Am promis descrieri. Dehhh daca ar fi sa ma exprim în nume personal, povestioara ar fi scurta si supersimpla dispunând de un câmp de vizualizare plasat indecent de jos - la 40 cm de pamânt :). Habar n-aveti cât de diferit este universul privirii din acest punct. Incercati macar odata în viata voastra, nu o sa va para rau. De aici am o priveliste generoasa privind picioarele si fustele doamnelor, care sunt un fel de bete-copaci miniaturali prevazute cu mecanism miscator biela-manivela :). De la acest nivel aduc ovatii stapânilor mei pe care îi privesc ca pe niste zei, rotindu-mi capul 180 de grade în sus… doar de la ei primesc ambrozia cu gelatina pisiceasca. Ei stiu exact, unde, când, si cum sa iesim, în functie de vreme, pofte, dispozitii… dispunând de o inteligenta rara si uneori neavenita :). (
ufff cea mai lunga fraza care am scris-o vreodat' :D)
Fiind doamna de companie, îmi plac plimbarile taraganate la drumul mare, în trei, hai si în 2… niciodata singura. Dar înainte de a se asterne experienta unei plimbari e pacat sa sar peste partea ritualului pre-plimbarii.
Cum stiu ca mi se asterne o plimbare?
Ei bine sa nu va mire… totul tine de psihologia câineasca. Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma simt un catel cu experienta foarte bogata în oameni. Animalele astea cu 2 picioare, habar n-au cât sunt de studiate. Le privesc ca pe niste carti deschise… previzibile la fiecare pas, având o gramada de tabieturi si mai ales fixuri. Petrecând zile intregi alaturi, ajungi sa le citesti gândurile imaginate sau neimaginate. Poti sa le scrii memoriile linistit si ei sa nu stie. Ceea ce se mai întâmpla :D.
Diminetile în general se desfasoara sub egida serioazitatii, strict urmate dupa lucruri batute pe shine. Undeva însa, dupa ora 17… apare elementul surpriza al posibilei primbari la drumul mare. Chiar daca pare ca stau dusaaa în lumea viselor… sunetul celularului sau al telefonului fix îmi zice exact ce urmeaza. Mai stiu ca nu ajunge doar sunetul celularului… conteaza foarte mult tonul si incantatia vocii stapânei mele. Vorbeste diferit atunci când e C. la celalalat capat. Si-atunci ma ridic în capul oaselor… si cât tine discutia o mai ating usor pe picior cu nasucul meu negru si umed. pentru a primi confirmarea plimbarii. Daca raspunsul este” Nu, nu primesti nimic” – aplic o mutra prosteasca cu urechile avion si schitez un bot prelung.
“ - Nu pricep”, zic. “Sigur e o greseala”… Am fost înger de catel toata ziua :).... zzzzzzîttt
si-ncep sa ma dau pe spate, pun botul unde pune ea piciorul, dansez în piruete, dau din labute... ma rog, încerc marea cu degetul. Da de-mi iasa totusi… Nici o batalie nu e pieduta cu adevarat în 2 vorbe. Daca intuiesc minimum de posibila plimbare tâsnesc pe balcon (parka as avea aripi :D cu blana, desigur) sa vad daca masina rosie nu este deja la poarta. Daca este… concerto grosso începe si nu se termina pâna nu sunt lasata afara. Uneori nu-l zaresc pe C si-atunci scrutez orizontul strazii cu foarte mare atentie, minute în siiiiir, studiind forma, designul, culoarea vehiculelor ce trec pe strada. Stiu exact marca, mirosul, cautatura animalului metalic cu picioare rostogolitoare, cu care apare stapânul meu ce-mi face toate poftele. Pe el îi iubesc dumnezeiesc câineste – doar fac ce vreau cu el :D.
M. este mai rigida. Se da stapâna Alpha… ca urmare pe ea o mai respect din când în când – sau macar las senzatia uneori:D. Impreuna îmi ofera, oricum, tot ce iubesc eu pe lumea asta - traiul bun.
Si-asa se lasa de o plimbare... de genul:
sau nu?!?! LOL
hmmmm ma mai gândesc pâna la episodul urmator. Cred ca o voi lasa pe M sa povesteasca despre peisaje. Ei îi plac mai tare si e mai soft in povestire:)... si-apoi suntem bune prietene.
Salutari speciale lui Piti care avea un articol plin de desene animate :).
