Azi dimineata, când am deschis ochii, tropaiau picurii parca erau oastea lui Stefan cel Mare, ma si mir ca am mai putut tine geana pe geana în vacarmul aiesta. Afara o vreme de împuscat iepuri... si cum n-am stergatoare la geamurile de la balcon, cel mai bine nici sa nu ma gândesc la iesiri în aer liber sa-mi ud blanita. Corect, stau acasa si ma apuc de teme. De luni doream sa atac leapsa copilariei venita de la Cat, tetris... beau nici eu nu mai stiu...
Dar a aparut o problemuta. Nu pot vorbi in numele lui M pâna nu v-o prezint pe N. Vina pentru carti si ce-a citit sau nu M, o poarta în totalitate N. Dar mai întâi sa vedem cine e N.
N. sora mai mare a lui M, un copil precoce (rau de tot). La vârsta de 3 ani se îndragostise definitiv si irevocabil de Manon din opera Pucini. Sa vina orice sa-mi spuna orice... nu cred, sa cunosc alt copil de 3 ani îndragostit de opera. E peste putinta mea de întelegere. Si nu a fost ceva trecator ci, ceva ce o marcase in asa masura încât acel nume nu avea sa ramâna o amintire pierduta in neant. Cu el avea sa-i scrijeleasca numele "fratioarei ei" - caci asa se exprima la cea vârsta...
[in limbajul ei curent (la 3 anisori) sotul scroafei era scrof... iar surioara - fratioara :) etc.].
N era tipul baietos, ce se dadea de pamânt cu oricine, pentru o trotineta sau tricicleta, asta pâna în momentul în care, în clasa întâi a descoperit alfabetul. Pentru ea, a fost ca o noua ingenioasa jucarie. Impactul citirii si al scrierii au fost pur si simplu devastatoare. De cum a terminat de învatat alfabetul, orice carte îi pica in mâna, o devora în doi timpi si trei miscari. Aparuse o singura problema... singurele carti prezente în casa când ea implinise 7 ani jumate erau câteva romane politiste de Agatha Christie, Regina Margo, si o carte groasa, cu coperti cartonate si cu 2 buline pe fata pe care scria cu litere groase, negre - typo Helvetica - Dermato-Venerologia.
Cu romanele politiste a fost floare la ureche si repede ajunsese la cartea mare, groasa, alba, cartonata. Cartea, cu vreo 500 de pagini, era plina de imagini "grele", studii de caz, prezentare, tratamente, iar numele medicamentelor si componentei, în general, în latina. Nicidecum o carte digerabila la acea vârsta, si greu digerabila si pentru oameni la 20 de ani. Cu toate ca nu întelegea nimic, cu toate ca denumirile-i latine îi erau ermetice... a parcurs-o din doasca în doasca!
(ce înseamna sa nu ai alte optiuni de citire;)). Sa nu va imaginati ca acea carte a ajutat-o în vreun la cazul real de a intâlni, pe viu, un astfel de caz. Atunci se facea verde la fata, si se-nmuia ca un marzipan pus la topit, de nu era un scaun prin preajma sau un stâlp sa se prinda, o culegeai de pe jos LOL.
Pentru ca maica-mea vazuse atractia irezistibila a lui N catre carti s-a hotarât sa-i cumpere fetei orice carte dorea "
Copiii mei trebuie sa stie carte" - zicea cu voce tare oricui întreba... si asa a inceput N sa-si construiasca biblioteca, ce avea sa fie în cele din urma, una serioasa, din care nu lipsea nici filozofia, nici religia, dar mai ales beletristica. Singurul sector neacoperit ce-i ramasese lui M a fost cel legat de povesti nemuritoare, carti cu desene, matematica, si fizica :).
Pasiunea lui N era în crestere, asemenei unui vulcan ce nu atinsese punctul de maxim - urma sa erupa undeva, cândva. Asta s-a întâmplat prin clasa a IV-a, când dintr-o întâmplare nefericita, M s-a gripat, si a trebuit sa ramâna la pat, acasa. N vezi doamne, sub aspectul unei supragriji pentru sora ei, îi zice:
- Stai aici si ma astepti. Eu ma duc la învatatoare si o rog sa ma lase sa stau cu tine... ca uite, ce rau tusesti... etc.
Când P a iesit pe usa, M moarta de curioasa pentru orice era legat de N, tusti s-a dus la usa si si-a proptit ochiul pe gaura cheii. Holul unde era aparamentul semana cu o omida cu 16 picioare. Fiecare picior era o usa la un apartament. La unul din capete era casa scarilor iar la celalalt o mijire de balcon. Cu surprindere a vazut M, ca N, în loc sa mearga spre casa scarilor... a luat-o în sens invers - catre balcon, si a stat acolo nemiscata, vreme de vreo 15 min. La M mai i se bulbucase ochiul de la curentul de pe hol :D, dar nici nu s-a retras de la gaura cheii. N s-a reîntors ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic nefiresc, a intrat în casa, si s-a asezat linistita la citit. M a întrebat-o:
- Ai fost la scoala?
- Sigur ca am fost. A zis doamna învatatoare ca pot sa stau cu tine :).
M privea înmarmurita seninatatea cu care mintea, si-si înghitii cuvintele, doar ochii îi ramasesera mariti de uimire. A doua zi la fel, a treia iara. M simtea ca se sufoca daca nu face ceva. "
O sa fie bai, îsi zicea... asa ca si-a luat inima-n dinti si i-a zis la maica-mea. Ea, fara sa zica nimic, se prezinta la scoala a doua zi.
Învatatoarea shoc
-VAI, da' cum de ati venit?!!! De când încercam sa dam de Dvs. N n-a fost DELOC, semestrul II si III, la scoala si nu-i putem încheia situatia!
ZBANG - la maica-mea i s-a naruit totul în fata ochilor, abia se mai tinea pe picioare la ce-i auzea urechile. Fata ei, lipsea si mintea cu nerusinare... toate în numele cartilor! :D, soarele lor.
Nu-i de povestit ce a urmat, cine a capatat-o pe coaja si-n care ordine. Maica-mea o abtiguia pe N, N pe M - ca nu si-a tinut gura etc... era un lant al dezamagirilor :D. Cu toate acestea, cartile-i erau de neluat de la gura. Nici nu facuse 14 ani si citise filozofia lui Blaga, James Joyce, Thomas Man, Kafka si alti autori foarte grei. Pentru M era o mare nedumerire, deoarece N prefera cititul în locul multor alte actiuni extra... si de multe ori o gasea cu ochii rosii, în vreo camera, în urma vreunei lecturari. Iar M din ce în ce mai nedumerita o întreba:
- De ce plângi?
- Pai asa o drama s-antâmplat.
- Unde? Cine? Cum?
- ... în carte... si povestea nitel din ea. Iar M o asculta cu atentie fara sa înteleaga o iota...
- Dar daca iti fac rau, si plângi, de ce o mai citesti?
(si M avea grija ca de acea carte sa nu se atinga LOL...).
Cartile o maturizasera înainte de vreme pe N. Isi gasea prieteni doar oameni mai mari cu 10 - 20 de ani cu care sa poata discuta. Era ca o zeita grava. De o frumusete clasica, sculpturala, dar exagerat de serioasa. Arareori râdea, cu pofta... niciodata... era ca si omul ce gustase totul înainte de vreme.
Si pentru ca totul venise prea iute... azi ne distram uneori, si o aud zicând.
- Dupa o anumita vârsta nu mai citesti beletristica... ca nu-si are rostul LOL... si o gasesc citind retete culinare sau carti de religie sau medicina - caci o oaresce curiozitate i-a ramas deschisa spre acest sector...
Urmatorul episod - e despre M...
