imaculatus orbitorium

finally, am reusit sa mai ies de sub capita de lucrari...

deci sa vedem ce am clarificat, legat de reclama, în postul anterior :
indiferent de materialul de intrare, Urât, Hidos sau Frumos --->; la iesire avem, întotdeauna Foaaarte Frumos
a ramas sa ne elucidam ce se întâmpla în cazul absorbantelor

daca bagi tampoane iasa Rosu?!? LOL sau mai bine zis cum se obtine...  imaculatus orbitorium.
-----------------------------------------------------------------------------

Poate va mai întrebati de ce m-am oprit la acesta povestioara, si nu alta?

Sincer, din mai multe considerente. Nu doar ineditului subiectului, ci mai ales pentru ca a fost lucrata altfel. Cu toate ca este un subiect exclusiv femeiesc, eu, l-am vazut proiectat dublu: privit în acelasi timp si dintr-o prisma pur masculina.

Apoi... tre' sa mai clarificam un aspect; nu stiu multi barbati sa se de-a în vânt dupa un astfel de subiect… pe bune. Numa' scapa cuvântul Rosu sau 'Sunt pe Stop' în fata oricarui barbat, si ai sa sesizezi  o mica tresarire, un zâmbet a la MonaLisa*, orice discutie oprindu-se în acel punct – ca si cum l-ai fi dus pe un drum înfundat :D. Asta cu altii, nu cu omul nostru, pentru ca el era deschis oricaror discutii menstruale :D, si ma gasise si pe mine… ce nu aveam multe jene la domeniu. Ca doar nu o sa discuti despre câmpuri cu flori când subiectul de pe ecran zice altceva, nu?

Deci pe parcusul celor 4 zile pline (de la 8:30 dimineata pâna seara la 11 - 12) asta am facut, pâna la definitivarea ideilor, si continutului general, mai putin partea de pregatire de imprimare.

Când omul nostru a venit sa lucreze ambalajele, deja avea fabricuta construita, spatiile de igienizare aprobate, si... ca un om de afaceri ce-si planifica viitorul, atasase si o linie pentru produse din hârtie, gen: hârtie igienica, prosoape din hârtie, servetele etc. Pentru comanda masinilor a mers personal în China si a stat acolo pâna a vazut modelul stratificat al tamponului în forma de prototip. El proiectase cusaturile (liniile) ce se vedeau pe modelul absorbantului. Fiecare producator are o liniatura diferita (acum daca v-am zis o sa le priviti cu mai mare atentie :). Mi-a povestit putin despre firma unde si-a comandat masinile de productie. Era asa de încântat cum nu-l vazusem nici dupa ce vizitase Franta. A zis ca firma "arata mai ceva ca o farmacie". Toate spatiile simple, minimaliste, aerisite, luminoase, oameni zâmbitori, si o curatenie de sa lingi pe jos nu alta. Chinezoaicele i s-au parut toate niste bibelouri, si ca sa-mi demostreze frumusetea lor a scos pe data un CD cu pozele facute în China. Intradevar erau multe personaje cu pielea galbena si ochii alungiti prin poze... de la vânzatoare la stewardese, doar ca "una mai urâtica ca alta" :D, pe bune!... La un moment dat am zis ca nu mi se par frumoase... se uita si el cu capul ba pe stg. ba pe dreapta

- da intradevar, dar în realitate sunt mult mai frumoase.

- au pielea mai fina decât europencele, am zis mai mult pentru mine...

a dat usor din cap aprobator si am mers mai departe.

De cum intrase pe usa, dimineata, l-am zarit cu un pachet de tigari Vogue light, cu toate ca omul nostru nu fuma. Mi-a întins pachetul si mi-a zis:

- nu asa ca-i fain?

- da. arata bine... dumnezeule ce tigari subtiri! am exclamat în timp ce scoteam o tigara sa ma uit la ea mai de-aproape. Foaaaarte elegante.

Camera de creatie e o camera izolata de restul camerelor destinate contabilitatii sau contractarilor unde zumzetul telefoanelor si discutiile interminabile despre bani si cifre tin oamenii într-o agitatie continua. Lumina aici intra zgârcit, fiind filtrata prin perdele si draperii grele. In mijlocul camerei troneaza nestingherit un birou imens unde monitorul asezat central lasa spatiu în stg. si-n dreapta pentru scanner si imprimanta. Pe dulapul înaltut din fata biroului alte 3 imprimante, de la format A3 extins, Laser si un HP color, mai vechi dar cu cartuse de capacitate. Câteva dulapioare cu usi glisante ascund ochiului cartile de care nu ma prea pot desparti. Unele sunt de specialitate, dar si poezii sau dictionare diverse. In dulapul din spate stau tamburii cu CD-uri si DVD-uri, împartiti pe clienti. E un dulap în care nu prea vreau sa ajung sa caut niciodata nimic. E prea mult... e phhhh... ce sa mai zic. In acesta camera nu are ce cauta radioul sau TV-ul. Singurul 'zgomot' permis e muzica, pentru ca nu exista creatie fara o atmosfera speciala, asa ca sculele de muzica stau insirate una peste alta asemeni unui tort de clatite, pe dulapiorul din stg. Dedesupt e sertarul aferent CD-urilor. Pe o masuta mai mica in colt este o sticla, un cutter si scoci - absolut necesare machetarilor.

Pentru ca aici petrec foarte mult timp - zi-lumina, tot spatiul camerei e impregnat de încrengatura gândurilor si ideilor zilnice, de sunetul muzicii preferate si toate legaturile directe cu tot ce exista: materiale, carti si reviste de prin jur. Aici e spatiul destinat exclusiv creatiei. Cine calca pe acest teritoriu are la dispozitie exact aceste lucruri ce le ofer, plus linistea necesara urmaririi firului gândirii. N-am înteles niciodata cum altii pot face creatie în spatii deschise unde stau unul lânga altul - unul vine, altul pleaca, unul vorbeste, celalalt clampaneste. Nu cred ca se poate lucra astfel.

Cu o zi înainte de sosirea dl. F, am fost sa studiez putin sectorul destinat absorbantelor. Am constatat diversitatea tipurilor de tampoane, dar luându-ma cu altele n-am cumparat câte o mostra din fiecare produs. De obicei asa fac:). Asa ca, chiar de la primul ceas am deschis discutia:

-  Ati studiat concurenta?

- Nu. Dar mergem acuma.

- Oare unde gasim o oferta cât mai completa? Metro?

- Da. e bun.

- Sa nu iau aparatul photo sa avem niste poze de ansamblu?

- Ba da. Foarte buna idea.

Zis si facut. Tâsnit pe usa... iesit, ata la Metro. Ca oamenii ce stiam ce ne trebuie, ne-am dus direct la raftul tampoanelor. Nu m-am învârtit mult, am scos aparatul, am tras Fleosc, Fleosc... dar n-am mai apucat a treia poza ca am si fost însfacata de un om cu blazon de paza.

- Da-ti încoace aparatul. Nu stiati ca n-aveti voie sa faceti poze?

- Nu. Ma scuzati. Chiar nu... oricum nu ne trebuie decât pentru un studiu...

- Pai scria mare la intrare. Lasati aparatul la mine. Dati-l incoace...

M-am tras trei pasi înapoi... am dus aparatul la spate

- Nu mai fac poze... Gata am înteles. Ma conformez.

- Sigur nu mai faceti?

- Siiiiigur... am zis apasat si convingator. Tot acest timp dl. F statea pregatit eventual sa intervina daca se escalada ceva... dar n-a fost cazul. Oricum pozele de care aveam nevoie erau facute;)... Ne-am dus si pe la raionul de hârtii igienice, am privit cu atentie oferta, am încercat sa bagam la cutie câte ceva si ne-am intors la firma.

Pozele ne-au prins exceptional - doream doar sa vedem ce culori lipsesc! ce dominante de culoare exista!... cum stau altii la partea de branding. Concluzia a fost rapida - din tot raftul, lipsea culoarea ALB --> asa ca, aceasta avea sa devina culoarea noastra de referinta. La o alta privire atenta, toate ambalajele foloseau excesiv linii curbe (vezi doamne "semn al feminitatii"... insa, vazându-le supraUtilizate ti se cam apleaca), asa ca noi, cu siguranta aveam sa folosim linii drepte... si a treia informatie ce o extraseram... nu erau folosite imagini, doar pete de culoare, pene de culoare - stilul foarte asemanator cu cel de la detergenti, câte o floare într-un colt sau un mic element decorativ. Concluzia ce revenea ---> okay deci n-ar fi rau noi sa folosim imagini. Cum necum aici dl. F care eram cum spuneam in primul episodm un iubitor de desen si pictura... s-a exprimat din prima.

- Sa folosim arta.

- Arta?!?? Adica, nu m-am putut stapâni sa nu remarc... Nu-i usor deplasat pentru tampoane? :D

- Da?! De ce? toate femeile sunt sensibile la frumos... si o zisese cu un rânjet usor bascalios.

... yeee why not? :D Si unde nu ma pune sa scot albumele de arta. Le-am adus pe lânga noi... si am început sa le studiem cu atentie, nu ca nu cunosteam continutul lor... dar acum cautam ceva. Ceva anume. Ceva ce tinea de frumusetea feminina universala, ceva usor, sweet as putea spune, în care femeile sa se recunosca, sa le placa sa se identifice**. Ne-am oprit la Boticeli, Picaso, Degas si un Leonardo sau Mantegna (nu mai stiu exact).

Pâna aici a fost doar partea de intrare în subiect si obisnuirea creierului cu tematica...
Între timp, îl vad pe dl. F ca începe sa scoata din geanta diplomat pachetele, pachetele cu tampoane, hârtii igienice, prosoape, servetelele... toate câte erau. My gosh erau asssssa multe de umplusera masa, monitorul disparuse din raza vizuala :D. Apoi tacticos, a început sa deshida un tampon ce era într-un plic de plastic fin, de un galben lamâi - la întins frumos pe masa, prin netezire cu mâna si mi-a zis plin de incântare:

- Fii atenta ce cusatura faina i-am facut... ase-i? Si rasucea tamponul în mâna îndoindu-l longitudinal. Mândru, putin spus :D. E un spectacol superb sa vezi pasiunea ce se citeste pe chipul oamenilor. Virtualul te priveaza de aceste trairi în direct. Nici video nu e chiar acelasi lucru. Dar no...
- Vezi tu cum se rideaza atât cât sa nu lasa sa curga pe lânga. Mi-am batut capul cu nervurile astea! Bine ca toate au si gel in interior si lichefiaza sângele imediat - sunt niste bilute foarte fine ce au coeficient de absorbtie mare.

continua...

- Le-am studiat acasa pe cele de la concurenta dar nici unul nu-i de treaba. Singurele tampoane cu grad mare de absorbtie sunt cele de la Bella... si Always. Chiar, ia zii la Pet sa aduca niste apa colorata numa' sa-ti arat ceva.
Sun... zic cererea ciudata. Apare Pet cu un ceainic de 2 litri cu ceai.

- No acu' sa vezi minune. Si turna in pahar si apoi pe tampon. 1 pahar, 2 pahare... si putin din al treilea pahar. Incredibil, omul asta chiar a facut testul de la televizor. Vazusem ceva reclame de acest gen. Deci deja totul era stiintific, ce sa mai zic D...

No, ce ma fac ca nici n-am terminat povestea dar s-a facut ditamai cârnatul de scriere. Musai sa tai aici si sa fac loc la un nou episod (ultimul fiind si cel mai simpatic). A trebuit sa aduc unele descrieri ajutatoare... pentru ca altfel e greu sa intuiesti exact ce se intâmpla in spatele usilor inchise de la creatie. Precum se vede nimic nu e intâmplator sau dupa ureche. Lucrurile sunt destul de clare si logice. Asta e partea frumoasa a lucrurilor.

*acuma am priceput ce i-a soptit Leonardo MonaLisei pentru acel zâmbet irezistibil! Zzzzzz
** reclama se pricepe teribil sa transforme intangibilul si unicatul, prin superuzitare ---> în banal

post extrem de feminin :D

No bun. Acum ca am clarificat interzicerile si permisiunile pe sexe ne putem permite sa trecem la povestire :). Am promis la Tetris poveste adevarata - din culisele 'reclamei'. De ce diferentierea? Apoi, e musai, din cauza subiectului.

Nici nu stiu de un' sa încep. Idea ca în reclama totul e roz si curat este de un relativ absolut. Da. Întradevar, nu tu halat albastru cu mâneci sufletate pâna la cot, nu tu mâini scufundate in uleiuri sau zgomot asurzitor de hala... doar un mouse inocent, curatel în palma dreapta... însa ce-ti trece prin fata ochilor sau prin capsor, nu are întotdeauna curatenia dintr-un spital de lux. Sunt foarte multe subiecte dumnezeisti de frumoase si generoase (si la proriu si la figurat), dar acestea fiind giftuite de la natura îti iasa usor, din orice pozitie, fiind o delectare cap coada... însa... daca treci testul de a face reclama la gunoi, si creierul nu ti s-a blocat, abia atunci poti spune ca esti omul potrivit la locul potrivit. Asta e adevarata piatra de încercare. Eu recunosc, prima data când mi s-a pus mapa cu imagini de gunoi si mi s-a spus - fa ceva machete de triptic pentru oamenii astia... prima mea reactie a fost fuga în sens invers - asa ca, am facut o macheta cu un trandafir rosu ce crapa de sanatate (imagine close up) acoperit cu roua diminetii - si un text de genul 'curatenie ca noi nu face nime' :D... clientul a clipit când a vazut minunea si subtil a zis... dar pozele noastre nu v-au placut? Aaaa el voia gramezile de gunoi pe calendar :D... no... cum de nu mi-a trecut prin minte asa ceva?!? Cum de n-am sesizat appealingul subiectului tratat în direct LOL. Toata lumea ar fi fost pe spate sa vada chestiile alea ;), sunt convinsa! Nici o problema ca in câtiva ani m-am domesticit si nu este altul sa reprezinte reciclabilele mai bine ca mine.

Deci de faza cu gunoiul am trecut cu bine. Insa cine sa-si fi imaginat ca poate sa existe alt subiect ce  avea sa întreaca generosul "gunoi"! Eu nici într-un caz.

Pentru asta, dati-mi voie sa introduc un personaj.
Un domn director la o vârsta mijlocie, pe care l-am cunoscut initial printr-o discutie telefonica în care mai ne luaram de cap comentând în contradictoriu despre legile compozitiei*... lucru total neobisnuit si pentru mine. Dupa ce am închis telefonul l-am luat pe omul de la noi sa-mi spuna si mie cine e tipul asta si ce hram poarta?

- Apoi asta-i bogat de nu mai stie de el unde ce pamânturi are... si oi nenumarate.
- Oi? Zise-i mirata... da ce-i, cioban?? Nu ca nu ma-ncercase o vaga senzatie în timpul convorbirii :D.
- Nu. E oier!!! Avea sa-mi raspunda colegul meu, rostind cuvintele cu admiratie vadita.

Okay. Si totusi înca nu se simtea legatura între compozitie si oi...si nici n-avea sa se contureze pân la final.
Nu a trecut mult timp si aveam sa cunosc persoana în carne si oase. Era un tip bine cladit, cu o barba lunga, blonda (ai fi zis ca e preot), si niste ochi mici albastri sfredelitori. Nu venea niciodata neînsotit, si unul din persoanele în compania caruia l-am vazut deseori era poet. Printre discutii, având în vedere ca se implica direct la tot ce misca pe ecran**, aveam sa mai aflu ca: era evreu, casatorit, avea 4 fete si un baiat. Cum mi-a scos viata, în fata, evrei cu care sa lucrez, nu stiu. Nu era primul. Cu toata credinta lor neascunsa, se zvonea ca jumate din copiii din Bistrita erau tot ai lui :D. Colaborarea noastra la diverse materiale tiparite avea sa se intinda pe zeci de ani, si astfel, ajunsesem sa descopar si alte laturi interesante ce tineau de personalitatea acestui om. Desi director, avea talent înascut la desen, pictura, sculptura... orice. Având si bani, facuse sa se miste roata si cum dorea el. Organizase tabere de pictura pe la Colibita, expozitii, sponsoriza anumiti poeti locali... si ca ciudateniiile sa nu se termine, omul nostru era pasionat de Enduro. Umbla uneori cu KTM-urile in rulota atasata de Nisan Patrol, si il initiase si pe baiatul lui in acest sport. Deci omul nostru nu era un om obisnuit. 

Trebuia sa fac aceasta scurta introducere pentru a putea intelege cu cine aveam de a face.

Totusi din multele pasiuni personale, (el) avea un vis ciudat... dintotdeauna si-a dorit sa faca ceva special pentru femei. Mai precis, visul lui era sa faca absorbante pentru femei :D. Prima data când l-am auzit cu acest subiect am zâmbit in coltul gurii, dar n-am zis nimic. Insa, peste ani, acest gând avea sa faca carare în mintea lui, iar când deja crescura si copacii pe marginea ideii... m-a sunat foarte fericit sa-mi zica ca si-a construit fabricuta pentru tampoane :)... însemna ca urma sa lucram la ambalaje si partea de identitate.

- end of first part -

------------------------------------------------------------------
*facusem eu o premacheta in intâmpinarea unui posibil contract

MFC

Semne cu animale

In HU în dreptul la fiecare manunchi de câtiva copaci adunati la o mini adunare tovaraseasca (poker la frunza as zice eu), este plantat un indicator de genul:

La noi, prezenta acestor indicatoare e înlocuita cu aceasta.

no comment ;)

HU

Am mai facut popas în Ungaria pe acest blog. Stiu. Avem o fixatie. Si... un' sa mai pun, ca de câte ori mergem acolo, fotografiez broastele testoase LOL... De ce? Nu stiu.

De data aceasta, deviza a fost nici o zi fara ploaie. Pe timpul tunetelor nu aveai voie în bazine - sa nu te trezesti cu frizura punk si pozitia pluta, definitiva... asa încât pe durata dusului ceresc, toata lumea se retragea unde putea: sub copaci sau sub acoperisurile de la mini restaurantele insirate pe margine.

Asa ajunseseram noi, la un moment dat, pe o terasa unde nu mânca Nimeni Niciodata! Mesele întotdeauna goale. Ne-am asezat pe scaunele de plastic, zgribuliti de frig precum vrabiile suparate, si priveam în gol în fata unei halbe de bere Kozel :), catraniti pe mama natura. Sub ochii mei se întindea un afis cu un fundal verde unguresc ce prezenta meniul. Multe limbi si româna pe primul loc (dupa maghiara evident ;)). Bravo! ma gândesc, si încerc sa compilez imaginile. Cum, eu, sufar îngrozitor în Ungaria de lipsa salatelor si patrunjelului de capatâi, m-am poticnit de data asta, la o imagine cu o farfurie ce continea doar zarzavaturi. Mai sa fie... Incredibil! Este posibil? Citesc rapid numele meniului "Legume scuipat" (daca aveam vreo deschidere / intentie...  ea a disparut subit :D) - cu ochii mari cât cepele îi arat la C minunea... citim putin mai încolo "Carne Hoţ" - common LOL si de-aici încolo am tinut-o tot asa...

Oare de ce panoul de 2m x 1m mi-aduse aminte de întrebarea mea când eram de-o schioapa 'Mami da' de ce se zice brânza de vaci si nu brânza de vita?' 'Pentru ca numai vaca da lapte' venea raspunsul... 'si-atunci de ce la carne se zice de vita?' 'Vita e numele generic, dar se zice carne de vaca, si este si de vitel.' No cu acest raspuns aveam sa fiu mult timp în ceata ... sa nu mai spun de mirarea mea când am descoperit existenta vrabioarei la vaca. De unde si pâna unde legatura? Vaca cu aripi de vrabie este un fenomen rar, daca nu, inexistent :D (VV ar putea sa confirme). Stiti cum e, uneori nimic n-are logica. Imi imaginez biata unguroaica cât s-a straduit sa traduca corect meniul. Asta e ce a iesit.

------------------------------------------------------

Coapsa de pui LOL - ahhh când zici asa ceva îti si imaginezi gaina moţatã, cocheta, cu piciorul despuiat, pasind tacticos, plina de ifose (ca o adevarata gaina de HU). Cu gamba de purcel ce sa mai zic :D...
sau
ce ziceti de "brate de pui la gratar" "supa abdomen de gaina" ?!? si alte delicatesuri. Panoul cu pricina era capacul de la cutia Pandorei, nu alta :D.

------------------------------------------------------

O iertam?!? Sure :).

Eventual, data viitoare ma duc sa-i explic cum e cu coapsa si hoţ(ul)(ia) la români... sau poate stiau ei preabine. Stau si ma întreb daca nu cumva era vorba de un meniu de alungat clientii :). Asa s-ar explica si linistea ce domnea întotdeauna la aceasta terasa.

Accente de smecherie la animale

grrr...

for this great morning :)...

Zeus the Mouse

Azi din întâmplare am tras de un canaf ce atârna aci pe coltul display-ului ce ducea pe dA... si i'ote peste ce am dat:

 

Imaginea absolut superba,

doar personajul auxiliar din josul pozei m-a intrigat putin... 

citesc câteva rânduri descriptive si aflu ca îl cheama

Zeus... soricelul fericit :)

si-acum am sa va zic o poveste adevarata.

---------------------------------------------------------

Se izvodeste, ca într-o micuta localitate numita Taos (New Mexico), traiau doi oameni cu ochi foarte diferiti de restul lumii, a caror lume interioara depasise cu mult si demuuuult granitele trupesti, transformându-se în imagini agatate peste tot prin casa si lucrusoare marunte, multe, adunate cu deosebita grija. Toate visele, ideile, atârnau în cuie pe pereti, de unde le puteau relua si sorta dupa preferinte sau dorinti, aceasta fiind pâna la urma, materia prima din care croiau istorioare [ei fiind, am uitat sa spui, manufacturieri de povesti]. Casuta lor devenise o lume de basm ce atârna într-un indefint timp.

Cu greu ti-ai fi putut imagina ca în acea casa ar fi existat o masina de gatit sau de spalat... sau ca televizorul ar fi avut vreun rost. Iar daca ar fi existat aceste obiecte, cu siguranta ar fi fost integrate în rame luxuriante vopsite în culori tari, asezate în cadru-cutie acoperita cu confetii sau brocarturi, pentru a nu strica ambianta generala.

  Doua mini fiinte miscatoare, chiuhuahua, îsi gasisera loc in acest paradis facând parte din familie. Ma rog, aiestea erau lumile vazute, despre care se stia...

pâna-ntr-o zi când...

... de sub masina de spalat, doua mâini albe cu unghii lungi, vopsite cu lac verzui, au tras un ghemotoc mic umed, cât falanga unui deget de la mâna, gri, ud, cu ochii lipiti... un pui de soricel, abia nascut de câteva ceasuri. Al naibii creatura minuscula! In orice alta casa aceasta creatura abia nascuta atunci, în acel moment, si-ar fi gasit sfârsitul, doar ca la Angi, stapâna castelului de basm, legile erau complet diferite. Adica nu existau LOL.

Când l-a vazut înfasurat pe deget, atât de mic, neajutorat si orfan... (pentru ca, pe când si-a coborât ochii la podea nici urma de soricioaica). Mama soarece stersese putinica :D. Cine s-ar fi îngrijit de el daca îl lasa jos?  asa ca, din acel moment, Angi masura cu atentie locasurile unde l-ar fi putut pune sa doarma. Da... o ceasca de cafea ar fi perfecta, se gândi... sau cutiuta de la crema de fata, îi fac câteva orificii sita sa poata respira... de ce nu o scoica de mare unde ar putea asculta suierul apei... Ahh dar ar fi bine sa aiba caldura, pentru ca abia ce s-a nascut... si unde nu-l aseza cu grija în sutien, între sâni, acoperindu-l atent cu flanela calduta. Nu se vazuse în istoria (deloc mica :D) a soricimii, soricel leganat în hamac sutien :D.

Cin' sa-si fi imaginat vreodat' ca un pui banal de soricel, avea sa traiasca pe picior de egalitate cu oamenii! Zeus, pentru ca asa-l chema, primise bursa la o altfel de viata. Clar se nascuse sub o stea norocoasa. Ce daca galaxia în care a aparut era una casnica, supusa spalarilor ametitoare tip cutie rotativa, adic' o masina de spalat? Va spun eu, fericirile pot avea foarte interesante fatzete.

 

Minusculul membru al familiei, Zeus, avea sa încerce cu grija cartile doamnei rontaindu-le colturile... iar cu mustatile adulmeca pân la asfixiere, unul de arahide sau alte bunatatzuri. Si unde mai pui ca participase la nunta celor doi stapâni... deh... poveste de poveste

----------------------------------------------------------------------------------

Tragând de canaful link imagine am fost aruncata în cu totul alta lume...
Iar la final, prezenta soricelului in imaginea de sus nu mai era de ne-nteles.

sper sa nu trebuiasca sa dau jos imaginile de mai sus - ar fi si pacat.

O zi de Zeus va doresc :D

-----------------------------------------------------------------------------------

De buna dimineata (MFC)

Si caii au dreptul la o cafea
... miercurea :D

-----------------------------------------------
sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen
-----------------------------------------------

continuarea povestii incepute aici (dedicatie speciala tetris)

---------------------------------------

... si-acum, gasesc ca e timpul sa cunoasteti personajul
Amintisem de frumusetea ei inimaginabila. :D

O alta dovada, poza facuta chiar în primele zile de la venirea în noua ei familie, o avem mai jos :D. Oamenii printre care nimerise erau artisti, unul si unul, câtiva de nu le puteai lua lentilele borcanate ajustabile, cu sau fara inele ajutatoare - adic' pozari (stg.) sau oameni cu creionul lipit de degete (dr.)... la care mousele era cel din cãmara cu muraturi nicidecum aiesta cu rotite si clape. In primul rând nu are urechi... Nici mustati... deci clar nu se poate numi mouse. O minciuna sfruntata LOL.

Primele luni au fost cu plimbari prin curte, fugarirea pisicilor vecinei (locuiam în aceeasi curte) si iesiri seara la Somes. Dresajul nu se putea executa deoarece stimulii externi erau prea multi: apa învolburata, copacii cu cracile lor fascinante, animalute diverse... Orice dorinti avea M, Roxi nu le îndeplinea, asa ca si-a pus M un plan de învatare de minte, si într-una din zile...

... la plimbarea obisnuita, Roxi de îndata ce s-a vazut libera din lesa a sarit direct în Somes. A plescait apa pâna ce toti au sters-o de pe mal, a trecut malul si se distra cum avea chef, 'jeaba striga M de pe malul celalat. Era o zi superba de septembrie. Nici cald, nici frig. O zi perfecta pentru relaxari în aer liber. Si eu o strigam periodic pe Rox, fara sa pot sa tin pasul cu extazurile ei copilaresti:

- Roxi. Roxi... hai aici. Rooooxiii, Roxi. Ea nici poveste. Nici ca-i pasa.

Suparata nevoie mare caci am un copil în subordine, mai nedisciplinat decât mine, am luat o decizie "înteleapta". M-am ascuns dupa piciorul din ciment al podului de pe Somes, pod ce dadea direct în Parcul Babes. De acolo o priveam pe Rox cu atentie (de unde si renumita meserie de "pândar" care mi-e trecuta cu atentie în fiecare horoscop). Trec 5, 10, 13 min. si nimic. Roxi avea foarte multa ocupatie uitând complet de mine. La un moment dat, s-a oprit din toata agitatia, parca m-ar fi zarit si i-a trecut fulgerator o idee prin cap. Si-a rotit privirea cautând. Aaaaa ma cauta. Goood... deci, totusi îi pasa de mine. N-am iesit din ascunzatoare sa vad ce face. Fetita mea uitase de pietrele de râu, de crengile de copac... si numai ce o vad privind fix pe malul celalalt si aruncându-se în apa cu viteza. Am privit directia si am realizat ca fixase o tânara cam de statura mea, îmbracata în aceleasi culori cu mine... ufff dar nu eram eu!!! Am urcat rapid pe pod urmarind îndeaproape scena. Totul s-a petrecut fulgerator în nici un minut. Eu am început sa alerg pe podul îngust. Podul din metal, zdranganea din toate suruburile, vibra puternic cu fiecare pas aproape de marginea rezonantei. Când am ajuns la jumatate, Roxi deja tâsnise din apa, s-a scuturat scurt si a sarit dealul în doi pasi dupa fata ce deja traversa strada. Am presimtit pericolul si am urlat cât ma tinea gura:
- Roxiiiii... Roxiii

N-am apucat sa strig a treia oara... am vazut-o pe Roxi cu un salt urias direct în strada în fata unei masini ce nu avea cum sa mai opreasca. O troznitura puternica, apoi o frâna ascutita, moment în care eram acolo si am prins-o înainte de a pica jos. Ochii îi erau injectati de durere când i-au întâlnit pe ai mei la fel de speriati. Mi-a suierat lung si vibrat încercând sa-mi povesteasca ce a patit, da vorbea despre mine. Nu-mi dadeam seama cât era de grav. Soferita (femeie) a coborât din masina si a venit în spate unde eram trântita jos cu catelul în brate. Femeia era alba ca varul, tot sângele îi fugise din obraji.
- N-am vrut. N-am vazut-o.
- Stiu. Stiu... îngânam si-mi plângeam nesabuinta. Atunci în acel moment nu realizasem ca dintre toate simturile ei, cel vizual avea sa fie întotdeauna cel mai acut. Ea privea oamenii, obiectele, lua lumea dupa aspect mai apoi dupa miros, auz sau altele. Sigur ca picase în plasa vizualului orbita... ca si mine. Ne asemanam.

Femeia s-a oferit sa ma duca acasa cu masina... eram la 2-3 strazi distanta, dar Roxi nu se putea ridica de jos, si nu era tocmai usoara, nici mica (desi avea numai 8 luni). Ajunsa la firma tragedia si isteria a cuprins casa. Am cautat rapid un dr. veterinar... si asa am ajuns sa-l cunoastem pe Iancu (medicul ce ne-a ramas apropiat pâna-n ziua de azi). A operat-o imediat. Avea piciorul din spate stânga fracturat... însa o fractura urâta. Osul în locul impactului era spulberat, asa ca a fost nevoie de tija metalica si imobilizare serioasa pentru refacerea osului. Timpul de recuperare undeva la doua luni. Am stat cu ea zilele si noptile de dupa, am dormit cu C la firma sa putem avea grija de Rox. Gipsul era legat de spate si adus pâna în fata, tija iesea prin partea din spate si supura (curgea un lichid transparent galbui)... arata de zici ca aveam un Robocap :).

Lucrurile, totusi, nu erau foarte grave. Începuse sa-si revina la normal... daca nu venea a doua lovitura crâncena. Înca neiesita din gips a dat într-o parvoviroza ce a facut-o leguma în nici 48 de ore. De data asta nu era de joaca... nedumeriti ne întrebam "Oare ce se întâmpla? Mai scapa?". Iancu ne-a spus ca o ia la el la clinica pentru ca noaptea respectiva era decisiva. "Câte sanse sunt sa treaca de ea?" am întrebat. "Nimeni nu-ti poate raspunde la o asemenea întrebare. Parvoviroza e o boala ce secera serios, iar procentul celor care scapa e foarte mic." Ufff, ne-am retras toti cu coada-ntre picioare, si inima strânsa asteptând dimineata. Pe atunci nu erau telefoane mobile. Nici fixul nu era ceva demn de luat în seama. Parca purtam pager...

Ne prezentam dimineata. Mi-era si groaza sa întreb ceva. Iancu era în usa cabinetului. Mi-a zâmbit usor si a dat din cap ca da... si ca tocmai ce a fost la ea... "A baut apa." "Phiuuuu, deci se face bine?" - am întrebat. "Da. (mi-a zâmbit din nou). Ce a fost greu a trecut... acuma trebuie avut grija caci e foarte slabita."

Am adus-o înapoi la firma. Acolo aveam un pat fotoliu ce l-am desfacut... am asezat ciubul ei alaturi de pat în dreptul pernelor de cap si acolo aveam sa ne petrecem urmatoarele nopti pâna ce copilul si-a revenit complet. Fiecare zi aducea bucurie în privirea ei. Lipsa noastra o îngrijora asa ca cineva era permanent în jurul ei. Ne legase pe nesimtite, o cusatura de-aia invizibila atât de puternica de nici nu am apucat sa ne dam seama. Devenise parte din noi. Noi reprezentam tot universul ei, si ea câstigase un loc de egalitate alaturi de noi. Cred ca se credea om. Deja începuse sa paseasca pe piciorul cu problema. Noi ne codeam ce sa facem. In cele din urma i s-a scos ghipsul si am reînceput plimbarile in aer liber.

Ei bine, n-am vazut în viata mea atâta explozie de bucurie pentru revenirea la viata! NIMENI si NIMIC n-o mai putea opri... si când ma gândesc ca ma imaginam mergând la plimbare cu catelul schiop, cu probleme... vezi-ti de treaba... fugea în asa hal, cu asa viteza, de câini de vânatoare nu-i faceau fata. Avea si un stil exceptional de fuga, subtirica fiind ca o gazela, se facea una cu pamântul si tâsnea ca o sageata. Apoi, jocul cu mingea, o nebunie. Revenise la iubirile ei cu bete si-si extinse gama preferintelor catre copaci ;). My gosh... natura, naturalul, pietrele, lemnele, copacii le cara cu ea, le aducea acasa.

O rotea C în aer, ea prinsa zdravan de bat. Era funny. Acolo sa vezi tehnici de introducere în casa a copacului LOL - stiti voi cum e când vii cu furca asezata orizontal si vrei sa o bagi în casa, pe usa :D. No problem, a înteles rapid smecheriile, bibilica functiona perfect, prindea din mers. Vorbea, se exprima direct. De fapt am uitata sa va zic, ea a fost maestrul meu designer. De la ea am învatat cu adevarat meserie, pentru ca, vedeti voi, oamenii nu-s capabili sa se exprime intuitiv... mai bine-si îmbârliga limba în sute sau mii de cuvinte si uita de ce a început sa-ti vorbesca. Vrei sa stii un shortcut... întreaba un câine :D, el cu siguranta îti va arata cea mai scurta cale.
Se misca printre teancurile de hârtie tiparita ca o balerina, pe vârfuri, veci n-a clintit o hârtie din locul ei, si nici pantofi n-a ros. E drept, ca era si spionul strecurat in familie. Asculta tot ce vorbeam si ajunsesem sa ne ferim sa folosim anumite cuvinte, deoarece le stia semnificatia si începea nebunia. Uitaram cu totii de dresaj, ne-a luat mintile :D. Ajunsesem noi dresatii, gata oricând sa-i indeplinim dorintele. Vrea sa aduca pietre în acasa, las-o, no problem. Copaci... sure, what's the matter... oricum si M avea aceleasi metehne :D. Acum gândindu-ma nu mai stiu cine de la cine a învatat grrrr
---------------------------------------------
Scene
---------------------------------------------
1. Scena de iarna.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu întotdeauna am apreciat blanurile naturale: vulpe, hermina, urs, oaie, iepure... orice!!! (nu s-a schimbat nimic între timp) Nu exista sa nu am diverse gulere de blana de vulpe la gât, manusi îmblanite sau caciuli de vulpe tip oala (stiti cum poarta rusoaicele)
... ei bine prima scena de acest gen cum a aratat:
Iarna grea. Intra M pe usa, ca un paun super-împanat în blanuri: caciula de vulpe argintie înfipta pe scafârlie, guler asisdeream, manusi îmblanite în interior cu magine flocoasa excentrica. Roxi sare sa ma întâmpine si da de mirosul animalelor... AHA, care va sa zica blana de animale salbatice porti?!?! Ia sa vedem... Si unde nu m-a prins de cap, m-a pus jos dintr-o singura miscare. A smuls caciula... pâna sa ma dumiresc ce e cu mine sau cu caciula, a prins zdravan de gulerul de la gât l-a scuturat puternic de câteva ori, stânga-dreapta de si-a iesit din nasturi, m-a prins de mâna stânga - jos manusa... mâna dreapta, jos manusa... si la final eram intinsa pe jos într-o pozitie de învins la JUDO :D, m-am uitat nedumerita la gramada cu blanuri asezata cu grija lânga si cu care Roxi povestea în continuare si o indesa, si o apuca, si o flutura de zici ca vorbea cu stramosii. Nu ma intrebati cum arata fondul sonor (cap coada) in spatele acestei scene primitive LOL. Oricum m-a prins cu garda jos complet nepregatita. Cu blanurile naturale am avut multe de-npartit cu ea ;)

 aici eram deja fara caciuli de acest gen ;) (ma adaptasem)

cam asa aratau achizitiile ei - noi aveam brad acasa deja :D

---------------------------------------------
2. Instincte primare
---------------------------------------------
Cum ziceam. N-am dresat nimic. A rams neschimbata, salbatica, dar ne-am bucurat de frumusetea si inteligenta ei nativa, naturala.
Mi-aduc aminte de un weekend de vara cu o vreme superba. Iesim la padure. Un' sa mergem? Apoi la Somes acolo catre Floresti ca-i mai liniste. Zis si facut. Drumul catre padure e undeva pe creasta, dar exista o mica crestatura /cotitura ce ducea în jos pe un platou întins taman pe malul Somesului. Crezând ca suntem numai noi si catelul, am lasat-o libera. O vad ca pleaca ca din pusca de lânga noi dar nu stiam exact motivul. N-apucam sa mergem 5 pasi ca auzim domnule o zarva incredibila.
Da. Ajunsesem într-un punct din care vedeam complet panorama. Platoul era plin de oi si capre LOL. Va puteti imagina ce însemna pentru Rox acest peisaj?!? Doar vizualizam traseele urmarind-o, ea fiind singura neagra între toate albiturile alea ce fugeau descreierate. Tot câmpul arata ca masa de snooker în deriva când arunci toate bilele deodata. Numai puncte albe ce sareau ca sâmburii din lebenita in toate directiile... si pentru ca tacâmul sa fie perfect îl auzim si pe cioban
- Aaaaai soarele vostru de orãsãni. Prindeti-va câinele ca de nu îi tai beregheata amu'! (si vocea nu era una moale sau nehotarâta).... si dai cu fluieraturile si înjuraturile în avalansa.
Noi, evident, aliniati, incercam sa ne recuperam animalul
- Roxi, Rooooxi....
doar ca în fata unor asemenea stimuli eram zero. Scena n-a durat decât câteva minute, poate nici 5 minute... si vedem cu surprindere cum din miscarile aparent haotice ne-a adus caprele si oile gramada sa ni le prezinte, noua stapânilor ei LOL. Asta da ofranda ;).
Ei mama ce câine de stâna iesea din fata asta, mi-am zis, mândra fiind de inteligenta ei.

3. M si C întinsi usor pe divan în urma unei mese obisnuite. ROXI nu cerea, nu se baga... chiar ingerel era. Dar... când ochii nostri se faceau mici, se strecura de pe fotoliul ei... pasea atent ca-n desenele animate... trecea pe lânga masa... nu se întâmpla nimic(aparent)... însa la final osul lipsea din farfurie :D. Era o smechera.

4. La culcare, nu m-am prins de la inceput, dar cica oftam adânc dupa care închideam ochii. Ea ofta la rândul ei, la fel de adânc, la nici un minut dupa mine si se rasturna cu rotile-n sus in fotoliul ei.

Metoda imitatiei functiona din greeeu... nici nu stiu cine pe cine imita mai tare.

am trait alaturi de ea niste ani nebuni de frumosi.
-------------------------------------------------------

:)