DogBoarding :D

Miercurea fara cuvinte (MFC)

sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen

Cumpararea

Azi pornesc o povestioara, câineasca, evident J. O dedic lui tetris pentru ca ea iubeste povestioarele mele. S-ar putea sa nu încapa într-un singur episod… d’apoi nu conteaza pre' tare… cât se cere atât se va intinde.
--------------------------------------------

Chiar nu stiu, nu pot sa-mi imaginez cum au crescut altii, dar eu am avut întotdeauna un sufletel mic la stat dar cu inima infinit de mare lânga mine, de la care am invatat destul de multe despre asta lume. 

--------------------------------------------

Povestea ce urmeaza se-tâmpla imediat  dupa ce catelul ce-l aveam, Motzco, (cica pe ungureste înseamna ursulet) a disparut fara urma… otravit probabil de cei cu care stateam in curte. Avuseseram cu el o experienta scurta, usor traznita si atipica, chit ca nu eram novice in ale patrupedelor. Era un catel mic de statura si negru care suferea de masculinitate excesiva. Când il scoteam la plimbare isi facea salutul ridicand piciorul la celalat catel si lansându-i jetul de marcare fapt in fata. Celalalt, ce venise latrând nevoie mare ajungea sa plece orbit si cu coada intre picioare. Nu stiam ce sa-i facem sa-i reducem instinctele pompieristice… caci era prea Barbat :D… no problem vecinii au descâlcit complet problema, otravindu-l.

***

Doliul dupa Motzco n-a durat mult. La nici doua zile de la eveniment, am concluzionat ca ar fi bine sa cumparam alt urmas, poate mai de soi. Am luat frumusel ziarul Informatia de cluj si am cautat la anunturi. Citim:

“vând catel de lup, de 1 luna… stare excelenta, 5 lei bucata etc”. Sunam, si ne planificam o vizita de cumparare. Chiar vânzatorul fusese de acord sa vina sa ne ia si sa ne aduca acasa cu noul catel. Nerabdarea a cuprins toata casa. Am povestit, am studiat prin carti despre catelul lup, ne uitam la poze si ne faceam planuri de parka ne-am fi cumparat cine stie ce masina superbranduita :lol:.

Vine tipul. Eu m-am asezat frumusel pe bancheta din spate pe diagonala soferului. Ai mei erau prin jur. Ne povestea despre ce vârsta au puietii, cine sunt parintii (cine era tatal, cu sau fara pedigree)… câti pui sunt:

      -    Am 7 din care doi baieti care au fost deja vânduti. Dar fetele sunt bune. Gânditi-va ca puteti sa o dati la împerechere si sa vindeti puii... etc

Eu rumegam informatia în spate… Intreb:

-          Daca luam fetita o sa ne faca 11 pui? Toti au început sa râda… Cine putea sa-mi garanteze asa o cifra ?!?! LOL

-          11 nu stiu, dar mama lor a nascut 9 si doi s-au prapadit la nastere.

Ajungem la destiantie, undeva lânga gara. Curtea era înghesuita, betonata (doamne feri ceva fir de iarba, betonul este insemnul domniei românesti daca nu stiati) si un catel înalt, slab, tip timbru (adica din dunga nu stiu daca-l vedeai), legat in lant si latra. Proprietarul a întins mâna si ne-a zis ca aia e mama puilor. Da?!?! Greu am recunoscut rasa de lup :D… da', ma rog…

Ne duce într-o camera unde nu era nimic pe jos decât o oala cu ceva urme de coji de cartofi cruzi… si cele 7 suflete viermuid din cozi, si rotindu-si trupurile. Bai, erai slaaaaabi toti de eu m-am speriat. Si toti parka înghitisera o minge pentru ca la mijloc erau umflati. Prima data mi-a stat inima-n loc când am vazut-o pe mama lor si acum imaginea din capul meu cu un lupisor pufors, grasut si urechile carnoase, era suprascrisa cu repeziciune de teama ca acest om nu e om. Cum poti sa dai cartofi cruzi la catei? Cum poti sa ceri bani pe ei daca nu i-ai întretinut cum se cuvine? Dar, ei n-aveau nici o vina. Si erau chiar fericiti sa ne vada. Primul a sarit în brate la Pet – am zis okay asta e. Ne-am uitat mai atent, era baiat. Baietii erau dati. L-am lasat jos si imediat i-a luat locul al viermuitor – cel mai negricios dintre ei. L-am ridicat în sus si i-am vazut triunghiuletul.

- E Fetita !! :D am spus toti într-un gals si victoriosi l-am luat cu noi.

Ajusi acasa ne uitam la târguiala facuta. Nu corespundea cu nimic din visele noastre… l-am luat doar ca sa-l salvam de la viata dezastruasa ce o întrezarisem la acel “proprietar”. Câine lup mai urât ca asta nu mi-a fost dat sa vad de când sunt. Si n-ajungea ca era slaba de sa te strepezesti pe fata, numarai coastele si cântai la pianina pe ele… dar avea si o privire de filozof ce vazuse toate nenorocirile vietii trecute si viitoare, pe bune. Ochii de o gravitate înspaimântatoare, si privirea nu avea sa se mai schimbe niciodata!!!

De la prima iesire am inceput sa auzim voci:

-          Bai, îi dai de mâncare la câinele asta….Uite ce jigarit arata… :D:D:D

De frazele de acest gen aveam sa fim însotiti toata viata lui, deoarece era lup Belgian adica suplu prin definitie. :D...dar ceilalti nu stiau.

Cum l-am botezat RoX – nu-mi mai aduc aminte exact… stiu doar ca mi-am propus sa-l dresez, si-l scoteam la plimbari la Somes.

Roxi n-avea minte pentru ca era copil, iar eu prea tânara, asa ca ne faceam de cap amândoua, si dresaj ioc. Singurul lucru la care Rox statea excelent era personalitatea. Am avut multi câini, însa unul atât de deosebit cu a fost ea, n-am întâlnit. Acolo sub aspectul ala de câine jigarit, îngândurat, statea pitit un suflet pur sânge, de înalta clasa!

-- be continue --

Melody-leapsh

Am primit de la tetris o leapsa sonora - adic' subiect de subiect, asa ca cine statea aseara pâna târziu, rontaind jelibonul si ne-lasând pe nime' sa doarma nici la 1 noaptea LOL. Când colo eu inocenta, îmi faceam doar temele.

-----------------------------------------------
1. Nu zaietz, Nu pagadi - unde aveam si revistele cu desenele animate ;) (adica era totul bine documentat). Se-ntelege desigur, de ce Alice cu tara ei cu tot sau Vrajitorul stupid nu avea sa mai treaca pragul preferintelor mele ever... pentru ca eu, intrasem direct în animatia ruseasca, ori asta... anestezie curata estem, credeti-ma.


-----------------------------------------------
2. Bunicul si Lupul


Placa "Veronica" vai saraca cite sute de ascultari a avut - deci stiam pe dinafara toate piesele. Cerere pentru povestea cântatata aveam si la 25 de ani :D.
-----------------------------------------------
3. Do Re Mi FA - deci s-a intâmplat sa fie la TV "sound of music" - Toata lumea numai de acest film vorbea saptamâni dupa...


-----------------------------------------------
4. :).


------------------------------------------------
5.

---------------------------------------------------------------------------------------

Când am vazut filmul nu constientizam foarte clar, povestea adevarata din spatele ei. La acea vreme curtam serios cinematografele fara sa citesc afisele, nu aveam selectori de vizionare, nu stiam nume, nimic. Cu toate acestea, mintea mea era o carte ce se scria în timp real, iar inima un burete ce absorbea emotiile crescând în dimensiune permanent. Dupa prima vizionare am stiut ca e un film de milioane. Muzica data la maxim, întunericul bezna, ecranul urias... m-a tintuit bine de tot in scaun, a urmat vizionarea si revizionarea fara numar (cum se întâmpla la orice film care ma impresiona). Ma atragea omul, muzica... nu stiam exact ce... Avea sa fie o descoperire personala. Pe toti "heavy" i-am gasit în acest fel, one by one, fara sa-mi spuna nimeni (nici la scoala, nici acasa) un cuvintel despre existenta lor. E grozav când te apropii cu ochii mari de ceva, tragi doar de capatul canafului si... se deschide în fata ta o întreaga scena, unde marginirile dintre viata lor personala si viata artistica sunt una.

Nu ma întrebati ce cred despre lumile impersonale artistice printre care ma plimb uneori...

Wolfy feelin'sound

Cina cea mai faina

dupa cum stiti vorba de acasa nu potriveste cu cea din târg,
si ce avea sa se-ntâmple nu putea fi predictibil

Între cele doua patrupede s-a legat o prietenie, frumoasa. Dupa o noapte, în care Lady JA a descusut de fir a floc tot ce stia tânarul ied despre viata la tara, aproape ca se punea problema schimbarii domiciliului. Lucru ce se va întâmpla, ascultând cu atentie planurile doamnei JA. Acum stau în continuare la taclale... caci no, sunt multe de stiut despre, ce si cum e, viata la tara...

O zi frumoasa sa aveti. E soare asa ca o sa-mi iau iedul si catelul sa ies la plimbare.
Cer scuze ca, eu... M, a trebuit sa scriu acest articol... dar vedeti si voi ca nu mai ai cu cine povesti :D.

În cautarea mielului...

... cum ne-am pierdut :D
-----------------------------------------------------

Eu, Doamna JA, am sa va povestesc istoria "mielului" de Pasti.

-----------------------------------------------------
Totul a început când, privindu-l pe C cu un buchet superb de pisici în brate, încântarea produsa de micile vietati cu ochi taiati, a facut sa îmi imaginez cât de mult si-ar dori sa aiba în brate un mielut. Sigur, eu am dimensiunea potrivita unui mielut dar: nu behai, nu am lânita moale si creata... clar, nu puteam înlocui frumusete de animal simbolic (adic' totemic) taman în preajma sarbatorilor pascale.

Asa ca ne-am luat si ne-am dus în cautarea mieilor, acolo unde deal cu deal se împreuna si cararile pierd urma dreapta si asfaltata... ajungând serpuiri curbilinii de vai înguste brazdate, ici colea, de ape si copaci crescuti în (ne)stiinta naturii.

 Dupa ce am am urcat binisor catre munte, tocmai ce am trecut de coama dealului de mai jos, nestiind ce urmeaza. Fara harta, fara tinta... doar cu ochii mari, atenti la ce urmeaza.

 ... si unde nu ne-am trezit într-un sat de munte, departe, undeva (pierdut) în Ardeal. A fost greu sa gasim numele satului caci placa indicatoare exista doar pe sensul de iesire din sat. Satul se chema Podeni. Locuitorii iai de unde nu-s... singurele fiinte ce ne-au întâmpinat, cu multa zarva, a fost o turma de capre :).  Au aparut ca din senin, de dupa coltul unor case albastre. Mai întâi putine...

 dupa care nu le-am mai putut tine numarul... Capre domnule, câta frunza, câta iarba... si ieduti desigur :). Cam toate cu clopotei la gât si esarfe colorate - albastre. Acest sat avea o adoratie pentru culoarea albastra.

Cum se întâmpla mai întotdeauna, unul din membrii turmei s-a dus direct la M - pozându-i serios :D. Era un exemplar (baietel) frumusel... iar ochii cu un dreptunghi orizontal pe centru. Un amanunt, ce recunosc, nu-l stiam...

 Pe când am reusit sa ne scoatem masina din turma, hop ne trezim în fata cu primul locuitor al satului :). O taranca rosie în obraji, zdravana, cu un dinte de aur în laterala stânga, ce stalucea în lumina de apus la câte un surâs strengaresc.

 Dintr-un salut si doua vorbe ne-am trezit direct cu iedul în brate, în plina negociere. Noi vorbeam de miel, ea ne lauda iedul.

- Tine-l un pic, ia vezi ce grasut e. - Da ce sa fac cu iedul al oras? - Apoi' faci o tocana buna...
În tot acest timp, iedul mielusel, nu alta. Cuminte, rapiror de frumos...

 Cine a câstigat?!?!... nu-i greu de ghicit :D

\

Paste Fericit tuturor :)

-------------------------------------------------------------------------
... si ce am la masa?!?!...
în episodul urmator
-------------------------------------------------------------------------

Din ograda altora... sau nu?!?!

Când am timp mai trag cu ochiul la site-ul preferat a lui C. Un site cu multimi, jurnalistica, viata, realitate... De fapt vorbeste numai despre mine sau cum arata o zi din viata mea modesta (dar el nu stie ;)).
---------------------------------------
Ora de meditatie


Zburdarea de înviorare


Obtinerea micului dejun.


PARADA - la Mall evident :D, sa mentinem orgoliul tânar si ferice LOL


Intâlnirea cu iubitul(iubita)


La scoala cu profesorul


Lectia practica (laboratorul cum i se spunea... eu îi mai spuneam si labradorul LOL)


Adevarata lectie de viata (sau obtinerea mesei de prânz)


Nevoia de distractie - La pariuri


ufff si câti eram în tribuna


si ce prost s-a terminat spectacolul. Paaaaaazeaaaaaaaa ca vineeeeee!!!!

-----------------------------------------------------------------
Difera cu ceva de o zi din viata voastra?
Ma îndoiesc. N-are cum... doar cu totii ducem aceeasi viata simpla :D.
-----------------------------------------------------------------
Curiosi cum se cheama acest site?
Eye Witness

despre prietena mea LadyBug :)

si alte insecte

Despre copilarie...

No bun, mai facem un post scurt de scriere / amintiri dupa care interzis scrierii. Cultul personalitatii dominatei LadyJA trebuie alimentat / suplimentat, constant. Pentru ca merita :D

-------------------------------------

Clar, fara dar si poate, cele mai grozave amintiri ramân cele din perioada autodescoperirilor. Sentimentul acut ca esti Columb, nu odata, ci iaca si de 7 ori pe zi (WOW… ce fain era… nu-i asa?!!...) exista binishor doar în primi ani de viata (probabil pâna la 10 – 12 ani) dupa care începea sa existe tot mai rar… si mai rar pâna la disparitie.

Si acum îmi aduc aminte, când, scormonind odata în gradina cu verisoara-mea, am scos din tarâna câteva cioburi de ceramica. Le-am privit cu atentie si m-a lovit brusc hapt în moalele capului ca am descoperit un sit arheologic vechi de când lumea… si-am sapat frenetic vreme de câteva ceasuri, de-am facut o groapa de o jumate de metru adâncime, în gradina. Pe când a venit Margareta (asa o chema pe matusa-mea) si ne-a gasit în transee s-a apucat de cap.

- Baaaai, ce fasheti voi acolo. Vai cum îmi stricati voi rondoul cu flori… Soarele vostru de copii neastâmparati...

Margareta, o femeie pe la 40 de ani, gospodina desavârsita (era bucatareasa la restaurant ;)). Facea niste prajituri de sa-ntapenesti. La ciorbe, în schimb, nu se prea pricepea – pentru ca, eu, supa de mere si visine… cam greu (:D). Acum îmi dau semana ca erau delicatese, doar ca no, ce stiam atunci…

- Am gasit o comoara !!! Am urlat plina de entuzuiasm stand calare peste groapa de pamânt. Pe bune!!! Acuma sapam sa dam de galbeni, nu mai avem mult :D… Dupa culoare cred ca e ceva  ulcior de pe vremea dacilor… Uite cum arata una din bucatile gasite...

– Mai copii mai, asta e cana de cafea ce-mi lipseste de la servicul de ceramica. Cine a spart-o? Si m-a sfredelit una buna cu ochii

UPS :D. Nu eu sparsesem cana, dar banuiala plana acum direct asupra mea. Eu doar descoperisem fapta smecheriei de verisoara-mea ce tacea mâlc. Si-acum dadeam din colt în colt amândoua. Asa ca mi-a trecut repede idea ca sunt Schliemann...

Mai apoi…

N-am avut vise dulcege legate de printese si printi. Ei, asta e. Ma dadeam în vânt dupa biciclete si triciclete. Mai gaseam interesanta prastia pentru doborât pasari, si arcul croit din bete, ce nu functiona de nici o culoare. Robin Hood parea adevarata vocatie… în timp ce Pet era înnebunita dupa trotinete si masini (deci ea avea gusturi expenceive). Trotineta, iata un cuvânt si un obiect, ce în ziua de azi a luat cu totul alte înfatisari – ramânind in zona interesantului. Cu bicicletele, acum le gust pe astea:

Perioada cartilor si cititului nu facea altceva decât sa-mi spuna clar si raspicat: M fii atenta, asta s-a spus, si cealalta… totul e stiut, catalogat, e rezolvat, trebuie doar sa stii ca exista!!!... nu mai inventezi tu roata sa-ti fie clar :D. Eventual o poti demonta dar nu stium unde e cheia ;). Din acest motiv în continuare gasesc cartile drept experiente indirecte, ce vin de-a gata, si sunt traite pe jumatate. Nu cladesti tu nimic din logica sau constructia lor… esti doar neuronul oglinda întins pe o parte în pat :D. Cu toate acestea aceste lucruri ce miscau ceva in interior meritau stiute. Cumintica în banca mea, citeam poeziile cu nesat în perioada dinainte de treapta întâi. Aici înca aveam senzatia unui teritoriu fertil imaginatiei.

Asa ca, ajunsa în Clasa a IX-a, primul extemporal – atipic – subiect: Tema iubirii asa cum apare la: Eminescu, Minulescu, Nichita. Suna a subiect de sinteza :D – dar ce era o asemenea tema simplista în degetele mele. Am scris 40 de minute, fluent, fara sa ridic creionul de pe hârtie. Cred ca vreo sase pagini au iesit. Numa’ pliscaitul creionul meu se auzea în toata clasa, unde domnea o liniste înfioratoare. Colega mea de banca ma tot înghiontea… ce tot scrii acolo?… hai ma zi-mi si mie.

- Ia de aici… si îi întindeam câte o foaie scrisa…

Nu ma întrebati ce am scris, cert e ca vin extemporalele corectate. Patru si cinci, hai fie câte un sase timid, mai aparea ici colea. Eu nicaieri. Ma uitam cu îngrijorare deja, ca si copilul ce facuse din nou prostii. Ultima lucrare...

- T M – rosteste S numele meu. Hmmm M… un nume interesant. Cine ti-a dat acest nume?

- Prezent, si ridic timid 2 degetele…

- 9 cu felicitari… una din cele mai frumoase lucrari pe care le-am citit vreodat’. Imi permit sa nu-ti dau înapoi extemporalul. Ti-am dat 9 pentru ca ai avut ceva greseli de gramatica, însa continutul mult peste asteptari.

Mi se rupea ca-mi da sau nu extemporalul… asa nu ma interesa acest amanunt. In schimb acum, stau si ma întreb serios, oare ce am scris acolo, la acea data, vârsta? In acest fel S m-a remarcat în clasa si uneori ma punea sa citesc poezii, si astepta de la mine mai mult. Dar eu comoda, putin spus, nu ma sfarmam prea tare. De obicei desenam în timp ce-l ascultam. Atunci ma gaseam in perioada Abstract SF. Fara ca desenele sa contina nave cosmice, erau ochi in baloane, liane sfori, ciudatenii.

Acum, câteva cuvinte despre S, sa cunoastem personajul.

Era un tip slab, nu foarte înalt, cu ochi mari si umezi (asemeni unei vaci superExpresive :D), încadrati de gene lungi negre si groase (niste ochi foarte frumosi as putea spune). Avea darul sa intre în pielea oricarui personaj. Citea dialogurile din Caragiale pe voci, aveai senzatia ca participi la spectacol la scena deschisa. Betivul era betiv inclusiv în miscare, leganare, Propagandistul... propagandist etc… ala de joasa speta absolut genial surprins prin limbajul trupului si voce… phiuuu îsi ratase cariera - parerea mea – el trebuia sa fie actor, nu profesor de româna. Prefera sa ne citeasca sectiuni din carti, sa recite poezii si ne dicta Analize Literare… spre învatare pe de rost. No la chestia asta pe mine m-a pierdut. N-am învatat pe de rost la viata mea NIMIC!!! Nici macar formulele matematice, pe care le stiam deduce din câteva linii de logica, cum sa învat analize literare? Sigur ca acele “recenzii” contineau cuvinte sterile, un alt fel de limbaj de lemn pe care-l mai  aud uneori promovat în unele cercuri blogosferice sau prefete românesti (si, care, nu o sa-l gasiti niciodata la oamenii cu greutate din strainatate)

Ma voi opri la doua întâmplari de pe vremea liceului. S ca de obicei surâzator si sugubat aflat la catedra. Catedra situata pe un podium de lemn, la vreo 30 cm deasupra solului (probabil pentru a avea un overview asupra clasei). Adusese cu el un ceaslov imens din care începuse sa ne citeasca în stilu-i caracteristic. De data aceasta statea la catedra, desi interpretarea cerea un minim limbaj al trupului. Tipul din carte la un moment dat se rastea (nu-mi aduc aminte personajul) asa ca S s-a încordat una buna sa racneasca corespunzator, si la minimul de salt… numa' ce auzim o bufnitura puternica si-l vedem pe S disparând sub catedra cu ceaslovul în cap :D :D – ce s-a intâmplat? – S-a rupt podiumul. Evident ca era o faza jenanta pentru orice profesor. In timp ce clasa izbucnise în râs... îi vedem o clipa ochii deasupra tabliei mesei privind de sub ceaslov… si mai apoi apare rosu la fata... se sraduia sa iasa de sub lemnele facute surcele. Încerca sa o dreaga cumva, sa nu piarda autoritatea în fata noastra, d'apoi no, pe cine sa mai ti în frâu… ora era ca si terminata :D.

Faza cu podiumurile oferea mult mai multe satisfactii. La ora de geografie catedra doamnei profesoare, o unguroaica înaltoaca pedanta, vopsita, spilcuita (asa cum sunt mai toate unguroaicele pe care le stiu), nu avea tablie în fata catedrei. Ghinion... pentru ca îi priveam picioarele de aproape. Si de ar fi fost doar atât LOL. Eu stateam undeva în primul sau al doilea rând cu vedere directa la picioarele ei. De obicei vorbea masurat, monoton… era tipul omului serios ce nu uita sa ne spuna care, ce zacamânt dispare si în cât timp. Permanent parca avea mâna pe mânerul de alarma LOL. Stând la catedra picior peste picior, simtea nevoia din când în când, sa mai schimbe piciorul de pe stânga, pe dreapta, moment în care vederea mea se largea brusc… obtinând informatii în plus. Stiam exact ce culoare au chilotii ei, în fiecare ora. Vestea s-a raspândit cu repeziciune în clasa, si deja, la ora ei, stateam cu totii, ca în filmul sincron cu pisoii (descoperit la Tetris) asteptând momentul de schimbare a garzii la picioare.

- Azi a avut roz cu danteluta… (cam asa sunau discutiile din pauza de dupa). Dupa 4 ani de zile îi stiam garderoba complet.

A nu se imagina ca doar profesorii aveau parte de situatii inedite.

M la ora de româna, la liceu. S îmi zice sa citesc finalul dintr-o poezie. Poezia nu-mi era cunoscuta... dar stilul… normal ca metoda imitatiei functiona din plin la acea vârsta si daca profesorul meu recita afectat, cu suisuri si coborâsuri ale vocii… nu o sa fiu eu mai prejos :). Si plina de avânt încep sa citesc ultima strofa:

VARA de G. Cosbuc

…

Ca pot sa vad ce-ai plasmuit! (exclamare, deci se cere crestere în glas)

Mi-e inima de lacrimi plina,

Ca-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu! (aici din nou exclamare, desi se poate putin cu patos..)

O MARE E… (zis cu un soi de admiratie sublima, stiti cum se poate spune acest cuvânt... terminat evident intr-un crescendo) Urmat mai apoi de o pauza pentru ca nu-mi vedea sa cred ochilor ce urmeaza

dar mare lina

(acesta l-am zis aproape soptit si bagând usor capul între umeri):D :D :D

My God s-a rastunat clasa de râs… nu pentru ca cineva ar fi fost atent la ore… dar anumite lucruri nu scapa pur si simplu, iar amploarea data de 30 de voci ce rabufnesc de-odat' e teribila.

:)...  Gata ma opresc… duminica frumoasa in continuare. Mergem la plimbat jeliboanele, e soare si bine...

-------------------------------------------------