Ei da, asta era prea mult... orice idee despre patrunjel zburase automat din cap si unde nu se piti M. în patru labe la poarta omului si cu batai ritmice ademeneam frumos pisicimea. Cel negru mai curajos din fire, probabil baietel, se înfipsese pe data la noua jucarie, lipindu-se direct de degetele mele care bocaneau cimentul. Dupa el se înfiinta tot alaiul pisicesc... Îi priveam prin fanta din josul usii si asteptam pisoiul birmanez. Venira toti, îi mângâiasem pe rând, dar cel dorit ba.
Simteam privirea oamenilor ce treceau pe strada; jumatate curiosi, jumatate nedumeriti. Începusem sa-mi pierd speranta ca are sa-mi iasa miscarea. Nici nu doream sa apara careva stapân de la casa sa ma prinda în flagrant. Ma si imaginam salutându-i de jos cu zâmbetul strengaresc schitând vreo scuza stupida:
- Stiti, mi-a cazut portmoneul... da' ce frumosi pisoi aveti :D
Nici bine nu-mi zbura prin cap scenariul ca vad ghemotocul gri-alboi apropiindu-se agale, prea putin curios de prezenta mea... se apropie... dar nu ma atinge. Ufff mai erau vreo 10 cm pâna la el. Cu o miscare brusca a mâinii l-am însfacat zdravan de cele 2 labute din fata. Da sa fuga, era cât pe ce sa-l scap, doar ca tragându-l catre mine apucasem sa-l prind de capsor si huuuups pe sub gard.
Acum era la mine în palme :D. Mic, urâtel, cu o coada ca o nuia de primavara. N-am mai continuat drumul spre complex. Uitasem de patrunjel si de alte cele. M-am întors încântata la firma.
Pe vremea aceea nu aveam pisici deloc. Roxi - ciobanescul meu german se distra dând de pamânt cu astfel de aratari :D. Intru în casa, închid prima usa, ma duc în spate... unde Pet batea cifre la calculatorul de buzunar si îi fac un semn discret din mâna. Ma priveste pe sub ochelari si brusc i se ridicara sprâncenele a curiozitate.
- Ce-ai acolo? ma întreaba cu vocea nedreasa.
- Am sustras un mâţ. Si-l ridic în sus plina de încântare.
- Maaaai dar asta e de rasa... de unde l-ai furat?
- Din vecini. De la casa cu 3 mâţi :D.
- Iooooi... si nu te-o vazut nimeni?
- Nu. Am lucrat curat :D. Adica nu m-au vazut cei din casa... numai toata lumea de afara :D :D :D.
I l-am pus pe birou la masa ei. In camera era lumina putina. Pisicul a început sa se uite stânjenit peste tot.
De-aici încolo mi s-a rupt filmul.
Stiu doar ca Roxi îi pusese gând rau. Pet ba îl placea, ba se plângea ca nu stie ce sa faca cu el. Repede am realizat ca nimeni nu era pregatit pentru noua aparitie. Dupa ce am cugetat putin am hotarât:
- Mâine iau pisicul si-l duc înapoi de unde l-am luat.
O aprobare tacita cu înclinare de cap fusese raspunsul ce-l primisem de la Pet. A doua zi m-am prezentat. Pet nu voia sa îl lase din mâna. Zic...
- Mai, nu vezi ca nu suntem în stare sa avem grija de el? Da-l incoace sa-l duc la mama lui.
Pet il strângea la piept mai tare aprobând din cap. O combinatie gestica ce ma nedumerea.
- Lasa ca-l duc eu, mi-a zis. Okay.
- Lasa ca-l duc eu, mi-a zis. Okay.
Am iesit din casa. Mergeam tacute una lânga alta rumegând în cap tot felul de gânduri. Am dat coltul si la a treia casa ne-am oprit. Ochii mei vorbeau fara voce, Pet se uita în curte, se uita la mine, si cu o rasucire pe calcâie o vad ca face cale întoarsa.
- Heeeeei! Ce faci? Cum ne-am înteles?
- Heeeeei! Ce faci? Cum ne-am înteles?
- Nu-l dau! Nu-l dau! E mâtucul meu. Las ca ma descurc eu.
Priveam habaucita. Ce puteam sa-i zic?! Pentru ea îl adusesem. Eu am catel, si ea ar trebui sa aiba o pisica. Birmanezul fusese un click... era exact ce i s-ar fi potrivit, fiind... mai special.
Anul acesta a împlinit 12 ani. Saptamâna trecuta a fost una de cosmar pentru ea, a suferit o operatie grea. O castrare de urgenta de la o suprainfectie ce i-ar fi adus moartea prin septicemie, în nici 24 de ore.
Acum e bine, iar mâtul imposibil de mângâiat s-a transformat peste noapte - blând, linistit, grijuliu, dedicat cum nu mi-a fost dat sa-l vad :D :D :D.
---------------------------------------------------------------------------------
Nu vi se pare ca pisicile n-au vârsta?
