duminică, 13 martie 2011

Despre copilarie...

No bun, mai facem un post scurt de scriere / amintiri dupa care interzis scrierii. Cultul personalitatii dominatei LadyJA trebuie alimentat / suplimentat, constant. Pentru ca merita :D
-------------------------------------

Clar, fara dar si poate, cele mai grozave amintiri ramân cele din perioada autodescoperirilor. Sentimentul acut ca esti Columb, nu odata, ci iaca si de 7 ori pe zi (WOW… ce fain era… nu-i asa?!!...) exista binishor doar în primi ani de viata (probabil pâna la 10 – 12 ani) dupa care începea sa existe tot mai rar… si mai rar pâna la disparitie.
Si acum îmi aduc aminte, când, scormonind odata în gradina cu verisoara-mea, am scos din tarâna câteva cioburi de ceramica. Le-am privit cu atentie si m-a lovit brusc hapt în moalele capului ca am descoperit un sit arheologic vechi de când lumea… si-am sapat frenetic vreme de câteva ceasuri, de-am facut o groapa de o jumate de metru adâncime, în gradina. Pe când a venit Margareta (asa o chema pe matusa-mea) si ne-a gasit în transee s-a apucat de cap.
- Baaaai, ce fasheti voi acolo. Vai cum îmi stricati voi rondoul cu floriSoarele vostru de copii neastâmparati...

Margareta, o femeie pe la 40 de ani, gospodina desavârsita (era bucatareasa la restaurant ;)). Facea niste prajituri de sa-ntapenesti. La ciorbe, în schimb, nu se prea pricepea – pentru ca, eu, supa de mere si visine… cam greu (:D). Acum îmi dau semana ca erau delicatese, doar ca no, ce stiam atunci…

- Am gasit o comoara !!! Am urlat plina de entuzuiasm stand calare peste groapa de pamânt. Pe bune!!! Acuma sapam sa dam de galbeni, nu mai avem mult :D… Dupa culoare cred ca e ceva  ulcior de pe vremea dacilor… Uite cum arata una din bucatile gasite...

– Mai copii mai, asta e cana de cafea ce-mi lipseste de la servicul de ceramica. Cine a spart-o? Si m-a sfredelit una buna cu ochii

UPS :D. Nu eu sparsesem cana, dar banuiala plana acum direct asupra mea. Eu doar descoperisem fapta smecheriei de verisoara-mea ce tacea mâlc. Si-acum dadeam din colt în colt amândoua. Asa ca mi-a trecut repede idea ca sunt Schliemann...

Mai apoi…

N-am avut vise dulcege legate de printese si printi. Ei, asta e. Ma dadeam în vânt dupa biciclete si triciclete. Mai gaseam interesanta prastia pentru doborât pasari, si arcul croit din bete, ce nu functiona de nici o culoare. Robin Hood parea adevarata vocatie… în timp ce Pet era înnebunita dupa trotinete si masini (deci ea avea gusturi expenceive). Trotineta, iata un cuvânt si un obiect, ce în ziua de azi a luat cu totul alte înfatisari – ramânind in zona interesantului. Cu bicicletele, acum le gust pe astea:

Perioada cartilor si cititului nu facea altceva decât sa-mi spuna clar si raspicat: M fii atenta, asta s-a spus, si cealalta… totul e stiut, catalogat, e rezolvat, trebuie doar sa stii ca exista!!!... nu mai inventezi tu roata sa-ti fie clar :D. Eventual o poti demonta dar nu stium unde e cheia ;). Din acest motiv în continuare gasesc cartile drept experiente indirecte, ce vin de-a gata, si sunt traite pe jumatate. Nu cladesti tu nimic din logica sau constructia lor… esti doar neuronul oglinda întins pe o parte în pat :D. Cu toate acestea aceste lucruri ce miscau ceva in interior meritau stiute. Cumintica în banca mea, citeam poeziile cu nesat în perioada dinainte de treapta întâi. Aici înca aveam senzatia unui teritoriu fertil imaginatiei.

Asa ca, ajunsa în Clasa a IX-a, primul extemporal – atipic – subiect: Tema iubirii asa cum apare la: Eminescu, Minulescu, Nichita. Suna a subiect de sinteza :D – dar ce era o asemenea tema simplista în degetele mele. Am scris 40 de minute, fluent, fara sa ridic creionul de pe hârtie. Cred ca vreo sase pagini au iesit. Numa’ pliscaitul creionul meu se auzea în toata clasa, unde domnea o liniste înfioratoare. Colega mea de banca ma tot înghiontea… ce tot scrii acolo?… hai ma zi-mi si mie.
- Ia de aici… si îi întindeam câte o foaie scrisa…

Nu ma întrebati ce am scris, cert e ca vin extemporalele corectate. Patru si cinci, hai fie câte un sase timid, mai aparea ici colea. Eu nicaieri. Ma uitam cu îngrijorare deja, ca si copilul ce facuse din nou prostii. Ultima lucrare...
- T M – rosteste S numele meu. Hmmm M… un nume interesant. Cine ti-a dat acest nume?
- Prezent, si ridic timid 2 degetele…
- 9 cu felicitariuna din cele mai frumoase lucrari pe care le-am citit vreodat’. Imi permit sa nu-ti dau înapoi extemporalul. Ti-am dat 9 pentru ca ai avut ceva greseli de gramatica, însa continutul mult peste asteptari.

Mi se rupea ca-mi da sau nu extemporalul… asa nu ma interesa acest amanunt. In schimb acum, stau si ma întreb serios, oare ce am scris acolo, la acea data, vârsta? In acest fel S m-a remarcat în clasa si uneori ma punea sa citesc poezii, si astepta de la mine mai mult. Dar eu comoda, putin spus, nu ma sfarmam prea tare. De obicei desenam în timp ce-l ascultam. Atunci ma gaseam in perioada Abstract SF. Fara ca desenele sa contina nave cosmice, erau ochi in baloane, liane sfori, ciudatenii.

Acum, câteva cuvinte despre S, sa cunoastem personajul.

Era un tip slab, nu foarte înalt, cu ochi mari si umezi (asemeni unei vaci superExpresive :D), încadrati de gene lungi negre si groase (niste ochi foarte frumosi as putea spune). Avea darul sa intre în pielea oricarui personaj. Citea dialogurile din Caragiale pe voci, aveai senzatia ca participi la spectacol la scena deschisa. Betivul era betiv inclusiv în miscare, leganare, Propagandistul... propagandist etc… ala de joasa speta absolut genial surprins prin limbajul trupului si voce… phiuuu îsi ratase cariera - parerea mea – el trebuia sa fie actor, nu profesor de româna. Prefera sa ne citeasca sectiuni din carti, sa recite poezii si ne dicta Analize Literare… spre învatare pe de rost. No la chestia asta pe mine m-a pierdut. N-am învatat pe de rost la viata mea NIMIC!!! Nici macar formulele matematice, pe care le stiam deduce din câteva linii de logica, cum sa învat analize literare? Sigur ca acele “recenzii” contineau cuvinte sterile, un alt fel de limbaj de lemn pe care-l mai  aud uneori promovat în unele cercuri blogosferice sau prefete românesti (si, care, nu o sa-l gasiti niciodata la oamenii cu greutate din strainatate)

Ma voi opri la doua întâmplari de pe vremea liceului. S ca de obicei surâzator si sugubat aflat la catedra. Catedra situata pe un podium de lemn, la vreo 30 cm deasupra solului (probabil pentru a avea un overview asupra clasei). Adusese cu el un ceaslov imens din care începuse sa ne citeasca în stilu-i caracteristic. De data aceasta statea la catedra, desi interpretarea cerea un minim limbaj al trupului. Tipul din carte la un moment dat se rastea (nu-mi aduc aminte personajul) asa ca S s-a încordat una buna sa racneasca corespunzator, si la minimul de salt… numa' ce auzim o bufnitura puternica si-l vedem pe S disparând sub catedra cu ceaslovul în cap :D :D – ce s-a intâmplat? – S-a rupt podiumul. Evident ca era o faza jenanta pentru orice profesor. In timp ce clasa izbucnise în râs... îi vedem o clipa ochii deasupra tabliei mesei privind de sub ceaslov… si mai apoi apare rosu la fata... se sraduia sa iasa de sub lemnele facute surcele. Încerca sa o dreaga cumva, sa nu piarda autoritatea în fata noastra, d'apoi no, pe cine sa mai ti în frâu… ora era ca si terminata :D.

Faza cu podiumurile oferea mult mai multe satisfactii. La ora de geografie catedra doamnei profesoare, o unguroaica înaltoaca pedanta, vopsita, spilcuita (asa cum sunt mai toate unguroaicele pe care le stiu), nu avea tablie în fata catedrei. Ghinion... pentru ca îi priveam picioarele de aproape. Si de ar fi fost doar atât LOL. Eu stateam undeva în primul sau al doilea rând cu vedere directa la picioarele ei. De obicei vorbea masurat, monoton… era tipul omului serios ce nu uita sa ne spuna care, ce zacamânt dispare si în cât timp. Permanent parca avea mâna pe mânerul de alarma LOL. Stând la catedra picior peste picior, simtea nevoia din când în când, sa mai schimbe piciorul de pe stânga, pe dreapta, moment în care vederea mea se largea brusc… obtinând informatii în plus. Stiam exact ce culoare au chilotii ei, în fiecare ora. Vestea s-a raspândit cu repeziciune în clasa, si deja, la ora ei, stateam cu totii, ca în filmul sincron cu pisoii (descoperit la Tetris) asteptând momentul de schimbare a garzii la picioare.

- Azi a avut roz cu danteluta… (cam asa sunau discutiile din pauza de dupa). Dupa 4 ani de zile îi stiam garderoba complet.


A nu se imagina ca doar profesorii aveau parte de situatii inedite.

M la ora de româna, la liceu. S îmi zice sa citesc finalul dintr-o poezie. Poezia nu-mi era cunoscuta... dar stilul… normal ca metoda imitatiei functiona din plin la acea vârsta si daca profesorul meu recita afectat, cu suisuri si coborâsuri ale vocii… nu o sa fiu eu mai prejos :). Si plina de avânt încep sa citesc ultima strofa:

VARA de G. Cosbuc

Ca pot sa vad ce-ai plasmuit! (exclamare, deci se cere crestere în glas)
Mi-e inima de lacrimi plina,
Ca-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu! (aici din nou exclamare, desi se poate putin cu patos..)
O MARE E (zis cu un soi de admiratie sublima, stiti cum se poate spune acest cuvânt... terminat evident intr-un crescendo) Urmat mai apoi de o pauza pentru ca nu-mi vedea sa cred ochilor ce urmeaza
dar mare lina
(acesta l-am zis aproape soptit si bagând usor capul între umeri):D :D :D

My God s-a rastunat clasa de râs… nu pentru ca cineva ar fi fost atent la ore… dar anumite lucruri nu scapa pur si simplu, iar amploarea data de 30 de voci ce rabufnesc de-odat' e teribila.

:)...  Gata ma opresc… duminica frumoasa in continuare. Mergem la plimbat jeliboanele, e soare si bine...
-------------------------------------------------

10 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Am visat cu tine, aiuci, am zâmbit, mi-a dat și o lacrimă, te-am văzut așteptând nota lucrării despre iubire. Păcat că n-ai insistat să-ți restituie manuscrisul..
Reciți fain!
Ultimele versuri din ”Vara„- e totul cald, că e lumină„- împăcare, detașare, cine mai știe?
Unde altundeva să ne întoarcem decât în acel colț că noi aveam lumea la picioare?
Duminică frumoasă, Manon!

tetris spunea...

Frumos ai povestit, poate ar trebui sa faci ceva cu talentul asta, asa zic eu!
Astept sa mai povestesti :)

Plimbare placuta si duminica frumoasa!

SuperJa spunea...

@Tetris apoi ma distrez deocamdata, she sa fac ?!? :D

Stii, la batrânete când m-oi aseza in vreun fel... o sa deapan cumintel ca si Casanova... tot ce a fost.

Nu-i usor a vorbi de trecut... cere o anumita liniste, sa te scufunzi, sa recladesti atmosfera (pentru ca era tare diferita de cea de acum)... nu pot sa scriu oricum. Eu cel putin sunt tare sictirita la conditiile exterioare.

SuperJa spunea...

@Gina domnul S era foarte pretentios.

Nu dadea 10 din principiu, asa ca, nu mica mi-a fost mirarea ;)

Ce-i drept, la vremea respectiva am stat o lunga perioada de timp scufundata între volumele de poezii, rând pe rând, fara sa le amestec. Le citisem in ordinea cronologica pentru a sesiza "evolutia" scrierii, a subiectelor, sentimentelor.

De regula, atunci când îmi place un autor, un program, cam merg pâna în pânzele albe. N-am liniste daca nu stiu tot...

La Eminescu, chiar aveam o carte patrata, cartonata, cu poze... marea majoritate stiu doar imaginea lui generica... eu îi stiam trasformarea figurii pâna la final... tot acolo priveam cu atentie foi cu scrisul de mâna. Era nascut poet. Nu existau stersaturi, reveniri... o scriere absolut curata.

Semnatura lui - ohhh mamaaaa!!! Îi placea sa faca exercitii la aceasta tema si erau foi acoperite exclusiv cu semnatura. Ce faina semnatura grafica avea :).

La fel de multa extra informatie aveam sa am, mai târziu, pentru Nichita. Insa Nichita încorda altfel neuronii... era imposibil sa nu ma opresc cu ochii mari asupra lui.

tetris spunea...

De fapt trebuia sa incep cu multumiri pentru ca ai dat curs rugamintii de a mai scrie. Stiu ca trebuie o anumita stare; pentru mine cel putin amintirile de atunci sunt un bun refugiu pentru amintirile mai recente

Nu astepta atranetea pentru a incepe memoriile!

SuperJa spunea...

poate ai dreptate. Oricum continuam, continuam cu povestioare... chiar am multe pe foarte diferite planuri. Atunci mi se parea totul firesc, revenind le gasesc foarte atipice pentru copilaria unui copil.

Acum, aparent în alta ordine de idei... si totusi tot pe acolo îti pun doua întrebari de istorie... chit ca si tu ai crescut in ecoca cenzurii evenimentelor istorice... dar cine stie, poate stii câte ceva:

1. Când s-a facut maghiarizarea numelor românesti din Transilvania?... sau a fost un proces de lunga durata?!?!

2. Odata cu venirea comunismului s-a ttrecut la nationalizarea fabricilor, proprietatilor, caselor terenurilor. Cunosti o data anume, o lege, decret... mai concret?

tetris spunea...

Abia astept sa mai spui! :)

Grele intrebari imi pui, mai ales ca istoria nu-i punctul mei forte. Lucrurile astea le stiu mai ales cei care le-au trait, sau le-au auzit de la cei care le-au trait. Mi-am amintit acum despre un om pe care l-am intalnit in Oradea, venea din comuna Ip si ce ne-a povestit el nu intalnesti (cu aceeasi forta) nicaieri in carti.

O sa-i intreb pe ai mei, mama sigur stie mai multe, ca asta i-a fost meseria :) Iar eu ca o fiica nevrednica, nu stiu istorie mai deloc :)

SuperJa spunea...

Ce chestie. Nici la mine istoria n-a prezentat interes :). Se stia ca tot ce ajunge la noi e minciuna... n-avea rost sa-mi bat capul prea tare.

Dar acum curiozitatea-si spune cuvântul... astept cu nerabdare orice informatie :)...

Anya spunea...

LOve your video :-)
Its so puurfect !!!!

Hugs from us
Kareltje & Betsie

SuperJa spunea...

:) Welcome Anya. Happy you like it.