legenda sosetelor nepereche

- Vaaaai. Dar te-a costat o avere biletele la acest spectacol, asa-i?

Zise ea, privindu-l cu atentie cum învârtea între jeliboane cele doua instrumente conice, usor transparente, ce luminau spatiul din jur într-un mod bizar. Nu stia exact la ce foloseau însa, era stiut ca orice vizionare speciala venea cu tot felul de instrumentare auxiliare, care mai de care, mai ciudate. Fusesera ochelari cu lentila cilindrica sau acea tableta ce o  înghitiai pe gura sa vezi mai bine cu ochii LOL... si-acum aceste palarii funky cu bor clopot exagerat de larg... El se apropie de ea si îi puse cascheta pe caput. Studiase cu atentie instructiunile de utilizare a caschetelor astrale cu o zi înainte. Se fixau prin însurubare pâna se auzea un declick, si-atunci lumina învada spatiul interior, aducând universul îndepartat taman la poalele jeliboanelor lor.

- Ah. Nu-ti face probleme. Rosti el în timp ce o privea prin cascheta semitransparenta ce o manevra cu grija. Doar azi ruleaza acest spectacol unic. Cica azi, din motive nestiute, se supraincalzezte planeta aia mica de o vedem noi in fiecare seara si o mare mare poveste de dragoste se iveste.

- Poveste de dragoste!? Dar ce înseamna aia poveste de dragoste?

- Hmmm daca as sti, nu ti-as mai povesti draga mea :D. Asa... o sa stam linistiti sa privim ce se va întâmpla.

Clonk - se auzi declikul de prindere.

- Iuhuuuuu, vaaaaai - striga ea, nestapânindu-si emotia.

Acum veni rândul lui sa-si aseze cascheta pentru vizionare. ClonK si era legat întocmai.

- Waaaaw... sopti si el cu o voce joasa, grava, abia auzit. Si stateau amândoi muti de uimire în fata ecranului universal-planetar. Planeta aceea îndepartata, mica, punctiforma, pe care o priveau întotdeuna înainte de a adormi, era marita în asa hal de puteai zari si acele creaturi miniaturale cu 8 jeliboane în dotare fugind pe asfalt.

==========================================================================

De-odat' luminile s-au stins. 

O muzica suava s-a-nfiritat ca-n vis.
Cortina la planeta s-a desprins usor,
lasând o pata alba-n centru 

din'adins 

pentru actori.

Actul întâi

Pe-o sfoara în lumina usor balaie si discreta a scenei, atârnau nestingherite, parca din veci acol' sortite, doua sosete: una în dungi, cealalta... cu totul si cu totul... banala - de un gri sobolan din cale-afara :).

Doamna siseta în linii, tâfnoasa pân la dunga, nu-si ridica sprânceana, considerându-se adulta :). Isi tatua de-o viata pe textila, una câte una, istorii din carti de aventura. Era o doamna multa, stufoasa si grosuta. Dungile o marcasera frumos lungind-o pân la pulpa.

Nu foarte departe, pe sfoara, motaia simpatic, vesnicul trântor, ciorapul fara nici o pata, însa stiut, îmbibat într-un miros de pica musca moarta :D. Era tesut cu fir subtire, usor, facea tumbe când îl alinta vântul, nu de putine ori. Iar în asprimea noptii, se ridica-n calcâi cântând la frunza ce-o plimba printre degete.

 Actul doi

Pâna-ntr-o zi, când ciorapul banal, satul de-ale ei aere complet fara consistenta, în timp ce ea se circise în somn pe circumferita, o prinse mai mult din curiozitate de snurul uitat afara din ultima-i poveste si-o desira dintr-o data pân la umblatura. Speriat, furat fiind de-a ei poveste, se opri brusc si privi cu atentie. Atât mai ramse din ea - o talpa cu-n calcâi agatat în doua degete strâmbe. Nu ste'te mult pe gânduri, îsi desira cu grija propia gamba stânga si-o refacu cu al ei fir în dunga. Iar cu firul neted obtinut din pulpa lui o completa pe dânsa. Lucrase pân la miezul noptii... adormind ca liliacul atârnat pe sârma.
Lumina la scena se stinse îmbracând spatiul într-un negru adânc.

Ultimul act

Zorile, imitate cu o îmbaiare galbuie, luminara scena. Soseta doamna se ridica în capul talpii :D. Se simtea ca niciodata, foarte usoara. Se sterse cu degetul mic la ochiul degetului mare si casca printr-o gaura aparuta brusc peste noapte LOL, când zari tooooata tragedia. Numai talpa-i mai era în dungi!... iar restul.... vaaaai de un desen banal, complet lipsit de orice sofisticare! Se uita în stânga si-l zari pe el... cu talpa neteda, si degetele întinse catre ea, si... bai, o frumusete de model în dungi pâna la genunchi !! Scandalos de-a dreptul. Incepuse sa vocifereze însa celelalte toate cuvinte erau la el... el raspunzându-i rapid la toate, chiar si pe-ndelete :D. Si-astfel, brusc, cele doua sosete devenisera o pereche - fara de pereche :D

Din coltul dreapta al scenei aparu o fetita cu parul balai.
S-a oprit în dreptul sforii, se ridica pe degetele si lua ciorapii cu grija - era perechea ei de sosete cea mai draga. Îi trase pe picioruse. Lua sandalele de lac. Le închise catarama si disparu în coltul opus al scenei.

Cortina coborî.
Lumina se aprinse si zumzaiala acoperi totul

========================================================================== 

- Si-asta înseamna poveste de dragoste? întreba ea cu jeliboanele bine înfipte pe planeta mama.

- Ei, da' de unde sa stiu eu? raspunse el întelept. Titlul filmului e "Dragoste nepereche"

- Hmmm... eu cred ca am înteles... zise fata, si se lumina la fata. Deci trebuie sa ne luam sosete la care povestea continua de pe un picior pe altul - altfel nu se pretuiesc, nu-i asa?

:D :D :D
---------------------------------------------------------------

 Si de-atunci toate sosetele poarta povesti inedite, unice.

Daca o sa vedeti sosete identice sa stiti ca ele sunt complet demodate.
Iar sosetele gaurite sunt singurele cu doctoratul în asfalt, deci, va rog, putin respect  ;).

---------------------------------------------------------------
Sper sa va placa noul design de lampa (vezi imagine sus ;)). Acest post a venit cu tot felul de noutati.

Daca ar fi...

sa-mi aleg în pielea cui si prin ochii cui sa privesc lumea,

(pe pamânt)

as fi vrut sa fiu Cal. Cal salbatic :)

(in apa)
calut de mare. Mi se pare, de departe, un personaj simpatic ;).
 

si-acum, curioasa doamna JA întreaba:

De puteati alege ce v-ar fi placut sa fiti?
În pielea carui animalut v-ati fi întrupat?
[sa fim intelesi, nu excludem omul ;) - în fond, si el, tot un fel de animalut mai cizelat (ca sa nu zicem netezit) :D]

deCuvintele (1)

un joc inceput cu Lady Cat  :)
----------------------------------------------------------------------------

Un ocean fără hotare creşte asemeni trestiei.

Fulgurant comoara adâncurilor
ascunde degetele răsfirate ale sfiosului suflet
drumeţind pe cărările fără număr… fără număr…

În timp ce… eul omului
arcuia ancolura trupului gol al viselor
[precum un lotus, în tăcere,
după sunetul filotim al zilelor
şi nopţilor de nemăsurat]

Izvorul ascuns al sufletului decavat
alerga murmurând pe cărarea îngustă,
gofrată de fiorului vremii,
scopind inima de fluturi si păsări.

Nu spuneţi nicicând
nu există
cunoaşterii din inimă.

zzzzzzt, sfâââr

-----------------------------------------------------------------------

continuarea - deCuvintele (2)

ad hoc ::: ad interim

Când am vazut recent filmul Red Dog* - un film faaaain, alcatuit din povestile mai multor oameni, lipite una de alta, toate, despre un câine rosu australian... îmi ziceam gând - apoi asta nu e film, e blog :)! Clar, ceva foarte asemanator cu site-ul doamnei JA, dar... cu o diferenta esentiala: doamna JA nu-si cauta stapâni, ea-i are... si... nus' cum sa va zic... nu unul, ci multi... oricând gata sa sara în foc pentru ea.

Vineri seara gasisem pictura lui Francis Cotes...mi-a placut din prima. Simteam cum potriveste unei povestioare mai vechi, nescrise... însa nici prin cap nu-mi trecea ca are sa aiba o cu totul alta destinatie. Rasturnarile de situatie au aparut din primul moment al dedicatiilor aferente. Parca nimeni nu dorea povestea initiala ;). Nu ma credeti? Ascultati cu atentie dedicatiile, si o sa întelegeti ce spun :). Asa-i tetris? :D. Pe când aproape ma oprisem la dedicatia Cat - "Eine Kleine Nacht Musik" ce potrivea manusa povestioarei mele de o noapte... nu a fost sa fie. Am fost super-încântata de alegerea Angelei, nu era întocmai ce ma asteptam pentru imaginea mea (dar mi-a adaugat un nume nou auditiei ;), deci foarte fericita fata)

... dupa care mai-mai sa schimb macazul pe ceva de genul acesta:

Ieri o zi faina de iarna. Soarele scalda peisajul în nuante diverse de alb pe alb dar, departe de a-si da consimtamântul în privinta vreunei temperaturi decente. Insa frumossss, irezistibil de-a dreptul. Imposibil sa nu iei aparatul foto sa nu profiti de peisagiu. Priveam padurile de lânga noi, fiecare copac întepând scafârlia alba a  pamântului. Da, eu stiam demult - pamântul poarta parul scurt (recrut) - însa doar iarna poti vedea cu adevarat desimea firelor parului padure.

Pe Doamna JA o îmbracasem în straie de sarbatoare. Hainita de pe ea avea inclusiv un guler alb din blana artificiala ce se ridica pe ceafa dându-i aerele unei fiinte nobile, asemeni tabloul nostru. Reînviorase în noi imaginea reginei Elisabeta :). Si uite asa, mândri peste masura, ne-am pornit frumusel la o plimbare la drumul mare cu preafrumoasa Doamna JA.

Cum mergeam noi catre Manastirea din Tauti, pozam,povesteam, ajungem la lac. Acolo ma opresc o clipa si zic:

- Nu ne întoarcem?!? Vine mai încolo casa aia cu câini.

C însa, dorea o plimbare lunga, asa ca am mers mai departe. Trecem de coada lacului si ajungem în dreptul casei cu pricina. N-am apucat sa ne dumurim prea tare, am observat unul, daca nu doi ciobanesti mioritici, cum scot capul printre gratiile de la gard. Agitat nevoie mare, mioriticul forteaza iesirea printre gratii si tâsneste în strada. În mod normal vine, o miroase pe domnita mea sub coada - asta e forma lor de salut calduros si lucrurile se domolesc. Insa nu acum! Mioriticul* nu venise cu ganduri de pace! Din doi pasi s-a napustit pe JA si-a deschis falcile (de la capu-i cât banita) si a prins-o de ceafa pe domnita mea, ce a intrat cu totul in gura lui. Imi imaginez cât de mica s-a facut inima doamnei JA, când namila blanoasa, de vreo 4 ori mai mare decit ea a sarit pe ea. De ale noastre inimi ce sa mai vorbim? 

De aici încolo totul s-a întâmplat fulgerator. In momentul când Mioriticul a sarit pe JA, C parca vazuse rosu în fata ochilor "Se poate cineva sa-i faca rau copilului sub ochii lui?!?"... într-o fractiune de secunda s-a aruncat pe ciobanesc turtindu-l la pamânt. O miscare instinctiva de Judo sau Sumo, nu stiu exact :D. Cu burta îi imobilizase picioarele si corpul, cu un cot îi lipise capul de pamânt si cu cealalta palma îi îndesa falcile deschise pe zapada. In acel moment, am sarit, am prins de cureaua cu care era legata JA, si-am smuls-o pe JA din gramada. L-am privit pe C, era calare cu totul pe enormul ciobanesc mioritic, însa departe de a fi înafara unui pericol iminent. Daca scapa din prinzatoare, ceea ce nu era imposibil la forta enorma a câinelui, lupta se rulua, si nu stiu ce sorti de izbanda aveam. Stiam ca trebuie sa dispar cu JA din raza de actiune a ciobanescului... când il aud pe C cu vocea sugrumata de efort:

- Si acum cum ies de-aici. Daca îl las ma ataca!

Gosh... iar eu nu puteam sa-l ajut cât timp JA era aici, ea ar fi devenit o caramea pe maseluta mioriticului si nici noi nu stiu daca-i faceam fata. Retraiam problema logicii cu podul, lupul, capra si varza.

Atunci aud un glas de femeie ce urla la noi:

- Stati! Stati asa !!! Tocmai l-am adus de la doctor! Câinele are probleme cu coloana!!! Dati-i drumul !!!

Da?!? Extraordinar! Interesant argument. Oricum eram surzi toti trei.

La casa de unde iesise câinele, am vazut 2 femei. De obicei nu sta nimeni acolo. Fusese o întâmplare prezenta lor, altfel, finalul ar fi fost cu totul altul. In curtea respectiva mai erau alti 3  sau 4 câini, toti de talie mare. Una din femei (cea tânara) vine sa-si lege mastodontul. Cureaua ce o avea in mana era ceva de genul celor folosite la câini de talie mica. Am întors privirea si am vazut un Peugeot 206 venind spre noi. Fac semn disperat catre sofer. Opreste. Doi tineri la volan, îi rog sa ma ajute si fara sa astept vreun raspuns o iau la JA in brate si ma urc in masina. Mi-am dat seama ca C nu putea profita de situatie... daca slabea câinele din stransoare lupta se relua. Oamenii din masina nu vazusera ce s-a-ntâmplat. Au crezut ca fusese un accident. I-am rugat sa ma duca 200m mai încolo, suficient cât sa ies din raza de actiune a ciobanescului mioritic. Ma dau jos din masina incep sa masor lung cararea... nu stiam daca C scapase intreg... Apare C, nevatamat  :)

-----------------------------------------------------------------------------------------------

si-acum am sa va zic un banc

"Se încaiera Hrusca si Chuck Norris si iasa invingator Hrusca.

De ce?

Chuck Norris n-avea destul LER"

Cam asa am patit noi, ciobanescu n-avu' destul LER...

acum ne putem permite sa zâmbim :D...
si sa inchidem ochisorii putintel

sa vedem viata asemeni unui fir de ata subtire ce deapana povestioare in ochiuri de orez...
--------------------------------------------------------------------------------------------------

* intrebarea care am primit-o de vreo 2 ori - Mioriticul era fata 'au baiat? Da' cine sa-l caute de sex in acele momente?! LOL

Sclavii... Slavii... Slabii...

***
si Conducatorul Jubit LOL

Post fara cap

Lucruri pe care le înteleg

LA MULTI ANI
Doamnelor si Domnisoarelor mele.

Stiu, am putine... dar bune!!! :D - le cunosc asa cum îsi cunoaste maimuta, prietena, atunci când îi face groomingul de curatare de mici zburatoare (un exercitiu facut doar pentru relaxare si rasfat) :). În fond si la urma urmei, asta e cel mai important exercitiu de socializare, daca nu stiati. Pacat ca specia umana în ambitia ei nemasurata de a atinge culmile robotizarii si civilizatiei, a uitat acest lucru.

Acu' bag de seama, dupa aceasta descriere, nu o sa mai vad nici urma de ele prin preajma :D -
vai cât ma pot distra... :D:D:D

Stiti care a fost prima imagine cu care am ramas în cap înainte de a dormi bustean în noaptea de revelion?

Revelion.
Ora 3:30 am.
Lumina pe strazi - clar-obscur.
Ajunsi acasa, ma strecor sub plapumica.
Dau drumul la televizor si vad urmatorul filmulet:

Va imaginati cum nu mi-a mai sters NIMENI zâmbetul de pe fata pâna a doua zi la amiaza.

------------------------------------------------------------------

Mi-ar place sa aud (asta în cazul când n-am speriat pe toata lumea) care a fost imaginea cu care ati ramas în cap dupa proaspatul revelion expirat - v-a surprins ceva anume?!?...

just curious... you know
:)

Legenda caprei

Dragi copii, luati seama

Daca-i capra mama

Nu uitati un lucru, ca nu-i tata lupu

Iala trebe pusa, daca mama-i dusa

Dusa-n sat cu doru

Doru vânatoru'

--------------------------------------------------- Povestea caprei Nicolae Neagu Undeva intr-o padure Cu alune fragi si mure Si-un izvor Cat o ata de mosor Daca nu cumva mai mare... Insa cine s-o masoare De la talpi pana la nas Fara rigla si compas? Sade capra-n casa noua Nici n-o ninge, nici n-o ploua. Vorba vine cum c-ar sta Ca mai mult e pe vilcea Fiindca iezii cucuieti, Trei la numar toti baieti, Vor macese si bureti , Alteori vor leustean Si-atunci umbla pe tapsan. Sau sa zicem miez de nuca Si-atunci umbla ca nauca Nestiind de und' s-aduca. Cand si cand, cei trei vor sare, Capra nu le da ca n-are Si-atunci cumpara din piata De la oaia precupeata Care-i vinde si verdeata. Intr-o zi ce-i da prin cap? Tocmai rontaia un nap Si-avea mintea foarte clara... "Ce-ar fi sa ma duc la moara?" Cat stau astia mici in pat Eu m-am dus si-am macinat. Pana careva ma striga Am si pus de mamaliga. Bine nici n-a spus ce-a spus, C-a luat traista si s-a dus. Moara e mai jos pe rau Macina cinci zile grau Si porumb duminica. Luni nu macina ca sta. Era ziua de porumb. Lume multa...pana-n damb Era gata sa renunte Dar venise cu graunte Cand sa puna boaba-n cos, Iata, vine mos cocos Care zice c-a vazut Urme de bocanci de lup Printre fragi si printre mure Catre casa din padure. Sare capra ca din pusca Gand de spaima parc-o musca! - Nu cumva...??? Iar cocosul ingaima - Da!!! Lasa traista goala-n cui Si graunta nimanui, Tece gardu, moara, sura Cade-n cap, se da de-a dura, Se repede pe carare Si de-a dura,si-n picioare Behaind: "-Daca-l prind, il bat de-l sting!" Cand ajunse-n pajiste, Usa casei... vraiste Si-a urlat ingrozitor: "Iesi afar’ ca te-omor" In camasa si nadrag A iesit cel mic in prag Iedul caprei cel mai drag Ea a stat , l-a mangaiat L-a pupat, l-a-mbarbatat, Dupa care l-a intrebat : "-Undei lupul?" "-L-am papat !"

Poveste scrisa pe opt biscuiti cu ciocolata, primiti de la Tetris

continuare la povestea începuta aici
-----------------------------------------------------------------------------------------

Ramasa singura, tristetea pusese stapânire pe mine. Stateam încalecata pe gard si priveam lumea în miscare browneana. Pet nu se mai zarea. M-am dat jos de pe gard. Ma simteam obosita fara motiv. Imi furase toate corabiile plecarea ei, mi se înecasera toti salvatorii, ma simteam Robinson Crusoe naufragiat în Turda! :)

Gramada de galbeni

M-am retras în camera de dormit cu gândul la un pui de somn. Era prima data când vedeam camera aceasta la lumina zilei. Camera de fapt era o biCamera enorma, despartita, undeva pe la mijloc, de niste paravane asemanatoare celor japoneze. În partea cu patutul meu de o persoana, obloanele de lemn erau lasate jos, si un semi întuneric ma facu sa stau o un timp nemiscata sa mi se obisnuiasca ochii. Dincolo de paravane, undeva la 7-8m distanta, vedeam capatul patului matrimonial unde dormea matusa-mea cu unchiul meu. Nu depasisem niciodata linia fictiva ce despartea camerele. Acum, în baia de lumina ce învadase dormitorul, în partea opusa, am vazut ceva ce nu era vizibil nici dimineta devreme, nici seara târziu când ajungeam eu la culcare. În fata patului matrimonial trona o masa rotunda cu furnir de nuc, pe care stralucea o gramada imensa de galbeni :D. Galbeni !caci no… cum sa le spun. Atâta banet nu vazusem eu adunat la un loc niciodata.  M-am apropiat tiptil uitându-ma în urma ca nu carecumva sa ma urmareasca cineva… sa vad comoara de aproape. Gramada imensa din bani marunti, continea doar monezi de 25 si 50 de bani. “Phiu, cine o fi abandonat atâta banet, domnule?” îngânai eu în surdina, verificind monezile daca erau reale. Cu 25 de bani puteai cumpara un corn semiluna pentru lapte. Cu 50 de bani o gogoasa. Cu 2,5 lei un baton de ciocolata cu lapte. Si gândul pe data s-a însurubat adânc în minte. Baton de Ciocolata cu Lapte! WOW – gândul, idea, devenise holsurub de-a dreptul :D. Am numarat 5 fise de 50 de bani si le-am bagat în buzunar. M-am tras usor de-o parte masurând cu privirea gramada de galbeni… "Nu o sa vada nimeni disparitia la 5 monezi, ce naiba. Nu-i cum!". Si plina de avânt am tâsnit afara din casa. Am sarit gardul si m-am dus la un chiosc mai sus de noi unde aveau baton de ciocolata cu lapte. Sunt unii care stiu ce gust teribil aveau aieste batoane de ciocolata. Diametrul patrat, patate ici colea cu bobite din lapte praf. Stateam guguli pe treptele de la intrare, multumita. Îmi îndulcisem nacazul. Deja lumea arata altfel;). Comoara descoperita de mine avea sa fie sursa batoanelor mele zilnice... iar imaginea cu gramada de galbeni stralucind în lumina soarelui... o grozavenie ce nu o mai sterge nimeni din memorie!

Vine ora de întorcere a matusei Mariutza. Oare ce reactie asteptam de la matusa Mariutza? Când i-am spus de Pet ca a sters-o, i-au licarit ochii albastri ca doua faruri xenon puse pe faza lunga, nici urma de tristete. As putea zice ca o fericisem! Scapase de copilul îndaratnic. De fapt, îsi rezolvase cu noi cele mai grele probleme ale casei, de-acum ce mai conta. Ba mai si cotcodacea.

-          Maica-ta nu o educat-o defel. Nu o sa faca treaba în viata… si începea sa-mi aduca laude mie :D.

Ceea ce nu stia ea, laudele sub forma de vorbe n-au avut niciodata efect asupra mea… nu cred în ele. That’s it.

- Lasa ca de acum îti dau tie în grija gredina. S-or copt strugureii si-om face dulceata... pi urma punem bulion pe iarna. [ashe vorbea de parca eu m-as fi dat în vând dupa alea operatiuni :D. no, ce sa zâc?!?... asa intelegea ea copiii!... si, continua] N-ar strica sa dai tu de mâncare la gaini si porc dimineata. Iti arat unde sunt grauntele. Si zilnic aduci ouale de la gaini si le pui în camara în ceaunul cu malai.

Oooo... deci avansasem. Aveam curtea pe mâna ;).

Gredina

In gradina, chiar la intrare, de o parte si de alta a aleii batute avea stupi de albine. Pe lânga astia treceam întotdeauna în fuga maxima. Zumzetul activitatii neîntrerupte ma precipita. În fundul gradinii se desfasura o mica livada: meri, peri, ciresi, visini, duzi si nuci. Livada era marginita cu tufe de strugurei negri si rosii plantati pe rânduri concentrice. Apoi, în fata lor, rosiile legate de pari de lemn împarteau soarele cu vrejii de castraveti.

Deci în atributiile mele intra:
culesul strugureilor pentru dulceata. Cu ocazia asta ma serveam la discretie cu strugurei, rosii si castraveti rupti direct de pe tulpina...
si...

Animalele

Curtea cu animale era la fel de mare ca si gradina cu câteva cotete pe latura dreapta si în rest iarba si dale de ciment ce strabateau ca si o coloana vertebrata curtea gainilor. Chiar la intrare era asezat cotetul de gaini (gard în gard cu magazia cu graunte): o constructie cocheta din caramida, varuita în alb, ce avea jos, la nivelul solului, o usa de înaltimea unui cocos si latime cam de doua gaini grase. În partea de sus, în loc de geam, era o plasa de sârma prin care puteai sa te uiti în cuibar. Inlauntru, cotetul avea 2 nivele, cel de la nivelul solului cu ceva bârne de lemn pe care se catarau gainile si lemnul din dreptul plasei de sirma. Acolo intrau nici mai mult nici mai putin de 17 gaini si 8 gâste.

Destul de departe de cotetul gainilor era cotetul porcului. Aici aveam permanent o nedumerire: cotetul porcului prea mic si porcul prea mare!!! Intotdeauna porcii la matusa asta a mea aveau burta pân la pamânt! Aici vazusem cei mai înfioratori porci, cei mai grasi, cei mai... phiuuu cum sa va zic? Din cauza asta aveam si o teama de neimaginat. Pareau o masa de ne-nteles, pe cuvânt! acele straturi de grasime târâindu-se pe jos, cu o ceafa ce ascundea si ochii si fata, si un rât, cu belciug de argint oricând doritor sa verifice ceea ce nu putea vedea cu ochii. Deci cu porcul aveam probleme serioase. Matusa-mea mi-aratase unde sunt sacii cu porumb si ovaz pentru animale. Atributia mea era simpla, dupa ce terminam cu culesul în gradina trebuia sa dau animalelor un faras de graunte dimineata si la amiaz pâna ajungea ea acasa.

No bun. Gata cu descrierile. Trecem la actiune. Motor... :D

Cu gainile eram familiarizata. Aveam si la taica-meu. Gâstele însa aveau caracter de noutate. Cum spuneam, trebuia sa verific cuibarul însa matusa-mea uitase sa-mi arate intrarea  ce exista din magazia cu graunte în cotetul gainilor. Asa ca, dupa mintea mea, singura intrare în cuibar nu era alta decât usa gainilor (aia de înaltimea cocosului si latimea a 2 gaini grasute :D). Era un exercitiu usor contorsionist ce-l facem de câteva ori pe zi pentru a aduna ouale. Dar ma descurcam. Inauntru în cuibar exista o sefa. De fiecare data dadeam nas în nas cu madam closca 'fara functie deplina’, ce nu se sfia sa-mi traga câteva ciocuri de atentionare încalcare teritoriu. Cum sa-i iau la asta ouale?... si de la 15 gaini... se adunau binishor ceva oua. De la prima intrare în cotet am concluzionat; nu am sa ma pun rau cu gaina Sefa rosie ciocanitoare. Prea avea atitudine. Deci pe dânsa am gratiat-o neluandu-i ouale, fara sa-mi pun problema consecintei, si fara sa ma prind (eu, om de la oras) ca aia se apucase de clocit serios :D.

Dimineata când împrastiam grauntele, gainile erau primele, si abia daca ajungea ceva ceva la gâste. Mi-am zis, nici o problema hai ca le prind si le hranesc din mâna. Gâstele albe, cu gâtlejaul lung... ma tenta teribil sa le prind. Dar nu stateau! Si unde nu umpleam curtea cu gâste. Nu stiu daca stiti cum se comporta acestea. Fiind o mica comunitate, în general merg taraganat de pe un picior pe celalalt in grupuri compacte, iar când fug... apoi fug în sir Indian :D,  când esti pe cale sa pui mâna pe una atunci sare din rând ca si simburii din lebenita. Si uite asa, cu toate intentiile bune ce le aveam, le fugaream pe bietele gâste zilnic, cel putin de doua ori pe zi, de dragul si amorul hranei. Gâstele la un moment dat s-au prins de placerea mea si si-au gasit un loc strâmt intre cotetul porcului si un gard ruginit sprijinit si intrau acolo. Ma bagam si eu cât intram, locul fiind foarte strâmt si mâna mea nu foarte lunga, singurul lucru ce-l prindeam era coada :). Prindeam zdravan de ea si incercam sa o aduc inapoi. La inceput îmi iesea figura… dupa o luna coada a început sa se rareasca de pene… iar la final toate gâstele nu mai aveau coada. Erau niste caraghiosenii ciuntite :). Na ca îmi pusesem amprenta.

Cu gainile se-ntâmplase alta minune. Le observasem atitudinea: hraparete si rele. De câte ori imprastiam grauntele, o familie frumusica de porumbei (asa de vreo 3 generatii suprapuse) cobora în zbor sa manânce si ei. Gainile nu îi lasau. Eu sensibilizata fiind, lasasem acasa familie tinara de porumbei, am zis ca e cazul sa fac dreptate si alungam toate gainile pentru a mânca porumbeii în liniste :D. Doamne cum intelegeam eu viata la tara?!?! Clar aveam o alta viziune. Totusi am concluzionat dupa nici o saptamâna ca lupta asta permanenta între gaini si porumbei nu era una echitabila si ca ar fi bine sa schimb strategia. Vazusem eu pe unde îsi aveau porumbeii cuiburile. Erau sub acoperisul garajului. M-am uitat cu atentie, am studiat locul. Garajul avea un planseu, un fel de balcon neterminat pe care se sprijinea o scara de lemn. M-am urcat pe scara, am ajuns în balcon. De-acolo prin catarare pe un burlan in sus m-am dus la porumbei in casa. Faceam exercitiul zilnic :D. Cu farasul prin de graunte mergeam la ei. Dupa o luna mi se asezau pe cap, pe umeri îmi mâncau din palma. Ei ce prieteni buni ne facuram. Clar recompensa era net superioara fata de ce-mi ofereau mândrele gaini hraparete. (acu' ramâne între noi - gainile seamana grozav cu natia asta a noastra..., nu credeti?!?)

Eiii  dar de la înaltimea balconul de deasupra garajului ce mi-a fost dat sa vad? În curtea de vis-a vis – gard în gard cu matusa-mea, vaz o fetita balaie cu curlioti naturali, probabil cu câtiva anisori mai mica decât mine. La ora la care dadeam eu papica la porumbei dimineata, obisnuia sa se dea pe hinta. Da' ce Hinta! Ai ei îi facusera o hinta cum nu vazusem niciodata la oras! Atârna pe niste funii groase cât mâna, prinsa sus de tot la o înaltime de vreo 10.5 m de pamânt, funiile aveau vreo 10 m lungime. Descria hinta asta un arc de cerc cu o raza enorma de 10 m. Initial timita, doar am schimbat priviri furise… în câteva zile am prins curaj, si într-o buna zi, fetita atrasa de numarul meu cu porumbeii - ce ma învelisera pe cap, umeri, palmi, grumaz… a intrat în vorba cu mine. Am întrebat-o daca ma poate lasa sa ma dau pe hinta… a disparut 5 minute si s-a întors cu fata radiind catre mine. N-am mai stat pe gânduri. Am sarit gardul, de data asta la ea :D si a mea era hinta!!! Fata era o rasfatata. Avea bicicleta, trotineta… am început sa facem concursuri la strada mare… distractie in toata regula... si toate aceste minunatii se întâmplau pâna în ora 4 când venea matusa-mea. Ceasul intern mi se formase. Porumbeii, prietenii mei, îmi dictau exact ora mesei. La ora 3, max 3:30 dupa-amiaza le faceam vizita cu farasul cu graunte.

In loc de încheiere

Si uite asa, pe când sa plec de la matusa-Mariutza, ograda era schimbata la fata.
Porcul slabise (nu-i dadusem de mâncare pentru ca-mi era frica), gâstele devenisera atlete fara coada, gainile o duceau binishor, nu le stresasem prea tare, iar porumbeii dolofanei raaau :D. Ba iesise si o tura de pui de gaina de la cotoroanta cu penaj rosu. Matusa-me' s-o prins de cap cind o vazut trupa mica aparuta peste noapte. Cloşcă!!!? Cloşcă!? Cum e posibil? Nu ţ-am zâs să strânji tăte ouăle! si cotcodacea de chiauna mai ceva ca si gaina rosie :D :D :D

Si încalecai pe-o nuca de va spusei poveste multa, multa.... 

:)