziulica, dupa ce venea de la magazinul unde vindea stambe si pânzeturi, n-avea altceva de facut decât sa-si rotunjeasca unghiile, sa-si puna parul pe moate, sa si-l vopseasca în culori stridente (gen vulpe sireata) si, cam atât. Nu se dadea în laturi de la bârfe si îi placeaaaau banii ;). La ultimul capitol nu o saturai usor. Cum aparea în ochii mei de atunci? Apãi, un fel de butuc (caci avea o burticica ce îi transformase corpul într-un cub situat la înaltime pe doua bete drept picioare), butuc pe care n-avea cum sa stea vreo haina kalumea ever… iar buzele subtiri, oooh acestea o tradau drept femeie rea si iscoditoare. Stau si ma întreb acum, nu stiu ce ar fi avut frumos femeia asta?!??! poate ochii albastri ce semnau cu doua leduri (stiti albastru la leduri e o culoare rara), dar prea încarcati de rimel, deci…

Era prima data când stateam la ea. Avusesem si ghinion, pentru ca cei trei muschetari ai lui fiu-so (adica varu-mio, copii mai aproape de vârsta mea) plecasera la munte cu 5 zile înainte de a veni noi, asa ca eu, si cu sora mea, aici aveam sa ne petrecem vacanta. Eu aveam 12 ani (cum spuneam), sora mea 16 ani (deci la liceu)… restul din casa unde aterizaseram, toti oameni la a doua tinerete, nici unul sub 35 de ani. Între noi doua si restul - claaaar se-ntindea o prapastie cât toate zilele :D. Ma si gândeam cu groaza ca o sa ne plictisim de moarte, o sa-mi ratez frumusete de vacanta de vara – adica ceva inadmisibil.

--------------------------------------------------------------------------------------------

2. Misiunea Camara [rontaind urmatorul biscuite]
Singura persoana care a vazut rostul veniri noastre acolo, era matusa Mariutza. In fiecare dimineata se trezea prima, n-avea somn probabil, ne trezea si pe noi tot la 5 (noi fiind în vacanta, damn it) sa ne zica directivele pe ziua respectiva.


- Pâna ma întorc de la magazin, faceti bine si va ocupati de camara.

Acum sa fim întelesi, camara nu arata cum am eu la bloc, un intrând de jumate de metru adâncime pe 2.5 înaltime, ci ditamai camera de zici ca era dressing de vedeta. Avea 10 pereti interiori cu rafturi de ambele parti (cam cum sunt bibliotecile publice). Si toate rafturile ticsite cu muraturi, borcane cu dulceturi, oale, cratiti legume fructe. La cum arata, cred ca nu se facuse curatenie acolo de când s-a construit casa!


- Începeti cu vasele si le spalati. Le curatati bine, frecati etajerele cu peria, puneti hârtie si asezati înapoi vasele nu înainte sa le stergeti. Sortati gemurile si dulceturile. Care au mucegai le aruncati afara (si ne arata un tobleron) restul le lasati. Imi frecati bine de tot podelele, uite cum se aluneca pe jos (si-si freca slapii pe podeaua unsuroasa :D). O mai picat ulei pe jos, dar curatati klumea. Usa mi-o spalati de ambele parti. Pâna ma întorc sa fie totul Luna si Bec. Ati inteles?
- Asta nu-i munca de o zi, i-o servi Pet, privind-o încruntata si înfruntând-o cu privirea.
- Mai sa fie! Dar cât crezi ca-ti trebuie!! Zise rapid matusa-mea cu un ton obraznic în timp ce-si aseza mâinile în sold (sa para mai mare probabil :D) si se misca guduralnic în fata lui Pet. Sunteti doua. Una spala, cealalta curate rafturile. Asta nu-i munca de...
[…]

Discutia a urmat. Pet si cu mine îi urmaream buzele cum se miscau, si placerea de a da ordine. Doamne dumnezãule, femeia asta si-a gresit sexul... si meseria! Trebuia sa fie general cu epoleti stralucitori de aur pe umar. Uite-te cu ce superioritate ne trateaza. Si ce-i cu mândria asta nejustificata?!?! Nu ne puteam dumiri, si pace.
Pleaca.
Sora mea o urmareste pe geam cum dispare.

- Nu fac nimic. Zise Pet, trântindu-se pe sofaua din bucatarie. N-am venit în vacanta sa-mi pierd vremea facând curatenie si spalând podelele altora. Nici maica-mea nu ne exploateaza în halul asta, ce drak. Iaca s-a gasit cine sa o faca! Asta-i culmea. De fapt, ma duc sa ma culc la loc. Phiuu ce devreme e…
- Dar Pet, daca nu facem ce a zis, o sa ne bata. O sa ne pârasca...
- Ei ash… putin îmi pasa. N-are ce sa ne faca. Nu ne poate obliga.

Odata trezita, nu m-am mai putut culca, ba îmi bagase în cap si idei matusa-mea. Trecea încet timpul. Pet sforaia. Eu ma uitam pe geam luând suflul strazii. Era diferit de Cluj :). Pe la ora 10 ma duc si o trezesc pe Pet…

- Hai mai sa facem ce ne-o zis, ce vrei acuma, sa ne certam cu hoasca asta batrâna? In cele din urma o conving, si începem misiunea 'Camara'.

Când s-a întors Mariutza la ora 4 verifica cu atentie camara. Reusiram sa stergem rafturile si sa spalam vasele. Cam atât :D. Se citea nemultumirea pe fata la tusa Mariutza. 'Da' asta de ce nu-i asa?… Asta ce cauta aici?'... vorbea cu noi de parca nu facuseram nimic toata dimineata. Când colo noi eram ude din cap pâna-n talpi, murdare pe haine si fata, ca si oamenii ce se apucara de o treaba mai mare decât erau în stare s-o duca. Mariutza s-a întins comoda pe sofa si continua sa ne dea ordine urmarindu-ne. Eu copil docil, obisnuit sa aplanez conflictele, saream sa execut ordinele indiferent de absurditate… Pet în schimb, copil rebel, într-o clipa i-o servea de nu se vedea. De la prima misiune “Camara” între cele doua s-au produs scântei, urmata de cearta ca la usa cortului :D. Pet era razboinica si îndaratnica, nimic din ce spunea Mariutza nu-i era pe plac, nu corespundea modului ei de gândire, ori noi nu fuseseram invatate sa tacem si sa suportam.
Cumva, cumva, am terminat camara în vreo 3 zile lumina. Mergeam la culcare obosita ca un câine :D.

--------------------------------------------------------------------------------------------

3. Podul [rontaind urmatorul biscuite]
Dimineata urmatoare, ne trezeste Mariutza dis de dimineata si ne cheama la ordin:

- Va dau cheile de la pod. Faceti bine si aruncati ce e de aruncat si sa vad Luna si Bec (again?!? ma gândii eu... ce-ai muiere cu luna si cu becul ce ti-au facut?). Ati înteles? zise apasat fara sa lase loc de comentarii... doar ca Pet :D...
- Eu vreau sa merg în Centru, zise Pet, satula deja de smotru si curatenie.
- Ce sa faci în Centru?
- Treaba mea. Ce? Trebuie sa dau raport? Sunt suficient de mare sa decid ce vreau, sau nu, sa fac.

Matusa-mea când o auzea se facea de culoare sfectei la fata :D.

- Nu mergi nicaieri. Inchid poarta si aici stati. Cât timp sunteti la mine, faceti ce va spun EU!

No shit, o încurcaram :D.
Eiii, în lipsa, daca ar fi montat undeva vreun microfon s-ar fi speriat de toate câte le-ar fi auzit pe seama ei în timp ce ‘roboteam’. Intruchipa întocmai personajul negativ din toate cartile citite de la Dickens, Mark Twain, pîna la Petre Ispirescu cu zmeul cel monstruos.

Ne urcam în pod. Cum e normal sa fie, podul acoperea complet casa. Nici urma de lumina. Pipaind în întuneric gasiram un întrerupator, dar când l-am apasat becul a puscat si eram din nou în întuneric :D. Din usa, care abia am putut-o clinti, simteai pânzele de paianjen cum ti se lipeau de umeri, mâini. Pheieee te strângeai în tine sa te faci mai mic, si de frig si de frica. Podul era mare. Praf peste tot. Lumina patrundea doar printr-un geam, si-acela batut în cuie. Pet, gasi ceva coada de matura si forta scândurile de la geamlâc scotându-le. Ahhh în sfârsit lumina a invadat interiorul dându-i forma. Se vedeau o gramada de cufere si lazi, toate la culoarea uniforma a prafului. Cu mâna am îndepartat praful gros de 2 degete de pe cufere.

Ce credeti ca se ascundea în cufere? Ei bine… carti. PLIN, PLIN de carti. Tot podul era ticsit de carti. Când a vazut Pet minunea, îi luminau ochii ca si felinarele, nu mai era nevoie de lumina de afara :D. Plina de încântare s-a asezat jos si a început sa dea la o parte una câte una cartile, cititnd cu voce tare autorul si titlul. Va mai aduceti aminte pasiunea lui Pet pentru carti (Pet sau N e totuna)… ei bine, aici era… paradisul din capsorul ei!!!… paradisul pierdut al cartilor :D. Habar n-avea Mariutza ce misiune faina îi daduse :D

- Doamne ce oameni, sa arunce cartile în pod. Tot repeta Pet nevenindu-i sa-si creada ochilor. Uite, una si una. Faulkner, Dickens, Galsworthy, Hesse si le înfoia pe toate. Nici pe asta n-o am… uite cât am cautat-o pe asta… si continua cu glas marunt sa rosteasca toate impresiile de moment.

Între timp eu ma legasem de cuferele imense. Dând la o parte niste cârpe mizerabile am descoperit stive / stive de martisoare, felicitari, jucareli :D. Ma lovise si pe mine bucuria de zici ca descoperisem comoara din carpati. Nevasta unuia din baietii Mariutzei (Ileana) era profesoara de chimie. [Mi-era o frica de ea de nu va puteti imagina. Numai gândul ca m-ar fi putut intreba ceva din chimie, ma termina :D.] An de an primea sute de atentii si martisoare. Era vremea lui Ceosi, greu puneai mâna pe lucuri deosebite, dar se pare ca ea era tare iubita din moment ce martisoarele erau unul si unul. Unul mai superb ca altul. Nu le-a aruncat doar le-a dosit pe toate în pod. Si eu si Pet ne gasiram ocupatie, am uitat complet de Mariutza… Pet citea, eu ma jucam… Ce ordine? Ce curatenie? Cine sa mai aiba timp de asa ceva. Am reusit sa le înfoiem pe toate de arata podul zici ca picase bomba din cer, nu alta. Era mai mare deranjul decât când am urcat în pod :D… dar asta e, trebuia cumva sa tinem evidenta tuturor comorilor descoperite. Dupa 5 zile noi înca nu terminaram cu podul :D. Matusa Mariutza deja intrase la banuieli, cum n-am terminat curatenia?… dar nici nu facea efortul sa urce în pod sa vada ce e acolo.

Dupa o saptamana îi vine la Pet o idee:

- Stiu ce facem. Fii atenta: am gasit astea doua geamantane. Le umplu cu carti si le duc la Amalia (o verisoara dulce), si de acolo le luam acasa. Si-asa la astia nu le trebuie cartile astea, uite unde le-au aruncat. Pe urma... (lasa o pauza) ma întorc la tine. Nu o sa stau mult. Te descurci tu pâna vin.

Zis si facut. Fara sa suflam nimic la scorpia de matusa-mea am asteptat dimineata urmatoare sa plece la magazin. Era înca dimineta. Ne-am furisat amândoua la poarta. Eu fiind mai subtirica m-am catarat pe poarta. M-am uitat cu atentie în susul si josul strazii sa nu ne vada careva. Când nu a mai trecut nimeni pe strada am prins geamantanele si le-am aruncat dincolo de poarta, apoi a venit rândul lui Pet sa se catere pe poarta. Pentru ea era mai greu, purta permanent tocuri de 10 cm si rochite vaporoase de matase. Nu stia de tenisi si tricouri. A reusit pâna la urma sa sara peste poarta dupa ce si-a aruncat tocurile in strada lânga geamantane, si duuuuusa a fost…

Ceea ce nu stiam in acel moment… nici prin cap nu-mi trecea ca nu are sa se mai întoarca la mine sa ma salveze din ghearele scorpiei :D. Pâna aici fusese barbatia si curajul ei. Când a putu-o sterge, n-a mai ezitat nici o clipa.
--------------------------------------------------------------------
continuarea în episodul urmator

duminică, 20 noiembrie 2011

Culoare de toamna

Intrebare cu grad ridicat de dificultate:
Exista vreo diferenta intre culoarea frunzelor de toamna si culoarea mea?

poze proaspete facute azi (20.nov.11), in padurea Sfântul Ion, putin înainte de ora 17.
De fapt stapânii mei se gândeau la un experiment - o gramada imensa de frunze in care sa ma scape si apoi sa-mi faca poze. Dar s-a lasat intunericul dintrodata... Ramâne pe toamna viitoare.

miercuri, 16 noiembrie 2011

MFC

Doamna Ja abia daca mai poate scoate nasul din computer saptamâna aceasta... 

De ce (filmele cu) animale(le) sunt întotdeauna de o frumusete stranie? Nu stiu. Stiu doar ca merg direct... da' direct la inima, dezbarându-te de (orice) cuvinte.

Cred ca sunt în ciuda facute... sa ne arate ca Marele Cret nu-i altceva decât antecamera inimii. O mica încapere unde se lafaie pe fotolii din perne neuronale sentimentele sfoara ale monocordul clasic. Adic' mici fire toarse cu grija, rasucite încetut, fara graba, în ritmul sacadat al inimii. Au si ele un limbaj vibrato, surd, plasat la nivelul unor frecvente grave ce nu poate fi auzit de oricine. Se spune ca inima are permanent înscris pe afis Concert de Muzica de Camera... evident un concert de coarde, unde vei auzi doar câteva instrumente clasice, violoncel, harpa si eventual tânguita vioara.

Eh, dar câti îsi pot permite bilete la astfel de concerte de camera? Va spun eu, biletele sunt scumpe... atât de scumpe de nu exista moneda reala de acoperire. Strajerul de la intrare zice doar atât "lasa-ma sa-ti vad inima". Ce conteaza ca e mica cât o gamalie de ac, rosie ca o rodie descojita sau cine mai stie ce forma ciudata. Regula e una - Nu o arati, nu intri. Simplu ca buna ziua
:D
Si-acum daca v-am pregatit sufleteste, puteti viziona linistiti filmuletul. Eu am vazut acest film acu' vreo 20 de ani, si mi-aduc aminte cum ramasesem cu o multime de întrebari legat de realizarea lui. O sa vedeti ca nu este un film obisnuit... iar cei care joaca sunt niste actori... DESAVÂRSITI! Le dadeam toate OSCARURILE  din lume de era dupa mine, sub forma de faguri de miere desigur :D.

Enjoy :).








The Bear un film de Jean Jacques Annaud, 1988.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Banc

De ce cârâie cioara în zbor?
Pentru ca nu poa' sa intre în viteza

:)

vineri, 28 octombrie 2011

miercuri, 19 octombrie 2011

STA

duminică, 16 octombrie 2011

In vizita la

RESTAURANT
Cu surprindere am constatat ca fusese cineva înaintea noastra...

duminică, 9 octombrie 2011

Spune-mi cât de departe esti

 sa-ti spun cât de aproape te privesc.


Cu acest instrument am vazut Saturn (inelarul) nu demult,
iar acum ma uit direct in cuibar la vecini, zilnic, sa verific numarul de oua depuse.
Tot aici, în noptile senine, cerul cu stelele pica peste noi ciupindu-ne de obraz pe nesimtite. S-asa ajungem in unele dimineti sa purtam la vedere pistruii de cer senin.
:)

vineri, 30 septembrie 2011

Ce am învatat de la viata:

------------------------------------------ misiune primita de la tetris ------------------------------------------

*****
... daca nu pui suflet în ceea ce faci se vede
azi asa
mâine asa
.
.
.
 – damn it… si totusi, cum e posibil?
o viata în acest fel!?

si-ntr-un moment de ragaz, când stai linistit sa-ti savurezi cafeaua de dimineata, te loveste mirarea si-ti zici, suflet meu va sfârsi prin extenuare :D. N-are cum sa mai mearga mult timp în acest ritm. Cum sa-l împarti zilnic în toate directiile? Daca într-o buna zi, camera sufletului, o voi gasi goala si rece... Ahhh ce cosmar fara de inima.

In realitate, lucrurile stau cu totul diferit, si-am sa va explic de ce. Sufletul e asemeni celulelor vii, capabil sa se divida în doua, în trei, în jjjj_de_mii de bucati. Facut ca si aluatul cu drojdie... si cere atât de putin! Nitica caldura sa-i dai, nimic mai mult... si creste!!! CRESTE ca nasul în mijlocul fetei :D. Într-o buna zi nu o sa mai încapi pe usa de inima omului. De fapt inima devine liftul în locuintele interioare unde sufletul rascoleste intrândurile fiecarui vizitator. Hmmm iar am facut o povestioara de inima (n-am mai scris demult la subiect). Iertare...

*****
 Am priceput ca FRUMUSETEA nu-i frumoasa... zau :D. Frumusetea adevarata nu e cea expusa pe toate gardurile, ci aceea care o descoperi de unul singur fiind pe masura ochiul tau sau poate chiar facuta de tine... O desfatare în vazul lumii, a unei astfel de frumuseti, ar face-o sa dispara pe data, ea suferind incurabil de sfiosenie. Putin încâlcit subiectul, nu cred ca v-am lamurit cum este LOL. Nu-i nimic... mergem mai departe
 *****
Am invatat sa recunosc filmele bune ascultând primele acorduri ale muzicii de început – ele spun totul. Apoi deschizi ochii mari si nu-i mai desprinzi de la ecran pân' la final. Daca ecranul e mare, imens, sa te copleseasca (asa cum te coplesesc interioarele bisericilor)... atunci e perfect. Un astfel de film se poate viziona aici. Inceputul parca l-as fi scris eu:
*
Viziunea altuia despre tine nu e atât de buna ca viziunea ta despre tine.
Traiesti si mori cu ea. La sfârsit e tot ce ai.

Pierde-o si o sa te pierzi pe tine însuti,
si tot ce mai ai.
*
(... cât e de adevarat. Ce spuneam eu de modul cum se recunosc filmele bune... grrr)
*****
Am învatat sa ascult oamenii si daca e posibil sa încerc sa intru în pielea lor. E un mic exercitiu actoricesc interesant, vi-l recomand. Daca tu nu esti deschis, de ce ar fi celalalt?
 *****
Am învatat ca principiile de viata sunt bune daca exista, dar, în acelasi timp, îti relaxeaza mintea... Asa ca: recomand din când în când, sa renuntati la câte un principiu, pentru putin amuzment. Va atentionez ca o sa trebuiasca sa va puneti mintea la contributie ca sa iesiti din situatie :) (asta e si scopul in cele din urma)
 *****
Am observat cum bucuriile mici tin spatelele la cele Mari inexistente :D. Le-a vazut cineva pe alea mari undeva? Eu cred ca sunt un mit. Si elefantii sunt mici din moment ce-i pot cuprinde cu privirea. Si'apoi poa' sa existe bucurii mai simpatice decât un Mars strecurat sub perna?!?... care daca nu l-ai gasit la timp, las ca-l gasesti dimineata... în alta forma :D.


--------------------------------------- phiuuu am reusit sa ma incadrez in luna sept. ------------------------------------------
Dau mai departe la Cat, DD, VV, si oricine doreste sa se joace cu acest subiect.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

piti piti paaaa

piti piti paaaa
piti piti paaaa
piti piti paaaa
piti piti paaaa
piti piti paaaa
piti piti paaaa


piti piti paaaa
cam asa danseaza si DoamnaJA
(ca Louis de Funes I mean LOL)
nie nie nie laaaaa ;)
--------------------------------------------------------------------------------


Dau premiu celui ce îmi traduce in cuvinte povestea "Lupul si Oaia" :D.
Orice poveste e binevenita.
--------------------------------------------------------------------------------
Film vizionat --> Pe teava ---> link descoperit la Cat

joi, 8 septembrie 2011

miercuri, 7 septembrie 2011

imaculatus orbitorium

finally, am reusit sa mai ies de sub capita de lucrari...

deci sa vedem ce am clarificat, legat de reclama, în postul anterior :
indiferent de materialul de intrare, Urât, Hidos sau Frumos --->; la iesire avem, întotdeauna Foaaarte Frumos
a ramas sa ne elucidam ce se întâmpla în cazul absorbantelor

daca bagi tampoane iasa Rosu?!? LOL sau mai bine zis cum se obtine...  imaculatus orbitorium.
-----------------------------------------------------------------------------
Poate va mai întrebati de ce m-am oprit la acesta povestioara, si nu alta?

Sincer, din mai multe considerente. Nu doar ineditului subiectului, ci mai ales pentru ca a fost lucrata altfel. Cu toate ca este un subiect exclusiv femeiesc, eu, l-am vazut proiectat dublu: privit în acelasi timp si dintr-o prisma pur masculina.

Apoi... tre' sa mai clarificam un aspect; nu stiu multi barbati sa se de-a în vânt dupa un astfel de subiect… pe bune. Numa' scapa cuvântul Rosu sau 'Sunt pe Stop' în fata oricarui barbat, si ai sa sesizezi  o mica tresarire, un zâmbet a la MonaLisa*, orice discutie oprindu-se în acel punct – ca si cum l-ai fi dus pe un drum înfundat :D. Asta cu altii, nu cu omul nostru, pentru ca el era deschis oricaror discutii menstruale :D, si ma gasise si pe mine… ce nu aveam multe jene la domeniu. Ca doar nu o sa discuti despre câmpuri cu flori când subiectul de pe ecran zice altceva, nu?
Deci pe parcusul celor 4 zile pline (de la 8:30 dimineata pâna seara la 11 - 12) asta am facut, pâna la definitivarea ideilor, si continutului general, mai putin partea de pregatire de imprimare.

Când omul nostru a venit sa lucreze ambalajele, deja avea fabricuta construita, spatiile de igienizare aprobate, si... ca un om de afaceri ce-si planifica viitorul, atasase si o linie pentru produse din hârtie, gen: hârtie igienica, prosoape din hârtie, servetele etc. Pentru comanda masinilor a mers personal în China si a stat acolo pâna a vazut modelul stratificat al tamponului în forma de prototip. El proiectase cusaturile (liniile) ce se vedeau pe modelul absorbantului. Fiecare producator are o liniatura diferita (acum daca v-am zis o sa le priviti cu mai mare atentie :). Mi-a povestit putin despre firma unde si-a comandat masinile de productie. Era asa de încântat cum nu-l vazusem nici dupa ce vizitase Franta. A zis ca firma "arata mai ceva ca o farmacie". Toate spatiile simple, minimaliste, aerisite, luminoase, oameni zâmbitori, si o curatenie de sa lingi pe jos nu alta. Chinezoaicele i s-au parut toate niste bibelouri, si ca sa-mi demostreze frumusetea lor a scos pe data un CD cu pozele facute în China. Intradevar erau multe personaje cu pielea galbena si ochii alungiti prin poze... de la vânzatoare la stewardese, doar ca "una mai urâtica ca alta" :D, pe bune!... La un moment dat am zis ca nu mi se par frumoase... se uita si el cu capul ba pe stg. ba pe dreapta
- da intradevar, dar în realitate sunt mult mai frumoase.
- au pielea mai fina decât europencele, am zis mai mult pentru mine...
a dat usor din cap aprobator si am mers mai departe.

De cum intrase pe usa, dimineata, l-am zarit cu un pachet de tigari Vogue light, cu toate ca omul nostru nu fuma. Mi-a întins pachetul si mi-a zis:
- nu asa ca-i fain?
- da. arata bine... dumnezeule ce tigari subtiri! am exclamat în timp ce scoteam o tigara sa ma uit la ea mai de-aproape. Foaaaarte elegante.

Camera de creatie e o camera izolata de restul camerelor destinate contabilitatii sau contractarilor unde zumzetul telefoanelor si discutiile interminabile despre bani si cifre tin oamenii într-o agitatie continua. Lumina aici intra zgârcit, fiind filtrata prin perdele si draperii grele. In mijlocul camerei troneaza nestingherit un birou imens unde monitorul asezat central lasa spatiu în stg. si-n dreapta pentru scanner si imprimanta. Pe dulapul înaltut din fata biroului alte 3 imprimante, de la format A3 extins, Laser si un HP color, mai vechi dar cu cartuse de capacitate. Câteva dulapioare cu usi glisante ascund ochiului cartile de care nu ma prea pot desparti. Unele sunt de specialitate, dar si poezii sau dictionare diverse. In dulapul din spate stau tamburii cu CD-uri si DVD-uri, împartiti pe clienti. E un dulap în care nu prea vreau sa ajung sa caut niciodata nimic. E prea mult... e phhhh... ce sa mai zic. In acesta camera nu are ce cauta radioul sau TV-ul. Singurul 'zgomot' permis e muzica, pentru ca nu exista creatie fara o atmosfera speciala, asa ca sculele de muzica stau insirate una peste alta asemeni unui tort de clatite, pe dulapiorul din stg. Dedesupt e sertarul aferent CD-urilor. Pe o masuta mai mica in colt este o sticla, un cutter si scoci - absolut necesare machetarilor.

Pentru ca aici petrec foarte mult timp - zi-lumina, tot spatiul camerei e impregnat de încrengatura gândurilor si ideilor zilnice, de sunetul muzicii preferate si toate legaturile directe cu tot ce exista: materiale, carti si reviste de prin jur. Aici e spatiul destinat exclusiv creatiei. Cine calca pe acest teritoriu are la dispozitie exact aceste lucruri ce le ofer, plus linistea necesara urmaririi firului gândirii. N-am înteles niciodata cum altii pot face creatie în spatii deschise unde stau unul lânga altul - unul vine, altul pleaca, unul vorbeste, celalalt clampaneste. Nu cred ca se poate lucra astfel.

Cu o zi înainte de sosirea dl. F, am fost sa studiez putin sectorul destinat absorbantelor. Am constatat diversitatea tipurilor de tampoane, dar luându-ma cu altele n-am cumparat câte o mostra din fiecare produs. De obicei asa fac:). Asa ca, chiar de la primul ceas am deschis discutia:
-  Ati studiat concurenta?
- Nu. Dar mergem acuma.
- Oare unde gasim o oferta cât mai completa? Metro?
- Da. e bun.
- Sa nu iau aparatul photo sa avem niste poze de ansamblu?
- Ba da. Foarte buna idea.
Zis si facut. Tâsnit pe usa... iesit, ata la Metro. Ca oamenii ce stiam ce ne trebuie, ne-am dus direct la raftul tampoanelor. Nu m-am învârtit mult, am scos aparatul, am tras Fleosc, Fleosc... dar n-am mai apucat a treia poza ca am si fost însfacata de un om cu blazon de paza.
- Da-ti încoace aparatul. Nu stiati ca n-aveti voie sa faceti poze?
- Nu. Ma scuzati. Chiar nu... oricum nu ne trebuie decât pentru un studiu...
- Pai scria mare la intrare. Lasati aparatul la mine. Dati-l incoace...
M-am tras trei pasi înapoi... am dus aparatul la spate
- Nu mai fac poze... Gata am înteles. Ma conformez.
- Sigur nu mai faceti?
- Siiiiigur... am zis apasat si convingator. Tot acest timp dl. F statea pregatit eventual sa intervina daca se escalada ceva... dar n-a fost cazul. Oricum pozele de care aveam nevoie erau facute;)... Ne-am dus si pe la raionul de hârtii igienice, am privit cu atentie oferta, am încercat sa bagam la cutie câte ceva si ne-am intors la firma.

Pozele ne-au prins exceptional - doream doar sa vedem ce culori lipsesc! ce dominante de culoare exista!... cum stau altii la partea de branding. Concluzia a fost rapida - din tot raftul, lipsea culoarea ALB --> asa ca, aceasta avea sa devina culoarea noastra de referinta. La o alta privire atenta, toate ambalajele foloseau excesiv linii curbe (vezi doamne "semn al feminitatii"... insa, vazându-le supraUtilizate ti se cam apleaca), asa ca noi, cu siguranta aveam sa folosim linii drepte... si a treia informatie ce o extraseram... nu erau folosite imagini, doar pete de culoare, pene de culoare - stilul foarte asemanator cu cel de la detergenti, câte o floare într-un colt sau un mic element decorativ. Concluzia ce revenea ---> okay deci n-ar fi rau noi sa folosim imagini. Cum necum aici dl. F care eram cum spuneam in primul episodm un iubitor de desen si pictura... s-a exprimat din prima.
- Sa folosim arta.
- Arta?!?? Adica, nu m-am putut stapâni sa nu remarc... Nu-i usor deplasat pentru tampoane? :D
- Da?! De ce? toate femeile sunt sensibile la frumos... si o zisese cu un rânjet usor bascalios.
... yeee why not? :D Si unde nu ma pune sa scot albumele de arta. Le-am adus pe lânga noi... si am început sa le studiem cu atentie, nu ca nu cunosteam continutul lor... dar acum cautam ceva. Ceva anume. Ceva ce tinea de frumusetea feminina universala, ceva usor, sweet as putea spune, în care femeile sa se recunosca, sa le placa sa se identifice**. Ne-am oprit la Boticeli, Picaso, Degas si un Leonardo sau Mantegna (nu mai stiu exact).

Pâna aici a fost doar partea de intrare în subiect si obisnuirea creierului cu tematica...
Între timp, îl vad pe dl. F ca începe sa scoata din geanta diplomat pachetele, pachetele cu tampoane, hârtii igienice, prosoape, servetelele... toate câte erau. My gosh erau asssssa multe de umplusera masa, monitorul disparuse din raza vizuala :D. Apoi tacticos, a început sa deshida un tampon ce era într-un plic de plastic fin, de un galben lamâi - la întins frumos pe masa, prin netezire cu mâna si mi-a zis plin de incântare:
- Fii atenta ce cusatura faina i-am facut... ase-i? Si rasucea tamponul în mâna îndoindu-l longitudinal. Mândru, putin spus :D. E un spectacol superb sa vezi pasiunea ce se citeste pe chipul oamenilor. Virtualul te priveaza de aceste trairi în direct. Nici video nu e chiar acelasi lucru. Dar no...
- Vezi tu cum se rideaza atât cât sa nu lasa sa curga pe lânga. Mi-am batut capul cu nervurile astea! Bine ca toate au si gel in interior si lichefiaza sângele imediat - sunt niste bilute foarte fine ce au coeficient de absorbtie mare.
continua...
- Le-am studiat acasa pe cele de la concurenta dar nici unul nu-i de treaba. Singurele tampoane cu grad mare de absorbtie sunt cele de la Bella... si Always. Chiar, ia zii la Pet sa aduca niste apa colorata numa' sa-ti arat ceva.
Sun... zic cererea ciudata. Apare Pet cu un ceainic de 2 litri cu ceai.
- No acu' sa vezi minune. Si turna in pahar si apoi pe tampon. 1 pahar, 2 pahare... si putin din al treilea pahar. Incredibil, omul asta chiar a facut testul de la televizor. Vazusem ceva reclame de acest gen. Deci deja totul era stiintific, ce sa mai zic D...

No, ce ma fac ca nici n-am terminat povestea dar s-a facut ditamai cârnatul de scriere. Musai sa tai aici si sa fac loc la un nou episod (ultimul fiind si cel mai simpatic). A trebuit sa aduc unele descrieri ajutatoare... pentru ca altfel e greu sa intuiesti exact ce se intâmpla in spatele usilor inchise de la creatie. Precum se vede nimic nu e intâmplator sau dupa ureche. Lucrurile sunt destul de clare si logice. Asta e partea frumoasa a lucrurilor.

*acuma am priceput ce i-a soptit Leonardo MonaLisei pentru acel zâmbet irezistibil! Zzzzzz
** reclama se pricepe teribil sa transforme intangibilul si unicatul, prin superuzitare ---> în banal

miercuri, 31 august 2011

post extrem de feminin :D


No bun. Acum ca am clarificat interzicerile si permisiunile pe sexe ne putem permite sa trecem la povestire :). Am promis la Tetris poveste adevarata - din culisele 'reclamei'. De ce diferentierea? Apoi, e musai, din cauza subiectului.

Nici nu stiu de un' sa încep. Idea ca în reclama totul e roz si curat este de un relativ absolut. Da. Întradevar, nu tu halat albastru cu mâneci sufletate pâna la cot, nu tu mâini scufundate in uleiuri sau zgomot asurzitor de hala... doar un mouse inocent, curatel în palma dreapta... însa ce-ti trece prin fata ochilor sau prin capsor, nu are întotdeauna curatenia dintr-un spital de lux. Sunt foarte multe subiecte dumnezeisti de frumoase si generoase (si la proriu si la figurat), dar acestea fiind giftuite de la natura îti iasa usor, din orice pozitie, fiind o delectare cap coada... însa... daca treci testul de a face reclama la gunoi, si creierul nu ti s-a blocat, abia atunci poti spune ca esti omul potrivit la locul potrivit. Asta e adevarata piatra de încercare. Eu recunosc, prima data când mi s-a pus mapa cu imagini de gunoi si mi s-a spus - fa ceva machete de triptic pentru oamenii astia... prima mea reactie a fost fuga în sens invers - asa ca, am facut o macheta cu un trandafir rosu ce crapa de sanatate (imagine close up) acoperit cu roua diminetii - si un text de genul 'curatenie ca noi nu face nime' :D... clientul a clipit când a vazut minunea si subtil a zis... dar pozele noastre nu v-au placut? Aaaa el voia gramezile de gunoi pe calendar :D... no... cum de nu mi-a trecut prin minte asa ceva?!? Cum de n-am sesizat appealingul subiectului tratat în direct LOL. Toata lumea ar fi fost pe spate sa vada chestiile alea ;), sunt convinsa! Nici o problema ca in câtiva ani m-am domesticit si nu este altul sa reprezinte reciclabilele mai bine ca mine.

Deci de faza cu gunoiul am trecut cu bine. Insa cine sa-si fi imaginat ca poate sa existe alt subiect ce  avea sa întreaca generosul "gunoi"! Eu nici într-un caz.

Pentru asta, dati-mi voie sa introduc un personaj.
Un domn director la o vârsta mijlocie, pe care l-am cunoscut initial printr-o discutie telefonica în care mai ne luaram de cap comentând în contradictoriu despre legile compozitiei*... lucru total neobisnuit si pentru mine. Dupa ce am închis telefonul l-am luat pe omul de la noi sa-mi spuna si mie cine e tipul asta si ce hram poarta?

- Apoi asta-i bogat de nu mai stie de el unde ce pamânturi are... si oi nenumarate.
- Oi? Zise-i mirata... da ce-i, cioban?? Nu ca nu ma-ncercase o vaga senzatie în timpul convorbirii :D.
- Nu. E oier!!! Avea sa-mi raspunda colegul meu, rostind cuvintele cu admiratie vadita.

Okay. Si totusi înca nu se simtea legatura între compozitie si oi...si nici n-avea sa se contureze pân la final.
Nu a trecut mult timp si aveam sa cunosc persoana în carne si oase. Era un tip bine cladit, cu o barba lunga, blonda (ai fi zis ca e preot), si niste ochi mici albastri sfredelitori. Nu venea niciodata neînsotit, si unul din persoanele în compania caruia l-am vazut deseori era poet. Printre discutii, având în vedere ca se implica direct la tot ce misca pe ecran**, aveam sa mai aflu ca: era evreu, casatorit, avea 4 fete si un baiat. Cum mi-a scos viata, în fata, evrei cu care sa lucrez, nu stiu. Nu era primul. Cu toata credinta lor neascunsa, se zvonea ca jumate din copiii din Bistrita erau tot ai lui :D. Colaborarea noastra la diverse materiale tiparite avea sa se intinda pe zeci de ani, si astfel, ajunsesem sa descopar si alte laturi interesante ce tineau de personalitatea acestui om. Desi director, avea talent înascut la desen, pictura, sculptura... orice. Având si bani, facuse sa se miste roata si cum dorea el. Organizase tabere de pictura pe la Colibita, expozitii, sponsoriza anumiti poeti locali... si ca ciudateniiile sa nu se termine, omul nostru era pasionat de Enduro. Umbla uneori cu KTM-urile in rulota atasata de Nisan Patrol, si il initiase si pe baiatul lui in acest sport. Deci omul nostru nu era un om obisnuit. 

Trebuia sa fac aceasta scurta introducere pentru a putea intelege cu cine aveam de a face.

Totusi din multele pasiuni personale, (el) avea un vis ciudat... dintotdeauna si-a dorit sa faca ceva special pentru femei. Mai precis, visul lui era sa faca absorbante pentru femei :D. Prima data când l-am auzit cu acest subiect am zâmbit in coltul gurii, dar n-am zis nimic. Insa, peste ani, acest gând avea sa faca carare în mintea lui, iar când deja crescura si copacii pe marginea ideii... m-a sunat foarte fericit sa-mi zica ca si-a construit fabricuta pentru tampoane :)... însemna ca urma sa lucram la ambalaje si partea de identitate.

- end of first part -

------------------------------------------------------------------
*facusem eu o premacheta in intâmpinarea unui posibil contract

marți, 23 august 2011

MFC

duminică, 14 august 2011

Semne cu animale

In HU în dreptul la fiecare manunchi de câtiva copaci adunati la o mini adunare tovaraseasca (poker la frunza as zice eu), este plantat un indicator de genul:
La noi, prezenta acestor indicatoare e înlocuita cu aceasta.

no comment ;)

duminică, 31 iulie 2011

HU

Am mai facut popas în Ungaria pe acest blog. Stiu. Avem o fixatie. Si... un' sa mai pun, ca de câte ori mergem acolo, fotografiez broastele testoase LOL... De ce? Nu stiu.

De data aceasta, deviza a fost nici o zi fara ploaie. Pe timpul tunetelor nu aveai voie în bazine - sa nu te trezesti cu frizura punk si pozitia pluta, definitiva... asa încât pe durata dusului ceresc, toata lumea se retragea unde putea: sub copaci sau sub acoperisurile de la mini restaurantele insirate pe margine.

Asa ajunseseram noi, la un moment dat, pe o terasa unde nu mânca Nimeni Niciodata! Mesele întotdeauna goale. Ne-am asezat pe scaunele de plastic, zgribuliti de frig precum vrabiile suparate, si priveam în gol în fata unei halbe de bere Kozel :), catraniti pe mama natura. Sub ochii mei se întindea un afis cu un fundal verde unguresc ce prezenta meniul. Multe limbi si româna pe primul loc (dupa maghiara evident ;)). Bravo! ma gândesc, si încerc sa compilez imaginile. Cum, eu, sufar îngrozitor în Ungaria de lipsa salatelor si patrunjelului de capatâi, m-am poticnit de data asta, la o imagine cu o farfurie ce continea doar zarzavaturi. Mai sa fie... Incredibil! Este posibil? Citesc rapid numele meniului "Legume scuipat" (daca aveam vreo deschidere / intentie...  ea a disparut subit :D) - cu ochii mari cât cepele îi arat la C minunea... citim putin mai încolo "Carne Hoţ" - common LOL si de-aici încolo am tinut-o tot asa...





Oare de ce panoul de 2m x 1m mi-aduse aminte de întrebarea mea când eram de-o schioapa 'Mami da' de ce se zice brânza de vaci si nu brânza de vita?' 'Pentru ca numai vaca da lapte' venea raspunsul... 'si-atunci de ce la carne se zice de vita?' 'Vita e numele generic, dar se zice carne de vaca, si este si de vitel.' No cu acest raspuns aveam sa fiu mult timp în ceata ... sa nu mai spun de mirarea mea când am descoperit existenta vrabioarei la vaca. De unde si pâna unde legatura? Vaca cu aripi de vrabie este un fenomen rar, daca nu, inexistent :D (VV ar putea sa confirme). Stiti cum e, uneori nimic n-are logica. Imi imaginez biata unguroaica cât s-a straduit sa traduca corect meniul. Asta e ce a iesit.
------------------------------------------------------
Coapsa de pui LOL - ahhh când zici asa ceva îti si imaginezi gaina moţatã, cocheta, cu piciorul despuiat, pasind tacticos, plina de ifose (ca o adevarata gaina de HU). Cu gamba de purcel ce sa mai zic :D...
sau
ce ziceti de "brate de pui la gratar" "supa abdomen de gaina" ?!? si alte delicatesuri. Panoul cu pricina era capacul de la cutia Pandorei, nu alta :D.
------------------------------------------------------
O iertam?!? Sure :).
Eventual, data viitoare ma duc sa-i explic cum e cu coapsa si hoţ(ul)(ia) la români... sau poate stiau ei preabine. Stau si ma întreb daca nu cumva era vorba de un meniu de alungat clientii :). Asa s-ar explica si linistea ce domnea întotdeauna la aceasta terasa.

luni, 11 iulie 2011

vineri, 8 iulie 2011

grrr...

for this great morning :)...







marți, 5 iulie 2011

Zeus the Mouse

Azi din întâmplare am tras de un canaf ce atârna aci pe coltul display-ului ce ducea pe dA... si i'ote peste ce am dat:

Imaginea absolut superba,
doar personajul auxiliar din josul pozei m-a intrigat putin... 
citesc câteva rânduri descriptive si aflu ca îl cheama
Zeus... soricelul fericit :)

si-acum am sa va zic o poveste adevarata.
---------------------------------------------------------
Se izvodeste, ca într-o micuta localitate numita Taos (New Mexico), traiau doi oameni cu ochi foarte diferiti de restul lumii, a caror lume interioara depasise cu mult si demuuuult granitele trupesti, transformându-se în imagini agatate peste tot prin casa si lucrusoare marunte, multe, adunate cu deosebita grija. Toate visele, ideile, atârnau în cuie pe pereti, de unde le puteau relua si sorta dupa preferinte sau dorinti, aceasta fiind pâna la urma, materia prima din care croiau istorioare [ei fiind, am uitat sa spui, manufacturieri de povesti]. Casuta lor devenise o lume de basm ce atârna într-un indefint timp.
Cu greu ti-ai fi putut imagina ca în acea casa ar fi existat o masina de gatit sau de spalat... sau ca televizorul ar fi avut vreun rost. Iar daca ar fi existat aceste obiecte, cu siguranta ar fi fost integrate în rame luxuriante vopsite în culori tari, asezate în cadru-cutie acoperita cu confetii sau brocarturi, pentru a nu strica ambianta generala.
  Doua mini fiinte miscatoare, chiuhuahua, îsi gasisera loc in acest paradis facând parte din familie. Ma rog, aiestea erau lumile vazute, despre care se stia...

pâna-ntr-o zi când...
... de sub masina de spalat, doua mâini albe cu unghii lungi, vopsite cu lac verzui, au tras un ghemotoc mic umed, cât falanga unui deget de la mâna, gri, ud, cu ochii lipiti... un pui de soricel, abia nascut de câteva ceasuri. Al naibii creatura minuscula! In orice alta casa aceasta creatura abia nascuta atunci, în acel moment, si-ar fi gasit sfârsitul, doar ca la Angi, stapâna castelului de basm, legile erau complet diferite. Adica nu existau LOL.
Când l-a vazut înfasurat pe deget, atât de mic, neajutorat si orfan... (pentru ca, pe când si-a coborât ochii la podea nici urma de soricioaica). Mama soarece stersese putinica :D. Cine s-ar fi îngrijit de el daca îl lasa jos?  asa ca, din acel moment, Angi masura cu atentie locasurile unde l-ar fi putut pune sa doarma. Da... o ceasca de cafea ar fi perfecta, se gândi... sau cutiuta de la crema de fata, îi fac câteva orificii sita sa poata respira... de ce nu o scoica de mare unde ar putea asculta suierul apei... Ahh dar ar fi bine sa aiba caldura, pentru ca abia ce s-a nascut... si unde nu-l aseza cu grija în sutien, între sâni, acoperindu-l atent cu flanela calduta. Nu se vazuse în istoria (deloc mica :D) a soricimii, soricel leganat în hamac sutien :D.


Cin' sa-si fi imaginat vreodat' ca un pui banal de soricel, avea sa traiasca pe picior de egalitate cu oamenii! Zeus, pentru ca asa-l chema, primise bursa la o altfel de viata. Clar se nascuse sub o stea norocoasa. Ce daca galaxia în care a aparut era una casnica, supusa spalarilor ametitoare tip cutie rotativa, adic' o masina de spalat? Va spun eu, fericirile pot avea foarte interesante fatzete.

 
Minusculul membru al familiei, Zeus, avea sa încerce cu grija cartile doamnei rontaindu-le colturile... iar cu mustatile adulmeca pân la asfixiere, unul de arahide sau alte bunatatzuri. Si unde mai pui ca participase la nunta celor doi stapâni... deh... poveste de poveste

----------------------------------------------------------------------------------
Tragând de canaful link imagine am fost aruncata în cu totul alta lume...
Iar la final, prezenta soricelului in imaginea de sus nu mai era de ne-nteles.
sper sa nu trebuiasca sa dau jos imaginile de mai sus - ar fi si pacat.
O zi de Zeus va doresc :D
-----------------------------------------------------------------------------------