MFC

Semne cu animale

In HU în dreptul la fiecare manunchi de câtiva copaci adunati la o mini adunare tovaraseasca (poker la frunza as zice eu), este plantat un indicator de genul:

La noi, prezenta acestor indicatoare e înlocuita cu aceasta.

no comment ;)

HU

Am mai facut popas în Ungaria pe acest blog. Stiu. Avem o fixatie. Si... un' sa mai pun, ca de câte ori mergem acolo, fotografiez broastele testoase LOL... De ce? Nu stiu.

De data aceasta, deviza a fost nici o zi fara ploaie. Pe timpul tunetelor nu aveai voie în bazine - sa nu te trezesti cu frizura punk si pozitia pluta, definitiva... asa încât pe durata dusului ceresc, toata lumea se retragea unde putea: sub copaci sau sub acoperisurile de la mini restaurantele insirate pe margine.

Asa ajunseseram noi, la un moment dat, pe o terasa unde nu mânca Nimeni Niciodata! Mesele întotdeauna goale. Ne-am asezat pe scaunele de plastic, zgribuliti de frig precum vrabiile suparate, si priveam în gol în fata unei halbe de bere Kozel :), catraniti pe mama natura. Sub ochii mei se întindea un afis cu un fundal verde unguresc ce prezenta meniul. Multe limbi si româna pe primul loc (dupa maghiara evident ;)). Bravo! ma gândesc, si încerc sa compilez imaginile. Cum, eu, sufar îngrozitor în Ungaria de lipsa salatelor si patrunjelului de capatâi, m-am poticnit de data asta, la o imagine cu o farfurie ce continea doar zarzavaturi. Mai sa fie... Incredibil! Este posibil? Citesc rapid numele meniului "Legume scuipat" (daca aveam vreo deschidere / intentie...  ea a disparut subit :D) - cu ochii mari cât cepele îi arat la C minunea... citim putin mai încolo "Carne Hoţ" - common LOL si de-aici încolo am tinut-o tot asa...

Oare de ce panoul de 2m x 1m mi-aduse aminte de întrebarea mea când eram de-o schioapa 'Mami da' de ce se zice brânza de vaci si nu brânza de vita?' 'Pentru ca numai vaca da lapte' venea raspunsul... 'si-atunci de ce la carne se zice de vita?' 'Vita e numele generic, dar se zice carne de vaca, si este si de vitel.' No cu acest raspuns aveam sa fiu mult timp în ceata ... sa nu mai spun de mirarea mea când am descoperit existenta vrabioarei la vaca. De unde si pâna unde legatura? Vaca cu aripi de vrabie este un fenomen rar, daca nu, inexistent :D (VV ar putea sa confirme). Stiti cum e, uneori nimic n-are logica. Imi imaginez biata unguroaica cât s-a straduit sa traduca corect meniul. Asta e ce a iesit.

------------------------------------------------------

Coapsa de pui LOL - ahhh când zici asa ceva îti si imaginezi gaina moţatã, cocheta, cu piciorul despuiat, pasind tacticos, plina de ifose (ca o adevarata gaina de HU). Cu gamba de purcel ce sa mai zic :D...
sau
ce ziceti de "brate de pui la gratar" "supa abdomen de gaina" ?!? si alte delicatesuri. Panoul cu pricina era capacul de la cutia Pandorei, nu alta :D.

------------------------------------------------------

O iertam?!? Sure :).

Eventual, data viitoare ma duc sa-i explic cum e cu coapsa si hoţ(ul)(ia) la români... sau poate stiau ei preabine. Stau si ma întreb daca nu cumva era vorba de un meniu de alungat clientii :). Asa s-ar explica si linistea ce domnea întotdeauna la aceasta terasa.

Accente de smecherie la animale

grrr...

for this great morning :)...

Zeus the Mouse

Azi din întâmplare am tras de un canaf ce atârna aci pe coltul display-ului ce ducea pe dA... si i'ote peste ce am dat:

 

Imaginea absolut superba,

doar personajul auxiliar din josul pozei m-a intrigat putin... 

citesc câteva rânduri descriptive si aflu ca îl cheama

Zeus... soricelul fericit :)

si-acum am sa va zic o poveste adevarata.

---------------------------------------------------------

Se izvodeste, ca într-o micuta localitate numita Taos (New Mexico), traiau doi oameni cu ochi foarte diferiti de restul lumii, a caror lume interioara depasise cu mult si demuuuult granitele trupesti, transformându-se în imagini agatate peste tot prin casa si lucrusoare marunte, multe, adunate cu deosebita grija. Toate visele, ideile, atârnau în cuie pe pereti, de unde le puteau relua si sorta dupa preferinte sau dorinti, aceasta fiind pâna la urma, materia prima din care croiau istorioare [ei fiind, am uitat sa spui, manufacturieri de povesti]. Casuta lor devenise o lume de basm ce atârna într-un indefint timp.

Cu greu ti-ai fi putut imagina ca în acea casa ar fi existat o masina de gatit sau de spalat... sau ca televizorul ar fi avut vreun rost. Iar daca ar fi existat aceste obiecte, cu siguranta ar fi fost integrate în rame luxuriante vopsite în culori tari, asezate în cadru-cutie acoperita cu confetii sau brocarturi, pentru a nu strica ambianta generala.

  Doua mini fiinte miscatoare, chiuhuahua, îsi gasisera loc in acest paradis facând parte din familie. Ma rog, aiestea erau lumile vazute, despre care se stia...

pâna-ntr-o zi când...

... de sub masina de spalat, doua mâini albe cu unghii lungi, vopsite cu lac verzui, au tras un ghemotoc mic umed, cât falanga unui deget de la mâna, gri, ud, cu ochii lipiti... un pui de soricel, abia nascut de câteva ceasuri. Al naibii creatura minuscula! In orice alta casa aceasta creatura abia nascuta atunci, în acel moment, si-ar fi gasit sfârsitul, doar ca la Angi, stapâna castelului de basm, legile erau complet diferite. Adica nu existau LOL.

Când l-a vazut înfasurat pe deget, atât de mic, neajutorat si orfan... (pentru ca, pe când si-a coborât ochii la podea nici urma de soricioaica). Mama soarece stersese putinica :D. Cine s-ar fi îngrijit de el daca îl lasa jos?  asa ca, din acel moment, Angi masura cu atentie locasurile unde l-ar fi putut pune sa doarma. Da... o ceasca de cafea ar fi perfecta, se gândi... sau cutiuta de la crema de fata, îi fac câteva orificii sita sa poata respira... de ce nu o scoica de mare unde ar putea asculta suierul apei... Ahh dar ar fi bine sa aiba caldura, pentru ca abia ce s-a nascut... si unde nu-l aseza cu grija în sutien, între sâni, acoperindu-l atent cu flanela calduta. Nu se vazuse în istoria (deloc mica :D) a soricimii, soricel leganat în hamac sutien :D.

Cin' sa-si fi imaginat vreodat' ca un pui banal de soricel, avea sa traiasca pe picior de egalitate cu oamenii! Zeus, pentru ca asa-l chema, primise bursa la o altfel de viata. Clar se nascuse sub o stea norocoasa. Ce daca galaxia în care a aparut era una casnica, supusa spalarilor ametitoare tip cutie rotativa, adic' o masina de spalat? Va spun eu, fericirile pot avea foarte interesante fatzete.

 

Minusculul membru al familiei, Zeus, avea sa încerce cu grija cartile doamnei rontaindu-le colturile... iar cu mustatile adulmeca pân la asfixiere, unul de arahide sau alte bunatatzuri. Si unde mai pui ca participase la nunta celor doi stapâni... deh... poveste de poveste

----------------------------------------------------------------------------------

Tragând de canaful link imagine am fost aruncata în cu totul alta lume...
Iar la final, prezenta soricelului in imaginea de sus nu mai era de ne-nteles.

sper sa nu trebuiasca sa dau jos imaginile de mai sus - ar fi si pacat.

O zi de Zeus va doresc :D

-----------------------------------------------------------------------------------

De buna dimineata (MFC)

Si caii au dreptul la o cafea
... miercurea :D

-----------------------------------------------
sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen
-----------------------------------------------

continuarea povestii incepute aici (dedicatie speciala tetris)

---------------------------------------

... si-acum, gasesc ca e timpul sa cunoasteti personajul
Amintisem de frumusetea ei inimaginabila. :D

O alta dovada, poza facuta chiar în primele zile de la venirea în noua ei familie, o avem mai jos :D. Oamenii printre care nimerise erau artisti, unul si unul, câtiva de nu le puteai lua lentilele borcanate ajustabile, cu sau fara inele ajutatoare - adic' pozari (stg.) sau oameni cu creionul lipit de degete (dr.)... la care mousele era cel din cãmara cu muraturi nicidecum aiesta cu rotite si clape. In primul rând nu are urechi... Nici mustati... deci clar nu se poate numi mouse. O minciuna sfruntata LOL.

Primele luni au fost cu plimbari prin curte, fugarirea pisicilor vecinei (locuiam în aceeasi curte) si iesiri seara la Somes. Dresajul nu se putea executa deoarece stimulii externi erau prea multi: apa învolburata, copacii cu cracile lor fascinante, animalute diverse... Orice dorinti avea M, Roxi nu le îndeplinea, asa ca si-a pus M un plan de învatare de minte, si într-una din zile...

... la plimbarea obisnuita, Roxi de îndata ce s-a vazut libera din lesa a sarit direct în Somes. A plescait apa pâna ce toti au sters-o de pe mal, a trecut malul si se distra cum avea chef, 'jeaba striga M de pe malul celalat. Era o zi superba de septembrie. Nici cald, nici frig. O zi perfecta pentru relaxari în aer liber. Si eu o strigam periodic pe Rox, fara sa pot sa tin pasul cu extazurile ei copilaresti:

- Roxi. Roxi... hai aici. Rooooxiii, Roxi. Ea nici poveste. Nici ca-i pasa.

Suparata nevoie mare caci am un copil în subordine, mai nedisciplinat decât mine, am luat o decizie "înteleapta". M-am ascuns dupa piciorul din ciment al podului de pe Somes, pod ce dadea direct în Parcul Babes. De acolo o priveam pe Rox cu atentie (de unde si renumita meserie de "pândar" care mi-e trecuta cu atentie în fiecare horoscop). Trec 5, 10, 13 min. si nimic. Roxi avea foarte multa ocupatie uitând complet de mine. La un moment dat, s-a oprit din toata agitatia, parca m-ar fi zarit si i-a trecut fulgerator o idee prin cap. Si-a rotit privirea cautând. Aaaaa ma cauta. Goood... deci, totusi îi pasa de mine. N-am iesit din ascunzatoare sa vad ce face. Fetita mea uitase de pietrele de râu, de crengile de copac... si numai ce o vad privind fix pe malul celalalt si aruncându-se în apa cu viteza. Am privit directia si am realizat ca fixase o tânara cam de statura mea, îmbracata în aceleasi culori cu mine... ufff dar nu eram eu!!! Am urcat rapid pe pod urmarind îndeaproape scena. Totul s-a petrecut fulgerator în nici un minut. Eu am început sa alerg pe podul îngust. Podul din metal, zdranganea din toate suruburile, vibra puternic cu fiecare pas aproape de marginea rezonantei. Când am ajuns la jumatate, Roxi deja tâsnise din apa, s-a scuturat scurt si a sarit dealul în doi pasi dupa fata ce deja traversa strada. Am presimtit pericolul si am urlat cât ma tinea gura:
- Roxiiiii... Roxiii

N-am apucat sa strig a treia oara... am vazut-o pe Roxi cu un salt urias direct în strada în fata unei masini ce nu avea cum sa mai opreasca. O troznitura puternica, apoi o frâna ascutita, moment în care eram acolo si am prins-o înainte de a pica jos. Ochii îi erau injectati de durere când i-au întâlnit pe ai mei la fel de speriati. Mi-a suierat lung si vibrat încercând sa-mi povesteasca ce a patit, da vorbea despre mine. Nu-mi dadeam seama cât era de grav. Soferita (femeie) a coborât din masina si a venit în spate unde eram trântita jos cu catelul în brate. Femeia era alba ca varul, tot sângele îi fugise din obraji.
- N-am vrut. N-am vazut-o.
- Stiu. Stiu... îngânam si-mi plângeam nesabuinta. Atunci în acel moment nu realizasem ca dintre toate simturile ei, cel vizual avea sa fie întotdeauna cel mai acut. Ea privea oamenii, obiectele, lua lumea dupa aspect mai apoi dupa miros, auz sau altele. Sigur ca picase în plasa vizualului orbita... ca si mine. Ne asemanam.

Femeia s-a oferit sa ma duca acasa cu masina... eram la 2-3 strazi distanta, dar Roxi nu se putea ridica de jos, si nu era tocmai usoara, nici mica (desi avea numai 8 luni). Ajunsa la firma tragedia si isteria a cuprins casa. Am cautat rapid un dr. veterinar... si asa am ajuns sa-l cunoastem pe Iancu (medicul ce ne-a ramas apropiat pâna-n ziua de azi). A operat-o imediat. Avea piciorul din spate stânga fracturat... însa o fractura urâta. Osul în locul impactului era spulberat, asa ca a fost nevoie de tija metalica si imobilizare serioasa pentru refacerea osului. Timpul de recuperare undeva la doua luni. Am stat cu ea zilele si noptile de dupa, am dormit cu C la firma sa putem avea grija de Rox. Gipsul era legat de spate si adus pâna în fata, tija iesea prin partea din spate si supura (curgea un lichid transparent galbui)... arata de zici ca aveam un Robocap :).

Lucrurile, totusi, nu erau foarte grave. Începuse sa-si revina la normal... daca nu venea a doua lovitura crâncena. Înca neiesita din gips a dat într-o parvoviroza ce a facut-o leguma în nici 48 de ore. De data asta nu era de joaca... nedumeriti ne întrebam "Oare ce se întâmpla? Mai scapa?". Iancu ne-a spus ca o ia la el la clinica pentru ca noaptea respectiva era decisiva. "Câte sanse sunt sa treaca de ea?" am întrebat. "Nimeni nu-ti poate raspunde la o asemenea întrebare. Parvoviroza e o boala ce secera serios, iar procentul celor care scapa e foarte mic." Ufff, ne-am retras toti cu coada-ntre picioare, si inima strânsa asteptând dimineata. Pe atunci nu erau telefoane mobile. Nici fixul nu era ceva demn de luat în seama. Parca purtam pager...

Ne prezentam dimineata. Mi-era si groaza sa întreb ceva. Iancu era în usa cabinetului. Mi-a zâmbit usor si a dat din cap ca da... si ca tocmai ce a fost la ea... "A baut apa." "Phiuuuu, deci se face bine?" - am întrebat. "Da. (mi-a zâmbit din nou). Ce a fost greu a trecut... acuma trebuie avut grija caci e foarte slabita."

Am adus-o înapoi la firma. Acolo aveam un pat fotoliu ce l-am desfacut... am asezat ciubul ei alaturi de pat în dreptul pernelor de cap si acolo aveam sa ne petrecem urmatoarele nopti pâna ce copilul si-a revenit complet. Fiecare zi aducea bucurie în privirea ei. Lipsa noastra o îngrijora asa ca cineva era permanent în jurul ei. Ne legase pe nesimtite, o cusatura de-aia invizibila atât de puternica de nici nu am apucat sa ne dam seama. Devenise parte din noi. Noi reprezentam tot universul ei, si ea câstigase un loc de egalitate alaturi de noi. Cred ca se credea om. Deja începuse sa paseasca pe piciorul cu problema. Noi ne codeam ce sa facem. In cele din urma i s-a scos ghipsul si am reînceput plimbarile in aer liber.

Ei bine, n-am vazut în viata mea atâta explozie de bucurie pentru revenirea la viata! NIMENI si NIMIC n-o mai putea opri... si când ma gândesc ca ma imaginam mergând la plimbare cu catelul schiop, cu probleme... vezi-ti de treaba... fugea în asa hal, cu asa viteza, de câini de vânatoare nu-i faceau fata. Avea si un stil exceptional de fuga, subtirica fiind ca o gazela, se facea una cu pamântul si tâsnea ca o sageata. Apoi, jocul cu mingea, o nebunie. Revenise la iubirile ei cu bete si-si extinse gama preferintelor catre copaci ;). My gosh... natura, naturalul, pietrele, lemnele, copacii le cara cu ea, le aducea acasa.

O rotea C în aer, ea prinsa zdravan de bat. Era funny. Acolo sa vezi tehnici de introducere în casa a copacului LOL - stiti voi cum e când vii cu furca asezata orizontal si vrei sa o bagi în casa, pe usa :D. No problem, a înteles rapid smecheriile, bibilica functiona perfect, prindea din mers. Vorbea, se exprima direct. De fapt am uitata sa va zic, ea a fost maestrul meu designer. De la ea am învatat cu adevarat meserie, pentru ca, vedeti voi, oamenii nu-s capabili sa se exprime intuitiv... mai bine-si îmbârliga limba în sute sau mii de cuvinte si uita de ce a început sa-ti vorbesca. Vrei sa stii un shortcut... întreaba un câine :D, el cu siguranta îti va arata cea mai scurta cale.
Se misca printre teancurile de hârtie tiparita ca o balerina, pe vârfuri, veci n-a clintit o hârtie din locul ei, si nici pantofi n-a ros. E drept, ca era si spionul strecurat in familie. Asculta tot ce vorbeam si ajunsesem sa ne ferim sa folosim anumite cuvinte, deoarece le stia semnificatia si începea nebunia. Uitaram cu totii de dresaj, ne-a luat mintile :D. Ajunsesem noi dresatii, gata oricând sa-i indeplinim dorintele. Vrea sa aduca pietre în acasa, las-o, no problem. Copaci... sure, what's the matter... oricum si M avea aceleasi metehne :D. Acum gândindu-ma nu mai stiu cine de la cine a învatat grrrr
---------------------------------------------
Scene
---------------------------------------------
1. Scena de iarna.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu întotdeauna am apreciat blanurile naturale: vulpe, hermina, urs, oaie, iepure... orice!!! (nu s-a schimbat nimic între timp) Nu exista sa nu am diverse gulere de blana de vulpe la gât, manusi îmblanite sau caciuli de vulpe tip oala (stiti cum poarta rusoaicele)
... ei bine prima scena de acest gen cum a aratat:
Iarna grea. Intra M pe usa, ca un paun super-împanat în blanuri: caciula de vulpe argintie înfipta pe scafârlie, guler asisdeream, manusi îmblanite în interior cu magine flocoasa excentrica. Roxi sare sa ma întâmpine si da de mirosul animalelor... AHA, care va sa zica blana de animale salbatice porti?!?! Ia sa vedem... Si unde nu m-a prins de cap, m-a pus jos dintr-o singura miscare. A smuls caciula... pâna sa ma dumiresc ce e cu mine sau cu caciula, a prins zdravan de gulerul de la gât l-a scuturat puternic de câteva ori, stânga-dreapta de si-a iesit din nasturi, m-a prins de mâna stânga - jos manusa... mâna dreapta, jos manusa... si la final eram intinsa pe jos într-o pozitie de învins la JUDO :D, m-am uitat nedumerita la gramada cu blanuri asezata cu grija lânga si cu care Roxi povestea în continuare si o indesa, si o apuca, si o flutura de zici ca vorbea cu stramosii. Nu ma intrebati cum arata fondul sonor (cap coada) in spatele acestei scene primitive LOL. Oricum m-a prins cu garda jos complet nepregatita. Cu blanurile naturale am avut multe de-npartit cu ea ;)

 aici eram deja fara caciuli de acest gen ;) (ma adaptasem)

cam asa aratau achizitiile ei - noi aveam brad acasa deja :D

---------------------------------------------
2. Instincte primare
---------------------------------------------
Cum ziceam. N-am dresat nimic. A rams neschimbata, salbatica, dar ne-am bucurat de frumusetea si inteligenta ei nativa, naturala.
Mi-aduc aminte de un weekend de vara cu o vreme superba. Iesim la padure. Un' sa mergem? Apoi la Somes acolo catre Floresti ca-i mai liniste. Zis si facut. Drumul catre padure e undeva pe creasta, dar exista o mica crestatura /cotitura ce ducea în jos pe un platou întins taman pe malul Somesului. Crezând ca suntem numai noi si catelul, am lasat-o libera. O vad ca pleaca ca din pusca de lânga noi dar nu stiam exact motivul. N-apucam sa mergem 5 pasi ca auzim domnule o zarva incredibila.
Da. Ajunsesem într-un punct din care vedeam complet panorama. Platoul era plin de oi si capre LOL. Va puteti imagina ce însemna pentru Rox acest peisaj?!? Doar vizualizam traseele urmarind-o, ea fiind singura neagra între toate albiturile alea ce fugeau descreierate. Tot câmpul arata ca masa de snooker în deriva când arunci toate bilele deodata. Numai puncte albe ce sareau ca sâmburii din lebenita in toate directiile... si pentru ca tacâmul sa fie perfect îl auzim si pe cioban
- Aaaaai soarele vostru de orãsãni. Prindeti-va câinele ca de nu îi tai beregheata amu'! (si vocea nu era una moale sau nehotarâta).... si dai cu fluieraturile si înjuraturile în avalansa.
Noi, evident, aliniati, incercam sa ne recuperam animalul
- Roxi, Rooooxi....
doar ca în fata unor asemenea stimuli eram zero. Scena n-a durat decât câteva minute, poate nici 5 minute... si vedem cu surprindere cum din miscarile aparent haotice ne-a adus caprele si oile gramada sa ni le prezinte, noua stapânilor ei LOL. Asta da ofranda ;).
Ei mama ce câine de stâna iesea din fata asta, mi-am zis, mândra fiind de inteligenta ei.

3. M si C întinsi usor pe divan în urma unei mese obisnuite. ROXI nu cerea, nu se baga... chiar ingerel era. Dar... când ochii nostri se faceau mici, se strecura de pe fotoliul ei... pasea atent ca-n desenele animate... trecea pe lânga masa... nu se întâmpla nimic(aparent)... însa la final osul lipsea din farfurie :D. Era o smechera.

4. La culcare, nu m-am prins de la inceput, dar cica oftam adânc dupa care închideam ochii. Ea ofta la rândul ei, la fel de adânc, la nici un minut dupa mine si se rasturna cu rotile-n sus in fotoliul ei.

Metoda imitatiei functiona din greeeu... nici nu stiu cine pe cine imita mai tare.

am trait alaturi de ea niste ani nebuni de frumosi.
-------------------------------------------------------

:)

DogBoarding :D

Miercurea fara cuvinte (MFC)

sursa: eye_wittness
Mai multe la Carmen