Pentru un doboş, cât de departe poti merge?

ohoo nici ca se poate imagina :D
--------------------------------------------------

Azi, mi-am propus sa acopar leapsa primita de la Tetris - o zi in imagini. Am facut un bilant al ultimei perioade si mi-am dat seama ca ziua de 3 Iulie '10 a fost, poate, cea mai imprevizibila zi din acest an. Intâmplator sau nu, eram si cu aparatele de fotografiat la mâna. Sa vedem deci cum arata.

Dimineata devreme ne-am trezit fericiti oarecum, soarele nu mintea prin perdeaua trasa (sa nu lase tântarii în vizita peste noapte)... Ne-am spalat frumusel pe ochi si ne-am pornit în cautarea faimosului dobos de Ungaria. Eram înarmata cu ghidul monumentelor de vizitat... dar singurul marcat cu un X mare rosu era evident Cofetaria cu Dobosul. Zis si facut. GPS-ul la mânuta, masinuta, si ata spre centru. Era o zi de sâmbata. Soarele care dimineata doar mijea un surâs la colturile gurii, peste doua ceasuri râdea in hohote pârjolind totul în cale.

Prima cladire care m-a atras. Ziua începe bine, mi-am zis :).

ooo, e sâmbata. Priviti cum se circula în trafic. Oare unde mergea baietelul?

Balcoane romantice cu floarea soarelui

sau lalele

Capul mai mult pe spate. Priveam dincolo de copaci...

Verdeata ce îmbratisa cladirile vechi. Da. Acum vedeam în clar diferenta între ei si noi...

si aici erau prieteni de-ai mei. Priviti stapâna. Nu-i asa ca seamana cu cei doi catei?

Porti pazite de doamne "beton" :D

sau de ce nu, de domni!

Opera, o spendida cladire în ruina... înca-i puteam gini epoca de glorie

Usa cu sarpele (stie Tetris despre ce vorbesc)

Intersectii de arhitecturi îmbietoare

Copaci pe acoperisuri ;)

Ahhhh, si da, aici în aceasta piata e Cofetaria cu prea-renumitul DOBOS.
Scuze, am uitat complet de aparatul foto când m-am vazut cu prajitura în farfurie :D.

deja ne plimbam fara tinta... nu mai stiam unde e masina LOL

am nimerit într-un parc unde era o expozitie de postere -instantanee cu natura.

Priviti câteva de aproape...

La final o caleasca cu doi cai albi... 

-----------

Ce a urmat nu-i de povestit. Imediat dupa plimbarile debusolate prin Budapesta, ne-am îndreptat spre IKEA. Acesta sectiune nu mai apare în poze. De fapt, noi aveam treburi serioase prin Budapesta. Deja eram obositi bine când am ajuns la IKEA. Dupa ce ne-am sfarâmat creierii cum arata bucataria: blaturile, fronturile, carcasele, usile, mânerele, luminile, corpurile cu sertare (cu ce tip de culisare, garnituri), interioarele sertarelor, picioarele, modul de prezentare... aparatura din dotare, la ce dimensiuni, ce culoare, ce tip, ce stil... vreau sa zic, ca atunci când am ajuns la masina, în parcarea IKEA, si am constatat ca ne lipseau cheile de la masina... ni s-a ruinat totul în fata ochilor. Tara straina. Limba necunoscuta. Un cos imens de cumparaturi. Noi si masina într-o non-încrengatura vizibila... fara chei... cu banii, pasapoartele, actele închise în masina. Absolut fantastic :D.

Mi-am facut locsor pe un colt al cosului metalic si m-am pus la pazit. C s-a dus în cautarea acului în carul cu fân. Credeti-ma, daca doreai sa pierzi ceva pentru totdeauna, IKEA era, fara doar si poate, locul ideal :D. Stând cuminte în parcare simteam aerul destul de rece si umed cum imi psca fata si bratele prajite de soare. Începusem sa gândicesc ceva scenarii salvatoare. Bun, n-avem chei. Okay. Ne întoarcem la gazda, o sunam, si îi lasam în custodie marfa. Luam trenul si mergem la Cluj în cautarea cheii de rezerva (dar cum fara acte?). Apoi hai înapoi, parcarea IKEA, luat masina si venit home. Asta era singurul scenariu ce se lega cât de cât. Pe când gândeam eu toata istoria îl vad pe C. cu zâmbetul pe buze. Era unicul scenariu care nu l-am luat în considerare :D. DA avea cheia!!! Am mutit de uimire. A gasit-o la biroul de informatii. Un om de bine, ca sa zic asa. Inca ma intreb cum a fost posibil? În RO nu numai ca nu mai vedeai nici o cheie, dar probabil ca masina era demult dezmebrata, si urmele acoperite. 

Fericiti nevoie mare am umplut masina cu lucrusoare. Evident ca nu am socotit volumul (ca spatiu) în cel mai mic detaliu ci asa la groso modo. Cumparasem si niste plinte de 2.4 m si ceva lungituri ce pe lânga ca nu puteam închide portbagajul, riscam sa vedem firele de lemn iesind prin parbrizul din fata la cea mai mica frâna. Trouble. Priveam putin îngrijorati la ispravnicia noastra. C. intotdeauna are idei salvatoare... il aud

- Ne trebuie un firez.

- Un firez? Ce vrei sa faci?

- Trebuie sa taiem plintele încât sa ne intre complet în masina. N-avem ce face cu bucata asa mare oricum.

Hmmm. Ikea nu avea scule de acest gen. Era sâmbata seara, ora 19... ce sa mai fie deschis la ora asta? De data asta mi-a venit mie o idee, caci tot învârtindu-ne vreo 2 zile prin Budapesta (pâna ne-am clarificat planul bucatariei), am vazut Praktiker. Good! Doar ca timpul trecea se facuse 7:30. La 8 se închidea. Pune adresa pe GPS, 8 km pâna acolo. N-aveam voie sa ratam vreo indicatie de GPS ca nu mai ajungeam. Înainte de închidere, cu 7 minute, intram în parcarea de la Praktiker :D. La scurt timp, îl vad cu firezul în mâna :D.  Ca doi români descurcareti... am scos plinta si am taiat-o acolo în parcare, la botul calului :). A fost o operatiune de 5 min. Vântul batea puternic, rumegusul a disparut ca prin farmec. Nu era mare lucru, doar o situatie complet atipica. Am asezat totul la loc frumusel în masina, încântati de reusita, am disparut înainte de a bate ora 8. Zâmbeam amândoi numai la gândul când vor viziona casetele video bodyguarzii de Praktiker LOL.

Ajunsi la gazda ne-am facut bilantul basicilor din talpi. A fost o zi grea. Nici papucii n-au rezistat daramite pielicica fina a talpilor. Eu eram arsa pe fata si gât pân' la decolteu (soarele, prietenul meu, îmi desenase spre imortalizare modelul bluzei :D)... si îmi era o foame de lup. Asa ca, seara fiind, am riscat si am iesit totusi, sa mâncam în centru. Paul's Pub era destinatia. Îmi ziceam în barba: bucatarul meu stilat merita acest ultim sacrificiu. Ei bine ghinion. Nimic din ce e bun nu tine! Cum de nu învat odata acest lucru simplu? Meniul era altul, mâncarea de un banal încât nici nu-mi mai aduc aminte ce era. Stiti vorba "omul sfinteste locul". Bucatarul din iarna era muuuul peste asteptari, si a plecat. A gasit probabil un alt loc pe masura lui. Pacat. Eu îl îndragisem fara sa-l cunosc.

Apoi fara pic de viata, cu un mers la viteza melcului turbat, în care fiecare pas însemna ace înfipte în talpi cu ecou puternic în creier, dezorientati, obositi fizic si psihic de la toate emotiile de peste zi, am mai facut o ultima poza la apus... de pe unul din poduri. Acum când privesc pozele mi-aduc aminte tot, parca ar fi fost ieri.

Vacanta din Ungaria a fost singura dupa care am dormit 3 zile si 3 nopti ne-ntoarsa. Si când te gândesti ca altii fac nunti de acest gen :D.

Concluzie:
Nu încercati niciodata sa acoperiti la pas centrul Budapest-ei într-o singura zi. Apoi, nu lasati GPS-ul sa va plimbe în cerc :D. Pentru a papa acel dobos am facut vreo 10km inutili, pe jos, învârtindu-ne. El tot zicea ca-i acolo, chiar acolo - e fierbinte, e Fierbinte Rau, si nu era domnule! Ce alte sfaturi sa va mai dau? Nu încercati sa va pierdeti cheile, actele sau capul pe unde mergeti LOL.

Cu toate acestea spiritul de aventura, unicitatea excursiei, ma fac sa zâmbesc în continuare.