Copilarie, scoala, carti

pentru ca e greu de comasat intr-un singur articol 
ceva ce s-a intins pe mai bine de 17-18 ani, 
îmi permit sa fac doua posturi separate 
- (oricum 2 posturi e, asa, o scarpineala la picior de furnica, credeti-ma) -

Primele amintiri despre carti le am din timpul programului obligatoriu de somn, de la 3- la 5 dupa-amiaza, când, în 80% din cazuri, cel care adormea primul era, evident, cel ce citea… iar eu dracul gol, ma scurgeam pe nesimtite afara. Prinde-ma daca mai poti :). Nu întotdeauna îmi reusea. Se întâmpla, uneori, mai ales la “Printul Fericit” sau "Micul Print" sa cer din 5 în 5 fraze explicatii. Da’ ce e aia sa fii egoist? Dar ce-i aia culcus de aur? Un material mai jenant-deranjant pe care sa dormi nu si-a gasit? Dar ce e aia putere?... si multe alte lucruri ce nu-si aveau locul la acea vârsta. Era clar o lectura moarta. Nimic n-am retinut. Apoi au venit rândul celor 1001 de nopti la care îmi placeau desenele. Insa cartea de care m-am indragostit înainte de a citi, era o oarecare Tim-Tim. Din toate cartile care mi le perindasera prin fata ochilor Tim-Tim si desenele din 1001 de nopti ma satisfaceau.

A urmat scoala.
La M a fost inversul scolii lui N. Deci daca ea a învatat alfabetul în clasa întâi eu nu-l stiam nici în a doua :D – deoarece învatatoarea venita de la surdomuti nu si-a dat seama ca noi nu eram surdomuti si ca metodele ei nu se aplicau în cazul nostru. Ajunsa în clasa a II-a la, la scoala de cartier din Manastur, prima dictare suna astfel:

Cecilia are cercei. (ce m-as face fara ei… as continua eu).

Nestiind alfabetul – am desenat o fetita cu 2 cosite… culmea, “are” l-am scris în clar si a urmat un alt desen cu 2 cercei tip trifoi cu patru foi.

La aceasta dictare am luat primul 4 din viata mea. Mi-aduc aminte ca eram prospat mutati în cartier. Camerele erau goale, nici geamantanele desfacute. Stateam asezata pe scaunul din mijlocul camerei cu capul plecat si mâinile strânse în fata. Maica-mea ma întreba ce s-a-ntâmplat?

- Mi-e asaaaa rusine!
- De ce sa-ti fie rusine. De mine? Mama trebuie sa stie tot…
- Nu. Nu de tine. Mi-e rusine de peretii astia, de ce-or sa auda...
UPS suna grav :D. Maica-mea s-a apropiat, s-a asezat în genunchi lânga mine, mi-a luat mânuta mea in palma ei marioaca…. si iscodindu-ma pe sub gene cauta sa-mi vada ochisorii.
- Am primit un scaun! Asa rusine mi-eeee…
- Oooo, rasufla usurata maica-mea. Atâta problema sa fie. Las ca mobilam casa cu ele... dar sa nu exagerezi LOL... (glumesc desigur, maica-mea era om serios :))
- Da, Dar mi-a zis tanti învatatoare sa vii mâine la scoala.
:D
Ufff a urmat apoi explicatiile marelui meu extemporal. Maica-mea s-a distrat copios… stia ce urmeaza. Ok. Deci cu literele nu le-am avut din prima… nici cu socotelile prea bine pâna în clasa a V-a…când

La ora de matematica... a intrat pe usa clasei o femeie dintr-o bucata. Femeie de la tara, rosie în obraji, cu parul balai si cu o privire apriga. Osoasa, urâtica, dar foarte viguroasa. Nus’ din ce motiv pusese ochii pe mine, si m-a scos la tabla din prima ora. Eram botaaa, nu (pauza) nuia ca asta-i flexibila. Si ‘niezo stie, ashe bota cum eram i-am picat cu tronc. Ma scotea la tabla mai in fiesce ora… si mate aveam zilnic!!! Madam J. avea însa o meteahna, batea copiii:D. Obisnuia sa merga în spatele clasei si când venea catre tabla tragea o scaltoaca pe spate la toti de pe acel rand. Nu scapa unu. Ca sa ne protejam, am lipit bancile de perete, însa cei din mijloc erau "doomed". Tremuram cu totii la ora ei. Avea si un stil inconfundabil. Intra pe usa ca o furtuna. Auzeai usa trântindu-se de perete si vedeai catalogul de note zburând în aer înaintea ei direct pe catedra. În acel moment un rapait scurt de picioare si toti stateam ca sabiile: drept, vertical, salutând ostaseste. Cam asa ne dresase… (si aveam renumele de cea mai galagioasa clasa din scoala… dar era valabil cu oricine altcineva, nu cu ea).

M îsi gasise nanasul cu doamna J. Deoarece N nu le avea cu matematica… ea, cum spuneam, era cu literatura, limbile straine, poezia, filozofia… asa ca n-aveam pe cine întreba, deci am început sa fiu atenta la ore. Zilnic la tabla, cu un mentor aparent rau, dar în fapt o profesoara teribil de buna, m-a cizelat cum a vrut. Dupe 4 ani eram clar produsul ei, motiv pentru care treapta întâi a fost floare la ureche. Mai greu a fost cu gramatica la care am luat ceva ore suplimentare cu profesoara de latina. Adevarul adevarat ca matematica si mai ales geometria odata ce i-ai prins firul… o poti gusta la adevarata frumusete.

Imediat dupa examenul de treapta am trecut pe la scoala sa las rezultatul. In sala profesorala nu era nimeni, doar la o masa întunecata o zaresc pe doamna J. Mi-a facut un semn cu degetul sa ma apropii. M-a intrebat daca am intrat si cât am luat la matematica, apoi m-a întrebat de prietena mea. I-am zis ca a picat... a zis simplu: "am stiut întotdeuna ca tu erai mai buna", si un zâmbet abia perceptibil i-a luminat fata. Cred ca fusesem o ambitie a ei, sa scoata din Nimic... Ceva, I don't know. Zâmbea rar, asa ca l-am primit ca pe un Mare premiu. De-atunci n-am mai vazut-o niciodata.

In liceu, aveam sa întâlnesc al doilea mentor spiritual - profesoara de fizica. Din nou, o doamna de fier, dar care nu aplica metode fizice de impunere LOL. Prima ei fraza a fost de genul: "nu ma intereseaza ce ati învatat pâna acum.... ci, ce o sa va învatati de acum incolo. Am pretentia ce am predat sa stiti!" Ei bine, toti am ajuns foarte buni la fizica. Avea talent pedagogic, stil, logica, prestanta... fara minimum de frumusete exterioara... fara bancuri sau dulcegarii, îi sorbeai vorbele... orice spunea avea o atingere inteligenta. Nu vorbea sa se afle in treaba, nu batea câmpii, pur si simplu te lasai fermecat prin felul ei de a fi. Era intruchiparea unei lumi frumoase, perfect rationale. Toti o iubeam si o uram în acelasi timp (pentru ca dadea mult cerea mult... adic' îngrozitor de exigenta) :). Un coctail perfect ce impunea respect.

Cu matematica, la liceu, nu mai era exact acelasi nivel, dar baza fiind introdusa, a fost usor pentru mine sa ma distrez lejer printre sistemele de ecuatii, matrici, siruri si integrale.

Pe acest fond ce se întâmpla în spate? Ei bine, muuuulte :D... dar ma opresc doar la partea cu foile albe tiparite. O foarte lunga perioada am avut pasiunea povestilor nemuritoare. Am citit mii de povesti… fara numar, fara numar :D (ca si mercedes-uirile manelistilor). Daca ar fi sa repovestesc doar doua mi le mai aduc aminte 1. Copilul cu o mie de nume  si  2. Croitorasul cel istet

Au urmat apoi SF-urile Jules Verne, explorarile din Ciresarii, distractia din Recreatia Mare, aventurile din Alexandre Dumas, sau pitorescul lui Dickens.

În liceu am trecut pe literatura clasica. Mi-aduc aminte ca mi s-a parut genial Moliere. Am gustat teribil scrierea din Avarul sau Bolnavul închipuit. Am stat mult la Balzac caci Comedia Umana ocupa in biblioteca o jumate de metru pe orizontala. Acum n-as mai putea citi Balzac. Intâmplator mi-a picat pe mâna recent Mos Goriot (mi-am zis sa-l recitesc), poti sa uiti, cu o descriere a casei, straziii si lampadaruluiiii – descriere ce se intindea pe 75 de pagini… a murit în fasa. O perioada mi-a placut Emil Zola ... "Paradisul femeilor" mi s-a parut o carte extraordinara :). Uneori ma gândesc la razboiul economic al vremii descrise, povestea trecerii de la magazinele marunte, cosmelii, la supermagazinele cu servire "familiar-umana"... paralela ce am resimtit-o azi privind trecerea la supermarketuri (ce s-a taiat?... atingerea umana, tratamentul direct om cu om... pacat). Au fost unele carti pe care le-am citit la lampa de gaz – Pasarea Spin de ex. am citit-o intr-o noapte, Bâlciul desertaciunilor sau Forsyte saga. La astea mi-aduc aminte incusiv lumina (clar-obscur) ;). Apoi la Shakespeare am stat mult. Am facut pasiune pentru el. Pe autorii români îi citeam mai mult din obligatie, cu toate acestea Rebreanu mi-a placut mult. Alte carti din acea perioada: Stendhal (Rosu si negru), si Flaubert... Iar literatura rusa mai încolo, începând cu Tolstoi...

- but next  -