Cumpararea

Azi pornesc o povestioara, câineasca, evident J. O dedic lui tetris pentru ca ea iubeste povestioarele mele. S-ar putea sa nu încapa într-un singur episod… d’apoi nu conteaza pre' tare… cât se cere atât se va intinde.
--------------------------------------------

Chiar nu stiu, nu pot sa-mi imaginez cum au crescut altii, dar eu am avut întotdeauna un sufletel mic la stat dar cu inima infinit de mare lânga mine, de la care am invatat destul de multe despre asta lume. 

--------------------------------------------

Povestea ce urmeaza se-tâmpla imediat  dupa ce catelul ce-l aveam, Motzco, (cica pe ungureste înseamna ursulet) a disparut fara urma… otravit probabil de cei cu care stateam in curte. Avuseseram cu el o experienta scurta, usor traznita si atipica, chit ca nu eram novice in ale patrupedelor. Era un catel mic de statura si negru care suferea de masculinitate excesiva. Când il scoteam la plimbare isi facea salutul ridicand piciorul la celalat catel si lansându-i jetul de marcare fapt in fata. Celalalt, ce venise latrând nevoie mare ajungea sa plece orbit si cu coada intre picioare. Nu stiam ce sa-i facem sa-i reducem instinctele pompieristice… caci era prea Barbat :D… no problem vecinii au descâlcit complet problema, otravindu-l.

***

Doliul dupa Motzco n-a durat mult. La nici doua zile de la eveniment, am concluzionat ca ar fi bine sa cumparam alt urmas, poate mai de soi. Am luat frumusel ziarul Informatia de cluj si am cautat la anunturi. Citim:

“vând catel de lup, de 1 luna… stare excelenta, 5 lei bucata etc”. Sunam, si ne planificam o vizita de cumparare. Chiar vânzatorul fusese de acord sa vina sa ne ia si sa ne aduca acasa cu noul catel. Nerabdarea a cuprins toata casa. Am povestit, am studiat prin carti despre catelul lup, ne uitam la poze si ne faceam planuri de parka ne-am fi cumparat cine stie ce masina superbranduita :lol:.

Vine tipul. Eu m-am asezat frumusel pe bancheta din spate pe diagonala soferului. Ai mei erau prin jur. Ne povestea despre ce vârsta au puietii, cine sunt parintii (cine era tatal, cu sau fara pedigree)… câti pui sunt:

      -    Am 7 din care doi baieti care au fost deja vânduti. Dar fetele sunt bune. Gânditi-va ca puteti sa o dati la împerechere si sa vindeti puii... etc

Eu rumegam informatia în spate… Intreb:

-          Daca luam fetita o sa ne faca 11 pui? Toti au început sa râda… Cine putea sa-mi garanteze asa o cifra ?!?! LOL

-          11 nu stiu, dar mama lor a nascut 9 si doi s-au prapadit la nastere.

Ajungem la destiantie, undeva lânga gara. Curtea era înghesuita, betonata (doamne feri ceva fir de iarba, betonul este insemnul domniei românesti daca nu stiati) si un catel înalt, slab, tip timbru (adica din dunga nu stiu daca-l vedeai), legat in lant si latra. Proprietarul a întins mâna si ne-a zis ca aia e mama puilor. Da?!?! Greu am recunoscut rasa de lup :D… da', ma rog…

Ne duce într-o camera unde nu era nimic pe jos decât o oala cu ceva urme de coji de cartofi cruzi… si cele 7 suflete viermuid din cozi, si rotindu-si trupurile. Bai, erai slaaaaabi toti de eu m-am speriat. Si toti parka înghitisera o minge pentru ca la mijloc erau umflati. Prima data mi-a stat inima-n loc când am vazut-o pe mama lor si acum imaginea din capul meu cu un lupisor pufors, grasut si urechile carnoase, era suprascrisa cu repeziciune de teama ca acest om nu e om. Cum poti sa dai cartofi cruzi la catei? Cum poti sa ceri bani pe ei daca nu i-ai întretinut cum se cuvine? Dar, ei n-aveau nici o vina. Si erau chiar fericiti sa ne vada. Primul a sarit în brate la Pet – am zis okay asta e. Ne-am uitat mai atent, era baiat. Baietii erau dati. L-am lasat jos si imediat i-a luat locul al viermuitor – cel mai negricios dintre ei. L-am ridicat în sus si i-am vazut triunghiuletul.

- E Fetita !! :D am spus toti într-un gals si victoriosi l-am luat cu noi.

Ajusi acasa ne uitam la târguiala facuta. Nu corespundea cu nimic din visele noastre… l-am luat doar ca sa-l salvam de la viata dezastruasa ce o întrezarisem la acel “proprietar”. Câine lup mai urât ca asta nu mi-a fost dat sa vad de când sunt. Si n-ajungea ca era slaba de sa te strepezesti pe fata, numarai coastele si cântai la pianina pe ele… dar avea si o privire de filozof ce vazuse toate nenorocirile vietii trecute si viitoare, pe bune. Ochii de o gravitate înspaimântatoare, si privirea nu avea sa se mai schimbe niciodata!!!

De la prima iesire am inceput sa auzim voci:

-          Bai, îi dai de mâncare la câinele asta….Uite ce jigarit arata… :D:D:D

De frazele de acest gen aveam sa fim însotiti toata viata lui, deoarece era lup Belgian adica suplu prin definitie. :D...dar ceilalti nu stiau.

Cum l-am botezat RoX – nu-mi mai aduc aminte exact… stiu doar ca mi-am propus sa-l dresez, si-l scoteam la plimbari la Somes.

Roxi n-avea minte pentru ca era copil, iar eu prea tânara, asa ca ne faceam de cap amândoua, si dresaj ioc. Singurul lucru la care Rox statea excelent era personalitatea. Am avut multi câini, însa unul atât de deosebit cu a fost ea, n-am întâlnit. Acolo sub aspectul ala de câine jigarit, îngândurat, statea pitit un suflet pur sânge, de înalta clasa!

-- be continue --