De buna dimineata (MFC)

Si caii au dreptul la o cafea
... miercurea :D

-----------------------------------------------
sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen
-----------------------------------------------

continuarea povestii incepute aici (dedicatie speciala tetris)

---------------------------------------

... si-acum, gasesc ca e timpul sa cunoasteti personajul
Amintisem de frumusetea ei inimaginabila. :D

O alta dovada, poza facuta chiar în primele zile de la venirea în noua ei familie, o avem mai jos :D. Oamenii printre care nimerise erau artisti, unul si unul, câtiva de nu le puteai lua lentilele borcanate ajustabile, cu sau fara inele ajutatoare - adic' pozari (stg.) sau oameni cu creionul lipit de degete (dr.)... la care mousele era cel din cãmara cu muraturi nicidecum aiesta cu rotite si clape. In primul rând nu are urechi... Nici mustati... deci clar nu se poate numi mouse. O minciuna sfruntata LOL.

Primele luni au fost cu plimbari prin curte, fugarirea pisicilor vecinei (locuiam în aceeasi curte) si iesiri seara la Somes. Dresajul nu se putea executa deoarece stimulii externi erau prea multi: apa învolburata, copacii cu cracile lor fascinante, animalute diverse... Orice dorinti avea M, Roxi nu le îndeplinea, asa ca si-a pus M un plan de învatare de minte, si într-una din zile...

... la plimbarea obisnuita, Roxi de îndata ce s-a vazut libera din lesa a sarit direct în Somes. A plescait apa pâna ce toti au sters-o de pe mal, a trecut malul si se distra cum avea chef, 'jeaba striga M de pe malul celalat. Era o zi superba de septembrie. Nici cald, nici frig. O zi perfecta pentru relaxari în aer liber. Si eu o strigam periodic pe Rox, fara sa pot sa tin pasul cu extazurile ei copilaresti:

- Roxi. Roxi... hai aici. Rooooxiii, Roxi. Ea nici poveste. Nici ca-i pasa.

Suparata nevoie mare caci am un copil în subordine, mai nedisciplinat decât mine, am luat o decizie "înteleapta". M-am ascuns dupa piciorul din ciment al podului de pe Somes, pod ce dadea direct în Parcul Babes. De acolo o priveam pe Rox cu atentie (de unde si renumita meserie de "pândar" care mi-e trecuta cu atentie în fiecare horoscop). Trec 5, 10, 13 min. si nimic. Roxi avea foarte multa ocupatie uitând complet de mine. La un moment dat, s-a oprit din toata agitatia, parca m-ar fi zarit si i-a trecut fulgerator o idee prin cap. Si-a rotit privirea cautând. Aaaaa ma cauta. Goood... deci, totusi îi pasa de mine. N-am iesit din ascunzatoare sa vad ce face. Fetita mea uitase de pietrele de râu, de crengile de copac... si numai ce o vad privind fix pe malul celalalt si aruncându-se în apa cu viteza. Am privit directia si am realizat ca fixase o tânara cam de statura mea, îmbracata în aceleasi culori cu mine... ufff dar nu eram eu!!! Am urcat rapid pe pod urmarind îndeaproape scena. Totul s-a petrecut fulgerator în nici un minut. Eu am început sa alerg pe podul îngust. Podul din metal, zdranganea din toate suruburile, vibra puternic cu fiecare pas aproape de marginea rezonantei. Când am ajuns la jumatate, Roxi deja tâsnise din apa, s-a scuturat scurt si a sarit dealul în doi pasi dupa fata ce deja traversa strada. Am presimtit pericolul si am urlat cât ma tinea gura:
- Roxiiiii... Roxiii

N-am apucat sa strig a treia oara... am vazut-o pe Roxi cu un salt urias direct în strada în fata unei masini ce nu avea cum sa mai opreasca. O troznitura puternica, apoi o frâna ascutita, moment în care eram acolo si am prins-o înainte de a pica jos. Ochii îi erau injectati de durere când i-au întâlnit pe ai mei la fel de speriati. Mi-a suierat lung si vibrat încercând sa-mi povesteasca ce a patit, da vorbea despre mine. Nu-mi dadeam seama cât era de grav. Soferita (femeie) a coborât din masina si a venit în spate unde eram trântita jos cu catelul în brate. Femeia era alba ca varul, tot sângele îi fugise din obraji.
- N-am vrut. N-am vazut-o.
- Stiu. Stiu... îngânam si-mi plângeam nesabuinta. Atunci în acel moment nu realizasem ca dintre toate simturile ei, cel vizual avea sa fie întotdeauna cel mai acut. Ea privea oamenii, obiectele, lua lumea dupa aspect mai apoi dupa miros, auz sau altele. Sigur ca picase în plasa vizualului orbita... ca si mine. Ne asemanam.

Femeia s-a oferit sa ma duca acasa cu masina... eram la 2-3 strazi distanta, dar Roxi nu se putea ridica de jos, si nu era tocmai usoara, nici mica (desi avea numai 8 luni). Ajunsa la firma tragedia si isteria a cuprins casa. Am cautat rapid un dr. veterinar... si asa am ajuns sa-l cunoastem pe Iancu (medicul ce ne-a ramas apropiat pâna-n ziua de azi). A operat-o imediat. Avea piciorul din spate stânga fracturat... însa o fractura urâta. Osul în locul impactului era spulberat, asa ca a fost nevoie de tija metalica si imobilizare serioasa pentru refacerea osului. Timpul de recuperare undeva la doua luni. Am stat cu ea zilele si noptile de dupa, am dormit cu C la firma sa putem avea grija de Rox. Gipsul era legat de spate si adus pâna în fata, tija iesea prin partea din spate si supura (curgea un lichid transparent galbui)... arata de zici ca aveam un Robocap :).

Lucrurile, totusi, nu erau foarte grave. Începuse sa-si revina la normal... daca nu venea a doua lovitura crâncena. Înca neiesita din gips a dat într-o parvoviroza ce a facut-o leguma în nici 48 de ore. De data asta nu era de joaca... nedumeriti ne întrebam "Oare ce se întâmpla? Mai scapa?". Iancu ne-a spus ca o ia la el la clinica pentru ca noaptea respectiva era decisiva. "Câte sanse sunt sa treaca de ea?" am întrebat. "Nimeni nu-ti poate raspunde la o asemenea întrebare. Parvoviroza e o boala ce secera serios, iar procentul celor care scapa e foarte mic." Ufff, ne-am retras toti cu coada-ntre picioare, si inima strânsa asteptând dimineata. Pe atunci nu erau telefoane mobile. Nici fixul nu era ceva demn de luat în seama. Parca purtam pager...

Ne prezentam dimineata. Mi-era si groaza sa întreb ceva. Iancu era în usa cabinetului. Mi-a zâmbit usor si a dat din cap ca da... si ca tocmai ce a fost la ea... "A baut apa." "Phiuuuu, deci se face bine?" - am întrebat. "Da. (mi-a zâmbit din nou). Ce a fost greu a trecut... acuma trebuie avut grija caci e foarte slabita."

Am adus-o înapoi la firma. Acolo aveam un pat fotoliu ce l-am desfacut... am asezat ciubul ei alaturi de pat în dreptul pernelor de cap si acolo aveam sa ne petrecem urmatoarele nopti pâna ce copilul si-a revenit complet. Fiecare zi aducea bucurie în privirea ei. Lipsa noastra o îngrijora asa ca cineva era permanent în jurul ei. Ne legase pe nesimtite, o cusatura de-aia invizibila atât de puternica de nici nu am apucat sa ne dam seama. Devenise parte din noi. Noi reprezentam tot universul ei, si ea câstigase un loc de egalitate alaturi de noi. Cred ca se credea om. Deja începuse sa paseasca pe piciorul cu problema. Noi ne codeam ce sa facem. In cele din urma i s-a scos ghipsul si am reînceput plimbarile in aer liber.

Ei bine, n-am vazut în viata mea atâta explozie de bucurie pentru revenirea la viata! NIMENI si NIMIC n-o mai putea opri... si când ma gândesc ca ma imaginam mergând la plimbare cu catelul schiop, cu probleme... vezi-ti de treaba... fugea în asa hal, cu asa viteza, de câini de vânatoare nu-i faceau fata. Avea si un stil exceptional de fuga, subtirica fiind ca o gazela, se facea una cu pamântul si tâsnea ca o sageata. Apoi, jocul cu mingea, o nebunie. Revenise la iubirile ei cu bete si-si extinse gama preferintelor catre copaci ;). My gosh... natura, naturalul, pietrele, lemnele, copacii le cara cu ea, le aducea acasa.

O rotea C în aer, ea prinsa zdravan de bat. Era funny. Acolo sa vezi tehnici de introducere în casa a copacului LOL - stiti voi cum e când vii cu furca asezata orizontal si vrei sa o bagi în casa, pe usa :D. No problem, a înteles rapid smecheriile, bibilica functiona perfect, prindea din mers. Vorbea, se exprima direct. De fapt am uitata sa va zic, ea a fost maestrul meu designer. De la ea am învatat cu adevarat meserie, pentru ca, vedeti voi, oamenii nu-s capabili sa se exprime intuitiv... mai bine-si îmbârliga limba în sute sau mii de cuvinte si uita de ce a început sa-ti vorbesca. Vrei sa stii un shortcut... întreaba un câine :D, el cu siguranta îti va arata cea mai scurta cale.
Se misca printre teancurile de hârtie tiparita ca o balerina, pe vârfuri, veci n-a clintit o hârtie din locul ei, si nici pantofi n-a ros. E drept, ca era si spionul strecurat in familie. Asculta tot ce vorbeam si ajunsesem sa ne ferim sa folosim anumite cuvinte, deoarece le stia semnificatia si începea nebunia. Uitaram cu totii de dresaj, ne-a luat mintile :D. Ajunsesem noi dresatii, gata oricând sa-i indeplinim dorintele. Vrea sa aduca pietre în acasa, las-o, no problem. Copaci... sure, what's the matter... oricum si M avea aceleasi metehne :D. Acum gândindu-ma nu mai stiu cine de la cine a învatat grrrr
---------------------------------------------
Scene
---------------------------------------------
1. Scena de iarna.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu întotdeauna am apreciat blanurile naturale: vulpe, hermina, urs, oaie, iepure... orice!!! (nu s-a schimbat nimic între timp) Nu exista sa nu am diverse gulere de blana de vulpe la gât, manusi îmblanite sau caciuli de vulpe tip oala (stiti cum poarta rusoaicele)
... ei bine prima scena de acest gen cum a aratat:
Iarna grea. Intra M pe usa, ca un paun super-împanat în blanuri: caciula de vulpe argintie înfipta pe scafârlie, guler asisdeream, manusi îmblanite în interior cu magine flocoasa excentrica. Roxi sare sa ma întâmpine si da de mirosul animalelor... AHA, care va sa zica blana de animale salbatice porti?!?! Ia sa vedem... Si unde nu m-a prins de cap, m-a pus jos dintr-o singura miscare. A smuls caciula... pâna sa ma dumiresc ce e cu mine sau cu caciula, a prins zdravan de gulerul de la gât l-a scuturat puternic de câteva ori, stânga-dreapta de si-a iesit din nasturi, m-a prins de mâna stânga - jos manusa... mâna dreapta, jos manusa... si la final eram intinsa pe jos într-o pozitie de învins la JUDO :D, m-am uitat nedumerita la gramada cu blanuri asezata cu grija lânga si cu care Roxi povestea în continuare si o indesa, si o apuca, si o flutura de zici ca vorbea cu stramosii. Nu ma intrebati cum arata fondul sonor (cap coada) in spatele acestei scene primitive LOL. Oricum m-a prins cu garda jos complet nepregatita. Cu blanurile naturale am avut multe de-npartit cu ea ;)

 aici eram deja fara caciuli de acest gen ;) (ma adaptasem)

cam asa aratau achizitiile ei - noi aveam brad acasa deja :D

---------------------------------------------
2. Instincte primare
---------------------------------------------
Cum ziceam. N-am dresat nimic. A rams neschimbata, salbatica, dar ne-am bucurat de frumusetea si inteligenta ei nativa, naturala.
Mi-aduc aminte de un weekend de vara cu o vreme superba. Iesim la padure. Un' sa mergem? Apoi la Somes acolo catre Floresti ca-i mai liniste. Zis si facut. Drumul catre padure e undeva pe creasta, dar exista o mica crestatura /cotitura ce ducea în jos pe un platou întins taman pe malul Somesului. Crezând ca suntem numai noi si catelul, am lasat-o libera. O vad ca pleaca ca din pusca de lânga noi dar nu stiam exact motivul. N-apucam sa mergem 5 pasi ca auzim domnule o zarva incredibila.
Da. Ajunsesem într-un punct din care vedeam complet panorama. Platoul era plin de oi si capre LOL. Va puteti imagina ce însemna pentru Rox acest peisaj?!? Doar vizualizam traseele urmarind-o, ea fiind singura neagra între toate albiturile alea ce fugeau descreierate. Tot câmpul arata ca masa de snooker în deriva când arunci toate bilele deodata. Numai puncte albe ce sareau ca sâmburii din lebenita in toate directiile... si pentru ca tacâmul sa fie perfect îl auzim si pe cioban
- Aaaaai soarele vostru de orãsãni. Prindeti-va câinele ca de nu îi tai beregheata amu'! (si vocea nu era una moale sau nehotarâta).... si dai cu fluieraturile si înjuraturile în avalansa.
Noi, evident, aliniati, incercam sa ne recuperam animalul
- Roxi, Rooooxi....
doar ca în fata unor asemenea stimuli eram zero. Scena n-a durat decât câteva minute, poate nici 5 minute... si vedem cu surprindere cum din miscarile aparent haotice ne-a adus caprele si oile gramada sa ni le prezinte, noua stapânilor ei LOL. Asta da ofranda ;).
Ei mama ce câine de stâna iesea din fata asta, mi-am zis, mândra fiind de inteligenta ei.

3. M si C întinsi usor pe divan în urma unei mese obisnuite. ROXI nu cerea, nu se baga... chiar ingerel era. Dar... când ochii nostri se faceau mici, se strecura de pe fotoliul ei... pasea atent ca-n desenele animate... trecea pe lânga masa... nu se întâmpla nimic(aparent)... însa la final osul lipsea din farfurie :D. Era o smechera.

4. La culcare, nu m-am prins de la inceput, dar cica oftam adânc dupa care închideam ochii. Ea ofta la rândul ei, la fel de adânc, la nici un minut dupa mine si se rasturna cu rotile-n sus in fotoliul ei.

Metoda imitatiei functiona din greeeu... nici nu stiu cine pe cine imita mai tare.

am trait alaturi de ea niste ani nebuni de frumosi.
-------------------------------------------------------

:)

DogBoarding :D

Miercurea fara cuvinte (MFC)

sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen

Cumpararea

Azi pornesc o povestioara, câineasca, evident J. O dedic lui tetris pentru ca ea iubeste povestioarele mele. S-ar putea sa nu încapa într-un singur episod… d’apoi nu conteaza pre' tare… cât se cere atât se va intinde.
--------------------------------------------

Chiar nu stiu, nu pot sa-mi imaginez cum au crescut altii, dar eu am avut întotdeauna un sufletel mic la stat dar cu inima infinit de mare lânga mine, de la care am invatat destul de multe despre asta lume. 

--------------------------------------------

Povestea ce urmeaza se-tâmpla imediat  dupa ce catelul ce-l aveam, Motzco, (cica pe ungureste înseamna ursulet) a disparut fara urma… otravit probabil de cei cu care stateam in curte. Avuseseram cu el o experienta scurta, usor traznita si atipica, chit ca nu eram novice in ale patrupedelor. Era un catel mic de statura si negru care suferea de masculinitate excesiva. Când il scoteam la plimbare isi facea salutul ridicand piciorul la celalat catel si lansându-i jetul de marcare fapt in fata. Celalalt, ce venise latrând nevoie mare ajungea sa plece orbit si cu coada intre picioare. Nu stiam ce sa-i facem sa-i reducem instinctele pompieristice… caci era prea Barbat :D… no problem vecinii au descâlcit complet problema, otravindu-l.

***

Doliul dupa Motzco n-a durat mult. La nici doua zile de la eveniment, am concluzionat ca ar fi bine sa cumparam alt urmas, poate mai de soi. Am luat frumusel ziarul Informatia de cluj si am cautat la anunturi. Citim:

“vând catel de lup, de 1 luna… stare excelenta, 5 lei bucata etc”. Sunam, si ne planificam o vizita de cumparare. Chiar vânzatorul fusese de acord sa vina sa ne ia si sa ne aduca acasa cu noul catel. Nerabdarea a cuprins toata casa. Am povestit, am studiat prin carti despre catelul lup, ne uitam la poze si ne faceam planuri de parka ne-am fi cumparat cine stie ce masina superbranduita :lol:.

Vine tipul. Eu m-am asezat frumusel pe bancheta din spate pe diagonala soferului. Ai mei erau prin jur. Ne povestea despre ce vârsta au puietii, cine sunt parintii (cine era tatal, cu sau fara pedigree)… câti pui sunt:

      -    Am 7 din care doi baieti care au fost deja vânduti. Dar fetele sunt bune. Gânditi-va ca puteti sa o dati la împerechere si sa vindeti puii... etc

Eu rumegam informatia în spate… Intreb:

-          Daca luam fetita o sa ne faca 11 pui? Toti au început sa râda… Cine putea sa-mi garanteze asa o cifra ?!?! LOL

-          11 nu stiu, dar mama lor a nascut 9 si doi s-au prapadit la nastere.

Ajungem la destiantie, undeva lânga gara. Curtea era înghesuita, betonata (doamne feri ceva fir de iarba, betonul este insemnul domniei românesti daca nu stiati) si un catel înalt, slab, tip timbru (adica din dunga nu stiu daca-l vedeai), legat in lant si latra. Proprietarul a întins mâna si ne-a zis ca aia e mama puilor. Da?!?! Greu am recunoscut rasa de lup :D… da', ma rog…

Ne duce într-o camera unde nu era nimic pe jos decât o oala cu ceva urme de coji de cartofi cruzi… si cele 7 suflete viermuid din cozi, si rotindu-si trupurile. Bai, erai slaaaaabi toti de eu m-am speriat. Si toti parka înghitisera o minge pentru ca la mijloc erau umflati. Prima data mi-a stat inima-n loc când am vazut-o pe mama lor si acum imaginea din capul meu cu un lupisor pufors, grasut si urechile carnoase, era suprascrisa cu repeziciune de teama ca acest om nu e om. Cum poti sa dai cartofi cruzi la catei? Cum poti sa ceri bani pe ei daca nu i-ai întretinut cum se cuvine? Dar, ei n-aveau nici o vina. Si erau chiar fericiti sa ne vada. Primul a sarit în brate la Pet – am zis okay asta e. Ne-am uitat mai atent, era baiat. Baietii erau dati. L-am lasat jos si imediat i-a luat locul al viermuitor – cel mai negricios dintre ei. L-am ridicat în sus si i-am vazut triunghiuletul.

- E Fetita !! :D am spus toti într-un gals si victoriosi l-am luat cu noi.

Ajusi acasa ne uitam la târguiala facuta. Nu corespundea cu nimic din visele noastre… l-am luat doar ca sa-l salvam de la viata dezastruasa ce o întrezarisem la acel “proprietar”. Câine lup mai urât ca asta nu mi-a fost dat sa vad de când sunt. Si n-ajungea ca era slaba de sa te strepezesti pe fata, numarai coastele si cântai la pianina pe ele… dar avea si o privire de filozof ce vazuse toate nenorocirile vietii trecute si viitoare, pe bune. Ochii de o gravitate înspaimântatoare, si privirea nu avea sa se mai schimbe niciodata!!!

De la prima iesire am inceput sa auzim voci:

-          Bai, îi dai de mâncare la câinele asta….Uite ce jigarit arata… :D:D:D

De frazele de acest gen aveam sa fim însotiti toata viata lui, deoarece era lup Belgian adica suplu prin definitie. :D...dar ceilalti nu stiau.

Cum l-am botezat RoX – nu-mi mai aduc aminte exact… stiu doar ca mi-am propus sa-l dresez, si-l scoteam la plimbari la Somes.

Roxi n-avea minte pentru ca era copil, iar eu prea tânara, asa ca ne faceam de cap amândoua, si dresaj ioc. Singurul lucru la care Rox statea excelent era personalitatea. Am avut multi câini, însa unul atât de deosebit cu a fost ea, n-am întâlnit. Acolo sub aspectul ala de câine jigarit, îngândurat, statea pitit un suflet pur sânge, de înalta clasa!

-- be continue --

Melody-leapsh

Am primit de la tetris o leapsa sonora - adic' subiect de subiect, asa ca cine statea aseara pâna târziu, rontaind jelibonul si ne-lasând pe nime' sa doarma nici la 1 noaptea LOL. Când colo eu inocenta, îmi faceam doar temele.

-----------------------------------------------
1. Nu zaietz, Nu pagadi - unde aveam si revistele cu desenele animate ;) (adica era totul bine documentat). Se-ntelege desigur, de ce Alice cu tara ei cu tot sau Vrajitorul stupid nu avea sa mai treaca pragul preferintelor mele ever... pentru ca eu, intrasem direct în animatia ruseasca, ori asta... anestezie curata estem, credeti-ma.


-----------------------------------------------
2. Bunicul si Lupul


Placa "Veronica" vai saraca cite sute de ascultari a avut - deci stiam pe dinafara toate piesele. Cerere pentru povestea cântatata aveam si la 25 de ani :D.
-----------------------------------------------
3. Do Re Mi FA - deci s-a intâmplat sa fie la TV "sound of music" - Toata lumea numai de acest film vorbea saptamâni dupa...


-----------------------------------------------
4. :).


------------------------------------------------
5.

---------------------------------------------------------------------------------------

Când am vazut filmul nu constientizam foarte clar, povestea adevarata din spatele ei. La acea vreme curtam serios cinematografele fara sa citesc afisele, nu aveam selectori de vizionare, nu stiam nume, nimic. Cu toate acestea, mintea mea era o carte ce se scria în timp real, iar inima un burete ce absorbea emotiile crescând în dimensiune permanent. Dupa prima vizionare am stiut ca e un film de milioane. Muzica data la maxim, întunericul bezna, ecranul urias... m-a tintuit bine de tot in scaun, a urmat vizionarea si revizionarea fara numar (cum se întâmpla la orice film care ma impresiona). Ma atragea omul, muzica... nu stiam exact ce... Avea sa fie o descoperire personala. Pe toti "heavy" i-am gasit în acest fel, one by one, fara sa-mi spuna nimeni (nici la scoala, nici acasa) un cuvintel despre existenta lor. E grozav când te apropii cu ochii mari de ceva, tragi doar de capatul canafului si... se deschide în fata ta o întreaga scena, unde marginirile dintre viata lor personala si viata artistica sunt una.

Nu ma întrebati ce cred despre lumile impersonale artistice printre care ma plimb uneori...

Wolfy feelin'sound

Cina cea mai faina

dupa cum stiti vorba de acasa nu potriveste cu cea din târg,
si ce avea sa se-ntâmple nu putea fi predictibil

Între cele doua patrupede s-a legat o prietenie, frumoasa. Dupa o noapte, în care Lady JA a descusut de fir a floc tot ce stia tânarul ied despre viata la tara, aproape ca se punea problema schimbarii domiciliului. Lucru ce se va întâmpla, ascultând cu atentie planurile doamnei JA. Acum stau în continuare la taclale... caci no, sunt multe de stiut despre, ce si cum e, viata la tara...

O zi frumoasa sa aveti. E soare asa ca o sa-mi iau iedul si catelul sa ies la plimbare.
Cer scuze ca, eu... M, a trebuit sa scriu acest articol... dar vedeti si voi ca nu mai ai cu cine povesti :D.

În cautarea mielului...

... cum ne-am pierdut :D
-----------------------------------------------------

Eu, Doamna JA, am sa va povestesc istoria "mielului" de Pasti.

-----------------------------------------------------
Totul a început când, privindu-l pe C cu un buchet superb de pisici în brate, încântarea produsa de micile vietati cu ochi taiati, a facut sa îmi imaginez cât de mult si-ar dori sa aiba în brate un mielut. Sigur, eu am dimensiunea potrivita unui mielut dar: nu behai, nu am lânita moale si creata... clar, nu puteam înlocui frumusete de animal simbolic (adic' totemic) taman în preajma sarbatorilor pascale.

Asa ca ne-am luat si ne-am dus în cautarea mieilor, acolo unde deal cu deal se împreuna si cararile pierd urma dreapta si asfaltata... ajungând serpuiri curbilinii de vai înguste brazdate, ici colea, de ape si copaci crescuti în (ne)stiinta naturii.

 Dupa ce am am urcat binisor catre munte, tocmai ce am trecut de coama dealului de mai jos, nestiind ce urmeaza. Fara harta, fara tinta... doar cu ochii mari, atenti la ce urmeaza.

 ... si unde nu ne-am trezit într-un sat de munte, departe, undeva (pierdut) în Ardeal. A fost greu sa gasim numele satului caci placa indicatoare exista doar pe sensul de iesire din sat. Satul se chema Podeni. Locuitorii iai de unde nu-s... singurele fiinte ce ne-au întâmpinat, cu multa zarva, a fost o turma de capre :).  Au aparut ca din senin, de dupa coltul unor case albastre. Mai întâi putine...

 dupa care nu le-am mai putut tine numarul... Capre domnule, câta frunza, câta iarba... si ieduti desigur :). Cam toate cu clopotei la gât si esarfe colorate - albastre. Acest sat avea o adoratie pentru culoarea albastra.

Cum se întâmpla mai întotdeauna, unul din membrii turmei s-a dus direct la M - pozându-i serios :D. Era un exemplar (baietel) frumusel... iar ochii cu un dreptunghi orizontal pe centru. Un amanunt, ce recunosc, nu-l stiam...

 Pe când am reusit sa ne scoatem masina din turma, hop ne trezim în fata cu primul locuitor al satului :). O taranca rosie în obraji, zdravana, cu un dinte de aur în laterala stânga, ce stalucea în lumina de apus la câte un surâs strengaresc.

 Dintr-un salut si doua vorbe ne-am trezit direct cu iedul în brate, în plina negociere. Noi vorbeam de miel, ea ne lauda iedul.

- Tine-l un pic, ia vezi ce grasut e. - Da ce sa fac cu iedul al oras? - Apoi' faci o tocana buna...
În tot acest timp, iedul mielusel, nu alta. Cuminte, rapiror de frumos...

 Cine a câstigat?!?!... nu-i greu de ghicit :D

\

Paste Fericit tuturor :)

-------------------------------------------------------------------------
... si ce am la masa?!?!...
în episodul urmator
-------------------------------------------------------------------------

Din ograda altora... sau nu?!?!

Când am timp mai trag cu ochiul la site-ul preferat a lui C. Un site cu multimi, jurnalistica, viata, realitate... De fapt vorbeste numai despre mine sau cum arata o zi din viata mea modesta (dar el nu stie ;)).
---------------------------------------
Ora de meditatie


Zburdarea de înviorare


Obtinerea micului dejun.


PARADA - la Mall evident :D, sa mentinem orgoliul tânar si ferice LOL


Intâlnirea cu iubitul(iubita)


La scoala cu profesorul


Lectia practica (laboratorul cum i se spunea... eu îi mai spuneam si labradorul LOL)


Adevarata lectie de viata (sau obtinerea mesei de prânz)


Nevoia de distractie - La pariuri


ufff si câti eram în tribuna


si ce prost s-a terminat spectacolul. Paaaaaazeaaaaaaaa ca vineeeeee!!!!

-----------------------------------------------------------------
Difera cu ceva de o zi din viata voastra?
Ma îndoiesc. N-are cum... doar cu totii ducem aceeasi viata simpla :D.
-----------------------------------------------------------------
Curiosi cum se cheama acest site?
Eye Witness