...
casa aflata în bataia vântului, culcata în dunga muntelui, unde norii îi acopera ochii pentru a nu vedea haurile deschise împrejuru-i. În casa adormita, toate dorm întru nesfârsita tinerete, iar gândurile fac salturi saltimbance în puful clipelor risipite prin prejur. Muzica, din surdina, e a motanului ce toarce puternic jersee de mohair din blana proprie. Doamna Ja priveste plictisita zmeie(le) ferestrei deschise, cuprinzând cu narile mirosul de tihna si bine.
Casa somnului respira prin ochiurile mintii adormite, fapt ce o face vizibil, supra-aglomerata. Toate obiectele imobile ale treziei, devin “uman-câinioase”, au voci, taicaituri, smiorcaituri pe lânga infinitele mâini si picioare. Toate sunt miriapozi în miscare. În casa somnului de Ja, o masina de scris speciala, cu clape litere adaptate jeliboanelor, bate frenetic ritmul lucrurilor marunte, total neesentiale, ce plutesc în aer. Aici, ochii joaca puternic sub pleopele închise, zbenguind frenetic prin coridoarele deloc virtuale ale visului.
tâgâdân... tâgâdân... tân... tân. :)
(gânduri scrise pe marginea imaginii lui Ja. Obisnuieste sa doarma mult. Chiar foarte mult. Uneori se vede ca are cosmaruri. Eu îi stiu cosmarul ei. Se cheama Bella (un preafrumos lup alsacian alb pe care il voi prezenta in alta editie))
